ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 65/F din data de 23 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentului condamnat A., fiind totodată obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că la data de 14.12.2020 a fost înregistrată pe rolul instanței, cererea formulată de petentul A. (arestat și deținut în Penitenciarul Viterbo, Roma, Italia), prin care a solicitat "revizuirea" în contextul recunoașterii hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 302/2004.
În susținerea cererii, petentul a arătat că la data de 10.08.2019 a primit și luat la cunoștință dovada de comunicare a hotărârii privind cererea sa de transfer într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, însă pe această dovadă - din pricina faptului că este analfabet și nici nu i s-a oferit un interpret - a bifat, dintr-o eroare de comunicare, rubrica "nu declar apel", ceea ce a condus la rămânerea definitivă a refuzului transferului său în România.
În fața instanței, apărătorul ales al petentului a precizat că în opinia sa actul introductiv de instanță ar trebui calificat drept o cerere de transfer al persoanei condamnate pentru executarea pedepsei privative de libertate în România.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat că prin Sentința penală nr. 77 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea formulată de către autoritățile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicata prin Sentința penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, reducerea și menținerea în stare de sclavie a altor persoane, favorizarea și exploatarea activității de prostituție desfășurată de alte persoane și trafic de ființe umane, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 416 alin. (1), art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600, art. 600 bis, art. 601 din C. pen. italian și art. 3 pct. 8 și art. 4 pct. 7 din Legea nr. 75/1958.
În vederea soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, Curtea a solicitat autorităților italiene, prin încheierea din 31.01.2019, să precizeze dacă sunt de acord cu recunoașterea parțială a Sentinței penale nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 3.12.2013, avându-se în vedere ca A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 762/21.10.2013 de către Tribunalul București la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în ceea ce privește actul material privind pe partea vătămată B., act pentru care a fost condamnat și prin sentința penală a autorităților judiciare italiene în baza căreia s-a solicitat transferul.
Autoritățile judiciare italiene prin Ministerul Public din Republica Italiană au răspuns ca nu sunt de acord cu recunoașterea parțială a Sentinței penale nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 3.12.2013, Curtea de Apel București investită cu soluționarea cauzei constatând, astfel, incidența motivului de refuz prevăzut de art. 151 alin. (1) lit. a) rap. la art. 154 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Instanța a constatat faptul că potrivit înscrisului redactat în limba română, aflat la Dosarul nr. x/2020, petentul a precizat că nu declară apel împotriva sentinței penale anterior menționate
În ceea ce privește cererea dedusă judecății, prima instanță a constatat faptul că aceasta a fost calificată de către petent ca fiind revizuire, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen.. și recalificată de către apărătorul ales al petentului drept o nouă cerere de transfer al persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, declanșarea procedurii într-o astfel de situație putând fi efectuată exclusiv de către autoritatea statului emitent prin înaintarea hotărârii și a certificatului prevăzut în anexa nr. 5 din Legea nr. 302/2004, către autoritatea centrală română.
În consecință, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului condamnat A..
*****
Împotriva acestei soluții, petentul condamnat A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.06.2021, când s-a stabilit prim termen de judecată la data de 22.06.2021, ocazie cu care pricina a fost amânată pentru termenul din 21.09.2021 în vederea citării apelantului condamnat A..
Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 21.09.2021, s-au luat concluziile părților, susținerile acestora fiind pe larg expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că apelantul condamnat A., în prezent deținut în Penitenciarul Viterbo, Roma, Italia, s-a adresat instanței cu o cerere de revizuire în legătură cu transferul său în România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea, menționând că din eroare nu a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 77/F din 19.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.
Prin urmare, obiectul cererii de revizuire formulate de petentul condamnat îl constituie Sentința penală nr. 77/F din 19.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare, prin care, a fost respinsă cererea formulată de către autoritățile judiciare italiene privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, petentul condamnat A. solicitând revizuirea acestei hotărâri și să se dispună transferul său într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei ce i-a fost aplicată, invocând motive de ordin familial.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (5) ale art. 453, cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
În acest sens este și Decizia nr. 17/19.03.2007, prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii în această materie, în condițiile vechiul C. proc. pen., soluție care însă își păstrează pe deplin valabilitatea și în cadrul actualei legislații.
Astfel, revizuirea se poate solicita numai împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, aspect ce nu este incident în prezenta cauză în condițiile în care prin hotărârea a cărei revizuire se cerere, s-a dispus, în baza art. 151 alin. (1) lit. a) rap. la art. 154 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respingerea cererii formulate de către autoritățile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curții de Apel cu Jurați din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013.
Așadar, conform legii, sentința penale nr. 77/F din 19.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018 nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi supuse examinării pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
Totodată, se constată că prin cererea de revizuire de față, apelantul condamnat A. nu a indicat niciun motiv de revizuire dintre cele expres prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., în realitate fiind nemulțumit de soluția instanței prin care s-a respins cererea de transfer într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, situație care însă nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres reglementate de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen., anterior menționate. Deopotrivă, împrejurarea că din eroare nu a declarat apel la momentul când i s-a comunicat hotărârea de respingere a transferului său în România, nu constituie un motiv de revizuire a sentinței judecătorești în discuție.
În ceea ce privește solicitarea privind recalificarea cererii ca fiind o nouă cerere de transfer în România în vederea continuării executării pedepsei, aceasta nu poate face obiectul prezentei cauze, în speță, așa cum s-a arătat, fiind vorba de o cerere de revizuire a hotărârii definitive prin care s-a refuzat transferul persoanei condamnate în România, și nu o solicitare a statului emitent prin care se transmite hotărârea judecătorească și certificatul prevăzut în anexa nr. 5 din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii prevăzute de art. 164 și 165 din Legea nr. 302/2004.
Concluzionând, Înalta Curte constată că prezenta cerere formulată de persoana condamnată A. prin care solicită revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare străine de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea stabilită prin hotărârea de condamnare, nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 65/F din data de 23 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
În raport cu soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 65/F din data de 23 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2021.