ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.10.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1477 din 18.12.2020, pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2019 s-au dispus următoarele:

În baza art. 295 alin. (1) C. pen., raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilirea unui termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b. să primească vizetele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c. să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d. să comunice schimbarea locului de muncă;

e. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 9684,63 RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă SC B. SRL.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., în motivarea căruia a invocat netemeinicia hotărârii instanței de fond în ceea ce privește pedeapsa aplicată, apreciindu-se că se impune reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere atitudinea sinceră de recunoaștere și regret adoptată de inculpat, raportat și la întinderea prejudiciului care nu este mare, astfel că fapta prezintă un pericol social minor.

Prin Decizia penală nr. 579 din 08.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1477 din 18.12.2020 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul x/2019

A fost desființată în parte sentința apelată, și, în rejudecare, a fost înlăturată dispoziția de condamnare a inculpatului.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 7.500 RON amendă penală (250 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind 30 RON) în sarcina inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Bacău.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva Deciziei penale nr. 579 din data de 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs în casație, fiind invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivare, s-a arătat că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cauză fiind stabilită pedeapsa amenzii, deși norma de incriminare prevede numai pedeapsa închisorii în cazul infracțiunii de delapidare, reglementată de art. 295 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării unei soluții legale.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 579 din data de 08 iulie 2021 pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Analizând recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat, reținând următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, arătând, în esență, că instanța de apel nu putea să aplice inculpatului A. pedeapsa amenzii penale, întrucât aceasta nu este prevăzută în mod alternativ cu pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de delapidare reținută în sarcina acestuia.

Cazul de casare invocat vizează situațiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În speță, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. x/2017 din 25.04.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitatea pe care a îndeplinit-o la SC B. SRL - CUI x, respectiv lucrător comercial cu atribuții în gestionarea banilor, în perioada 06 - 17.10.2017, și-a însușit suma totală de 9.684,63 RON, aparținând societății anterior menționate, reprezentând venituri provenite din activitatea comercială desfășurată.

În primă instanță, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Din perspectiva modului de rezolvare a acțiunii penale, Înalta Curte notează că, potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Conform art. 396 alin. (4) C. proc. pen., amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83 - 90 din C. pen.

Verificând hotărârea atacată se observă că instanța de apel, în contextul în care a constatat că situația de fapt reținută în cauză corespunde probelor administrate, iar fapta săvârșită de inculpat a fost corect încadrată juridic, a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile impuse de art. 83 C. pen. cu privire la amânarea aplicării pedepsei față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, având în vedere toate circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Ca atare, instanța de apel a înlăturat soluția de condamnare dispusă de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a ales soluția amânării aplicării pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., în condițiile art. 83 - art. 90 C. pen., context în care a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa de 7.500 RON amendă penală (250 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind 30 RON).

Potrivit art. 295 alin. (1) C. pen., însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Conform art. 308 C. pen., dispozițiile art. 295 C. pen. privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Examinând motivele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care permite cenzurarea unei hotărâri definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte reține că, în cauză nu se critică soluția amânării aplicării pedepsei către care s-a orientat instanța de apel, ci pedeapsa stabilită (la a cărei executare se poate ajunge în condițiile art. 88 - art. 89 C. pen., în situația revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei), ca fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., care nu prevăd pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii; mai exact, se critică stabilirea de către instanța de apel a unei pedepse neprevăzute de lege.

Având în vedere datele cauzei și dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte apreciază întemeiată critica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind nelegalitatea pedepsei amenzii și, în consecință, pentru înlăturarea greșitei aplicări a legii sub aspectul expus, consideră că se impune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, întrucât stabilirea pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, în limitele legale, reclamă implicit individualizarea judiciară a acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 579 din data de 8 iulie 2021 pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A..

Va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 579 din data de 8 iulie 2021 pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A..

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă