ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2022

HOTĂRÂRE
22.03.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11/PI din data de 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A., dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 200 RON, și plata onorariului apărătorul desemnat din oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 15 octombrie 2021, sub nr. x/2021, condamnatul A. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 160/PI din 13 iulie 2021 emis de Curtea de Apel Timișoara în baza sentinței penale nr. 151/PI/2021 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 191/A din 13 iulie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea cererii, condamnatul a arătat că, după ce a fost eliberat de către autoritățile judiciare italiene după 2 ani, 4 luni și 9 zile de arest, i s-a spus că mai are un rest de pedeapsa de executat, motiv pentru care a fost arestat, fiind deținut în Penitenciarul Timișoara.

Ca urmare, a solicitat să i se calculeze pedeapsa din Italia și restul de executat din aceasta.

În vederea soluționării cauzei, din oficiu, instanța a dispus atașarea la dosar a fișei de cazier judiciar a condamnatului, a mandatului în executarea căruia se află acesta, a sentinței penale nr. 151/PI din 1 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2021 și a minutei deciziei nr. 191/A din 13 iulie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 3477 din 16 decembrie 2021, Judecătoria Timișoara a calificat cererea contestatorului A. ca reprezentând contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. și, admițând excepția necompetenței sale materiale în soluționarea acesteia, invocată din oficiu, în temeiul art. 50 raportat. la art. 597 alin. (6) C. proc. pen., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Astfel învestită, analizând contestația la executare, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin sentința penală nr. 151/PI/2021 din 1 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2021 (rămasă definitivă prin decizia nr. 191/A din 13 iulie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Italia, s-au recunoscut sentința penală nr. 19063/12 R.G. Dib. - 20408/12 a Tribunalului Ordinar din Roma, pronunțată la data de 27 noiembrie 2012, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2012, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiune de furt calificat în coautorat și sentința penală nr. 14/2017 R.G. - 64/2017 a Curții de Apel cu Juri din Roma, pronunțată la data de 6 decembrie 2017, rămasă definitivă la data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de exploatare sexuală a copiilor în formă continuată, în coautorat, conform C. pen. italian, și s-a dispus executarea de către acesta, într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsă de 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) stabilit prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a scăzut din pedeapsa de 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) închisoare durata reținerii de 24 de ore din perioada 21 aprilie 2020 - 22 aprilie 2020.

În raport cu aceste constatări, notând că pedeapsa de 1081 zile a fost stabilită prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, care a fost recunoscută prin sentința penală definitivă anterior menționată, instanța de fond a reținut că persoana condamnată execută o pedeapsă stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care are autoritate de lucru judecat.

A mai reținut că din certificatul transmis de autoritățile judiciare italiene în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Timișoara rezultă că persoana condamnată a executat 859 zile (2 ani, 4 luni și 9 zile) de arestare preventivă, de la data de 29 iulie 2015 până la data de 6 decembrie 2017, care au fost scăzute din pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare, rămânând de executat 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) de închisoare.

Totodată, a constatat că, la data de 6 decembrie 2017, persoana condamnată a fost pusă în libertate, de către autoritățile italiene, de sub efectul mandatului de arestare preventivă, iar nu din executarea unei pedepse cu închisoarea, așa cum susține în contestație. După pronunțarea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului la data de 7 noiembrie 2018, autoritățile italiene au contopit pedepsele aplicate acestuia pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare, din care au scăzut durata arestării preventive de 859 de zile (2 ani, 4 luni și 9 zile), rămânând astfel de executat pedeapsa de 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) închisoare, care a fost recunoscută de Curtea de Apel Timișoara și pe care acesta o execută în prezent.

Raportat la aspectele astfel constatate, notând că persoana condamnată nu a invocat nicio nelămurire cu privire la hotărârea în executarea căreia se află sau vreo altă împiedicare la executare, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța a respins contestația la executare formulată de aceasta, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., fără a motiva calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 februarie 2022, sub nr. x/2021, cu termen fixat la data de 22 martie 2022.

La termenul stabilit, după ce a luat legătura cu partea, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea contestației la executare, susținând că acesta execută în mod ilegal pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare stabilită de instanțele din Italia întrucât a executat-o deja pe teritoriul acestui stat.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Analizând contestația formulată de condamnatul A. pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte constată următoarele:

S-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Italia și s-a dispus recunoașterea:

- sentinței penale nr. 19063/12 R.G. Dib. - 20408/12 a Tribunalului Ordinar din Roma, pronunțată la data de 27 noiembrie 2012, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2012, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat în coautorat, incriminată în legislația penală din România prin dispozițiile art. 228 - 229 alin. (1) C. pen.

- sentinței penale nr. 14/2017 R.G. - 64/2017 a Curții de Apel cu Juri din Roma, pronunțată la data de 6 decembrie 2017, rămasă definitivă la data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a dispus condamnarea aceleiași persoane la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de exploatare sexuală a copiilor în formă continuată, în coautorat, conform C. pen. italian, incriminată în legislația penală din România prin dispozițiile art. 213 alin. (1), (2), (31), lit. a) C. pen.

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A., într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsă de 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) închisoare, astfel cum a fost stabilit prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a scăzut din pedeapsa de 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) închisoare durata reținerii de 24 de ore din perioada 21 aprilie 2020 - 22 aprilie 2020.

Cererea astfel formulată, nefundamentată în drept, a fost calificată ca și contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și respinsă, ca nefondată, prin sentința atacată în cauză, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte notează următoarele:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestație la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ca și împiedicarea la executare - caz de contestație la executare prevăzut de teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise limitelor în care hotărârea se execută, iar nu însăși legalitatea soluției dispuse, ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

În contextul considerațiilor teoretice expuse, evaluând motivele cererii formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată, concordant instanței de fond, că acesta nu a invocat, în mod efectiv, vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare în executare.

Practic, în afara expunerii extrem de laconice din cuprinsul contestației, condamnatul și-a întemeiat demersul judiciar, atât în fața Curții de Apel Timișoara, cât și a instanței supreme, pe argumentul că a executat deja, pe teritoriul Italiei, pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, astfel că nu înțelege de ce trebuie să execute aceeași pedeapsă și în România.

Or, dincolo de eroarea în care se află cu privire la durata pedepsei pe care o are de executat pe teritoriul României, se constată că, prin susținerile sale, condamnatul invocă, în concret, nelămuriri cu privire la situația sa juridică în raport cu hotărârile de condamnare dispuse în Italia, aducând în discuție, în mod implicit, legalitatea hotărârii instanței române prin care aceasta a fost tranșată, iar nu eventuale aspecte de nelegalitate ce ar rezulta din punerea sa în executare.

Legalitatea hotărârilor judecătorești nu poate face, însă, obiectul evaluării pe calea contestației la executare, instrument jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidentele limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării acestora, fără însă a se putea modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În speță, contestatorul condamnat A. se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 160/PI/2021 din 13 iulie 2021, emis în baza sentinței penale definitive nr. 151/PI din 1 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care, urmare admiterii cererii formulate de autoritățile judiciare din Republica Italia și recunoașterii a două hotărâri străine, s-a dispus executarea de către acesta, într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsă de 1081 zile (2 ani, 11 luni și 21 zile) închisoare, astfel cum a fost stabilit prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, deducându-se durata reținerii de 24 de ore din perioada 21 aprilie 2020 - 22 aprilie 2020.

Din cuprinsul măsurii de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, recunoscută prin hotărârea sus-menționată, rezultă că restul de pedeapsă de 1081 zile închisoare a rezultat din scăderea, din pedeapsa totală de 5 ani și 4 luni închisoare, a duratei arestării preventive a condamnatului de 859 de zile (2 ani, 4 luni și 9 zile), de la data de 29 iulie 2015 până la 6 decembrie 2017.

În consecință, contestatorul condamnat nu se găsește în situația de a executa în România o pedeapsă executată deja în Italia, astfel cum susține, ci, în prezent, se află în executarea restului de pedeapsă de 1081 zile închisoare rezultat din scăderea, din pedeapsa totală stabilită de autoritățile judiciare italiene pentru cele două fapte pentru care a fost condamnat prin hotărârile recunoscute (de 5 ani și 4 luni închisoare) a perioadei în care s-a aflat în arest preventiv în această țară, de 859 de zile (2 ani, 4 luni și 9 zile).

Pentru argumentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 11/PI din data de 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 11/PI din data de 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2022.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2022
Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 181/PI din data de 03 august 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 599 alin. (5) di
ÎCCJ 2025-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2025
Ședința publică din data de 13 martie 2025 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4/PI din data de 16 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 597 C. proc. pen
ÎCCJ 2023-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2023
Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 598 alin.
ÎCCJ 2024-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 611/2024
Ședința publică din data de 18 septembrie 2024 Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 153/A din data de 03 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timi
ÎCCJ 2022-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 178/2022
temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării. În speță, Înalta Curte este învestită cu soluționarea căii de at
Sursă