ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 225/2025

Ședința publică din data de 02 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 3 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 250

2

raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. și S.C. B. S.R.L., prin ordonanța procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii.

Astfel, s-a reținut că modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 6/2021 instituie o obligație procedural pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

În același sens, având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, rațiunea acestei modificări evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica o dată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligații procesuale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragrafele 76-78) și Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, paragraful 103), în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate.

Inclusiv în jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 19/2017 privind recursul în interesul legii, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Curtea a reținut că din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În cauza de față, s-a reținut că inculpatele persoane juridice au fost trimise în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție - Direcția Națională Anticorupție sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. în ceea ce o privește pe inculpata S.C. B. S.R.L. și sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. în ceea ce o privește pe inculpata SC A. S.R.L., existând suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi putut comite faptele pentru care este cercetate, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care acesta beneficiază, potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 23 alin. (11) din Constituția României.

Curtea a constatat în cauză incidența unuia din cazurile de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, dat de particularitățile infracțiunilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, dar și incidența art. 32 din Legea nr. 656/2002.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, Curtea a constatat că, în raport de natura infracțiunilor imputate inculpatelor persoane juridice S.C. B. S.R.L. (art. 289 din C. pen.) și S.C. A. (art. 255 din C. pen. din 1969), și văzând și dispozițiile art. 112 alin. (6) din C. pen., întinderea măsurii asigurătorii este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire o bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

S-a notat că măsura este proporțională cu situația care a determinat-o, este aplicată în mod nediscriminatoriu și nu aduce atingere existenței dreptului de proprietate, imobilele fiind exploatate conform destinației de către proprietari.

Contrar susținerilor apărătorilor inculpaților, curtea a apreciat că valoarea bunurilor supuse sechestrului asigurător nu este disproporționată în raport de valoarea stabilită de organul de urmărire penală pentru care s-a solicitat a fi confiscarea.

S-a reținut că susținerile apărării, potrivit cărora măsura asiguratorie a fost dispusă față de inculpatele persoane juridice după împlinirea termenului de prescripție pentru cele două fapte de corupție, nu pot fi analizate în acest moment, aceste apărări urmând a fi analizate la finalizarea cercetării judecătorești.

În contextul factual al cauzei, cercetarea judecătorească nu este încheiată și nu au fost administrate probe care să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor inițiale avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii, curtea a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

În ceea ce privește motivul de critică formulat privind nerezonabilitatea termenului de aproape 8 ani scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, curtea a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit, astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului (în jurisprudența precitată), care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

În aprecierea termenului rezonabil al procedurii, curtea a avut în vedere și comportamentul dilatoriu al inculpaților care au comunicat cu întârziere calitatea avută, aspect care a determinat prelungirea procedurii judiciare.

Față de cele reținute, curtea a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. și S.C. B. S.R.L., prin ordonanța procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017.

Împotriva încheierii din data de 3 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, au formulat contestații inculpatele S.C. B. S.R.L. și S.C. A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 februarie 2025, sub nr. x/2021/a4.

Motivele de contestație au fost susținute oral de către apărătorii aleși ai celor două inculpate cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei încheieri, nefiind necesară reluarea lor. Totodată, au fost depuse și motive scrise ale contestațiilor.

Prin motivele de contestație depuse la dosar, inculpata B. S.R.L. a solicitat, în principal, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, ridicarea măsurii asiguratorii, iar în subsidiar, limitarea acesteia la o valoare proporțională cu obiectul infracțiunii/confiscării.

În esență, contestatoarea a susținut că instanța de fond nu a motivat corespunzător soluția de menținere a măsurilor asiguratorii, limitându-se la considerații de ordin general privind necesitatea acestora, fără a analiza criticile formulate în apărare. S-a arătat, în acest sens, că măsura afectează posibilitatea renovării imobilului prin accesarea unor programe investiționale cu fonduri europene. De asemenea, contestatoarea a invocat existența unei disproporții semnificative între valoarea imobilelor indisponibilizate și cuantumul sumei reținute ca fiind dobândită prin presupusa activitate infracțională.

Totodată, a susținut că măsura aduce atingere dreptului de folosință asupra bunului, în condițiile în care aceasta este notată în cartea funciară și împiedică utilizarea imobilului în scopuri economice, fie prin includerea într-un proiect de reabilitare, fie ca aport în natură într-o asociere cu un operator din domeniul hotelier. S-a invocat și durata excesivă a măsurii - aproape 8 ani -, despre care contestatoarea a afirmat că afectează dreptul de proprietate și relevă caracterul nerezonabil al sechestrului.

Prin motivele de contestație depuse la dosar, inculpata S.C. A. a solicitat, în principal, ridicarea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanța din 19.05.2017, iar în subsidiar, restrângerea acesteia până la concurența sumei de 655.124 RON, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de spălare de bani.

În susținerea contestației, contestatoarea a invocat, în esență, faptul că măsura a fost dispusă și este menținută în condițiile în care, la data instituirii acesteia, răspunderea penală era deja prescrisă în raport cu fapta imputată, aspect care fusese invocat constant în procedurile anterioare fără a fi analizat efectiv. Totodată, s-a susținut că hotărârea instanței de fond nu răspunde punctual criticilor apărării, în special celor referitoare la prescripție, caracterul disproporționat al măsurii și lipsa riscului de înstrăinare, ci conține considerente generale, fără o motivare individualizată cu privire la necesitatea menținerii sechestrului în privința acestei inculpate.

Contestatoarea a arătat că valoarea bunurilor sechestrate depășește semnificativ suma estimată a fi supusă confiscării, fără ca instanța să analizeze în ce măsură se impune menținerea măsurii în această formă. A fost invocat și riscul unei duble acoperiri, în contextul în care măsura a fost luată și față de o altă inculpată pentru aceeași presupusă sumă de bani. S-a susținut, de asemenea, că măsura produce un impact economic negativ asupra societății, limitând capacitatea acesteia de a accesa finanțări și de a utiliza bunurile în mod eficient, inclusiv pentru investiții, iar durata excesivă a sechestrului - menținut timp de aproape 8 ani - este de natură să afecteze substanța dreptului de proprietate. În sprijinul acestor critici, contestatoarea a invocat jurisprudența CJUE privind caracterul disproporționat al unor astfel de măsuri, atunci când sunt menținute o perioadă îndelungată fără justificare concretă.

Examinând contestațiile formulate de inculpatele B. S.R.L. și A., prin prisma normelor legale incidente, precum și a datelor existente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin ordonanța din data de 19.05.2017, emisă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor aparținând persoanei juridice S.C. B. S.R.L., până la concurența sumei de 16.771.659 RON și asupra bunurilor aparținând persoanei juridice S.C. A. (în prezent A.), până la concurența sumei de 13.714.414 RON.

Potrivit actului de instituire a măsurii, în perioada 18.08.2009 - 10.05.2011 societatea A. ar fi plătit societății B., cu titlu de mită în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (echivalentul a 13.059.290 RON) sumă ce a fost considerată ca făcând obiectul confiscării speciale în temeiul art. 289 din C. pen., în ceea ce o privește pe B. S.R.L., și art. 33 din Legea nr. 656/2002, în ceea ce privește A..

Totodată, s-a reținut că în perioada 15.08.2009 - 01.04.2016, din asocierea celor două societăți ar fi rezultat un profit total de 4.367.493 RON, din care 3.712.369 RON (85%) ar fi revenit societății B. S.R.L., iar 655.124 RON (15%) ar fi revenit societății A.. Aceste sume au fost de asemenea indicate ca obiect al confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (6) din C. pen., raportat la art. 289 C. pen. pentru B. S.R.L., respectiv art. 112 alin. (6) raportat la art. 255 C. pen. pentru A.. (fila x din ordonanța nr. 326/P/2016 din 19.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție).

Ulterior, prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din data de 25.07.2017, s-a procedat la identificarea și sechestrarea unor bunuri imobile aparținând celor două societăți, în cazul societății B. S.R.L. până la concurența sumei de 16.771.659 RON, iar în cazul societății A. până la concurența sumei de 13.714.414 RON.

Astfel, în cazul S.C. B. S.R.L., a fost indisponibilizat imobil situat în București, strada x nr. 18 - 20, cu nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x), compus din teren și construcțiile C1, având destinația de hotel și C 2 - bloc finalizat, cu o valoare estimată de 3.754.000 euro, conform raportului de evaluare. În cazul S.C. A., s-a dispus sechestrul asupra a două imobile: unul situat în municipiul Craiova, strada x nr. 30, având o valoarea estimată, conform raportului de evaluare, de 2.742.000 euro, și unul situat în municipiul Iași, strada x nr. 63, județul Iași, cu o valoarea estimată de 1.091.000 euro.

Prin rechizitoriul emis la data de 21.08.2017, în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alți opt inculpați, a inculpatei S.C. B. S.R.L. pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și a inculpatei S.C. A. S.A. pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Ulterior trimiterii în judecată, dosarul a parcurs mai multe etape procesuale, fiind soluționat în primă instanță de Tribunalul București. Hotărârea a fost desființată în calea apelului, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., reținându-se necompetența instanței, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curții de Apel București, secția a II-a penală, competentă să judece cauza în primă instanță, judecata fiind reluată începând cu procedura camerei preliminare.

În prezent, cauza se află în faza de judecată în primă instanță, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În susținerea contestațiilor formulate, cele două societăți au invocat, în esență, lipsa unei motivări efective a încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii, arătând că instanța de fond nu a analizat în mod concret criticile formulate și s-a limitat la considerente generale, fără a răspunde punctual argumentelor prezentate. S-a arătat, totodată, că nu au fost examinate susținerile privind lipsa riscului de sustragere, intervenirea prescripției răspunderii penale, precum și caracterul disproporționat al măsurii în raport cu suma pretinsă a fi supusă confiscării. În continuare, se impune examinarea acestor critici prin raportare la actele și lucrările dosarului.

Analizând motivul de nelegalitate invocat de contestatoarele inculpate privind pretinsa lipsă a unei motivări efective, precum și conținutul încheierii contestate, Înalta Curte constată că argumentele instanței de fond nu pot fi apreciate ca fiind stereotipe sau generale, acestea fiind raportate la situația de fapt reținută și fiind apte să justifice soluția de menținere a măsurilor asigurătorii.

De altfel, susținerile formulate de contestatoare în prezenta cauză sunt, în esență, similare cu cele invocate în mod constant pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare de verificare a măsurilor asigurătorii, vizând aceleași aspecte precum lipsa riscului de sustragere, intervenirea prescripției sau disproporția dintre bunurile indisponibilizate și suma reținută. Faptul că instanța a răspuns în mod similar acestor critici, în lipsa unor elemente de noutate, nu poate fi interpretat ca o lipsă de motivare a hotărârii contestate.

În continuare, se impune reamintirea cadrului normativ incident în materia măsurilor asigurătorii. Acestea sunt măsuri procesuale cu caracter real, având ca efect indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile care aparțin inculpatului ori părții responsabile civilmente, în scopul asigurării confiscării, reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau garantării executării altor obligații procesuale.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune măsuri asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea ori înstrăinarea bunurilor care pot face obiectul confiscării sau pot servi la garantarea executării unor obligații. Măsura are caracter provizoriu și preventiv, fiind justificată în raport cu scopul procesual urmărit, iar potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., instanța are obligația de a verifica periodic, din oficiu, dacă subzistă condițiile care au impus luarea sau menținerea măsurii, cel puțin o dată la șase luni în cursul urmăririi penale, respectiv anual în cursul judecății.

În plus, măsurile asigurătorii, deși aduc atingere exercițiului dreptului de proprietate, se circumscriu limitelor permise de art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție, în măsura în care sunt dispuse prin lege, urmăresc un scop legitim - desfășurarea instrucției penale - și sunt proporționale cu scopul urmărit, aplicându-se în mod nediscriminatoriu și fără a suprima substanța dreptului.

În ceea ce privește jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se observă că, prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura, prin durata și scopul urmărit, să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

În speță, sechestrul asigurător a fost instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanța emisă la data de 19.05.2017 de către procuror în dosarul nr. x/2016, cu respectarea dispozițiilor art. 249-250 din C. proc. pen. și ale art. 20 din Legea nr. 78/2000. În cuprinsul ordonanței de instituire a măsurii asiguratorii, precum și în procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din data de 25.07.2017, au fost indicate faptele care fac obiectul cercetării penale, persoanele vizate, sumele a căror confiscare se are în vedere, precum și bunurile asupra cărora se aplică măsura.

Din conținutul ordonanței rezultă că măsura a fost dispusă pentru a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor persoanelor cercetate în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse și respectiv, în vederea garantării executării pedepsei amenzii sau a plății cheltuielilor judiciare. În ceea ce privește cadrul legal incident, Legea nr. 78/2000 prevede în mod expres, la art. 20, caracterul obligatoriu al dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor de corupție și al celor asimilate. De asemenea, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

În aceste condiții, se constată că măsura a fost instituită cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

În ceea ce privește temeinicia măsurii, Înalta Curte reține că menținerea sechestrului este justificată, în continuare, de existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatelor, respectiv dare de mită, complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și de necesitatea asigurării executării unei eventuale măsuri de confiscare specială sau de confiscare extinsă, chiar dacă se va constata că s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

Din conținutul ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii rezultă că aceasta a fost dispusă pentru a garanta confiscarea sumei de 3.100.000 euro, pretins plătită de către A. societății B. cu titlu de mită, precum și a sumelor provenite din profitul obținut în cadrul asocierii dintre cele două entități, respectiv 3.712.369 RON în cazul S.C. B. S.R.L. și 655.124 RON în cazul S.C. A.. Astfel, în cazul S.C. B. S.R.L., s-a dispus instituirea sechestrului, până la concurența sumei de 16.771.659 RON, iar în cazul A., până la concurența sumei de 13.714.414 RON, nefiind depășită valoarea sumelor ce pot face obiectul măsurilor de siguranță.

Caracterul preventiv al măsurii justifică menținerea acesteia în măsura în care nu au fost prezentate elemente noi care să înlăture riscul de sustragere a bunurilor de la aplicarea măsurilor legale, precum și în contextul în care procesul penal se află în curs de desfășurare. Simpla trecere a timpului sau reluarea acelorași argumente de natură patrimonială nu sunt suficiente pentru a justifica ridicarea unei măsuri care vizează bunuri susceptibile de confiscare, în condițiile în care nu au intervenit împrejurări noi care să modifice riscurile sau scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

Totodată, menținerea sechestrului asupra imobilelor nu echivalează cu o lipsire de dreptul de proprietate, ci doar cu o restrângere temporară a exercițiului dreptului de dispoziție, fără a împiedica folosirea bunurilor în scopul lor obișnuit. Această ingerință este justificată de scopul legitim urmărit de organul judiciar, proporțională și permisă de lege.

Cu privire la susținerea caracterului disproporționat al măsurii asigurătorii, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 249 și urm. din C. proc. pen., scopul măsurilor asigurătorii este acela de a garanta executarea unei eventuale măsuri de siguranță, precum confiscarea specială sau confiscarea extinsă. În cauză, bunurile sechestrate au fost identificate în mod concret, fiind imobile a căror valoare estimată, apropiată sumelor ce pot forma obiectul confiscării, a fost indicată în cuprinsul ordonanței de instituire a măsurii și a proceselor-verbale de aplicare a măsurii asiguratorii.

În lipsa unor elemente concrete care să justifice reevaluarea caracterului proporțional al măsurii, susținerea contestatoarelor sub acest aspect apare ca neîntemeiată. De altfel, nu poate fi reținută o suprapunere valorică a sumelor supuse confiscării în raport cu cele două inculpate, întrucât obiectul măsurii asigurătorii a fost individualizat în funcție de poziția procesuală a fiecăreia, iar cuantumul indicat în ordonanța de instituire reflectă sumele pretins obținute sau oferite în contextul faptelor reținute în sarcina fiecăreia.

În ceea ce privește durata măsurii asigurătorii, Înalta Curte reține că sechestrul a fost instituit în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din data de 19.05.2017, iar cauza se află în prezent în faza de judecată în primă instanță, pe rolul Curții de Apel București, după reluarea procedurii de la etapa camerei preliminare, ca urmare a constatării necompetenței instanței sesizate inițial. Menținerea măsurii pe o perioadă extinsă de timp - de aproape 8 ani - este justificată, în mod obiectiv, de complexitatea ridicată a cauzei, numărul mare de persoane trimise în judecată (10 inculpați persoane fizice si juridice), precum și de natura infracțiunilor reținute în actul de sesizare, respectiv luare de mită, dare de mită și spălare de bani, comise fie în forma autoratului, fie a complicității.

În evaluarea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare și implicit al menținerii măsurilor asigurătorii, trebuie avut în vedere faptul că prelungirea acesteia a fost determinată și de conduita procesuală a inculpatului C., care, deși a fost prezent în fața organelor de urmărire penală și la instanța de fond, în primul ciclu procesual, nu a spus că este avocat, calitate care atrăgea competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, a curții de apel.

Deși măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, acest caracter nu presupune o durată fixă sau limitată în mod rigid, ci una adecvată scopului pentru care au fost dispuse, respectiv garantarea executării unei eventuale măsuri de confiscare. Durata în sine nu este determinantă, ci raportarea acesteia la diligența autorităților, comportamentul părților și stadiul procesual.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, prin care a fost introdus art. 250

2

din C. proc. pen., reglementarea procesuală permitea instituirea și menținerea măsurilor asigurătorii pe întreaga durată a procesului penal, fără a reglementa un termen maximal. Legea nr. 6/2021 nu limitează această posibilitate, ci instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii: cel puțin o dată la 6 luni în cursul urmăririi penale și cel puțin o dată pe an în cursul judecății.

Această obligație legală a fost respectată în cauză: măsura asigurătorie a fost verificată, sub aspectul legalității și temeiniciei, succesiv, atât în faza de cameră preliminară, cât și în cursul judecății, de către Curtea de Apel București, prin încheierile din 25.02.2022, 23.02.2023 și 16.02.2024, soluții menținute în contestație de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceste hotărâri reflectă existența unui control judiciar efectiv, exercitat în mod periodic, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și cu exigențele jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, susținerile contestatoarei A. cu privire la cauza Lysak împotriva Poloniei (hotărârea din 2021, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că menținerea unei măsuri asigurătorii pe o durată de 6 ani a constituit o sarcină disproporționată și excesivă) trebuie privite prin prisma caracterului contextual al analizei realizate de Curte. CEDO evaluează proporționalitatea și rezonabilitatea duratei în funcție de complexitatea fiecărei cauze, diligența autorităților și comportamentul părților implicate.

De altfel, în cauza Benet Praha, SPOL. S r.o. c. Republicii Cehe (hotarâre din 24.02.2021) - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că menținerea măsurilor asigurătorii sau a unor restricții patrimoniale pe durate extinse, prin raportare la complexitatea cauzei, nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în măsura în care măsurile respective sunt justificate printr-un scop legitim și sunt supuse unui control judiciar efectiv.

Totodată, potrivit deciziei nr. 28/2016 a Curții Constituționale, dispozițiile procesual penale pot fi completate, în lipsa unei reglementări exprese, cu dispozițiile C. proc. civ., care prevăd posibilitatea ridicării sechestrului asigurător la cererea debitorului, dacă acesta oferă o garanție reală sau personală îndestulătoare (art. 957 din C. proc. civ.). Aceste mecanisme legale asigură un echilibru just între interesul public al procesului penal și protejarea dreptului de proprietate, garantând că măsura asigurătorie nu devine excesivă sau disproporționată în aplicare.

Contestatoarele au susținut că menținerea sechestrului nu mai este justificată, invocând lipsa unui risc actual de sustragere sau înstrăinare a bunurilor indisponibilizate. În susținerea acestei teze, inculpata S.C. A. a arătat că este o societate stabilă din punct de vedere financiar, cu un patrimoniu consistent, ceea ce exclude pericolul sustragerii de la executare. La rândul său, inculpata S.C. B. S.R.L. a arătat că măsura ar împiedica renovarea imobilului indisponibilizat prin accesarea unor fonduri europene sau implicarea în parteneriate comerciale.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 249 din C. proc. pen. măsurile asiguratorii pot fi dispuse și menținute pentru a garanta executarea unei eventuale confiscări speciale sau confiscări extinse, caracterul lor preventiv și conservator permițând instituirea chiar și în lipsa unei conduite active de sustragere, fiind suficientă aptitudinea bunurilor de a realiza scopul urmărit de lege.

Simpla prezentare a unor garanții de solvabilitate sau a dorinței de a valorifica economic bunul nu poate justifica, prin ea însăși, ridicarea măsurii, cât timp aceasta nu împiedică folosirea imobilului conform destinației sale, ci doar limitează temporar dreptul de dispoziție. O atare restrângere este compatibilă cu exigențele constituționale și cu jurisprudența CEDO, în măsura în care este justificată de un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesele generale și cele individuale.

Cu privire la susținerea contestatoarei A., referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de dare de mită, anterior instituirii măsurii asigurătorii, Înalta Curte constată că o asemenea apărare, chiar întemeiată pe o interpretare jurisprudențială recent consacrată în practica instanței supreme (decizia nr. 1/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), vizează fondul acuzației și excede obiectului procedurii de față.

În altă ordine de idei, dispunerea măsurilor de siguranță nu este condiționată de o soluție de condamnare.

În concluzie, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie instituită în cauză a fost dispusă în mod legal și justificat, iar menținerea acesteia se impune în continuare, în condițiile în care nu au fost relevate elemente de fapt sau de drept care să conducă la restrângerea ori ridicarea măsurii. Argumentele contestatoarelor, deși dezvoltate, nu sunt apte să înlăture temeiurile care au determinat instituirea sechestrului și nici să pună în discuție legalitatea, temeinicia sau proporționalitatea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. S.R.L. și A. împotriva încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații B. S.R.L. și A., în cuantum de câte 100 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. S.R.L. și A. împotriva încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații B. S.R.L. și A., în cuantum de câte 100 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 aprilie 2025.