ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 09 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 2502 C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra imobilului apelantului-intimat-inculpat A., constând în teren și construcții, situat în mun. București, Str. x, Sector I, luată prin Ordonanța din data de 26 ianuarie 2016 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, din Dosarul nr. x/2010, și menținută prin sentința penală nr. 1.188 din 12 iulie 2019 a Tribunalului București, secția I penală, din Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 249 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen., a fost luată măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON, pusă la dispoziția organelor judiciare de către Biroul Executorilor Judecătorești B., și a fost obligat executorul judecătoresc să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparținând apelantului-intimat-inculpat A..

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie asupra conturilor bancare ale apelantului-intimat-inculpat A., de la D. S.A., E. S.A., F. S.A. și G. S.A., luată prin Ordonanța din data de 26 ianuarie 2016 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, din Dosarul nr. x/2010, și menținută prin sentința penală nr. 1.188 din 12 iulie 2019 a Tribunalului București, secția I penală, din Dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin adresa nr. x/2018 din 16 iunie 2021, Biroul Executorilor Judecătorești B. a comunicat că imobilul din mun. București, Str. x, Sectorul I, la solicitarea creditorului F. S.A., a fost adjudecat, la data de 2 aprilie 2019, în favoarea S.C. "H." S.R.L., cu suma de 1.445.288,00 RON, care a fost distribuită, iar suma de 666.104,54 RON a fost consemnată la dispoziția Ministerului Public, mai precis a Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

Având în vedere împrejurarea că, pe parcursul desfășurării procesului penal, imobilul a fost vândut la licitație publică, cu distribuirea prețului, Curtea de apel a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului situat în mun. București, Str. x, Sector I, care face parte din patrimoniul unui terț de bună-credință, și a luat măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON, pusă la dispoziția organelor judiciare de către Biroul Executorilor Judecătorești B., pe care l-a obligat să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparținând apelantului-intimat-inculpat A..

De asemenea, a constatat că nu au intervenit alte elemente de noutate, care să justifice ridicarea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare ale apelantului-intimat-inculpat.

Împotriva acestei încheieri, la data de 13 iulie 2021, în termen legal, a formulat contestație inculpat A., prin apărător ales, calea de atac fiind motivată în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 iulie 2021, sub nr. x/2016, având termen de judecată fixat la data de 20 iulie 2021. La acest termen, cauza a fost amânată, la solicitarea apărătorului ales al contestatarului inculpat A., pentru imposibilitate obiectivă de prezentare, dovedită prin înscrisuri .

La următorul termen de judecată, 03 august 2021, a fost încuviințează cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul I., apărător ales al contestatorului inculpat A., pentru pregătirea apărării și prezentarea în fața instanței.

La cele două termene de judecată, precizate mai sus, contestatorul inculpat A. a beneficiat, însă, de asistență juridică din oficiu (avocat J., în baza delegației de asistență juridică obligatorie, dosar).

În dezbateri, la termenul de judecată din 17 august 2021, apărătorul ales al contestatorului inculpat A. a solicitat admiterea contestației, apreciind că instanța de apel ar trebui să impună măsura asigurătorie după ce se vor soluționa toate contestațiile și se vor îndestula toți creditorii, inclusiv executorul judecătoresc.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestației de față sunt detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de inculpatul contestator A. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele argumente:

Se constată că prin ordonanța nr. 197/P/2020 din 26 ianuarie 2016, din dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile, inclusiv imobilul din municipiul București, Str. x, Sectorul I, și asupra conturilor bancare, de la D. S.A., E. S.A., F. S.A. și G. S.A., ale inculpatului A., până la concurența sumei de 8.252.503 RON, în scopul garantării reparării prejudiciului material sau luării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Prin sentința penală nr. 1.188 din 12 iulie 2019, din dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția I penală a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, cu obligarea sa plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei de 6.342.873 RON, la care se adaugă accesoriile, calculate de la data scadenței obligației principale și până la plata efectivă și integrală, cu titlu de daune materiale, menținând măsurile asigurătorii.

Împotriva sentinței penale nr. 1.188 din 12 iulie 2019, din dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția I penală au formulat apel inculpatul A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel, secția I penală dosarul nr. x/2016 în care a fost pronunțată încheierea din 09 iulie 2021 ce face obiectul prezentei contestații.

Prin încheierea contestată, Curtea de Apel București a constatat că imobilul, aparținând inculpatului A., situat în municipiul București, Str. x, Sector I, asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale, a fost adjudecat la data de 2 aprilie 2019, în favoarea S.C. "H." S.R.L., cu suma de 1.445.288,00 RON, care a fost distribuită, iar suma de 666.104,54 RON a fost consemnată la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

Curtea de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra imobilului care face parte din patrimoniul unui terț de bună-credință și a luat măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON, pusă la dispoziția organelor judiciare de către Biroul Executorilor Judecătorești B., pe care l-a obligat să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparținând apelantului-intimat-inculpat A..

Astfel cum s-a reținut la nivel jurisprudențial, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege (Decizia nr. 486 din 18 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016; Decizia nr. 609 din 22 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018; Decizia nr. 512 din 20 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017).

Art. 249 alin. (1), (2), (5) și (6) C. proc. pen. privind condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii prevede că:

(1) (...) instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (...) se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile."

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, însă există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura și gravitatea faptelor comise, fie consecințele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi. O astfel de excepție este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie." Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracțiuni. În acest caz particular, organele judiciare rămân ținute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu obligarea sa plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei de 6.342.873 RON, la care se adaugă accesoriile, calculate de la data scadenței obligației principale și până la plata efectivă și integrală, cu titlu de daune materiale, menținând măsurile asigurătorii.

Se constată că această infracțiune intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care, așa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor prevăzute de legea specială.

Inculpatul A. a solicitat prin contestația formulată schimbarea în parte a soluției, în sensul prorogării luării măsurii popririi asupra întregii sume rămase din executarea silită, până la soluționarea tuturor contestațiilor din dosarul de executare nr. x/2018 al Biroului Executorilor Judecătorești B..

În argumentarea solicitării, contestatorul inculpat a arătat că executarea silită nu a fost încheiată în dosarul de executare nr. x/2018, rămânând de soluționat contestația la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 București, ce are ca obiect recuperarea diferenței de curs valutar a creanței distribuite de executorul judecătoresc creditorului K..

În opinia apărării, poprirea se poate dispune doar după îndestularea tuturor creditorilor și încheierea executării silite, în caz contrar, executorul ne-având de unde să acopere eventualele sume la care va fi obligat în cazul în care va fi admisă contestația la executare.

Contestatorul inculpat a invocat în drept art. 249 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că "nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege."

De asemenea, a susținut că exceptarea de la sechestrul asigurător a sumelor rezultate din executarea silită însăși rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 873 și următoarele C. proc. civ., privind eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin urmărirea silită, aspect tranșat în cauză prin chiar maniera în care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător de pe bunul imobil aparținând inculpatului și vânzarea la licitație a imobilului, în vederea îndestulării creditorilor, urmând ca sechestrul să fie aplicat asupra sumei rămase din executare după acoperirea creanțelor tuturor creditorilor. Astfel, a susținut că, în situația în care executarea nu a fost încheiată și nu au fost acoperite integral pretențiile tuturor creditorilor, poprirea nu se poate dispune asupra întregii sume rămase la acest moment din executare, ci doar după soluționarea tuturor contestațiilor.

Argumentele contestatorului inculpat sunt neîntemeiate.

În contextul factual al cauzei, se constată că soluția primei instanțe privind luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON este întemeiată din perspectiva caracterului necesar al acesteia în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În acord cu jurisprudența C.E.D.O., se constată că au fost respectate și exigențele de proporționalitate a măsurii asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauza Silickienė contra Lituaniei). Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă (Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii).

Referitor la criticile apărării, în sensul că măsura popririi trebuie să se aplice asupra sumei rămase din executare după acoperirea creanțelor tuturor creditorilor, se observă că prin Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că "existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice: a) nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra acelorași bunuri a devenit opozabil terților anterior înființării măsurii asigurătorii din procesul penal și b) nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri (pct. 85).

Creditorul urmăritor, titular al unei creanțe certe, lichide și exigibile, indiferent că aceasta a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească definitivă ori izvorăște din acte juridice valabile și necontestate, este deținătorul unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul său trebuie apărat și protejat, iar acesta trebuie să beneficieze de toate garanțiile specifice recunoscute în legislație, inclusiv de acelea care să îi asigure, la nevoie, realizarea dreptului pe cale silită.

(...) instituirea de măsuri asigurătorii în procesul penal nu naște în patrimoniul statului (în calitate de potențial creditor) un drept de preferință față de alți creditori, decât în condițiile și limitele impuse de legislația în vigoare, așa cum prevede în mod expres art. 2.328 din C. civ. - potrivit căruia preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor se reglementează prin legi speciale, însă o asemenea preferință nu poate afecta drepturile anterior dobândite de către terți - și art. 153 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor nu va fi opozabilă terților înainte de momentul la care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate, o asemenea preferință va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferința a fost făcută publică. De asemenea, nicio dispoziție legală nu conferă statului prioritate în ipoteza în care asupra unui bun ipotecat au fost instituite măsuri asigurătorii în procesul penal.

Nu există niciun temei de a deduce, din faptul transformării creanței eventuale a statului într-una certă, lichidă și exigibilă, ca efect al hotărârii de condamnare, și existența unui rang prioritar a acesteia în raport cu altele, garantate ipotecar, în privința cărora au fost efectuate, anterior notării sechestrului asigurător penal, toate formalitățile de publicitate.

În măsura în care procesul penal s-ar finaliza cu o soluție de condamnare, creanța eventuală a statului s-ar transforma în creanță certă, lichidă și exigibilă, care ar avea caracterul unei creanțe bugetare și care s-ar putea pune în executare cu respectarea normelor din Codul de procedură fiscală.

Însă, potrivit art. 227 alin. (9) din Codul de procedură fiscală, față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Normele procedurale mai sus redate stabilesc ordinea legală de preferință între creditori, reglementând inclusiv ipoteza în care printre creditori se află statul, ca titular al unei creanțe bugetare. Prin conținutul lor, acestea lipsesc de orice fundament argumentele prin care s-a afirmat că indisponibilizarea dată de instituirea sechestrului penal asigurător se răsfrânge asupra întregii situații juridice a bunurilor, inclusiv asupra oricărei garanții reale constituite în favoarea terților, asupra actelor civile anterioare și ulterioare aplicării măsurii, iar că prin înscrierea măsurii în cartea funciară, indisponibilizarea ar produce efecte erga omnes, inclusiv față de terții de bună-credință."

Prin urmare, în speța de față, instanța penală a instituit poprirea asupra sumei de 666.104,54 RON și a obligat executorul judecătoresc să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparținând apelantului-intimat-inculpat A.. Instituția popririi este asupra conturilor inculpatului pentru suma rămasă în urma vânzării la licitație a imobilului din mun. București, Str. x, Sectorul I, după îndestularea creditorului F. S.A., și nu afectează drepturile celorlalți creditori chirografari care își păstrează ordinea de preferință (în acest caz, statul fiind creditor chirografar). Față de cele ce preced, criticile sunt nefondate.

În principal, instanța constată că nu există diferențe între suma asupra căreia s-a dispus inițial măsura în dosarul nr. x/2010 și suma asupra căreia s-a pronunțat instanța prin încheierea din 9 iulie 2021 în dosarul nr. x/2016. Ca urmare a soluției instanței de judecată a fost înlocuit un bun inițial care a făcut obiectul măsurii asigurătorii prin contravaloarea acestuia, în aceeași limită (cuantum al sumei) dispusă prin măsura inițială. Având în vedere că suma asupra căreia poartă măsura nu a fost modificată prin soluția contestată în cauză, criticile sunt nefondate.

În subsidiar, instanța constată că la acest moment procesual nu au fost încălcate drepturile creditorilor având în vedere că sumele aflate la dispoziția acestora asigură îndestularea acelor creanțe asupra cărora instanțele s-au pronunțat deja. Drepturile viitoare invocate de terți a căror existență nu a fost încă stabilită de o instanță de judecată, nu pot fi avute în vedere la examinarea prezentei contestații.

Totodată, criticile apărării referitoare la faptul că executarea nu a fost încheiată și nu au fost acoperite integral pretențiile tuturor creditorilor, neputându-se dispune poprirea asupra întregii sume rămase la acest moment din executare, ci doar după soluționarea tuturor contestațiilor, reprezintă chestiuni de soluționare a cauzei în materie civilă. Astfel, este respectată Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, pe rolul instanțelor de judecată putând exista două cauze, civilă și penală, având ca obiect recuperarea prejudiciului decurgând din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, caz în care soarta cauzei civile va depinde, sub aspectul existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o, de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza penală.

În aceste condiții, având în vedere finalitatea urmărită prin instituirea măsurilor asigurătorii, respectiv garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune, Înalta Curte reține că instanța de apel, în mod judicios, a luat măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 9 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 9 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 august 2021.

GGC - MM