ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 780/2021

Sentința penală nr. 671/2009, pronunțată de Curtea de Apel din Napoli, la data de 29.01.2009, rămasă definitivă la 18.02.2011, prin care intimatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată și 300 de euro amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. de la 1969;

Sentința penală nr. 2687/2009, pronunțată de Curtea de Apel din Napoli la 16.04.2009, definitivă la data de 28.07.2009, prin care intimatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și 800 de euro amendă penală, pentru următoarele infracțiuni: a) 3 (trei) infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzute fiecare de art. 279 alin. (1) C. pen. de la 1969; b) 2 (două) infracțiuni de tăinuire prevăzute fiecare de art. 221 alin. (1) C. pen. de la 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969; 4. sentința penală pronunțată de Curtea de Apel din Napoli la 11.10.2010, rămasă definitivă la 26.11.2010, prin care intimatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare și 800 de euro amendă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. actual;

Sentința penală nr. 89/2011 pronunțată de Tribunalul din Tivoli, Italia, rămasă definitivă la 15.03.2012, prin care intimatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare și amendă penală în cuantum de 600 de euro, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

Sentința penală nr. 1313/2012 pronunțată la data de 31.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Tivoli, rămasă definitivă la data de 19.01.2013, prin care intimatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare și 500 de euro amendă penală, pentru săvârșirea a unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2) indice 1 lit. a) C. pen. de la 1969, respectiv a unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 și a art. 5 alin. (1) C. pen.;

Sentința penală nr. 4696/2013 pronunțată de Curtea de Apel din Napoli la data de 04.10.2013, rămasă definitivă la data de 22.09.2015, prin care intimatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 143/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 și a art. 5 alin. (1) C. pen. actual. S-a dispus recunoașterea pedepsei rezultante finale aplicate intimatului A., ca urmare a ordonanței de determinare a pedepsei, prin cumularea pedepselor concurente emisă de Procuratura Generală din Napoli, Republica Italia nr. 1561/2015 R.E., nr. 691/15 cum. din 13.11.2015 de 20 (douăzeci) de ani și 5 (cinci) luni închisoare cu executare efectivă. S-a dispus executarea în România a pedepsei rezultante finale de 20 (douăzeci) de ani și 5 (cinci) luni închisoare aplicate de instanțele din Republica Italia prin hotărârile amintite și transferul persoanei condamnate A. într-un Penitenciar din România, în vederea executării pedepsei rezultante finale de 20 (douăzeci) de ani și 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 72 C. pen. au fost scăzute din pedeapsa de executat durata detenției persoanei condamnate deja executate de 3266 (treimii două sute șaizeci și șase) zile calculată până la data de 20.04.2016, precum și durata de detenție calculată începând cu data de 21.04.2016 și până la zi. Cu privire la admisibilitatea contestației Curtea a considerat că nu poate fi reanalizat cuantumul pedepsei aplicate de autoritățile italiene și recunoscute definitiv prin Sentința penală nr. 40/2017 din 31 martie 2017 a Curții de Apel Bacău pronunțată în Dosar nr. x/2017, aceasta având autoritate de lucru judecat, însă este admisibilă cererea de deducerea a unei perioadei considerată ca executată în străinătate, anticipat, din cadrul unei pedepse recunoscute și dată spre executare în România, atunci când nu a fost antamat acest aspect în cursul judecății ori nu a fost valorificat în calea de atac a apelului și trebuie interpretat ca un motiv de reducere a pedepsei în sensul cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la temeinicia contestației la executare precizate, Curtea a arătat că, potrivit art. 66 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală: "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător." În același sens, s-a menționat că a reținut și Înalta Curte, printr-o decizie de speță, respectiv că, în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent membru al Uniunii Europene transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea de recunoaștere și executare a hotărârii de condamnare pronunțate de instanța statului membru al Uniunii Europene, dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare aplicându-se în mod corespunzător. În cauză, Curtea a constatat că aspectul invocat de contestator în cadrul contestației la executare nu a fost invocat în calea ordinară de atac și că statul emitent membru al Uniunii Europene, prin autoritățile italiene, au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, respectiv ordonanța magistratului de supraveghere din cadrul PGCAP.NAPOLI- UDS. PESCARA din data de 16.03.2016, cu privire la un număr de 45 zile, de eliberare anticipată, acordate condamnatului A. din executarea pedepsei rezultante finale de 20 (douăzeci) de ani și 5 (cinci) luni închisoare, aplicată lui A. ca urmare a ordonanței de determinare a pedepsei prin cumularea pedepselor concurente emisă de Procuratura Generală din Napoli, Republica Italia nr. 1561/2015 R.E., nr. 691/15 cum. din 13.11.2015, recunoscute la solicitarea autorităților italiene prin Sentința penală nr. 40/2017 din 31 martie 2017 a Curții de Apel Bacău pronunțată în Dosar nr. x/2017. În consecință, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) Cod pro.pen., a admis contestația la executare formulată de către condamnatul A. și a dispus în sensul celor reținute anterior. Împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 05 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație contestatorul condamnat A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 20 august 2021, fiind fixat termen de judecată la data de 22 septembrie 2021, pentru când s-a dispus citarea contestatorului A. și asigurarea apărării obligatorii. La termenul de judecată din 22 septembrie 2021, cu ocazia dezbaterilor contestatorul A. a formulat o cerere de retragere a contestației. Examinând cererea de retragere a contestației formulată de contestatorul A., Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea unilaterală de voință a contestatorului, pentru următoarele considerente: Retragerea unei căi de atac, în cauză a contestației împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 05 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este un act de dispoziție, care odată exercitat, conduce la pierderea unui drept. Analizând dispozițiile art. 4251 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea fac trimitere expresă la dispozițiile art. 415 din C. proc. pen., din care rezultă că până la închiderea dezbaterilor la instanța învestită cu judecarea căii de atac, părțile își pot retrage calea de atac declarată. Potrivit aceluiași text de lege retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța învestită cu soluționarea contestației. În cauză, contestatorul condamnat A. și-a manifestat voința de a-și retrage calea de atac personal în fața Înaltei Curți la termenul de judecată, în prezența apărătorului desemnat din oficiu. Înalta Curte văzând, pe de o parte, declarația contestatorului condamnat A. în sensul retragerii căii de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, în baza art. 4251 alin. (3) rap. la art. 415 din C. proc. pen., va lua act de retragerea contestației declarată împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 05 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Având în vedere dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana care și-a retras contestația, va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.