ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2020

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 240/PI din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1), art. 104 alin. (9) raportat la art. 113 din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național SIRENE, de prelungire a duratei măsurii arestării dispusă față de persoana solicitată A. prin Sentința penală nr. 214/PI din 20 august 2020 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin cererea formulată la 23 septembrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat prelungirea măsurii arestării persoanei urmărite A., în vederea predării către autoritățile judiciare competente din Grecia, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său. În susținerea cererii, s-a arătat că Biroul SIRENE din Grecia a informat autoritățile române că, urmare a anulării/reprogramării frecvente a zborurilor internaționale din cauza restricțiilor impuse în contextul epidemiei de Covid-19, se află în imposibilitatea organizării misiunii de predare/preluare, astfel că solicită prelungirea termenului de predare până la 30 septembrie 2020. A fost anexat formularul M nr. x din 31 august 2020 primit de la Biroul SIRENE din Grecia.

Prima instanță a constatat că, prin Sentința penală nr. 214 din 20 august 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Departamentul Parchetului Curții de Apel Thrace, Grecia, la data de 30 martie 2020, în Dosarul nr. x/2018, având la bază Mandatul de arestare nr. x/2018 al Anchetatorului Tribunalului de primă instanță Alexandroupoli, privind persoana solicitată A., cetățean turc, domiciliat în România, și predarea acesteia către organele judiciare din Grecia.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 25 august 2020 până la 23 septembrie 2020 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Grecia.

Raportându-se la dispozițiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 și la actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că persoana solicitată A. nu a fost preluată de către autoritățile judiciare din Grecia în termenul de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de predare, din cauza măsurilor de restricție a călătoriilor în vederea prevenirii răspândirii pandemiei Covid-19, iar autoritățile implicate nu au putut stabili o altă dată de predare, nefiind în măsură să estimeze cât timp vor dura măsurile de protecție luate la nivel internațional.

Totodată, s-a reținut că solicitarea de prelungire a arestului provizoriu a fost formulată fără a se face dovada că între autoritățile judiciare din Grecia și cele din România s-ar fi stabilit un nou termen de predare, de la care ar putea să curgă un nou termen de 10 zile, conform dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, s-a făcut trimitere la prevederile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul în care autoritățile judiciare competente nu procedează la preluarea persoanei solicitate în termenele stabilite de textul de lege, urmează ca aceasta să fie pusă în libertate, fără ca această împrejurare să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat de arestare bazat pe aceleași fapte.

Ca urmare, s-a apreciat că, în condițiile în care autoritățile implicate nu au stabilit un alt termen de predare/preluare, nu mai există posibilitatea legală de prelungire a măsurii arestului provizoriu, așa cum s-a solicitat de către Biroul Național SIRENE, întrucât odată cu epuizarea măsurii preventive la data de 23 septembrie 2020, se va epuiza și termenul maxim de predare. În atare situație, s-a considerat că singura opțiune este ca persoana solicitată să fie pusă în libertate la finalul duratei arestului provizoriu dispus prin sentința de predare.

S-a reținut, în acest context, că starea de alertă instituită în România și în alte state europene, inclusiv Grecia, nu a limitat nici pe departe acțiunile autorităților referitor la cooperarea judiciară internațională în materie penală, care a fost prevăzută expres ca activitate care nu va fi afectată de măsurile luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 23 alin. (3) din Directiva 2002/584/JAI, care stabilesc că, în cazul în care predarea persoanei căutate în termenul inițial de predare este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritățile judiciare implicate iau imediat legătura și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

Astfel, s-a observat că, în cauză, nu a fost stabilită de către autoritățile implicate o nouă dată a predării și nu rezultă, nici pe departe, că acestea ar fi cooperat în vreun fel pentru a decide modalitatea în care s-ar putea face predarea persoanei solicitate, ci doar s-a invocat cu titlu general situația creată de pandemie, care, chiar dacă constituie o situație excepțională, nu poate conduce la ținerea unei persoane în arest preventiv fără niciun temei legal. De asemenea, s-a reținut că autoritățile judiciare din Grecia nu au explicat de ce este exclusă de plano deplasarea cu autoturismul a organelor de poliție din statul solicitant în vederea realizării procedurii de preluare a persoanei solicitate.

În atare situație, având în vedere că data indicată la sfârșitul lunii septembrie nu este una concretă, ci doar un termen general și probabil, s-a considerat că starea de arest a persoanei solicitate nu poate fi prelungită, în condițiile stabilite de legislația internă și europeană. S-a subliniat, însă, că, în conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, această împrejurare nu înseamnă că autoritățile judiciare solicitante nu au posibilitatea, în viitor, să formuleze o nouă cerere de predare în baza unui alt mandat de arestare pentru aceleași fapte.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a promovat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, învederând că atât legislația internă (art. 113 raportat la art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004), cât și cea europeană (reflectată în cauzele Wilcas C-640/15, Francis Lanigan C-237/15, Aranyosi C-404/15 conexată cu C-659/15 și Société Pipeline Méditerranée et Rhône C-314/06), permit, în caz de forță majoră, prelungirea arestării provizorii a persoanei solicitate, în vederea predării, tocmai pentru a nu lipsi de efecte juridice hotărârea judecătorească prin care s-a dispus punerea în executare a unui mandat european de arestare. Sub acest aspect, s-a arătat că situația generată la nivel internațional de evoluția rapidă a coronavirusului SARS-Cov-2 constituie un eveniment imprevizibil, independent de voința autorităților române sau a celor ale statului emitent, ce a intervenit în punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate care justifică prelungirea măsurii arestării luată față de aceasta în vederea predării. În plus, contrar celor reținute în hotărârea atacată, s-a subliniat că autoritățile responsabile cu predarea persoanei solicitate au stabilit o nouă dată certă de preluare a acesteia, respectiv până la 30 septembrie 2020.

Ca urmare, s-a apreciat că, în condițiile în care nu există o culpă a statului solicitant în realizarea efectivă a predării, prelungirea măsurii arestării provizorii este nu numai necesară, ci și suficientă pentru atingerea scopului pentru care a fost inițial dispusă, cu atât mai mult cu cât depășirea termenului stabilit inițial pentru finalizarea operațiunii de predare s-a datorat unor cauze obiective.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta a rămas fără obiect, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, reglementând termenul pentru predarea persoanei solicitate, art. 23 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre stabilește că persoana căutată trebuie predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate (alin. (1), respectiv în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare (alin. (2), iar, în situația în care predarea în acest termen este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită (alin. (3).

Totodată, potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI, în mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei solicitate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

Transpunând aceste norme europene în legislația internă, art. 113 din Legea nr. 302/2004 prevede, printre altele, în alin. (1), că predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, pentru ca, în alin. (2), să stipuleze că, în situația în care din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de comun acord de instituțiile implicate, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării, pronunțându-se prin încheiere motivată, precum și cele ale alin. (10) teza finală al aceluiași articol, în conformitate cu care durata totală a acestei măsuri, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.

Din interpretarea prevederilor legale anterior menționate, rezultă că, în situația în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea/preluarea persoanei solicitate din motive obiective, independente de voința autorităților implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să poată depăși 180 de zile.

Aceste dispoziții se completează cu cele procesual penale referitoare la măsurile preventive (din Titlul V al C. proc. pen., inclusiv în privința încetării de drept a acestor măsuri) și la calculul termenelor în cazul acestor măsuri, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. constituind norma generală în materie.

Sub acest aspect, se observă că, reglementând căile de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare și al judecății, prevederile art. 204 alin. (5) C. proc. pen., art. 205 alin. (5) C. proc. pen. și, respectiv, art. 206 alin. (6) C. proc. pen., stabilesc că cele promovate de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive ori înlocuirea unei astfel de măsuri cu o alta trebuie soluționate înainte de expirarea duratei măsurii dispuse anterior.

Pe de altă parte, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 271 C. proc. pen., în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice alte măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia. În ceea ce privește consecințele nerespectării termenelor, art. 268 alin. (2) C. proc. pen. prevede că, atunci când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.

În același sens sunt și dispozițiile art. 241 C. proc. pen., potrivit cărora măsurile preventive încetează de drept, printre altele, la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau al judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege (alin. (1) lit. a).

Rezultă, așadar, din interpretarea coroborată a acestor prevederi cu cele ale art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, că, în situația în care, în urma verificării periodice a măsurii arestării luate în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare emitente ale mandatului european de arestare, instanța română respinge cererea de prelungire a respectivei măsuri, revocă/nu mai menține măsura ori o înlocuiește cu o alta, contestația formulată de procuror împotriva hotărârii prin care s-a dispus în acest sens trebuie soluționată înainte de expirarea termenului pe a cărui durată a fost instituită inițial măsura preventivă, în caz contrar aceasta încetând de drept, în condițiile art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu trimitere la art. 268 alin. (2) C. proc. pen.

Verificând actele dosarului, prin raportare la aceste dispoziții, se constată că, în speță, prin Sentința penală nr. 214 din 20 august 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, după ce a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dispunând executarea mandatului european de arestare emis la data de 30 martie 2020 de Departamentul Parchetului Curții de Apel Thrace, Grecia, în Dosarul nr. x/2018, având la bază mandatul de arestare nr. x/2018 al Anchetatorului Tribunalului de primă instanță Alexandroupoli, privind persoana solicitată A., cetățean turc, domiciliat în România, și predarea sa către organele judiciare din Grecia, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în acest sens, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, arestarea acesteia pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 25 august 2020 până la 23 septembrie 2020, inclusiv.

Se observă, astfel, că organul judiciar a stabilit că termenul de 30 de zile până la care subzistă arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în vederea predării către autoritățile judiciare emitente ale mandatului european de arestare expiră la data de 23 septembrie 2020, zi care, potrivit art. 271 C. proc. pen., intră în durata acestuia.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, pentru ca măsura arestării luată față de persoana solicitată A. să nu înceteze de drept, potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 268 alin. (2) C. proc. pen., era necesar ca verificarea periodică (la cel mult 30 de zile), cu consecința menținerii/prelungirii acestei măsuri, să aibă loc până la sfârșitul zilei de 23 septembrie 2020 (respectiv până la ora 24:00), ținându-se, însă, cont și de prevederile art. 204 alin. (5) C. proc. pen., art. 205 alin. (5) C. proc. pen. și, respectiv, art. 206 alin. (6) C. proc. pen., care, așa cum s-a arătat anterior, impun ca până la același moment să fie soluționată definitiv și contestația formulată de procuror în ipoteza în care instanța de fond nu a menținut/prelungit măsura preventivă.

În speță, se constată că, prin Încheierea nr. 240/PI din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național SIRENE, de prelungire a duratei măsurii arestării dispusă față de persoana solicitată A., această hotărâre fiind susceptibilă a fi atacată cu contestație în termen de 24 ore de la pronunțare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a uzat de dreptul de a formula contestație la 24 septembrie 2020, în termenul legal de promovare a căii de atac, însă după expirarea datei maxime stabilită de organul judiciar pentru păstrarea în arest a persoanei solicitate și după punerea acesteia în libertate. Astfel, așa cum rezultă din adresa din 02 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, persoana solicitată A. a fost pusă în libertate la data de 24 septembrie 2020, la expirarea măsurii arestării provizorii dispusă în vederea predării.

Așadar, încă de la momentul formulării contestației de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (24 septembrie 2020) împotriva Încheierii nr. 240/PI din 23 septembrie 2020, măsura arestării dispusă față de persoana solicitată A. dispusă în vederea predării era încetată de drept, potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 268 alin. (2) C. proc. pen.

În aceste condiții, având în vedere că măsura preventivă a încetat de drept la 23 septembrie 2020, ora 24:00 (respectiv 24 septembrie 2020, ora 0:00), anterior formulării căii de atac, se apreciază ca fiind rămasă fără obiect contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Încheierii nr. 240/PI din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe persoana solicitată A., motiv pentru care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge ca atare.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar cel al interpretului de limba turcă se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Încheierii nr. 240/PI din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe persoana solicitată A.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2020.

GGC - NN