ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 350 din data de 25.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de influență" (faptă din data de 22.06.2020).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 (cinci) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este săvârșită (și descoperită) în termenul de supraveghere al liberării condiționate - din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 663/28.03.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosar x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1250/12.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București.

S-a constat că prin sentința penală menționată în paragraful anterior a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate și s-a dispus executarea restului rămas neexecutat de 594 zile închisoare la care adaugă pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul A., cu aceleași date de identificare, să execute pedeapsa de 6 (șase) ani și 594 (cinci sute nouăzeci și patru) zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 23.07.2020 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. (), căsătorit, fără ocupație - arestat în altă cauză, studii superioare, situația militară nesatisfăcută, cunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul București Rahova), la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "cumpărare de influență" (faptă din data de 22.06.2020).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 (cinci) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1814/19.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 493/16.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, precum și că inculpatul se afla în executarea acestei pedepse la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta.

S-a constat că prin sentința penală menționată în paragraful anterior a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. din 1969 (în prezent art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen. a fost adaugat pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 1112 zile (la data comiterii infracțiunii) din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1814/19.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 493/16.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în pedeapsa rezultantă de 6 ani și 1112 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta, durata deja executată de la data de 22.06.2020 la data de 24.07.2020.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata arestării preventive a inculpatului de la data de 24.07.2020 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a telefonul mobil marca x, model x, cu seriile IMEI x, de culoare neagră, prezentând urme de deteriorare, în husă din material plastic de culoare neagră (aflat în posesia inculpatului conform procesului-verbal aflat la fila x d.u.p.), folosit la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 45 alin. (6) C. proc. pen. a fost cumulată măsura de siguranță a confiscării speciale aplicată prin prezenta inculpatului A., cu măsurile de siguranță aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 663/28.03.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1250/12.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București.

În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272, art. 274 alin. (2) Cod C. proc. pen. a obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2500 RON în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța acestă sentință, instanța a reținut că:

În drept, fapta inculpatului A. constând în aceea că la data de 22.06.2020, a pretins suma de 2000 de euro de la inculpatul B. în schimbul promisiunii că, beneficiind de ajutorul lui C. și D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București investit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului B. pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia, întrunește atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic de influență", faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În drept, fapta inculpatului B. constând în aceea că la data de 22.06.2020 a promis suma de 2000 de euro inculpatului A. în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C. și D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București investit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului B. pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia, întrunește atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de "cumpărare de influență", faptă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Împotriva sus menționatei hotărâri au declarat apel inculpații A. și B..

În motivarea apelului declarat de apelantul-inculpat B. s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, desființarea în tot a sentinței apelate și achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a), b) și c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosar nr. x/2020, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 și 292 C. pen., cerere formulată de inculpatul B. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții - inculpați B. și A. împotriva sentinței penale nr. 350/25.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen. și art. 72 C. pen. a fost dedusă din durata pedepsei închisorii perioada reținerii și arestării preventive de la data de 23.07.2020 la zi pentru inculpatul A..

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen. și art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta durata deja executată de la data de 22.06.2020 la data de 24.07.2020 și durata arestării preventive de la data de 24.07.2020 la zi, pentru inculpatul B..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. fiecare apelant inculpat a fost obligat la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 868 de RON, precum și onorariul parțial al avocatului din oficiu pentru inculpatul B., în cuantum de 250 de RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, inculpatul B., prin apărător ales, avocat E., a declarat recurs în casație.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Apărarea susține că infracțiunea de cumpărare de influență poate fi comisă numai cu intenție directă, ce lipsește cu desăvârșire în acest caz.

Teza acuzării pe baza căreia inculpatul a fost condamnat se raportează asupra modalității promisiunii. Pentru reținerea săvârșirii acestei infracțiuni în modalitatea promisiunii unei sume de bani, este necesar ca autorul infracțiunii de cumpărare de influență să aibă inițiativa, să abordeze persoana care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, și să promită traficantului de influență o sumă de bani pentru ca acesta din urmă să-l determine pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

S-a susținut că nu este prevăzută drept modalitate de comitere a infracțiunii acceptarea ofertei unui terț de a cumpăra influența cuiva.

S-a mai arătat că, condamnarea inculpatului B. este bazată pe o raportare eronată la norma de incriminare a faptei. În acest sens a menționat că se încearcă să se demonstreze existența infracțiunii de cumpărare de influență prin raportarea acelor elemente ce ar putea constitui tipicitatea acestei infracțiuni în sarcina unei persoane care nu a inițiat lanțul cauzal, fiind străină acestui raport. Având în vedere aceste argumente, s-a arătat că prezenta condamnare este dispusă în raport de o situație de fapt care chiar dacă prezintă inclusiv valențele unei infracțiuni de înșelăciune

printre elementele prezente în lanțul cauzal al evenimentelor, instanța alege să rețină din acestea doar acele elemente care sunt interpretate în sensul demonstrării existenței infracțiunii de cumpărare de influență.

Raportând motivarea condamnării inculpatului la norma de incriminare așa cum este reglementată în art. 292 din C. pen., se poate observa că elementele din probatoriu nu sunt de natură de a demonstra acțiunea inculpatului de a promite ceva. S-ar putea argumenta cel mult faptul că inculpatul B. a acceptat tacit propunerea făcută de A..

Instanța a imputat tipicitatea obiectivă și (cu atât mai mult) cea subiectivă a unei cumpărări de influență în sarcina inculpatului prin acțiunile inculpatului A..

Drept urmare, raportat atât la raționamentul logic pe care se bazează hotărârea instanței, precum și la probele disponibile pe care se bazează aceasta, reiese, susține apărarea, că inculpatul B. nu ar fi putut comite infracțiunea de cumpărare de influență,dat fiind că se poate susține existența cel mult a unei intenții indirecte a acestuia, și aceasta insuficient argumentată de către parchet și sistematic demontată prin concluziile apărării, iar pentru a fi în fața unei infracțiuni de cumpărare de influență este necesară existența intenției directe.

Drept urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casare ambelor hotărâri și în rejudecare, achitarea inculpatului.

Având în vedere prevederile art. 20 din Constituția României și scopul reglementării recursului în casație, apărarea a apreciat că art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. se circumscrie prezentei căi de atac cel puțin prin prisma unei analize de suprafață asupra existenței oricărei analize efectuate de către instanța de control asupra legalității condamnării.

În măsura în care în primă instanță nu a avut loc o judecată cu respectarea cel puțin a tuturor garanțiilor procedurale asigurate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a susținut că primul grad de jurisdicție nu poate fi luat în considerare ca fiind unul efectiv, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil și asigurarea efectivă a două grade de jurisdicție, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, este justificată rejudecarea cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul 8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 28 septembrie 2022.

S-a dispus citarea recurentului inculpat B. la locul de deținere și la sediul profesional al apărătorului ales avocat E. din strada x nr. 38, București, precum și a intimatului inculpat A. la locul de deținere.

S-a mai dispus înștiințarea telefonică a apărătorului ales, al recurentului inculpat B., avocat E. și emiterea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimatul inculpat A..

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul B., a constatat că hotărârea atacată face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și 438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, Înalta Curte a primit concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul B., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat B. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

În ceea ce privește lipsa vinovăției prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menționat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen. potrivit căruia "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o", se constată că doar neprevederea în legea penală ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. în considerarea faptului că nu este realizat elementul material al infracțiunii de referință în modalitatea normativă alternativă a promisiunii și lipsește condiția atașată elementului material constând în aceea că fapta trebuie să se raporteze la bani.

Potrivit art. 292 alin. (1) din C. pen., " (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.".

Înalta Curte reține că elementul material al infracțiunii de referință se poate realiza în trei modalități normative alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Se mai reține că atunci când elementul material constă în "promisiune" sau "oferire", existența infracțiunii de cumpărare de influență nu este influențată de acceptarea sau respingerea acestora.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. constă în aceea că inculpatul B., la data de 22.06.2020, a promis suma de 2000 de euro inculpatului A. în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C. și D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, învestit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului B., pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia.

Or, față de considerentele expuse, susținerea recurentului B., în sensul că nu a oferit în niciun moment bani, nu are corespondent în starea de fapt descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Deopotrivă, în raport de situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel constând în aceea că recurentul "a promis suma de 2000 de euro", se constată îndeplinită și condiția atașată elementului material al infracțiunii constând în aceea că fapta infracțiunii de referință trebuie să se raporteze la bani sau la alte foloase.

Se mai reține, contrar susținerilor apărării, că, pentru existența infracțiunii de cumpărare de influență, este lipsită de semnificație reacția funcționarului căruia i se oferă bani, astfel că dacă presupusul traficant de influență respinge promisiunea sau oferta bunului poate exista infracțiunea de cumpărare de influență, fără a avea în mod corelativ o infracțiune de trafic de influență.

Neîntemeiată este și susținerea apărării față de împrejurarea că numiții D., C. și A. nu au avut calități pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în sarcina recurentului.

Înalta Curte reține că, sub aspect obiectiv pentru existența infracțiunii de referință, în cazul particular din speța de față, este suficient ca promisiunea de bani să fie făcută unei persoane care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Or, starea de fapt valorificată cu titlu definitiv de instanța de apel constă în aceea că inculpatul B. a promis suma de 2000 de euro inculpatului A. în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C. și D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, învestit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului B., pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia.

În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează în concret lipsa elementului subiectiv al infracțiunii de referință. Or, reevaluarea laturii subiective, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Se mai reține că nemulțumirile recurentului vizând temeinicia soluției de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, presupusa încălcare a dreptului la un proces echitabil din perspectiva faptului că nu a fost audiat, schimbarea de încadrare juridică, reindividualizarea pedepsei în raport de circumstanțele personale ale recurentului excedează cenzurii pe calea recursului în casație al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurent, Înalta Curte reține că solicitarea recurentului este una subsidiară ipotezei în care soluția instanței de recurs ar fi aceea de casare a deciziei și trimitere spre rejudecare, astfel încât pronunțarea asupra acesteia nu este necesară în raport de soluția de respingere a recursului în casație.

Văzând art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2022.