ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 760/2020

Deliberând asupra contestației declarate de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 04 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) și (10), art. 113 din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE și s-a menținut măsura arestării dispusă prin încheierea penală din data de 10 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020 și menținută prin Sentința penală nr. 274/PI din 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu același număr, definitivă la data de 23 octombrie 2020, față de persoana solicitată A. pe o perioadă de 9 zile, începând cu data de 24 noiembrie 2020 până la data de 2 decembrie 2020 inclusiv. S-a respins cererea persoanei solicitate de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, iar în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, la data de 3 noiembrie 2020, sub nr. Dosar x/2020, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE, a solicitat, în temeiul art. 113 și art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, prelungirea măsurii arestului persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare competente din Italia, arătând că prin mesajul primit de la Biroul SIRENE Italia în data de 30 octombrie 2020, autoritățile italiene au solicitat prelungirea termenului de predare până la data de 2 decembrie 2020, deoarece se intenționează preluarea sus-numitului cu un zbor charter, având în vedere că nu sunt suficiente zboruri disponibile între România și Italia, dar și din cauza măsurilor impuse din cauza pandemiei. A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Italia prin care se solicită prelungirea măsurii arestului față de persoana solicitată.

Verificând actele aflate în dosarul cauzei, instanța a constatat că sesizarea formulată în cauză este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin încheierea penală pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la data de 10 octombrie 2020 în Dosar nr. x/2020, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 octombrie 2020 până în data de 24 octombrie 2020, inclusiv, fiind emis Mandatul de arestare nr. x/ME din 10 octombrie 2020.

Prin Sentința penală nr. 274/PI/2020 din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă la data de 23 octombrie 2020, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus executarea celor cinci mandate europene de arestare emise în baza Ordinului de executare a pedepsei închisorii și a ordonanței de cumulare a pedepselor concurente nr. 371/2020 SIEP, precum și a hotărârii penale pronunțate de Curtea de Apel din Torino la data de 23 noiembrie 2017 și a sentințelor penale pronunțate de Tribunalul din Torino la data de 20 ianuarie 2006, la date de 31 mai 2013, la data de 4 martie 2014 și la data de 9 martie 2015, toate cele cinci mandate europene fiind emise la data de 16 septembrie 2020, de către Parchetul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Italia, referință dosar: nr. x/2020 SIEP - Dosar x/2020, pe numele persoanei solicitate A., precum și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Italia, constatându-se că persoana solicitată a consimțit la predarea sa autorităților judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate A., dispusă prin Mandatul de arestare nr. x/ME din data de 10 octombrie 2020, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 25 octombrie 2020 până la data de 23 noiembrie 2020 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia, iar în baza art. 113 din Legea nr. 302/2004 s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, în vederea predării către Italia, la data de 9 octombrie 2020 și arestat preventiv din data de 10 octombrie 2020.

Instanța a constatat că ulterior momentului punerii în executare a mandatului european de arestare, urmează procedura de predare, persoana căutată impunându-se a fi predată în cel mai scurt timp.

În acest sens, s-a reținut că art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI prevede:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate."

Dispozițiile au fost transpuse în legislația internă prin art. 113 din Legea nr. 3902/2004: (1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare. (2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte. (4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

În interpretare dispozițiilor art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, CJUE s-a pronunțat în cauza c-640/15 în sensul posibilității de a se conveni asupra unei noi date a predării și a menținerii obligației de a continua procedura de executare a mandatului european de arestare și după expirarea termenelor prevăzute de acest articol, în situația în care nerespectarea lor s-a datorat unui caz de forță majoră.

Curtea de Apel a reținut ca relevante următoarele considerente ale hotărârii pronunțate de CJUE în cauza c-640/15:

"32 În acest cadru, articolul 23 din decizia-cadru vizează printre altele, la fel ca articolele 15 și 17 din aceasta, să accelereze cooperarea judiciară prin impunerea unor termene de adoptare a deciziilor referitoare la mandatul european de arestare pe care statele membre sunt ținute să le respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, F, C-168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 58, și Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 29 și 33). 33 Or, a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, este împiedicată de un caz de forță majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligații imposibil de îndeplinit și nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit. 34 Pe de altă parte, articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat ținând seama și de articolul 23 alin. (5) din aceasta. 35 Această din urmă dispoziție prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la articolul 23 alin. (2) - (4) din decizia-cadru, în cazul în care persoana căutată se mai află în detenție, ea este pusă în libertate. 36 Rezultă că, dacă articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru ar trebui să fie interpretat în sensul că regula prevăzută în prima sa teză nu este aplicabilă atunci când predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră, această persoană ar trebui în mod obligatoriu, într-o astfel de situație, să fie pusă în libertate în cazul în care ea se mai află în detenție, independent de împrejurările cauzei, întrucât termenul prevăzut la această dispoziție a expirat. 37 Prin urmare, această interpretare ar fi de natură să limiteze în mod semnificativ eficiența procedurilor prevăzute de decizia-cadru și, în consecință, să împiedice realizarea deplină a obiectivului urmărit de aceasta, constând în facilitarea cooperării judiciare prin introducerea unui sistem mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală. 38 În plus, interpretarea menționată ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situații în care prelungirea duratei detenției acesteia din urmă nu își are originea într-o lipsă de diligență a autorității de executare și în care durata totală a detenției respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuție a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeași persoană și existența, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59). 39 În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autoritățile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziții, și în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziției menționate, este împiedicată de un caz de forță majoră. 40 Această concluzie nu este repusă în discuție de obligația de interpretare a articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 54). 41 Desigur, interpretarea articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre implică faptul că autoritatea judiciară de executare nu este ținută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenție, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră. 42 Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 37 din concluzii, această interpretare nu impune menținerea în detenție a persoanei căutate, articolul 12 din decizia-cadru precizând că revine autorității judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana respectivă trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, și că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul menționat, cu condiția ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei amintite. 43 În acest context, în cazul în care autoritățile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59)."

S-a observat că CJUE face trimitere la Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59:

"58 În consecință, dat fiind că emiterea unui mandat european de arestare nu poate, prin ea însăși, să justifice o detenție a persoanei căutate pentru o durată totală care depășește timpul necesar executării acestui mandat, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea persoanei în detenție, în conformitate cu articolul 6 din Cartă, decât dacă procedura de executare a mandatului european de arestare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. 59 Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente în vederea evaluării justificării duratei procedurii, în special eventuala pasivitate a autorităților statelor membre în cauză și, dacă este cazul, contribuția persoanei căutate la această durată. Pedeapsa la care se expune această persoană sau pronunțată împotriva acesteia în ceea ce privește faptele care au justificat emiterea mandatului european de arestare al cărui obiect îl constituie persoana căutată, precum și existența unui risc de fugă vor trebui de asemenea să fie luate în considerare."

Prin urmare, în situația intervenirii unui caz de forță majoră care împiedică predarea persoanei urmărite și stabilirii unei noi date pentru realizarea predării, autoritatea judiciară de executare are posibilitatea de a dispune menținerea stării de arest după analiza concretă a necesității acesteia.

S-a reținut cu privire la noțiunea de "forță majoră", CJUE a precizat în cuprinsul Hotărârii C-640/15 elementele ce trebuie avute în vedere de autorități:

"53 Or, rezultă dintr-o jurisprudență constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31). 54 Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, întrucât noțiunea de forță majoră nu are un conținut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, semnificația acesteia trebuie să fie determinată în funcție de cadrul legal în care este destinată să își producă efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 25, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 45, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 32). 55 Prin urmare, în ceea ce privește noțiunea de forță majoră, în sensul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, trebuie să se țină seama de economia și de finalitatea deciziei-cadru în vederea interpretării și a aplicării elementelor constitutive ale forței majore, astfel cum rezultă ele din jurisprudența Curții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 26)."

Legislația internă prevede posibilitatea menținerii arestării în art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004:

"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112. (10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

Aplicând în cauză, principiile anterior expuse, Curtea de Apel Timișoara a constatat că predarea persoanei urmărite către autoritatea judiciară solicitantă a fost împiedicată de situația creată de declanșarea pandemiei de Covid 19, de restricțiile de circulație impuse de autoritățile celor două state în vederea protejării sănătății publice, ceea ce echivalează cu un caz de forță majoră. Autoritatea judiciară solicitantă a comunicat o dată precisă în care se va realiza preluarea persoanei urmărite (02 decembrie 2020) și detaliile privind derularea procedurii.

S-a reținut că în cauză, nu se poate susține că durata arestării ar fi una excesivă, aceasta fiind dispusă în data de 10 octombrie 2020.

În ce privește cererea persoanei solicitate privind luarea măsurii controlului judiciar, instanța a constatat că dispozițiile Legii nr. 302/2004 impun ca, în cazul în care s-a admis predarea către autoritățile judiciare solicitante, să se dispună numai arestarea în vederea predării, fiind exclus arestul la domiciliu ori controlul judiciar.

Prin urmare, obligația de a executa mandatul european de arestare și de a dispune toate măsurile necesare pentru realizarea procedurii de predare, de a preveni riscul de fugă și sustragerea al persoanei urmărite impun, menținerea măsurii arestării până la data convenită pentru predarea acesteia, motiv pentru care, în baza art. 104 alin. (9) și (10), art. 113 din Legea nr. 302/2004, a dispus menținerea măsura arestului preventiv față de persoana solicitată pentru o perioadă de 9 zile, începând cu data de 24 noiembrie 2020 până la data de 2 decembrie 2020, inclusiv, și s-a respins cererea persoanei solicitate de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Împotriva Încheierii nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a formulat contestație persoana solicitată A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Contestația a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. x/2020/a1.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața Înaltei Curți, apărătorul contestatorului a solicitat admiterea căii de atac, desființarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia și punerea în libertate a persoanei solicitate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, respectiv cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, arătând că acesta și-a exprimat acordul de a fi extrădat, iar situația de forță majoră ivită s-ar fi putut transpune și în dispunerea unei alte măsuri preventive, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar, aspect care nu ar împiedica desfășurarea procedurii, iar obligațiile impuse de art. 221 din C. proc. pen. oferă suficiente garanții că buna predare către autoritățile italiene nu va fi împiedicată.

Examinând contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că pe numele persoanei solicitate A., la data de 16 septembrie 2020, au fost emise cinci mandate europene de arestare, de către autoritățile judiciare din Italia, de către Parchetul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Italia, referință dosar: nr. x/2020 SIEP - Dosar x/2020

Prin Încheierea penală din 10 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 octombrie 2020 până în data de 24 octombrie 2020, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare nr. x/ME din 10 octombrie 2020.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 274/PI/2020 din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă la data de 23 octombrie 2020, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea celor cinci mandate europene de arestare emise în baza Ordinului de executare a pedepsei închisorii și a ordonanței de cumulare a pedepselor concurente nr. 371/2020 SIEP, precum și a hotărârii penale pronunțate de Curtea de Apel din Torino la data de 23 noiembrie 2017 și a sentințelor penale pronunțate de Tribunalul din Torino la data de 20 ianuarie 2006, la date de 31 mai 2013, la data de 4 martie 2014 și la data de 9 martie 2015, toate cele cinci mandate europene fiind emise la data de 16 septembrie 2020, de către Parchetul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Italia, referință dosar: nr. x/2020 SIEP - Dosar x/2020, pe numele persoanei solicitate A., precum și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Italia, constatându-se că persoana solicitată a consimțit la predarea sa autorităților judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității. În baza art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate A. dispusă prin Mandatul de arestare nr. x/ME din data de 10 octombrie 2020, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 25 octombrie 2020 până la data de 23 noiembrie 2020 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

Prin Încheierea penală contestată nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a menținut măsura arestării pe o perioadă de 9 zile, începând cu data de 24 noiembrie 2020 până la data de 2 decembrie 2020 inclusiv.

Potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112 din aceeași lege.

Se reține că în prezenta cauză, predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza din motive obiective, având în vedere starea de urgență decretată atât în Italia, cât și în România, în contextul evoluției epidemice de COVID 19, zborurile dintre cele două state fiind suspendate, fiind incidente dispozițiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în situația în care, din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea persoanei solicitate nu se poate efectua, aceasta poate avea loc la o nouă dată, ce urmează a fi convenită între cele două autorități.

Prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate și față de împrejurarea că predarea persoanei solicitate A. nu a putut fi realizată în intervalul de timp pentru care s-a dispus măsura arestării acesteia, instanța de fond în mod corect a dispus menținerea măsurii arestării, pe o perioadă de 9 zile, în vederea predării.

În acest sens, este de remarcat și împrejurarea că, potrivit art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte, or, în cauză, acest termen maxim nu a fost depășit, măsura arestării fiind dispusă la data de 10 octombrie 2020.

Pe de altă parte, și dreptul Uniunii Europene statuează posibilitatea stabilirii unei noi date de predare între statele implicate în procedura executării mandatului european de arestare, atunci când predarea la data convenită nu s-a realizat, situația fiind reglementată de prevederile art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.

Totodată, se reține că în același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, elocventă fiind Hotărârea pronunțată în cauza C-640/15, Tomas Vilkas împotriva Lituaniei.

Prin urmare, solicitarea contestatorului privind revocarea măsurii arestării în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia, cu consecința punerii sale în libertate, nu este întemeiată. De asemenea, nici solicitarea apărării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv, în ceea ce îl privește pe contestator, cu o măsură preventivă mai puțin severă, nu poate fi primită de Înalta Curte, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează această procedură specială. Astfel, dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, textul de lege neacordând instanței posibilitatea de a aprecia cu privire la aplicarea unei alte măsuri preventive, prevăzute de C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM