ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 486/2021

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția I penală (instanță învestită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I. și SC J. SRL și partea civilă A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 28 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală), în temeiul art. 2502 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile aparținând apelanților - intimați inculpați SC J. SRL și B. prin Ordonanța nr. x/P/2013 din data de 19 august 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că în condițiile în care față de inculpații SC J. SRL și B. s-a pronunțat o hotărâre de condamnare în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, menținându-se, totodată, măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale acestora în cursul urmăririi penale, raportat la stadiul procesual în care se află cauza (apel), scopul dispunerii măsurii și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, temeiurile care au justificat luarea măsurii asigurătorii nu s-au modificat.

Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București a fixat termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 17 mai 2021, ora 13:00, C11A, Sala P 55, stabilind că părțile au termen în cunoștință.

****

Împotriva acestei încheieri, la data de 21 aprilie 2021, în termen legal, a formulat contestație inculpata B., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 4 mai 2021, sub nr. x/2016/a3, având termen de judecată fixat la data de 7 mai 2021.

La acest termen, cauza a fost amânată, la solicitarea contestatoarei inculpate B., pentru a-i acorda posibilitatea de a-și angaja apărător ales și pregăti apărarea.

La următorul termen de judecată, 18 mai 2021, deși legal citată, contestatoarea inculpată nu s-a prezentat în instanță pentru a susține calea de atac și nici nu a fost reprezentantă de un apărător ales.

A beneficiat însă de asistență juridică din oficiu, concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestației obiect al cauzei, fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de inculpata B. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin Ordonanța nr. x/P/2013 din 19 august 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, luarea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile și sume de bani deținute de suspecții:

A. SC J.:

B. B.:

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot asigura repararea pagubei produse bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală obiect al cercetărilor.

Măsura asigurătorie a fost menținută prin rechizitoriul nr. x/2013 din 30 august 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, până la concurența sumei de 6.694.995,64 RON, reținută ca reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin Sentința penală nr. 70 din 28 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală în Dosarul nr. x/2016, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 și art. 711 alin. (3) C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata SC J. la 10.000 RON amendă penală și la pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. e) C. pen. din 1969, constând în afișarea hotărârii de condamnare, pe cheltuiala societății condamnate, în extras, la sediul O.N.R.C. Călărași, pe o perioadă de 3 luni.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.

S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București și s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata către partea civilă, după cum urmează:

- inculpatul H., în solidar cu SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 3719049 RON;

- inculpatul F., în solidar cu SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 1557392 RON;

- inculpatul C., în solidar cu inculpații SC J. SRL, A. și B., la plata sumei 104.125 RON;

- inculpatul D., în solidar SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 150.212 RON;

- inculpatul N., în solidar cu SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 215.173 RON;

- inculpatul I., în solidar cu SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 128.505 RON;

- inculpatul E., în solidar cu SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 204.149 RON;

- inculpatul G., în solidar cu SC J. SRL, A. și B., la plata sumei de 88478 RON.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile și asupra sumelor de bani, instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 din 19 august 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție până la concurența sumei de 6.694.995,64 RON.

Apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I. și SC J. SRL și partea civilă A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași împotriva Sentinței penale nr. 70 din 28 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, fac obiectul Dosarului nr. x/2016, în care a fost pronunțată încheierea din 19 aprilie 2021 ce face obiectul prezentei contestații.

În acest context, procedând la verificarea soluției Curții de Apel București de menținere a măsurii asigurătorii dispuse față de inculpata B. prin Ordonanța nr. x/P/2013 din 19 august 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167/18.02.2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (5) și 6 C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, (...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care (...) pot servi la garantarea (...) reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (...) se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile."

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deși, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura și gravitatea faptelor comise, fie consecințele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.

O astfel de excepție este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracțiuni. În acest caz particular, organele judiciare rămân ținute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpata B. a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Această infracțiune intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, care, așa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor prevăzute de legea specială.

Ca urmare, în speță, necesitatea dispunerii măsurii asigurătorie analizată găsindu-și izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 C. proc. pen., controlul instanței fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate și, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpatului.

Prin încheierea contestată, Curtea de Apel București a menținut sechestrul asigurător instituit față de inculpata B. în cursul urmăririi penale, apreciind că, în contextul soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală dispusă față de aceasta în primă instanță și raportat la stadiul procesual în care se află cauza - apel, măsura asigurătorie analizată satisface în continuare exigențele de necesitate (decurgând din lege) și de proporționalitate care au stat la baza dispunerii ei.

Inculpata B. critică, în actuala procedură, această soluție, susținând că măsura asigurătorie nu îndeplinește condiția proporționalității cu scopul urmărit prin instituirea ei, întrucât a fost menținută până la concurența sumei de 6.694.995,64 RON, deși cuantumul total al prejudiciului stabilit prin hotărârea de condamnare pronunțată în primă instanță este de doar 6.167.083 RON.

Critica contestatoarei este neîntemeiată.

Prejudiciul stabilit prin hotărârea primei instanțe este, într-adevăr, în cuantum de 6.167.083 RON, cu 527.912,64 RON mai mic față de cel estimat, în cursul urmăririi penale, la suma 6.694.995,64 RON, și în raport de care s-a instituit măsura asigurătorie ce face obiectul prezentei evaluări.

Cuantumul prejudiciului stabilit de instanța de fond constituie însă obiectul criticii invocate de A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași în apelul formulat împotriva hotărârii de primă instanță, partea civilă solicitând instanței de apel să-l majoreze la suma de 6.694.995,64 RON, cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

Or, în contextul în care valoarea prejudiciului presupus cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală pentru care inculpata a fost condamnată în primă instanță este incertă, aceasta urmând a fi stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că menținerea, în acest stadiu procesual, a măsurii asigurătorii dispusă față de contestatoare în cursul urmăririi penale, până la concurența valorii estimate a prejudiciului, s-a făcut cu deplina respectare a exigenței proporționalității acesteia atât cu scopul urmărit prin instituirea ei.

Astfel, potrivit art. 249 alin. (5) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, organele judiciare au posibilitatea de a institui și, implicit, de a menține sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau ale inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei produsă prin infracțiune și a cheltuielilor judiciare, legea prezumând că, până la reperul valoric menționat, măsura asigurătorie îndeplinește exigența proporționalității cu scopul instituirii ei, indiferent de faza procesuală în care este dispusă/menținută.

De aceea, menținerea, în faza de judecată a apelului, a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei B., până la concurența valorii estimate a prejudiciului (6.694.995,64 RON), iar nu până la concurența valorii contestate stabilite în primă instanță (6.167.083 RON), respectă exigența proporționalității cu scopul instituirii ei, respectiv, garantarea acoperirii integrale a pagubei presupus cauzate prin infracțiunea pentru care este cercetată contestatoarea.

Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, iar critica contestatoarei - neîntemeiată, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2016.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2021.

GGC - GV