ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 67 din 20 mai 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de persoana privată de libertate A. împotriva Sentinței penale nr. 1 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2017. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin contestația la executare formulată, persoana privată de libertate A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deducerea din pedeapsa de 27 ani închisoare aplicată de Tribunalul din Tivoli - Italia, rămasă definitivă la data de 01 octombrie 2008, și recunoscută prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017, a următoarelor perioade: 810 zile de eliberare anticipată, cele 3.884 zile închisoare executate până la 27 septembrie 2016 și perioada executată de la acea dată până la zi, precum și zilele cuvenite ca urmare a aplicării prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr. 169/2017.

S-a menționat că, la prezenta cauză, au fost atașate Dosarele nr. x/2017 și nr. y/2019 ale Curții de Apel Bacău.

Examinând susținerile persoanei private de libertate prin raportare la dispozițiile legale incidente și la aspectele ce rezultă din actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat că solicitarea acestuia în sensul deducerii, din pedeapsa recunoscută și dată spre executare în România, a unei perioade executate în străinătate, poate fi examinată ca motiv de micșorare a pedepsei în sensul cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., atâta timp cât respectiva chestiune nu a fost antamată în cursul judecății și nici nu a fost valorificată în calea de atac a apelului.

Cu toate acestea, a observat că perioadele menționate de contestator au fost deja deduse din pedeapsa recunoscută pe care acesta o execută în România.

Astfel, s-a arătat că, prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă la 16 martie 2017, s-a dispus recunoașterea sentinței penale cu numărul de referință nr. 181/2006 Reg. Gen. nr. 400/2006 - R.G.N.R. 649/2006 pronunțată la 04 decembrie 2006 de Tribunalul din Tivoli - Italia, rămasă definitivă la data de 01 octombrie 2008, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 30 ani închisoare, din care, prin ordonanța din 29 septembrie 2009, conform Legii nr. 241/2006, Curtea cu Juri de Apel din Roma - Italia, a declarat amnistiată pedeapsa de 3 ani închisoare, rămânând de executat o pedeapsă de 27 ani închisoare. Prin aceeași hotărâre, s-a constatat că persoana transferabilă a executat un număr de 3.884 zile închisoare până la data de 27 septembrie 2016, precum și în continuare până la zi, perioade cu privire la care s-a dispus deducerea din pedeapsa de executat de 27 ani închisoare.

În plus, instanța de fond a constatat că, prin Sentința penală nr. 9 din 21 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deducerea din pedeapsa de 27 de ani închisoare aplicată condamnatului a celor 810 zile de eliberare anticipată.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr. 169/2017, Curtea a arătat că revine judecătoriei de pe lângă penitenciarul unde contestatorul execută pedeapsa competența de soluționare a unei astfel de cereri, acesta având deschisă, în continuare, posibilitatea formulării contestației la executare pe respectivul temei.

Sub acest aspect, a apreciat relevante deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, nr. 15/2018 (publicată în M. Of. nr. 885/22.10.2018), prin care s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este cea în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, și nr. 8 din 11 martie 2019 (publicată în M. Of. nr. 427/30.05.2019), potrivit căreia "competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.."

În atare situație, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța de fond a respins ca nefondată contestația la executare formulată de persoana privată de libertate A..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei. În acest sens, a arătat că a fost arestat pe teritoriul Italiei în data de 08 februarie 2006, iar, în anul 2008, a fost condamnat la pedeapsa de 30 ani închisoare, care, ulterior, a fost redusă cu 3 ani ca urmare a amnistiei. Cu toate acestea, prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă la 16 martie 2017, s-a dispus executarea pe teritoriul României a pedepsei de 27 ani închisoare din care s-a dedus perioada executată din 27 septembrie 2016 la zi, fără, însă, a fi scăzut și intervalul începând cu 08 februarie 2006 în care s-a aflat în arest la domiciliu ori cele 810 zile de liberare anticipată de care beneficiază conform ordonanței emisă de Procuratura Republicii Italia de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli. Astfel, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și stabilirea unei pedepse mai blânde, precizând că a fost condamnat pe teritoriul statului italian la o pedeapsă de 30 de ani închisoare cu executare pentru că este de naționalitate român, precum și că nu i s-au recunoscut circumstanțele atenuante ori perioadele care conduc la reducerea pedepsei.

Examinând, prin prisma dispozițiilor art. 597 alin. (7) și (8) C. proc. pen., contestația formulată de condamnatul A., în raport cu criticile invocate și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în mod corect prima instanță reținând că perioadele menționate de contestator au fost deja deduse din pedeapsa de 27 de ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare italiene, ce a fost recunoscută, dispunându-se executarea ei într-un penitenciar din România.

Astfel, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, definitivă la 16 martie 2017, în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei principale a închisorii aplicate de Tribunalul din Tivoli - Italia.

Pe cale de consecință, a fost recunoscută sentința penală cu numărul de referință nr. 181/2006 Reg. Gen. nr. 400/2006 - R.G.N.R. 649/2006 din 04 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul din Tivoli - Italia, rămasă definitivă la data de 01 octombrie 2008, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 30 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni grave.

S-a constatat că, prin ordonanța din 29 septembrie 2009, conform Legii nr. 241/2006, Curtea cu Juri de Apel din Roma - Italia, a declarat amnistiată pedeapsa de 3 ani închisoare, rămânând de executat o pedeapsă de 27 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de Tribunalul din Tivoli - Italia.

Totodată, s-a constatat că persoana transferabilă a executat, până la data de 27 septembrie 2016, un număr de 3.884 zile închisoare.

S-a dedus, în continuare, din pedeapsa de 27 ani închisoare și perioada executată prin detenție de la 27 septembrie 2016 la zi.

Ca urmare, în baza acestei sentințe, a fost emis de către Curtea de Apel Bacău Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1/D din 23 martie 2017.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 9 din 21 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă contestația formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinței penale nr. 1 din 11 ianuarie 2017 a aceleiași instanțe, definitivă la 16 martie 2017.

În baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, au fost recunoscute ordonanțele indicate în certificatul N SIEP 227/2008 din 05 mai 2017 emis de Procuratura de pe lângă Tribunalul ordinar Tivoli- Biroul de executări penale cu privire la 810 zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. din executarea pedepsei de 27 ani închisoare, aplicată de Tribunalul Tivoli prin sentința penală cu nr. de referință 181/2006 din 04 decembrie 2006, definitivă la 01 octombrie 2008, ce a fost recunoscută la solicitarea autorităților italiene prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă la 16 martie 2017.

În baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-au dedus din pedeapsa de 27 de ani închisoare aplicată condamnatului cele 810 zile de eliberare anticipată.

A fost menținută deducerea dispusă prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 a Curții de Apel Bacău, definitivă la 16 martie 2017, fiind, totodată, anulat Mandatul de executare nr. x din 23 martie 2017, emis în baza respectivei sentințe, și dispunându-se emiterea unui nou mandat potrivit noii hotărâri.

Ca urmare, a fost emis de către Curtea de Apel Bacău Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 9/D din 11 februarie 2020.

Se constată, astfel, că, în mod judicios, instanța de fond a reținut că toate perioadele executate în Italia de către persoana condamnată A. în condiții de detenție sau, după caz, de arest la domiciliu, precum și cele 810 zile de eliberare anticipată de care acesta a beneficiat conform legislației din statul italian au fost deduse prin cele două sentințe pronunțate de Curtea de Apel Bacău (nr. 1 din 11 ianuarie 2017 și nr. 9 din 21 ianuarie 2020).

Sub același aspect, se observă, contrar susținerilor apărării, că prin Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017 a Curții de Apel Bacău nu s-a dedus doar perioada executată în Italia de la 27 septembrie 2016 la zi, ci s-a constatat și faptul că persoana condamnată a executat deja din pedeapsa de 27 ani închisoare un număr de 3.884 zile calculate la 27 septembrie 2016. Prin urmare, întrucât aceste zile au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței penale menționate, nu pot fi primite criticile contestatorului în sensul că din pedeapsa recunoscută ce a rămas a fi executată în România nu s-a scăzut și perioada executată din 08 februarie 2006 până la 27 septembrie 2016.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului condamnat de aplicare, prin prisma legii penale mai favorabile, a prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, se constată că, în mod corect, s-a apreciat că nu îi revenea Curții de Apel Bacău competența de soluționare a unei asemenea cereri, ci, conform art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (1) și alin. (6) C. proc. pen., instanței de executare sau celei în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în același sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii (deciziile nr. 15 din 17 septembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 885/22.10.2018, și nr. 8 din 11 martie 2019, publicată în M. Of. nr. 427/30.05.2019).

Din această perspectivă, se impune a se sublinia că, așa cum s-a menționat în considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M. Of. nr. 742/05.11.2010, ce își produce în continuare efectele, competența exclusivă a curții de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în C. proc. pen.

În consecință, având în vedere natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul prin sentința pronunțată de autoritățile judiciare italiene, ce a fost recunoscută în România (printre care și infracțiunea de omor calificat), Înalta Curte constată că, pentru a se aprecia asupra acordării, conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, a zilelor executate efectiv în condiții necorespunzătoare, persoana privată de libertate A. are deschisă calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cerere care trebuie adresată, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 553 C. proc. pen. și art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalului în a cărui circumscripție se află locul de deținere.

Pentru motivele de mai sus, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, iar, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

GGC - NN