ÎCCJ, decizie (scj.ro #220685)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #220685) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație. Măsuri asiguratorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii
Indice alfabetic:
- drept procesual penal
- măsuri asiguratorii
- contestație
C. proc. pen.,
art. 249
Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1), (2) și (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune pot viza orice bun aflat în proprietatea inculpatului, indiferent de sursa de proveniență a sumelor de bani cu care a fost achiziționat.
I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 237 din 21 martie 2023
Prin încheierea din 07 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/114/2021/a1, în baza art. 250
2
C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Buzău, în dosarul nr. x/D/P/2015 prin ordonanța din 21.03.2017 și a procesului verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurator, ordonanța din 14.06.2017 și ordonanțele din 12.07.2017 și 13.07.2017 asupra bunurilor aparținând inculpatului A. și menținute prin sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2022 dată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/114/2021.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău, cu privire la inculpatul A., s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 360 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în perioada ianuarie 2013-martie 2017.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 325 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic în perioada ianuarie 2013-martie 2017.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în perioada ianuarie 2013-martie 2017.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în ianuarie 2017.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.
Printre altele, a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din data de 21 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra următoarelor bunuri, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei 512197,81 USD, și asupra:
- imobil casa de locuit situat în municipiul București, str. (…), evaluat la 47.000 euro;
S-a menționat că dosarul se află în faza procesuală a apelurilor declarate, printre alții, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 7 din 12 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/114/2021, la termenul din 20 februarie 2023 fiind pusă, din oficiu, în discuție verificarea măsurilor asiguratorii luate asupra unor bunuri ale inculpatului A.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor asiguratorii luate, Curtea a subliniat că, în materia măsurilor asigurătorii, dispozițiile Codului de procedură penală și ale legilor speciale trebuie să fie interpretate în lumina prevederilor art. 53 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că luarea și/sau menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporțională cu situația care a generat-o.
Totodată, a avut în vedere că măsura asiguratorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Astfel, Curtea a reținut că prin ordonanța din 21 martie 2017, pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurator (filele (…), vol. (…) dup), s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența sumei de 579.962,67 USD, printre altele, și asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului A.: imobilul - casa de locuit situat în municipiul București, str. (…);
S-a observat, de asemenea, că măsurile asiguratorii au fost instituite în vederea reparării pagubelor produse părților civile și, respectiv, a confiscării speciale, susținerea organelor de urmărire penală privind necesitatea existenței unui activ patrimonial în vederea satisfacerii eventualelor pretenții civile sau a recuperării cheltuielilor judiciare legitimând instituirea măsurii asiguratorii.
Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil (hotărârile Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 23 septembrie 1982, Seria A nr. 52, pag. 26, paragraful 69, Iatridis împotriva Greciei [MC], Cererea nr. 31.107/96, paragraful 58, CEDO 1999-II, și Beyeler împotriva Italiei [MC], Cererea nr. 33.202/96, paragraful 107, CEDO 2000-I, cauza Buzescu împotriva României), Curtea de Apel Ploiești a arătat că analiza subzistenței temeiurilor inițiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor aparținând inculpatului trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudența amintită: durata procedurii; evaluarea complexității cauzei; comportamentul inculpaților; multitudinea și valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, criterii ce trebuie avute în vedere și în situațiile în care legea stipulează instituirea obligatorie a unor asemenea măsuri în cazul unor infracțiunii determinate, cum este situația infracțiunii de spălarea banilor.
Având în vedere aceste criterii, Curtea a apreciat că, în cauză, se menține în continuare caracterul rezonabil al măsurilor asiguratorii.
Totodată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, solicitarea secundară a inculpatului de ridicare a măsurii asiguratorii instituite asupra apartamentului din str. (…), motivat de faptul că a fost obținut prin credit bancar, iar tatăl inculpatului a fost cel care a achitat ratele, reținând, contrar susținerilor apărării, că inculpatul este proprietar asupra imobilului. Prin urmare, a apreciat că faptul că tatăl inculpatul achită ratele creditului bancare cu care imobilul a fost achiziționat nu are nici o importanță în cauza de față. De asemenea, Curtea a reținut că scopul măsurilor asiguratorii instituite în cauză vizează în principal garantarea reparării presupuselor pagube produse prin faptele inculpaților.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație inculpatul A., solicitând, printre altele, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit, prin ordonanța nr. x/D/P/2015 din 21 martie 2017 a D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Buzău, asupra apartamentului din str. (…), București, pus în aplicare prin procesul-verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurător din 22 martie 2017, întrucât imobilul în discuție a fost achiziționat prin programul Prima Casă, așa încât banca are asupra lui ipotecă de rangul I, iar ratele sunt achitate de tatăl său.
Examinând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, la dispozițiile legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, precum și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, apreciază contestația formulată de inculpatul A. ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte apreciază neîntemeiată critica formulată de către contestatorul inculpat, constatând că, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești a respins solicitarea acestuia privind ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită asupra apartamentului aparținând contestatorului A. din str. (…), București.
În acest sens, se reține că atâta timp cât titularul dreptului de proprietate asupra imobilului este inculpatul A., căruia i se impută săvârșirea mai multor infracțiuni care au avut ca efect producerea de prejudicii părților civile, pe lângă cea de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, pentru care legiuitorul (în art. 50) a stabilit că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar scopul instituirii acestora a fost, în principal, garantarea reparării pagubelor produse prin faptele reținute în sarcina inculpatului și, în subsidiar, asigurarea unei eventuale confiscări speciale, pentru instituirea/menținerea măsurii asigurătorii nu prezintă relevanță împrejurarea că respectivul imobil a fost achiziționat prin credit imobiliar prin programul Prima casă și nici faptul că plata ratelor se realizează, în concret, de către o altă persoană.
În plus, se constată că O.U.G. nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă” nu are în conținutul său norme care să interzică sechestrarea, din dispoziția organelor judiciare, a imobilului achiziționat printr-un credit obținut prin program, singura interdicție menționată referindu-se la grevarea voluntară a acestuia.
Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază, contrar susținerilor apărării din concluziile scrise depuse la dosar, că, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 249 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., în cazul măsurilor asigurătorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea pot viza orice bun aflat în proprietatea inculpatului, indiferent de sursa de proveniență a sumelor de bani cu care a fost achiziționat. Dispozițiile art. 112 C. pen., ce impun confiscarea doar a bunurilor dobândite/folosite în anumite condiții, sunt avute în vedere doar în ceea ce privește acele bunuri sechestrate ce pot face obiectul confiscării speciale/extinse. Or, așa cum s-a arătat anterior, în speță măsurile asigurătorii au fost instituite, în principal, pentru garantarea reparării pagubelor produse prin faptele reținute în sarcina inculpatului.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte arată că, la analizarea solicitării contestatorului inculpat A., se are în vedere și valoarea estimată a tuturor bunurilor sechestrate aparținându-i acestuia, care este inferioară atât sumei până la concurența căreia au fost instituite măsurile asigurătorii, cât și cuantumului daunelor materiale solicitate de părțile civile, context în care apreciază că se impune în continuare menținerea respectivelor măsuri inclusiv asupra imobilului în discuție, proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea lor și restrângerea dreptului de proprietate al persoanei acuzate păstrându-se și la acest moment.
Față de cele ce preced, s-a constatat că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât nu se impune reformarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 250
1
coroborat cu art. 250
2