ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
09.11.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 535/Ap din data de 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 504 alin. (1), art. 513 alin. (2) și art. 597 alin. (7) C. proc. pen., s-a calificat drept contestație calea de atac promovată de către A. împotriva Sentinței penale nr. 1283 din data de 12.08.2021 a Judecătoriei Brașov și s-a declinat competența de soluționare a acesteia, în favoarea Tribunalului pentru minori și familie Brașov.

În acest sens, Curtea de Apel a reținut că nerespectarea măsurii educative sau a obligațiilor impuse de instanță cu ocazia luării unei măsuri educative față de un minor, are loc după rămânerea definitivă a hotărârii de fond, respectiv, în faza de executare a unei hotărâri judecătorești.

Potrivit prevederilor art. 504 C. proc. pen., urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în prezentul capitol și în secțiunea a 8-a a capitolului I din titlul V al părții generale.

Potrivit prevederilor art. 513 alin. (2) C. proc. pen., înlocuirea măsurii educative luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate, se dispune de instanța care a luat măsura, respectiv, de instanța de executare.

Potrivit prevederilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță, în materia executării, pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, calea de atac promovată de către A., a fost recalificată ca și contestație, potrivit dispozițiilor mai sus amintite și a fost declinată competența ei de soluționare la instanța ierarhic superioară, Tribunalul Brașov.

Prin Decizia penală nr. 58/contestație din data de 21 octombrie 2021 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, în baza art. 513 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 408 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus calificarea căii de atac declarate de A. împotriva Sentinței penale nr. 1283 din 12 august 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, ca fiind apel.

În temeiul art. 47 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 1283 din 12 august 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția penală.

În baza art. 51 alin. (1) și alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul pentru minori și familie Brașov a reținut că că obiectul cauzei este reglementat de dispozițiile art. 513 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., care se referă la înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevăzute la art. 123 din C. pen.

Astfel, în această situație, s-a apreciat că soluționarea litigiului este dată de lege în competența instanței care a pronunțat această măsură (în speța de față Judecătoria Brașov), legiuitorul neindicând însă și instanța competentă să soluționeze calea de atac, după cum nu este prevăzută nici natura căii de atac ce ar putea fi exercitată în cauză ori termenul în care poate fi promovată.

În speță, tribunalul specializat a observat că art. 513 C. proc. pen. este inclus în Titlul IV - Proceduri speciale, Capitolul III - Procedura în cauzele cu infractori minori.

În acest context, s-a constatat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., care statuează că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

De asemenea s-a reținut că aceste hotărâri la care fac trimitere dispozițiile legale mai sus citate sunt cele prevăzute de Titlul V - Executarea hotărârilor penale, cum ar fi (e.g.): obligarea la tratament medical sau internarea medicală (precum și menținerea, înlocuirea sau încetarea acestor măsuri de siguranță), revocarea/anularea amânării executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, alte modificări de pedepse, înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, liberarea condiționată etc.

Prin urmare, nefiind incidentă calea de atac a contestației prevăzută de art. 597 alin. (7) C. proc. pen. și în lipsa edictării unei căi de atac speciale, tribunalul specializat a apreciat că în cazul hotărârilor pronunțate potrivit art. 513 C. proc. pen. se poate exercita calea de atac de drept comun prevăzută de art. 408 alin. (1) C. proc. pen., care statuează că sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, termenul de declarare a apelului fiind de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, potrivit art. 410 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.

Față de considerentele ce preced, tribunalul specializat a dispus calificarea căii de atac declarate de A. împotriva Sentinței penale nr. 1283 din 12 august 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, ca fiind apel.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 38 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 47 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului declarat de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 1283 din 12 august 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 05.11.2021 fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 10 cu termen de judecată la data de 09.11.2021.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Brașov.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., "când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară".

Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., "instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența".

Înalta Curte notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl reprezintă soluționarea căii de atac declarate de A. împotriva Sentinței penale nr. 1283 din 12 august 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Prin Sentința penală nr. 1283 din data de 12.08.2021 a Judecătoriei Brașov, s-a admis sesizarea Serviciului de Probațiune Brașov referitoare la înlocuirea măsurii educative a asistării zilnice privind pe intimatul A., iar în consecință, s-a dispus, înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, aplicată intimatului A. prin Sentința penală nr. 1803 din data de 10.12.2020 pronunțată de Judecătoria Brașov cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an.

Conform art. 513 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.:

"înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă ori înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevăzute la art. 123 din C. pen. se dispune de instanța care a pronunțat această măsură" respectiv Judecătoria Brașov conform Sentinței penale nr. 1803 din 10 decembrie 2020 pronunțate în Dosarul nr. x/2020.

Astfel în raport de aceste dispoziții legale, incidente în cauză, Înalta Curte arată că procedura de soluționare a Dosarului nr. x/2021 este cea reglementată de dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen. conform cărora urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii speciale, care se completează cu dispozițiile de drept comun, aplicarea acestei proceduri speciale având caracter obligatoriu.

Reținând aceste aspecte, Înalta Curte constată, însă, că în cuprinsul modalității de reglementare a acestei proceduri speciale de soluționarea a cauzelor privind punerea în executare a unor hotărâri de condamnare a minorilor, legiuitorul nu a indicat, în mod expres calea de atac.

Înalta Curte notează prioritar că dispozițiile ce reglementează procedura aplicabilă în cazul înlocuirii măsurilor educative neprivative de libertate sunt cuprinse în Titlul IV "Proceduri speciale" din C. proc. pen. nefiind aplicabile normele de competență prevăzute de art. 597 din C. proc. pen. care se referă expres la rezolvarea situațiilor reglementate în Titlul V "Executarea hotărârilor penale" din C. proc. pen.

În al doilea rând, se constată că art. 513 C. proc. pen. statuează exclusiv asupra instanței competente să soluționeze pe fond o astfel de cerere, respectiv, instanța care a pronunțat luarea măsurii inițiale.

Așadar, în lipsa unei reglementări exprese, derogatorii, devin incidente dispozițiile art. 38 alin. (2) C. proc. pen. privind competența de soluționare a căii de atac exercitate împotriva unei sentințe pronunțate în primă instanță de judecătorie sau tribunal.

De altfel, și în situația inversă a înlocuirii măsurii internării în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice dispozițiile art. 181 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 prevăd faptul că instanța competentă să soluționeze calea de atac este instanța corespunzătoare în grad instanței care a avut competența să judece apelul împotriva hotărârilor prin care s-a aplicat măsura educativă, or, competența funcțională în soluționarea apelurilor aparține curților de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1012/2021
nțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, condamnata A. a formulat prezenta contestație. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 28.06.
ÎCCJ 2021-07-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală
, însă orice nelămuriri în privința executării trebuie supuse atenției instanței care a pronunțat hotărârea. Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021 la Judecătoria Brașov, care, prin Sentința penală nr. 1164 din 12 iulie 2021, a recalifica
ÎCCJ 2021-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2021
autoritatea emitentă, iar apoi la constatarea, ca prescrisă, a executării măsurii educative a internării într-un centru educativ, întrucât este obligatorie respectarea condițiilor prevăzute de art. 167 și art. 163 din Legea nr. 302/2004, în
ÎCCJ 2021-08-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală
expresă cu privire la competența soluționării contestației împotriva sentinței prin care se dispune cu privire la revenirea asupra liberării, instanța competentă trebuie să fie aceeași ca și în cazul contestației împotriva sentinței prin ca
ÎCCJ 2022-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală
primă instanță, este Judecătoria Ploiești, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a sesizării formulate către această instanță. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 08.12.2022, fiind fixat ter
Sursă