ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 457/2021

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar:

Prin Sentința penală nr. 33/PI din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 341/PI/ME/10.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței, petentul condamnat A. a formulat contestație la executare, apreciind că, în mod greșit, instanțele de judecată au recunoscut o hotărâre străină de condamnare pentru fapte pe care acesta nu le-a comis, în condițiile în care mandatul european de arestare nu îl viza, existând doar o coincidență de nume. Totodată, a arătat că, fapta care i se impută, respectiv cumpărarea cu bună credință a unui autoturism, nu este prevăzută ca infracțiune în C. pen. român, iar, în cuprinsul mandatului a fost menționată o faptă pe care nu și-o însușește. De asemenea, a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-au fost comunicate, anterior soluționării cererii de recunoaștere a hotărârii, actele transmise de autoritățile judiciare italiene, nici în limba italiană și nici traduse în română.

Curtea a mai reținut că, prin Sentința penală nr. 327/PI din 10.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Generală de pe lângă Tribunalul din Trieste-Italia la data de 04.11.2020 în dosarul SIEP N. 389/2019, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 99 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută pe cale incidentală Hotărârea nr. 186/18 - Reg. Sent.; Registrul General de Sesizări Penale: 66/16; Registrul General al Tribunalului 913/17, pronunțată la data de 09.02.2018 de către Tribunalul Ordinar din Trieste, anulată de Hotărârea nr. 542/2019; Registrul general al Curții de Apel: 2023/2018; Registrul General de Sesizări Penale: 913/2017, pronunțată la data de 02.04.2019 de Curtea de Apel din Trieste, definitivă la data de 17.07.2019, privind pe numitul A., în prezent aflat în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Arad, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1000 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, faptă incriminată de legea penală română în dispozițiile art. 270 C. pen., pedeapsă din care mai are de executat un rest de 390 zile închisoare, conform certificatului emis de autoritățile italiene.

S-a dispus executarea în România a pedepsei de 390 zile închisoare.

Analizând cererea formulată de condamnatul A., precum și înscrisurile aflate în dosarele atașate, instanța a constatat că, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Trieste și s-a recunoscut, pe care incidentală, hotărârea prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1000 euro amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, pedeapsă al cărei rest de 390 zile s-a dispus a fi executat în România.

Astfel, s-a observat că, în cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă aceasta se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența de a se pronunța asupra temeiniciei urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Prin urmare, s-a constatat că, pe calea contestației la executare, nu se pot pune în discuție aspecte ce țin de nevinovăția condamnatului sau cuantumul prea mare al pedepsei aplicate, aceste motive subzistând la data pronunțării hotărârii de condamnare de către autoritățile judiciare italiene și puteau fi folosite ca motive de exercitare a căilor de atac împotriva respectivei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat contestație condamnatul A., învederând că se află în executarea unei pedepse care deja a fost executată în totalitate, în condițiile în care, potrivit hotărârii Judecătorului de supraveghere din Torino, s-a dispus punerea sa în libertate, iar restul de pedeapsă de 390 zile a fost executat, la domiciliu, în Italia. A menționat, totodată, că autoritățile judiciare italiene nu au transmis, la dosar, decizia pronunțată la data de 20.08.2020 de către instanța anterior menționată.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Preliminar, se constată că, susținerile contestatorului privind executarea în întregime a pedepsei recunoscută pe cale incidentală de către instanța din România au fost invocate pentru prima oară în fața instanței de control judiciar, nefiind supuse dezbaterilor în fond.

Astfel, deși instanța de control judiciar are opțiunea de a analiza ea însăși toate motivele contestației formulate, în raport de lipsa invocării acestora în fața primei instanțe, un astfel de procedeu ar echivala cu soluționarea efectivă pe fond a cererii contestatorului exclusiv, în calea de atac, aspect ce încalcă principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest caz, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte va soluționa prezenta cale de atac în limitele învestirii inițiale, aspectele învederate în motivele de contestație putând fi supuse controlului judecătoresc, eventual, prin intermediul formulării unei noi contestații la executare.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

În speță, prin Sentința penală nr. 327/PI din 10.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2020 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Generală de pe lângă Tribunalul din Trieste - Italia, la data de 04.11.2020, pe numele persoanei solicitate A. și a fost recunoscută, pe care incidentală, hotărârea prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1000 euro amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, pedeapsă al cărei rest de 390 zile s-a dispus a fi executat în România.

Contrar susținerilor contestatorului, Înalta Curte arată că, în procedura reglementată de art. 84 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța română nu are competența de a examina vinovăția persoanei solicitate, având în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13.06.2002, așa încât, verificarea acestui aspect revine în competența exclusivă a autorităților judiciare din statul emitent.

Ca urmare, în condițiile în care, pe calea contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămase definitivă și intrată în puterea lucrului judecat, iar motivele invocate de contestator privind lipsa sa de vinovăție în săvârșirea faptelor imputate de către autoritățile judiciare italiene subzistau la data pronunțării hotărârii penale de condamnare și puteau fi folosite ca motive de exercitare a căilor de atac, se constată că, în mod corect, instanța de fond a respins contestația la executare formulată de condamnatul A..

Față de considerentele mai sus expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 33/PI din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, pe care, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 33/PI din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2021.

GGC - GV