ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2020
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. x/PI din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) și 10, art. 113 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a fost menținută măsura arestării dispusă prin Sentința penală nr. 203/PI/11.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020, definitivă la data de 11.08.2020, față de persoana solicitată A. (cetățean român), pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.10.2020 până la data de 03.11.2020, inclusiv.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 30.09.2020 sub nr. x/2020/a2, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a solicitat prelungirea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare competente din Germania, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, cu motivarea că Biroul SIRENE Germania a informat autoritățile din România că doresc preluarea la data de 25.10.2020, de pe Aeroportul Internațional "Traian Vuia" Timișoara.
În motivarea cererii, s-a arătat că preluarea persoanei solicitate nu se poate realiza până la data expirării măsurii arestului preventiv și, luând în considerare prevederile art. 113 și art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii arestului față de persoana solicitată. A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Germania prin care se indică data preluării persoanei solicitate și detaliile operațiunii.
Verificând actele aflate în dosarul cauzei, instanța a constatat că sesizarea formulată în cauză este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Sentința penală nr. 203/PI/11.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, emis de Judecătoria Bochum din data de 16.03.2020, în Dosarul nr. x AR 6/20+456 Js 100/19, pe numele persoanei solicitate A. (cetățean român) și predarea acesteia către organele judiciare din Germania; s-a constatat că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității; în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.08.2020, până la data de 09.09.2020 inclusiv.
Sentința penală sus menționată a rămas definitivă la data de 11.08.2020.
Prin încheierea penală nr. 216/PI/2020 din data de 27.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) și 10 și art. 113 din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE și s-a menținut măsura arestării dispusă prin Sentința penală nr. 203/PI/11.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020, față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 25 zile, până la data de 04.10.2020 inclusiv.
Încheierea penală sus menționată a rămas definitivă la data de 28.08.2020.
După pronunțarea sentinței definitive privind executarea mandatului european de arestare, urmează procedura de predare, persoana căutată impunându-se a fi predată în cel mai scurt timp.
În acest sens, art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI prevede:
"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.
(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.
(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2)-(4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate".
Dispozițiile au fost transpuse în legislația internă prin art. 113 din Legea nr. 302/2004:
"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.
(4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica".
În interpretare dispozițiilor art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-640/15 în sensul posibilității de a se conveni asupra unei noi date a predării și a menținerii obligației de a continua procedura de executare a mandatului european de arestare și după expirarea termenelor prevăzute de acest articol în situația în care nerespectarea lor s-a datorat unui caz de forță majoră.
Instanța a reținut ca relevante următoarele considerente ale hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-640/15:
"32. În acest cadru, articolul 23 din decizia-cadru vizează printre altele, la fel ca articolele 15 și 17 din aceasta, să accelereze cooperarea judiciară prin impunerea unor termene de adoptare a deciziilor referitoare la mandatul european de arestare pe care statele membre sunt ținute să le respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, F, C-168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 58 și Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 29 și 33).
Or, a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, este împiedicată de un caz de forță majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligații imposibil de îndeplinit și nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit.
Pe de altă parte, articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat ținând seama și de articolul 23 alin. (5) din aceasta.
Această din urmă dispoziție prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la articolul 23 alin. (2) - (4) din decizia-cadru, în cazul în care persoana căutată se mai află în detenție, ea este pusă în libertate.
Rezultă că, dacă articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru ar trebui să fie interpretat în sensul că regula prevăzută în prima sa teză nu este aplicabilă atunci când predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră, această persoană ar trebui în mod obligatoriu, într-o astfel de situație, să fie pusă în libertate în cazul în care ea se mai află în detenție, independent de împrejurările cauzei, întrucât termenul prevăzut la această dispoziție a expirat.
Prin urmare, această interpretare ar fi de natură să limiteze în mod semnificativ eficiența procedurilor prevăzute de decizia-cadru și, în consecință, să împiedice realizarea deplină a obiectivului urmărit de aceasta, constând în facilitarea cooperării judiciare prin introducerea unui sistem mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală.
În plus, interpretarea menționată ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situații în care prelungirea duratei detenției acesteia din urmă nu își are originea într-o lipsă de diligență a autorității de executare și în care durata totală a detenției respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuție a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeași persoană și existența, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59).
În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autoritățile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziții, și în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziției menționate, este împiedicată de un caz de forță majoră.
Această concluzie nu este repusă în discuție de obligația de interpretare a articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 54).
Desigur, interpretarea articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre implică faptul că autoritatea judiciară de executare nu este ținută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenție, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră.
Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 37 din concluzii, această interpretare nu impune menținerea în detenție a persoanei căutate, articolul 12 din decizia-cadru precizând că revine autorității judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana respectivă trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare și că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul menționat, cu condiția ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei amintite.
În acest context, în cazul în care autoritățile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59)."
Se observă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene face trimitere la Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59:
"58. În consecință, dat fiind că emiterea unui mandat european de arestare nu poate, prin ea însăși, să justifice o detenție a persoanei căutate pentru o durată totală care depășește timpul necesar executării acestui mandat, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea persoanei în detenție, în conformitate cu articolul 6 din Cartă, decât dacă procedura de executare a mandatului european de arestare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv.
Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente în vederea evaluării justificării duratei procedurii, în special eventuala pasivitate a autorităților statelor membre în cauză și, dacă este cazul, contribuția persoanei căutate la această durată. Pedeapsa la care se expune această persoană sau pronunțată împotriva acesteia în ceea ce privește faptele care au justificat emiterea mandatului european de arestare al cărui obiect îl constituie persoana căutată, precum și existența unui risc de fugă vor trebui de asemenea să fie luate în considerare."
Prin urmare, în situația intervenirii unui caz de forță majoră care împiedică predarea persoanei urmărite și stabilirii unei noi date pentru realizarea predării, autoritatea judiciară de executare are posibilitatea de a dispune menținerea stării de arest după analiza concretă a necesității acesteia.
Cu privire la noțiunea de "forță majoră", Curtea de Justiție a Uniunii Europene a precizat în cuprinsul hotărârii C-640/15 elementele ce trebuie avute în vedere de autorități:
"53. Or, rezultă dintr-o jurisprudență constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).
Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, întrucât noțiunea de forță majoră nu are un conținut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, semnificația acesteia trebuie să fie determinată în funcție de cadrul legal în care este destinată să își producă efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 25, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 45, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 32).
Prin urmare, în ceea ce privește noțiunea de forță majoră, în sensul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, trebuie să se țină seama de economia și de finalitatea deciziei-cadru în vederea interpretării și a aplicării elementelor constitutive ale forței majore, astfel cum rezultă ele din jurisprudența Curții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 26)."
Legislația internă prevede posibilitatea menținerii arestării în art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004:
"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.
(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."
Aplicând în cauză principiile anterior expuse, Curtea de Apel Timișoara a constatat că predarea persoanei urmărite către autoritatea judiciară solicitantă a fost împiedicată de situația creată de declanșarea pandemiei de Covid-19, de restricțiile de circulație impuse de autoritățile celor două state în vederea protejării sănătății publice, ceea ce echivalează cu un caz de forță majoră.
Autoritatea judiciară solicitantă a comunicat o dată precisă în care se va realiza preluarea persoanei urmărite (25.10.2020) și detaliile privind derularea procedurii (persoanele însărcinate cu preluarea, locul).
S-a reținut că, în cauză, nu se poate susține că durata arestării ar fi una excesivă, aceasta fiind dispusă în data de 10.08.2020.
Obligația de a executa mandatul european de arestare și de a dispune toate măsurile necesare pentru realizarea procedurii de predare, de a preveni riscul de fugă și sustragerea al persoanei urmărite impun menținerea măsurii arestării până la data convenită pentru predarea acesteia.
Totodată, Curtea de Apel Timișoara a respins solicitarea avocatului ales privind luarea măsurii controlului judiciar, întrucât potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 singura măsură preventivă care poate fi luată, în vederea predării persoanei solicitate autorităților judiciare străine, este măsura arestului preventiv.
Împotriva încheierii nr. x/PI din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a formulat contestație persoana solicitată A..
În motivarea căii de atac, în esență, contestatorul persoană solicitată A. a susținut că autoritățile judiciare din Germania au comunicat că nu s-a putut realiza misiunea de preluare întrucât nu există suficient personal și, în opinia sa, acest motiv nu se circumscrie dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că a fost de acord cu predarea, întrucât dorește să ajungă în Germania pentru a lua cunoștință de situația sa juridică. În raport de aceste circumstanțe, a susținut că nu era necesară măsura arestării, putându-se dispune o măsură preventivă mai ușoară.
Analizând încheierea contestată, în raport de actele și lucrările dosarului și de criticile formulate de contestatorul persoană solicitată A., Înalta Curte reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 203/PI/11.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, de Judecătoria Bochum în data de 16.03.2020, în Dosarul nr. x AR 6/20+456 Js 100/19, pe numele persoanei solicitate A. (cetățean român) și predarea acesteia către organele judiciare din Germania; s-a constatat că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității; în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.08.2020, până la data de 09.09.2020 inclusiv. Această sentință a rămas definitivă la data de 11.08.2020.
Ulterior, prin încheierea nr. 216/PI/2020 din data de 27.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) și 10 și art. 113 din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE și s-a menținut măsura arestării dispusă prin Sentința penală nr. 203/PI/11.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020, față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 25 zile, până la data de 04.10.2020 inclusiv.
Prin adresa transmisă de Biroul Național Sirene s-a arătat că preluarea persoanei solicitate nu se poate realiza până la data expirării măsurii arestului preventiv și, în raport de prevederile art. 113 și art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii arestului față de persoana solicitată. A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Germania prin care se indică data preluării persoanei solicitate și detaliile operațiunii.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată: "Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită".
Dispozițiile legale menționate constituie transpunerea în legea română a dispozițiilor art. 23 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI cu denumirea "termenul pentru predarea persoanei", dispoziții care au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauza C-640/15, hotărârea din 25 ianuarie 2017, cauza Vilkas. În această hotărâre s-a reținut că "o interpretare a articolului 15 alin. (1) și a art. 23 din Decizia-cadru potrivit căreia autoritatea judiciară de executare nu ar mai trebui să procedeze la predarea persoanei căutate și nici să convină, în acest scop asupra unei noi date a predării cu autoritatea judiciară emitentă după expirarea termenelor menționate la articolul 23, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare și de simplificare a cooperării judiciare urmărit de decizia cadru, această interpretare fiind printre altele susceptibilă să oblige statul membru emitent să emită un al doilea mandat european de arestare pentru a permite desfășurarea unei noi proceduri de predare în termenele prevăzute de decizia-cadru" (paragraf 71) și, de asemenea, că "simpla expirare a termenelor stabilite la art. 23 nu poate exonera statul membru de executare de obligația de a continua procedura de executare a unui mandat european de arestare și de a proceda la predarea persoanei căutate, autoritățile în cauză trebuind să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării" (paragraf 72).
În cauză, predarea contestatorului persoană solicitată A. nu s-a putut realiza din motive obiective, având în vedere contextul evoluției pandemiei de COVID-19 și restricțiile de circulație impuse de autoritățile celor două state în vederea protejării sănătății publice, ceea ce echivalează cu un caz de forță majoră.
Contestatorul persoană solicitată a susținut că nu se circumscrie dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 motivul invocat de autoritățile judiciare străine, în sensul că nu s-a putut realiza misiunea de preluare întrucât nu au personal suficient.
Cu privire la aceste aspect, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în formularul M primit de la Biroul Sirene Germania (în care se indică data preluării persoanei solicitate și detaliile operațiunii), se menționează că solicitarea privind prelungirea termenului de preluare până la data de 26.10.2020 are în vedere motive organizatorice și de personal, însă aceste împrejurări au fost generate de evoluția pandemiei de COVID-19.
În continuare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, "În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte".
Totodată, conform prevederilor art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile".
În speță, Înalta Curte constată că nu este depășită durata totală a arestării prin raportare la dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât contestatorul A. a fost arestat provizoriu din data de 11 august 2020.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului A., privind luarea unei măsuri preventive mai ușoare, Înalta Curte reține că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menținerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.
Prin urmare, măsura arestării provizorii, menținută în vederea predării persoanei solicitate autorităților din Germania, ca o consecință a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii nr. x/PI din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. x/PI din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.