ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 286/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a dispus în baza art. 250

2

din C. proc. pen. coroborat cu art. 250 și 250

1

din C. proc. pen. menținerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale și menținute prin sentința penală nr. 126/22.11.2019 a Tribunalului Buzău.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a reținut că art. 268 alin. (2) din C. proc. pen. invocat de apărare în susținerea concluziei intervenirii încetării de drept, nu este incident în cauză, măsurile asigurătorii nefiind dispuse "pe un anumit termen", așa cum prevede acest articol, organului judiciar nerevenindu-i obligația să menționeze care este data până la care măsura se dispune, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul arestării preventive, iar obligativitatea verificării la anumite intervale de timp a măsurii asigurătorii, nu conduce la concluzia că măsura asigurătorie este luată pe un anumit termen.

Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale s-a dispus prin mai multe ordonanțe, din datele de 21.10.2013, 28.10.2013 și 24.01.2014 măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților și suspecților, scopul învederat fiind acela al garantării recuperării sumelor reținute cu titlu de prejudiciu.

Față de susținerile apărării de la termenul din 18.03.2022, conform cărora prejudiciul reținut de către prima instanță a fost acoperit, prezentând în acest sens o serie de chitanțe "pentru încasarea veniturilor bugetare și a altor sume", Curtea a constatat că din analiza acestor chitanțe nu rezultă că sumele depuse în conturile Trezoreriei operative Ilfov, Trezoreriei Municipiului Brăila și Trezoreriei Municipiului Buzău sunt aferente prejudiciului reținut în prezenta cauză, nefiind indicat niciun număr de dosar.

Curtea a apreciat că se impune menținerea măsurilor asigurătorii, pe de o parte, având în vedere nivelul ridicat al prejudiciului reținut în actul de sesizare a instanței și în sentința penală apelată, iar, pe de altă parte, faptul că, în procesele penale care au ca obiect, printre altele, infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, luarea de astfel de măsuri este obligatorie. Față de nivelul prejudiciului și complexitatea cauzei, Curtea a apreciat că nu se poate reține ca excesivă durată restrângerii de drepturi la care se ajunge prin prezenta dispoziție de menținere a măsurilor asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații A., B., C., D., E. și partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L..

În esență, au solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, în consecință, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cauză, iar, în subsidiar, să se constate încetarea de drept a acestor măsuri.

Inculpații au arătat că la acest moment nu mai subzistă motivele care au determinat luarea măsurilor asiguratorii, dat fiind faptul că necesitatea măsurii trebuie să aibă la bază acțiuni concrete în funcție de scopul urmărit, respectiv de riscul care o poate justifica, aspecte ce trebuie să existe cu ocazia fiecărei verificări.

Au criticat faptul că în cuprinsul încheierii din data de 24.03.2022 nu se indică nicio probă din care să reiasă acest pericol obiectiv de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care fac obiectul măsurii asigurătorii. Astfel, au precizat că la acest moment procesual lipsește orice risc de natură să justifice menținerea măsurilor asigurătorii, chiar și în ipotezele în care legea stabilește obligativitatea luării acestora, iar condiția necesității măsurii asigurătorii trebuie să beneficieze de un control jurisdicțional de natură efectivă și la momentul verificării acesteia.

Referitor la condiția proporționalității, inculpații au arătat că aceasta trebuie analizată și la momentul verificării măsurii asigurătorii, pentru a constata dacă mai este proporțională cu situația care a determinat-o, nediscriminatorie și dacă nu cumva aduce atingere existenței dreptului persoanei împotriva căreia se instituie.

Din această perspectivă, inculpații au arătat că această condiție nu este îndeplinită având în vedere împrejurarea că presupusul prejudiciu reținut în sarcina inculpaților a fost deja reparat, după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fiind fără relevanță că nu a fost indicat un număr de dosar, așa cum a reținut prima instanță.

Inculpații au menționat că în situația concretă a cauzei sunt incidente dispozițiile art. 957 alin. (1) din C. proc. civ. privind ridicarea sechestrului asigurator, conform cărora dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurator, astfel că și din această perspectivă se impune ridicarea măsurilor asigurătorii.

În subsidiar, inculpații au arătat că măsurile asigurătorii au încetat de drept, fiind depășit termenul de verificare prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen., care este un termen substanțial reglementat de legiuitor în scopul disciplinării în timp a măsurilor asigurătorii, ca măsuri prin care se restrânge dreptul la proprietate. Astfel, au menționat că împlinirea termenului în lipsa unei verificări cu privire la temeiurile care să justifice subzistența măsurii procesuale, atrage sancțiunea specifică care a încetării ei de drept.

Examinând contestația formulată de inculpații A., B., C., D., E. și partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 250

2

din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligația procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei modificări, evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză Înalta Curte constată că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpaților sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau al realizării confiscării, executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Înalta Curte constată că inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat-prevăzută de art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 39/2003, de instigare la evaziune fiscală-prevăzută de art. 25 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de delapidare-prevăzută de 215

1

alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de participație improprie la spălarea banilor-prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de cumpărare de influență-prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, de complicitate la delapidare-prevăzută de art. 26 raportat la art. 215

1

alin. (2), cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, de sprijinire a unui grup infracțional organizat-prevăzută de art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 39/2003 și de complicitate la evaziune fiscală-prevăzută de art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 241/2005, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 23 alin. (11) din Constituția României.

Cu privire la latura civilă a cauzei, se constată că prima instanță a obligat:

- 1)în solidar, inculpații A., B., C., G., H. și partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. la 13.089 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenței debitului și până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă;

2) în solidar, inculpații A., B., C., G., H. și partea responsabilă civilmente S.C. I. S.R.L. la 754.738 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenței debitului și până la acoperirea integrală către partea civilă;

3) în solidar, inculpații B., D., J. și partea responsabilă civilmente S.C. K. S.R.L. la 205.284 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenței debitului și până la acoperirea integrală către partea civilă;

4) în solidar, inculpații B., D., E., L. și partea responsabilă civilmente S.C. K. S.R.L. la 6.420 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenței debitului și până la acoperirea integrală către partea civilă dintr-un prejudiciu reținut de 57.292 RON;

5) în solidar, inculpații B., M. și partea responsabilă civilmente S.C. M. la 135.619 RON despăgubiri civile cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenței debitului și până la acoperirea integrală către partea civilă.

S-a constatat acoperite în parte prejudiciile cauzate, în limita sumelor de 78.742 RON de către S.C. F. S.R.L., conform ordinelor de plata nr. x/31.05.2016, pentru suma de 31.497 RON și nr. 242/31.05.2016, pentru suma de 47.245 RON; 16.515 RON de către S.C. K. S.R.L., conform chitanței nr. x/14.06.2016 și 6.420 RON de către S.C. K. S.R.L. conform chitanței nr. x/14.06.2016.

În ceea ce privește măsurile asiguratorii s-a dispus confiscarea de la inculpații A., B., G., H. a sumei de 19.629 RON, câte 4.907,25 RON de la fiecare, parte din suma delapidată de la S.C. F. S.R.L. și pentru care nu există constituire de parte civilă; s-a dispus confiscarea de la inculpații A., B., C., G., H. suma de 103.350 RON, câte 20.670 de fiecare, delapidată de la S.C. I. S.R.L.; s-a dispus confiscarea de la inculpații B., D., E. și L. suma de 13.640 RON, câte 3.410 RON de la fiecare, parte din sumă delapidată de la S.C. K. S.R.L. și pentru care nu există constituire de parte civilă, precum și suma de 50.870 RON, câte 12.718 RON fiecare, reprezentând prejudiciu adus ANAF și pentru care nu s-a constituit parte civilă; s-a dispus confiscarea de la inculpata M. suma de 55.450 RON, parte din suma delapidată de la S.C. M. și nu există constituire de parte civilă.

Înalta Curte, cu titlu preliminar, amintește că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracțiune și sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube. Cu alte cuvinte, prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilității suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plății amenzii ori a existenței bunurilor în proprietatea subiecților procesuali, a părților menționate ori a altor persoane, în vederea confiscării.

De asemenea, Înalta Curte amintește că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al ridicării/încetării măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții contrare. Așa cum a reținut și Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 20/2016 normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător (art. 955 din C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3) din același cod), cât și instituția ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din C. proc. civ.. Așadar, potrivit art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător."

Înalta Curte constată că în cauză sumele stabilite drept prejudicii prin hotărârea nr. 126 din data de 22 noiembrie 2019 a Tribunalului Buzău au fost plătite de către inculpați.

Astfel, s-au achitat următoarele sume, corespunzător următoarelor chitanțe:

- seria x nr. x din data de 18.02.2020, reprezentând recuperare prejudiciu, emisă pe numele inculpatului C., în sumă de 276.175 RON,

- seria x nr. x din data de 18.02.2020, emisă pe numele inculpatului N., în sumă de 276.175 RON, reprezentând recuperare prejudiciu,

- seria x nr. x din data de 19.02.2020 și seria x nr. x din data de 03.03.2020, emise pe numele inculpatului B., în sumă de 411.795 RON, respectiv de 110.515 RON, reprezentând recuperare prejudiciu,

- seria x nr. x din data de 08.11.2021 și seria x nr. x din data de 28.02.2020, emise pe numele inculpatului D., în sumă de 20.000 RON, respectiv de 90.000 RON, reprezentând recuperare prejudiciu, și, în fine,

- seria x nr. x din data de 03.03.2020, emisă pe numele inculpatului E., în sumă de 16.128 RON, reprezentând recuperare prejudiciu.

În total inculpații au achitat însumat 1.200.788 RON.

Prin sentință aceștia au fost obligați în solidar la suma totală de 1.115.150 RON despăgubiri civile.

Diferența dintre suma plătită și cea la care ei au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile este de 85. 638 RON.

Înalta Curte reține că scopul avut în vedere la luarea măsurilor asigurătorii prin ordonanțele din datele de 21.10.2013 și 24.01.2014, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Buzău, în dosarul nr. x/2013 a fost acela de indisponibilizare a bunurilor până la concurența pagubei prezumate ca produse în dauna bugetului de stat, prin urmare acestea nu se mai justifică în cauză.

În concluzie, Înalta Curte, ținând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - și de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, reține că standardele ce impun și justifică luarea și menținerea măsurilor asiguratorii, nu mai subzistă în cauză, criticile aduse de inculpații contestatori fiind fondate.

Față de considerentele expuse anterior, va admite contestația formulată de inculpații A., D., C., E. și B. și de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din data de 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va desființa încheierea atacată și rejudecând, va ridică măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale și menținute prin sentința penală nr. 126/22.11.2019 a Tribunalului Buzău.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii inculpați A., D., C., E. și B., în sumă de câte 79 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba turcă, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de inculpații A., D., C., E. și B. și de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din data de 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează încheierea atacată și rejudecând:

Ridică măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale și menținute prin sentința penală nr. 126/22.11.2019 a Tribunalului Buzău.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii inculpați A., D., C., E. și B., în sumă de câte 79 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba turcă, se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.