ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 103/F din data de 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, că sentința penală nr. 103/F din data de 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov este o hotărâre definitivă, care, astfel, nu poate fi supusă verificării controlului ierarhic prin nicio cale de atac. Cum, potrivit art. 425

1

C. proc. pen., contestația se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu stabilește altfel, s-a apreciat că petentul a declarat o cale de atac inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 11 februarie 2021, au formulat contestație în anulare contestatorii A. și B., arătând, în esență, că judecata la termenul din 09 februarie 2021 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale și a principiilor recunoscute de Constituția României și de C.E.D.O., iar persoanele vinovate de aceasta trebuie să răspundă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Analizând actele dosarului și examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare în raport cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorii A. și B. este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Astfel, potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, hotărârile judecătorești definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Se observă, așadar, că, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., prin noțiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înțelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanțial, prin pronunțarea unei soluții de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestație în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".

Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilității în principiu, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiții, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.

Examinând actele dosarului, se constată că hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv decizia penală nr. 107 din 09 februarie 2021 a instanței supreme, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, într-o cale de atac promovată împotriva unei hotărâri definitive date într-o contestație în anulare și anume sentința penală nr. 103/F din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală. De asemenea, din istoricul hotărârilor pronunțate în cauză, se observă că hotărârea inițială, de care au fost nemulțumiți cei doi contestatori a fost dată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., în dosarul nr. x/2020, având ca obiect plângerile formulate de petenții B. și A. împotriva ordonanței procurorului din 27.11.2019 dată în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Așadar, hotărârea atacată (prin care s-a respins ca inadmisibilă calea de atac promovată împotriva unei hotărâri date într-o contestație în anulare), deși este o definitivă, nu a fost pronunțată în calea de atac a apelului și nici nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, astfel că nu se încadrează în dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu a fost dezlegat un raport juridic de drept substanțial, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, prin cererea formulată, contestatorii nici nu au indicat vreunul din cazurile de contestație în anulare enumerate de art. 426 C. proc. pen., nefiind suficiente, sub acest aspect, mențiunile din cerere în sensul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și că părțile nu s-au prezentat, de vreme ce în practicaua hotărârii atacate s-a arătat expres că cele două persoane au fost prezente, fiind redate și concluziile formulate cu acel prilej.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 426 C. proc. pen. și art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În atare condiții, față de culpa lor procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.