ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

a) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a respins excepția de nelegalitate invocată de inculpatul A. cu privire la:

a) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.:

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege (9 acte materiale), prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte săvârșite în perioada 2013 - 2014);

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege (12 acte materiale), prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte săvârșite în perioada 2013 - 2014).

A constatat că infracțiunile judecate în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile judecate prin:

- Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a ÎCCJ, secția penală.

- Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen. a anulat liberarea condiționată menținută prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a ÎCCJ, secția penală.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen. (fapte săvârșite în perioada 2011 - 2012), aplicată prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 5 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați, și repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) - (3) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 5 din C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 40 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopește pedepsele menționate la pct. 1 și 2 cu cele anterioare, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. (corespondentul conform Noului C. pen. a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969).

În baza art. 40 alin. (3) din C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată:

- perioada reținerii și arestării preventive de la 08.05.2013 la 11.06.2013 și perioada executată de la 18.12.2014 la 18.08.2016 (Sentința penală nr. 17/01.03.2016 a Curții de Apel Iași).

- perioada executată de la 27.03.2017 la 19.04.2017 (în baza Sentinței penale nr. 382/11.03.2016 a Judecătoriei Bacău).

În baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 a scăzut din pedeapsa aplicată 102 zile considerate executate, calculate pentru perioadele 18.12.2014 - 18.08.2016 și 27.03.2017 - 19.04.2017, cu luarea în considerare a faptului că inculpatul a fost despăgubit cu suma de 3.000 euro de Statul Român în baza unei hotărâri CEDO pronunțată la data de 09.04.2015 pentru condiții necorespunzătoare de detenție.

A dispus desființarea formelor de executare emise în baza Sentinței penale nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a ÎCCJ, secția penală, și Sentinței penale nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați, și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Nemulțumit de soluția pronunțată de instanța de apel, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 426 lit. a), b), d), e), f) și h) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că A. și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 426 lit. a), b), d), e), f) și h) din C. proc. pen.

Totodată, Curtea a constatat că nu sunt întrunite cazurile de contestație în anulare antemenționate, deși s-au invocat în mod formal aceste dispoziții legale.

A reținut că doctrina și jurisprudența au consacrat, constant, că acest remediu procesul are o natură juridică mixtă, fiind o cale de atac de retractare, care pune instanța în situația de a verifica, ea însăși, condițiile legale în care a dat hotărârea și, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-și putea extinde controlul asupra legalității sau temeiniciei soluției pronunțate.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. a) teza I din C. proc. pen. curtea a reținut că acesta vizează situația în care, prin exercitarea contestației în anulare este înlăturată încălcarea, cu ocazia judecății în apel, a dreptului la un proces echitabil al părții în privința garanțiilor dreptului la apărare, a dreptului de a participa personal la dezbateri, a încălcării principiilor contradictorialității și al egalității armelor, a dreptului de a propune probe.

S-a apreciat a fi necesar ca procedura de citare a părții la judecata apelului să nu fi fost îndeplinită deloc, ori a fost îndeplinită doar la o parte dintre adresele de citare indicate de inculpat sau să fi fost viciată, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 420 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. potrivit cărora, judecata apelului se face cu citarea părților și a persoanei vătămate, prezența inculpatului aflat în stare de deținere care nu a solicitat judecata în lipsă fiind obligatorie.

Din actele dosarului, curtea a constatat că la judecarea apelului contestatorul A. a fost legal citat. Astfel, acesta s-a prezentat la termenul din 15.01.2021, având termen în cunoștință pentru cel din 04.02.2021, când au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului.

În acest sens a apreciat că dispozițiile art. 426 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. are ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei ce s-a aflat în situația de a nu se prezenta la judecarea cauzei apelului din cauza unor împrejurări excepționale, fiind necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea legal citată în apel să fi lipsit de la judecarea apelului din cauza unei imposibilități obiective (caz fortuit sau forță majoră) de a se prezenta;

- partea să nu fi putut înștiința instanța prin niciun mijloc de comunicare (telefon, fax, poștă electronică) despre această împiedicare.

Evaluarea atât a imposibilității de prezentare, cât și a celei de încunoștințare trebuie realizată în concreto, iar nu abstract, prin raportare la nivelul de pregătire, cunoștințe sau înzestrare tehnică a părții.

S-a arătat că la termenul de judecată din 15.01.2021, după soluționarea unor cereri de probe, apelantul inculpat nu a fost de acord să dea declarație, deși era prezent și avea posibilitatea legală să uzeze de acest drept, iar la solicitarea apelantului inculpat și a avocatului său, s-a mai acordat un termen pentru audierea inculpatului în apel, astfel că numai pentru acest motiv a fost amânată judecata pentru termenul din 17.02.2021, termen la care inculpatul nu s-a mai prezentat, invocând ca justificare, din nou motive medicale, deși din copia concediului medical depus la dosar nu rezultă că boala de care suferă este una gravă, care să necesite spitalizare, (situație ce rezultă și din examinarea codului medical - 651- alte atingeri ale discurilor intervertebrale), afecțiune invocată și la termenul anterior (diagnostic lombosciatică acută), neașteptate și care să-l fi pus pe inculpat în situația de a nu suporta transportul până la sediul instanței, iar pe de altă parte avocatul ales al inculpatului a înștiințat instanța de apel că a reziliat contractul de asistență juridică, situație despre care avocatul a arătat că a înștiințat și apelantul.

În raport cu cele menționate anterior, Curtea a apreciat că apelantul inculpat nu s-a aflat într-o situație care să-l fi pus în imposibilitatea de a se prezenta la instanța de apel, din actele medicale depuse nerezultând o asemenea situație, (fără a fi echivalentă cu forță majoră).

Mai mult, instanța a reținut că A. a încunoștințat instanța despre pretinsa imposibilitate de prezentare, instanța de apel apreciind că boala de care suferă nu este una gravă, care să necesite spitalizare, afecțiune invocată și la un termenul anterior și care să-l fi pus pe inculpat în situația de a nu suporta transportul până la sediul instanței.

Cu privire la cazul prevăzută art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța a apreciat că presupune tot o eroare de procedură, constând în omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză, iar nu o eroare de judecată, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greșita interpretare și aplicare a legii în ipoteza în care instanța a dezbătut și analizat incidența cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Instanța a mai arătat că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal referitor la existența autorității de lucru judecat - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare.

A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe.

S-a apreciat că o nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești.

Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel sau instanța de fond și cu privire la care s-au pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare.

În acest context s-a apreciat că o interpretare contrară a textului de lege ar echivala, pe de-o parte, cu o abatere de la doctrina și jurisprudența constantă în sistemul nostru de drept penal, astfel cum s-a arătat anterior, iar, pe de altă parte, ar schimba natura juridică a contestației în anulare dintr-o cale extraordinară de atac într-o cale ordinară de atac, adică în exercitarea unui nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin posibilitatea reexaminării legalității și temeiniciei soluției instanței de apel care, pe baza probelor de la dosar, a examinat și motivat lipsa incidenței cauzei de încetare a procesului penal.

În continuare, s-a reținut că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curtea de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 10/2017, stabilind că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că în speță, instanța de fond și implicit instanța de apel (care și-a însușit motivarea primei instanțe) s-a pronunțat asupra cazului de încetare a procesului penal privind existența autorității de lucru de judecat, apreciind că nu există hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei deduse care să atragă o dublă procedură de sancționare în materie penală a contestatorului, astfel că acest motiv de contestație în anulare nu mai poate fi reanalizat, constituind o chestiune care a intrat în puterea lucrului judecat.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a arătat că partea are posibilitatea de a invoca lipsa de imparțialitate a completului în cursul judecății, iar în măsura în care aceasta a fost definitiv tranșată de un alt complet, prin respingerea, ca nefondată, a cererii de recuzare/abținere, este inadmisibilă formularea unei contestații în anulare prin care se urmărește în realitate obținerea unei reevaluări a soluției pronunțate prin încheierea prin care în cursul judecății a fost statuată respectarea exigențelor de imparțialitate cu privire la completul de judecată.

În continuare, Curtea a arătat că legea instituie o prezumție de imparțialitate în judecarea unei cauze penale, înlăturând de la judecarea acelei cauze pe acei judecători care, datorită altor calități procesuale pe care le-au avut anterior în acea cauză, ar putea căpăta o orientare preconcepută spre o anumită soluție sau, datorită unor împrejurări personale, ar putea fi înclinați să favorizeze una din părțile din proces.

Însă, s-a constatat că în prezenta cauză nu există date care ar naște credința rezonabilă pentru un observator obiectiv că cei doi judecători învestiți cu soluționarea apelului inculpatului nu au trimis, cu rea-voință, spre soluționare o cerere de recuzare cuprinsă într-un înscris aproape indescifrabil.

Curtea a apreciat că nu echivalează cu vreo minimă dovadă care să nască suspiciunea că imparțialitatea judecătorilor este afectată pentru a fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și nici nu se configurează existența vreunui alt caz de incompatibilitate.

Cu privire la cazul prev. de art. 426 lit. e) din C. proc. pen., instanța a reținut că, potrivit art. 364 din C. proc. pen., prezența inculpatului este obligatorie în cazul în care acesta este privat de libertate, cu excepția situației în care inculpatul a solicitat judecata în lipsă, în cauza pendinte contestatorul aflându-se în stare de libertate, astfel că participarea sa la judecarea apelului nu era obligatorie.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. f) din C. proc. pen., instanța a apreciat că acesta constituie motiv de contestație în anulare numai când judecarea cauzei a avut loc în lipsa avocatului inculpatului în cazurile de asistență juridică obligatorie potrivit art. 90 din C. proc. pen.

În continuare, a reținut că, din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul contestator nu s-a aflat în niciunul din cazurile prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus - era major, se afla în stare de libertate, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond este închisoarea mai mică de 5 ani. De asemenea, a reținut că, în cauză s-au acordat mai multe termene de judecată la solicitarea expresă a inculpatului apelant și astfel a fost amânată judecata apelului pentru pregătirea apărării și angajare apărător.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. h) din C. proc. pen., Curtea a apreciat că acest motiv de contestație în anulare nu va fi incident în cazul în care instanța a asigurat prezența inculpatului în scopul audierii sale, în ipoteza în care inculpatul a solicitat audierea la un termen ulterior, instanța amânând în acest sens judecata pentru a se proceda la ascultarea acestuia la următorul termen, la care s-a constatat că absența inculpatului nu a fost justificată de motive obiective

La termenul de judecată din 15.01.2021, după soluționarea unor cereri de probe, apelantul inculpat nu a fost de acord să dea declarație, deși era prezent și avea posibilitatea legală să uzeze de acest drept, în cauză acordându-se un nou termen, la solicitarea expresă a apelantului inculpat și a avocatului său, numai pentru acest motiv fiind amânată judecata cauzei pentru termenul din 17.02.2021, termen la care inculpatul nu s-a mai prezentat, invocând ca justificare din nou motive medicale, deși din copia concediului medical depus la dosar nu rezulta că boala de care suferă este una gravă, care să necesite spitalizare și care l-ar fi pus pe inculpat în situația de a nu suporta transportul până la sediul instanței, iar pe de altă parte avocatul ales al inculpatului a înștiințat instanța de apel că a reziliat contractul de asistență juridică, situație despre care avocatul a arătat că a înștiințat și apelantul.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare promovată de contestatorul A..

Împotriva Deciziei penale nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel contestatorul A..

În motivarea scrisă a căii de atac a solicitat rectificarea hotărârii apelate, invocând nulitatea absolută a încheierii de dezbateri și a Sentinței penale nr. 570/2021, deoarece instanța a încălcat prevederile art. 432 alin. (3) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 septembrie 2021 primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 16 septembrie 2021, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Înalta Curte constată că este învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen., formulată împotriva Deciziei penale nr. 166/17.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Bacău, hotărâre pronunțată de către instanța de apel, ca ultim grad de jurisdicție ordinară.

Dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt aplicabile numai în procedura de judecare a contestației în anulare, în cazul admiterii acesteia, al desființării hotărârii și al rejudecării apelului sau al rejudecării cauzei după desființare, după parcurgerea examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare și după admiterea acesteia, nefiind incidente în cauza de față.

De altfel, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2021.

GGC - CT