ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 765/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 104 alin. (9) și 10, art. 113 din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE și a menținut măsura arestării dispusă prin Sentința penală nr. 257/PI/08.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020, definitivă, față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 25 de zile, până la data de 26.11.2020 inclusiv.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.10.2020 sub nr. dosar x/2020, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE, a solicitat prelungirea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare competente din Germania, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, cu motivarea că Biroul SIRENE Germania a informat autoritățile din România că datorită efectelor pandemiei de Covid-19 și a includerii României în categoria țărilor cu risc, nu au posibilitatea de a prelua persoana solicitată până în data de 26.11.2020, solicitând a se avea în vedere dispozițiile art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

În motivarea cererii formulate, s-a arătat că preluarea persoanei solicitate nu se poate realiza până la data expirării măsurii arestului preventiv și luând în considerare prevederile art. 113 și art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat luarea măsurile necesare în vederea prelungirii arestului față de persoana solicitată.

A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Germania prin care se indică data preluării persoanei solicitate ca fiind 26.11.2020.

Verificând actele aflate în dosarul cauzei, instanța constată că sesizarea formulată în cauză este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 257/PI/08.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 19.06.2019, în Dosar nr. x AR 37/19, de către Judecătoria Aachen, Germania pe numele persoanei urmărite internațional A., și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania; s-a constatat că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa autorităților judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004, s-a menținut starea de arest a persoanei urmărite internațional dispusă prin Mandatul de arestare nr. x/ME din 28.09.2020, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile începând cu data de 08.10.2020 până în data de 06.11.2020 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

Sentința penală sus-menționată este definitivă de la momentul pronunțării.

După pronunțarea deciziei definitive privind executarea mandatului european de arestare, urmează procedura de predare, persoana căutată impunându-se a fi predată în cel mai scurt timp.

În acest sens, art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI prevede:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate."

Dispozițiile au fost transpuse în legislația internă prin art. 113 din Legea nr. 3902/2004:

(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

În interpretare dispozițiilor art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza c-640/15 în sensul posibilității de a se conveni asupra unei unei noi date a predării și a menținerii obligației de a continua procedura de executare a mandatului european de arestare și după expirarea termenelor prevăzute de acest articolul în situația în care nerespectarea lor s-a datorat unui caz de forță majoră.

Curtea de Apel a reținut ca relevante următoarele considerente ale hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza c-640/15:

"32 În acest cadru, articolul 23 din decizia cadru vizează printre altele, la fel ca articolele 15 și 17 din aceasta, să accelereze cooperarea judiciară prin impunerea unor termene de adoptare a deciziilor referitoare la mandatul european de arestare pe care statele membre sunt ținute să le respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, F, C 168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 58, și Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 29 și 33).

33 Or, a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia cadru, este împiedicată de un caz de forță majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligații imposibil de îndeplinit și nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit.

34 Pe de altă parte, articolul 23 alin. (3) din decizia cadru trebuie interpretat ținând seama și de articolul 23 alin. (5) din aceasta.

35 Această din urmă dispoziție prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la articolul 23 alin. (2)-(4) din decizia-cadru, în cazul în care persoana căutată se mai află în detenție, ea este pusă în libertate.

36 Rezultă că, dacă articolul 23 alin. (3) din decizia cadru ar trebui să fie interpretat în sensul că regula prevăzută în prima sa teză nu este aplicabilă atunci când predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră, această persoană ar trebui în mod obligatoriu, într-o astfel de situație, să fie pusă în libertate în cazul în care ea se mai află în detenție, independent de împrejurările cauzei, întrucât termenul prevăzut la această dispoziție a expirat.

37 Prin urmare, această interpretare ar fi de natură să limiteze în mod semnificativ eficiența procedurilor prevăzute de decizia-cadru și, în consecință, să împiedice realizarea deplină a obiectivului urmărit de aceasta, constând în facilitarea cooperării judiciare prin introducerea unui sistem mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală.

38 În plus, interpretarea menționată ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situații în care prelungirea duratei detenției acesteia din urmă nu își are originea într-o lipsă de diligență a autorității de executare și în care durata totală a detenției respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuție a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeași persoană și existența, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59).

39 În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autoritățile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziții, și în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziției menționate, este împiedicată de un caz de forță majoră.

40 Această concluzie nu este repusă în discuție de obligația de interpretare a articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 54).

41 Desigur, interpretarea articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre implică faptul că autoritatea judiciară de executare nu este ținută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenție, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră.

42 Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 37 din concluzii, această interpretare nu impune menținerea în detenție a persoanei căutate, articolul 12 din decizia-cadru precizând că revine autorității judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana respectivă trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, și că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul menționat, cu condiția ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei amintite.

43 În acest context, în cazul în care autoritățile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59)."

Se observă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene face trimitere la Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59:

"58 În consecință, dat fiind că emiterea unui mandat european de arestare nu poate, prin ea însăși, să justifice o detenție a persoanei căutate pentru o durată totală care depășește timpul necesar executării acestui mandat, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea persoanei în detenție, în conformitate cu articolul 6 din Cartă, decât dacă procedura de executare a mandatului european de arestare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv.

59 Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente în vederea evaluării justificării duratei procedurii, în special eventuala pasivitate a autorităților statelor membre în cauză și, dacă este cazul, contribuția persoanei căutate la această durată. Pedeapsa la care se expune această persoană sau pronunțată împotriva acesteia în ceea ce privește faptele care au justificat emiterea mandatului european de arestare al cărui obiect îl constituie persoana căutată, precum și existența unui risc de fugă vor trebui de asemenea să fie luate în considerare."

Prin urmare, în situația intervenirii unui caz de forță majoră care împiedică predarea persoanei urmărite și stabilirii unei noi date pentru realizarea predării, autoritatea judiciară de executare are posibilitatea de a dispune menținerea stării de arest după analiza concretă a necesității acesteia.

Cu privire la noțiunea de "forță majoră", Curtea de Justiție a Uniunii Europene a precizat în cuprinsul Hotărârii C-640/15 elementele ce trebuie avute în vedere de autorități:

"53 Or, rezultă dintr-o jurisprudență constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C 218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C 99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).

54 Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, întrucât noțiunea de forță majoră nu are un conținut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, semnificația acesteia trebuie să fie determinată în funcție de cadrul legal în care este destinată să își producă efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 25, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C 218/09, EU:C:2010:152, punctul 45, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C 99/12, EU:C:2013:487, punctul 32).

55 Prin urmare, în ceea ce privește noțiunea de forță majoră, în sensul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, trebuie să se țină seama de economia și de finalitatea deciziei-cadru în vederea interpretării și a aplicării elementelor constitutive ale forței majore, astfel cum rezultă ele din jurisprudența Curții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 26)."

Legislația internă prevede posibilitatea menținerii arestării în art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004:

"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

Aplicând în cauză, principiile anterior expuse, Curtea de Apel a constatat că predarea persoanei urmărite către autoritatea judiciară solicitantă a fost împiedicată de situația creată de declanșarea pandemiei de Covid 19, de restricțiile de circulație și măsurile medicale impuse de autoritățile celor două state în vederea protejării sănătății publice, ceea ce echivalează cu un caz de forță majoră.

Autoritatea judiciară solicitantă a comunicat o dată precisă în care se va putea realiza preluarea persoanei urmărite (26.11.2020).

S-a arătat că, în cauză, nu se poate susține că durata arestării ar fi una excesivă, aceasta fiind dispusă în data de 28.09.2020, iar obligația de a executa mandatul european de arestare și de a dispune toate măsurile necesare pentru realizarea procedurii de predare, de a preveni riscul de fugă și sustragerea al persoanei urmărite impun menținerea măsurii arestării până la data convenită pentru predarea acesteia.

Împotriva Încheierii penale nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând înlocuirea măsurii cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 4251 din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării, pronunțându-se prin încheiere motivată, precum și cele ale alin. (10) al aceluiași articol, care prevăd că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului, pe o perioadă inițială de maxim 30 de zile, și că durata totală a acesteia, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.

Rezultă, așadar, din interpretarea prevederilor legale anterior menționate că, în situația în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, independente de voința autorităților implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă să poată depăși 180 de zile.

Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată, că prin Sentința penală nr. 257/PI/08.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 19.06.2019, în Dosar nr. x AR 37/19, de către Judecătoria Aachen, Germania pe numele persoanei urmărite internațional A. și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania; s-a constatat că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa autorităților judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Se reține că Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE, a solicitat prelungirea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare competente din Germania, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, cu motivarea că Biroul SIRENE Germania a informat autoritățile din România că datorită efectelor pandemiei de Covid-19 și a includerii României în categoria țărilor cu risc, nu au posibilitatea de a prelua persoana solicitată până în data de 26.11.2020, solicitând a se avea în vedere dispozițiile art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

Raportat la aceste aspecte, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 113 alin. (2) și art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, și a prelungit măsura arestării față de persoana solicitată A. pe o durată de 25 de zile, până la data de 26.11.2020 inclusiv, imposibilitatea predării acesteia fiind determinată de motive obiective independente de voința autorităților implicate, în contextul nefavorabil generat de evoluția pandemiei de COVID-19.

În condițiile în care, ca efect al situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea infecțiilor cauzate de COVID-19, în prezent, printre altele, s-a înregistrat o reducere a numărului de zboruri dintre statul român și cel german, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, de notorietate și independent de voința autorităților române sau ale statului emitent, în sensul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată inițial.

În plus, având în vedere data luării măsurii arestării față de persoana solicitată, respectiv 28.09.2020, se observă că sunt respectate și dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, până la acest moment măsura preventivă nedepășind durata maximă de 180 de zile, iar durata totală a detenției persoanei solicitate nu prezintă un caracter excesiv.

Față de natura faptelor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte apreciază că menținerea măsurii arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Evaluând solicitarea formulată de contestatorul persoană solicitată de a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reține, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situația dată, în care, prin sentință penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate. Această măsură este singura suficientă și eficientă în vederea executării mandatului european de arestare.

Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situație, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acesteia în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea ei către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

În acest sens, notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 280/PI din data de 02 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.

GGC - NN