ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
04.11.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 12 mai 2021 a Tribunalului Sălaj, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj raportat la tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 2/17.01.2021 a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 16.01.2021 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, i s-a adus la cunoștință inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj raportat la lovire sau alte violențe.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, sub supravegherea Serviciului de Probațiune Sălaj, pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Sălaj sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr de 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Comunei Halmășd sau în cadrul Episcopiei Sălajului - bisericile ortodoxe de pe raza comunei Halmășd.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probațiune Sălaj.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune sau nu respectă cu rea-credință măsurile de supraveghere și obligațiile impuse.

S-a luat act că persoana vătămată C. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

S-a luat act că unitățile medicale care au acordat îngrijiri persoanei vătămate, Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei și Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj, nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a bunurilor folosite de inculpați la comiterea infracțiunii de ultraj, respectiv o cană albastră de porțelan aparținând inculpatului B. și un topor aparținând inculpatului A., bunuri ridicate de la inculpați în baza procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 16.01.2021 și aflate în prezent la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 162 alin. (1) C. proc. pen. și art. 167 și 168 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a dispus ca mijloacele materiale de probă care au fost înaintate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj odată cu rechizitoriul să se păstreze la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Sălaj pe durata de păstrare a dosarului cauzei.

În baza art. 272 alin. (2) rap. la art. 274 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., s-a dispus avansarea sumei de 868 RON din fondul Ministerului Justiției către Baroul Sălaj, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat D., pentru asistența juridică din oficiu asigurată inculpatului B. în faza de judecată, cheltuieli ce rămân în sarcina statului.

S-a constatat că inculpatul A. a fost asistat de apărător ales, avocat E..

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata către stat a sumei de 1400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 814/A din data de 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală în dosarul nr. x/2021, s-au decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., cu antecedente penale și B., cu antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 28/12.05.2021 a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 16.01.2021, la zi.

S-a stabilit ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu apelanților inculpați A. și B., în sumă de câte 868 RON, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligat fiecare apelant inculpat la plata sumei de câte 500 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivele scrise pe care se fundamentează calea de atac și în susținerea orală a acestora a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de ultraj raportat la tentativă de omor, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de ultraj raportat la lovire sau alte violențe, cu consecința aplicării unei pedepse mai reduse, orientată către minimul special prevăzut de lege, recurentul inculpat apreciind că a comis aceeași faptă ca și fratele său, coinculpat în cauză, în împrejurări similare.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 814/A din data de 9 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția Penală, pronunțată în dosarul cu același număr, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În speță, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj raportat la tentativă de omor, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

În prezenta cale extraordinară de atac, recurentul inculpat a criticat, prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., greșita încadrare juridică a faptei reținute în sarcina sa, în infracțiunea de ultraj raportat la tentativă de omor, apreciind că, față de împrejurările concrete ale comiterii acesteia, s-ar fi impus a se reține infracțiunea de ultraj raportat la lovire sau alte violențe, ca și în cazul fratelui său și, corelativ, aplicarea unei pedepse mai reduse.

Înalta Curte reține însă că, în cadrul cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei. În procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport cu încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța de apel.

Astfel, criticile apărării vizând încadrarea juridică a faptei și împrejurările comiterii acesteia nu pot face obiectul analizei instanței supreme în soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în cadrul recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

Prin urmare, față de criticile formulate, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație invocat, pedeapsa de 7 ani închisoare la care a fost condamnat recurentul inculpat A., prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză (ultraj raportat la tentativă de omor), fiind situată în limitele prevăzute de lege (de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni închisoare).

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 814/A din data de 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimatul inculpat B., în cuantum de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 814/A din data de 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimatul inculpat B., în cuantum de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțate de C
ÎCCJ 2022-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 41 din 12.07.2021 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele: În temeiul
ÎCCJ 2022-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 iunie 2022 Asupra recursului în casație de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66 din 11.09.2020 pronunțată de Tribunalul Sălaj în baza art. 257 alin. (1) și (4)
ÎCCJ 2023-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 580/2023
Ședința publică din data de 13 septembrie 2023 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 10 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- penal
ÎCCJ 2023-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 70/02.08.2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în baza disp. art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. cu aplicarea
Sursă