ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2021

Asupra contestației de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-a ridicat măsura asigurătorie instituită prin ordonanța din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2012 asupra imobilului (suprafața de 400 metri pătrați de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x) aflat în proprietate comună devălmașă a inculpatei A. și a numitului B..

Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii dispuse în cauză, pe baza acelor și lucrărilor de la dosar, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

Potrivit art. 2502 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligație procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, rațiunea acestei modificări, pe de o parte, evidențiază faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului în cauzele Forminster Entreprises Limited contra Republici Cehe și Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76-78, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103) în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate.

Curtea a constatat că, în cauză, prin ordonanța din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2012 a fost instituită măsura asigurătorie constând în notarea ipotecară asupra unui imobil (suprafața de 400 metri pătrați de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x) aflat în proprietate comună devălmașă a inculpatei A. și a numitului B.. Parchetul a apreciat că finalitatea măsurii asigurătorii instituite nu vizează doar repararea pagubei produse prin infracțiune, ci și confiscarea specială, în această din urmă privință neaducându-se nicio probă din care să rezulte că bunul indisponibilizat ar putea face obiectul confiscării speciale.

Analizând în concret măsura asigurătorie instituită în cauză, Curtea a considerat că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri procesuale.

Pe de o parte, Curtea a constatat că nu există probe din care să rezulte că pe parcursul procesului penal inculpata A. a încercat să se sustragă măsurilor asigurătorii ori să sustragă bunul aflat sub această măsură sau să încerce disimularea provenienței unor bunuri ori să își ascundă veniturile, sau să înstrăineze alte bunuri care îi aparțin, sarcina probei unor astfel de comportamente aparținând parchetului.

Pe de altă parte, Curtea a reținut durata mare în timp a măsurii asigurătorii instituite în cauză, de peste 5 ani și 6 luni, precum și durata semnificativă a procesului penal, de peste șapte ani.

Deopotrivă, Curtea a notat că parchetul nu a făcut niciun alt demers probator în vederea identificării unor alte bunuri aparținând inculpatei în condițiile în care prejudiciul imputat acesteia prin actul de sesizare este de 759.236 RON, față de valoarea disproporționat de mică a bunului care face obiectul măsurii asigurătorii.

Curtea a mai constatat că acuzația formulată de parchet a fost apreciată ca fiind nefondată de către prima instanță, care a dispus o soluție de achitare a inculpatei A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reținând că aceasta nu a comis infracțiunea imputată în condițiile în care toate facturile avute în vedere de organele de urmărire penală au fost semnate de o altă persoană (B.). Ca efect al acestei soluții cu privire la acțiunea penală, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată în procesul penal. Deși soluția primei instanțe nu este definitivă, Curtea o va avea în vedere numai în ceea ce privește evaluarea testului de proporționalitate a măsurii asigurătorii, ca o împrejurarea extrinsecă măsurii procesuale.

Curtea a opinat că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale care instituie obligativitatea luării măsurii asigurătorii trebuie interpretate în sensul că, la momentul instituirii măsurii, organul judiciar este scutit de evaluarea oportunității luării acestei măsuri procesuale, care are ca efecte indisponibilizarea bunului. Caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării măsurii asigurătorii cu ocazia verificării periodice a acestei măsuri dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporționalității.

În consecință, având în vedere atât împrejurările intrinseci, cât și pe cele extrinseci măsurii asigurătorii învederate mai sus, Curtea a opinat că în cauză se impune ca, în temeiul art. 2502 C. proc. pen., să se ridice măsura asigurătorie instituite prin ordonanța din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2012 asupra unui imobil (suprafața de 400 metri pătrați de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x) deoarece la acest moment procesual menținerea unor restricții ale exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra bunului sus-menționat este disproporționată față de scopul urmărit prin aceasta.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, motivele promovării căii de atac fiind susținute de reprezentantul Ministerului Public, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

A solicitat desființarea încheierii atacate, apreciind că este suficient să fie desființată soluția de ridicare a măsurii asigurătorii, pentru ca, implicit, să rămână în vigoare dispoziția privind instituirea sechestrului prin ordonanța din data de 29 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare și soluția cuprinsă în hotărârea instanței de fond, de revocare a acestei măsuri, soluție care nu are caracter executoriu.

Verificând încheierea atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente, raportat la stadiul procesual și soluția pronunțată prin Sentința penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu trebuia pusă în discuție legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii, în considerarea celor ce succed:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, (...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale (...).

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

Potrivit dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În esență, prin dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen. (norme de procedură de imediată aplicare, dar care nu retroactivează, ci produc efecte doar pentru viitor potrivit art. 13 din C. proc. pen., fiind incidente în toate dosarele aflate pe rolul parchetelor și instanțelor, în care au fost dispuse măsuri asigurătorii) se instituie verificarea periodică, din oficiu, a măsurilor asigurătorii de către organul care a luat sau menținut măsura, pentru a analiza dacă temeiurile pentru care a fost luată măsura subzistă.

Așadar, în cursul judecății, verificarea măsurii asigurătorii se face de către instanță, periodic, într-un termen de cel mult un an de la luarea sau menținerea măsurii asigurătorii.

În speță, în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost instituită măsura asigurătorie constând în notarea ipotecară asupra unui imobil (suprafața de 400 metri pătrați de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x), aflat în proprietate comună devălmașă a inculpatei A. și a numitului B..

Inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul din data de 30 septembrie 2016 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. x/2015, iar prin Sentința penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (5) raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., aceasta a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 5 C. pen.

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a respins soluționarea acțiunii civile alăturată procesului penal și s-a revocat sechestrul asigurător instituit asupra terenului în suprafață de 400 mp arabil extravilan, înscris în CF nr. x Satu Mare.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși ulterior luării măsurii asigurătorii de către procuror, prin ordonanță, până la soluționarea în primă instanță a fondului acțiunii penale privind pe inculpata A., în cauză nu a fost efectuată nicio verificare a legalității și temeiniciei sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil aflat în proprietate comună devălmașă a inculpatei A. și a numitului B., neexistând o obligație în acest sens pentru organele judiciare, la momentul pronunțării sentinței, implicit, instanța de fond a evaluat temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii în cursul urmăririi penale, hotărând revocarea acesteia.

Actualmente, Sentința penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală face obiectul apelului, urmând ca, la momentul pronunțării asupra acțiunii penale și a celei civile, instanța de apel să valideze ori să desființeze hotărârea primei instanțe, decizia reflectându-se și asupra soluției de revocare a măsurii asigurătorii.

În acest context, Înalta Curte apreciază că evaluarea periodică de către instanța de judecată, conform art. 2502 din C. proc. pen., a subzistenței temeiurilor măsurii asigurătorii luată de procuror se impune în cursul judecății în primă instanță sau în cursul judecării apelului, dacă măsura asigurătorie subzistă, o atare verificare presupunând ca măsura să fie în vigoare.

În speță, nu suntem în situația unei măsuri în vigoare, măsura sechestrului asigurător luată de procuror fiind revocată de instanța de fond prin sentința pronunțată la data de 16 noiembrie 2020. Deși această soluție nu este executorie, hotărârea primei instanțe fiind supusă apelului, atât timp cât este în ființă, măsura instituită în cursul urmăririi penale nu subzistă ca măsură procesuală, pentru a face obiectul verificării conform art. 2502 din C. proc. pen.

Prin urmare, o verificare în cauză a măsurii asigurătorii, în baza noilor dispoziții legale - art. 2502 din C. proc. pen., se impunea numai în situația în care măsura asigurătorie ar fi fost menținută de către instanța de fond.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva încheierii din data de 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa încheierea atacată și va constata că prin Sentința penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit asupra terenului în suprafață de 400 metri pătrați de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva încheierii din data de 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează încheierea atacată și constată că prin Sentința penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit asupra terenului în suprafață de 400 metri pătrați de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2021.

GGC - GV