ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 382 din data de 11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, secția penală în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

S-a respins, ca nefondată, cererea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. și toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului A., pentru schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunile de abuz de încredere prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen., folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. și toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

I. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală a închisorii în cuantum de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 2 ani aplicată prin Sentința penală nr. 1631/2014 pronunțată de către Judecătoria Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză, cu cea aplicată prin Sentința penală nr. 1631/2014 pronunțată de către Judecătoria Bacău și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului pedeapsa principală executată, începând cu data de 18.12.2014 la zi.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

S-au desființat formele de executare emise în baza Sentinței penale nr. 1631/2014 pronunțată de către Judecătoria Bacău și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

II. În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b), art. 396 alin. (5) C. proc. pen. și art. 1 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., întrucât fapta, în perioada în care a fost comisă, respectiv 02.06.2010 - 03.06.2010, nu era prevăzută de legea penală.

III. În temeiul art. 396 alin. (6) și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 124 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În temeiul art. 25 și art. 397 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B., jud. Bacău, suma de 1.000 de euro cu titlu de despăgubiri.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva Sentinței penale nr. 382 din data de 11.03.2016, pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2013, a declarat apel inculpatul A.

Prin încheierea din data de 06.12.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea formulată de inculpatul A. și s-a dispus strămutarea judecării apelului de la Curtea de Apel Bacău la Curtea de Apel Galați, menținându-se actele îndeplinite la instanța inițial sesizată.

Prin Decizia penală nr. 329/A din data de 23.03.2017 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 382 din data de 11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2013.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în baza Sentinței penale nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, de la 18.12.2014 până la 18.08.2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din data de 31.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 329/A din data de 23.03.2017 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație în complet de trei judecători, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii, s-a arătat că aceasta urmează să fie discutată în condiții de contradictorialitate în fața completului competent să se pronunțe asupra recursului în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată s-au indicat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen. și motivarea acestora.

În esență, în motivarea scrisă a cererii de recurs în casație, inculpatul A. a susținut referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente" că, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea persoanei, raportat la titlul său profesional de avocat, și cauza a fost judecată, în fond și în apel, de o instanță inferioară în grad celei competente.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", inculpatul A. a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală deoarece redactarea unui memoriu în calitate de procurator (mandat autentificat la notar), expediat spre a fi folosit în apărarea unei persoane cercetate la parchet și la instanță, nu constituie o faptă penală, ci, dă naștere unui raport juridic de natură civilă, eventual la pretenții care sunt de competența unei instanțe civile. Totodată, a arătat că acordarea de îndrumări juridice unei persoane aflate în stare de aducere cu mandat, nu constituie infracțiune.

A subliniat că originea reprezentării a constituit-o procura autentică, precum și împuternicirea emisă de cabinetul de avocatură.

A mai susținut că, în opinia sa, exercitarea profesiei de avocat din partea unei persoane cu studii juridice și cu licență în drept, care din data de 02.06.2010 figura într-un barou, înființat prin hotărâre judecătorească definitivă, nu constituie infracțiune, motivând că Legea nr. 51/1995 nu era predictibilă conform recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Deopotrivă, a învederat că o plângere adresată Curții Europene a Drepturilor Omului, în contradictoriu cu statul român, se poate realiza pe formular tipizat, alternativ, de avocat sau persoană care nu are această calitate ("neavocat").

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", inculpatul A. a susținut că acest caz de casare are la bază Decizia în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care are aplicabilitate și în cazul proceselor în curs de judecată în căile de atac. A arătat că, potrivit deciziei mai sus-amintite, exercitarea profesiei de avocat de către o persoană înscrisă în entități nerecunoscute de Legea nr. 51/1995, constituie temei de urmărire penală pentru infracțiunea de exercitarea unei profesii fără drept, în aplicarea art. 348 C. pen., respectiv art. 281 C. pen. anterior, iar nu pentru infracțiunea de înșelăciune.

Din acest punct de vedere, inculpatul a apreciat că pedeapsa aplicată de un an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior a fost în limite nelegale, susținând că această faptă nu a existat.

Prin aceeași cerere, s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior (după caz, art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât față de partea vătămată B. nu a fost infirmat referatul de terminare a urmăririi penale prin care a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, iar prin ordonanțele dispuse de procurori, ulterior referatului de scoatere de sub urmărire penală, s-a dispus efectuarea de cercetări pentru același temei de drept față de C.

Inculpatul A. a mai arătat că există un impediment pentru urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior (după caz, art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.), în aplicarea principiului "ne bis in idem", principiu prevăzut, printre altele, de dispozițiile art. 6 C. proc. pen., art. 4 din Protocol 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât pentru fapte identice în substanță, comise prin aceleași mijloace, au fost dispuse soluții de netrimitere în judecată, pe același temei de drept prevăzut de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, menținute prin hotărâri judecătorești definitive.

Inculpatul a mai solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, nu a fost săvârșită cu vinovăție întrucât Legea nr. 51/1995 nu era predictibilă la data săvârșirii faptei, respectiv nu sunt probe că a fost săvârșită infracțiunea.

În motivarea scrisă a cererii, inculpatul A. a arătat că recursul în casație vizează și dispoziția de încetare a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 281 C. pen. anterior, solicitând continuarea procesului penal (cerere despre care a arătat că a fost formulată atât la fond, cât și la apel) și, în rejudecare, să se pronunțe o soluție de achitare, în baza în baza art. 16 lit. a)-d) C. proc. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a solicitat admiterea recursului, desființarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, respingerea cererii părții civile B. de acordarea sumei de 1000 euro cu titlu de despăgubiri, întrucât pretențiile deduse judecății sunt specifice unui raport de drept civil.

De asemenea, inculpatul A. a solicitat ca Înalta Curte de Casație și Justiție să constate neconformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile referitoare la:

- încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare prin neintroducerea în concept și necitarea Cabinetului de avocat A., a Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a Uniunii Naționale a Barourilor din România, în opinia sa, aceste entități juridice având strânsă legătură cu cauza.

S-a mai arătat că, deși s-a amânat judecarea cauzei la primul termen în apel la cererea avocatului din oficiu pentru a studia dosarul, s-au pus în discuție cererile de apel ale persoanelor juridice, s-a efectuat adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, au fost cercetate și respinse cererile de nulitate a actelor de urmărire penală și nelegalitatea actului de sesizare, fără concluziile apărătorului din oficiu, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 280 și art. 281 C. proc. pen.

- instanța de apel și-a însușit motivarea primei instanțe și nu a făcut vreo apreciere cu privire la motivele de apel depuse de inculpat și de persoanele juridice apelante, cu toate că s-au invocat motive de nelegalitate a actului de sesizare a instanței sub aspectul incompletei cercetări penale în faza de urmărire penală;

- instanța de apel a omis să pună în discuția părților cererea de schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de abuz de încredere, deși a fost invocată în motivele de apel;

- instanța de apel a omis să se pronunțe pe cererile de probe;

- ambele instanțe nu au luat în considerare proba constând în actele autentice de înființare a Cabinetului de avocat A., a Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Uniunii Barourilor din România - U.N.B.R. reprezentată de președinte A., nefiind solicitat, de altfel, a se anula împuternicirea avocațială, procura autentificată la notar, chitanța de încasare a onorariului de avocat, memoriul redactat, semnat de procurator-avocat A.;

- instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivul de nulitate absolută a Sentinței penale nr. 382/2016 pronunțată de instanța de fond, inculpatul susținând că a lipsit procedura de citire a actului de sesizare a instanței și de aducere la cunoștința inculpatului a dreptului de a fi judecat în procedura simplificată a recunoașterii actelor și faptelor din rechizitoriu;

- instanța de apel a încălcat principiul legalității procesului penal, sub aspectul că nu a pus în discuție cererile din apel referitoare la excepția de nelegalitate a actelor de înființare și de înregistrare a ambelor barouri din Bacău, excepția de nelegalitate a actelor de înființare a U.N.B.R-urilor.

În concluzie, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale, desființarea hotărârii primei instanțe și a încheierilor judecătorului de cameră preliminară, trimiterea dosarului spre reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură din cameră preliminară, competentă fiind Judecătoria Galați potrivit actului de strămutare. A solicitat să se dispună ca rejudecarea să se desfășoare în contradictoriu cu Cabinetul de avocat A., Baroul Bacău din cadrul U.N.B.R, Uniunea Națională a Barourilor din România, în calitate de părți responsabile civilmente și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

În secundar, a solicitat rejudecarea apelului și achitarea sa pentru toate infracțiunile.

Inculpatul A. a solicitat suspendarea executării deciziei cerere care a fost reiterată prin memoriul depus ulterior admiterii în principiu a cererii de recurs în casație.

Prin memoriul transmis la dosar la data de 09.06.2017, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că instanța și-a motivat, în mod greșit, soluția de condamnare pe dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru o faptă din 02.06.2010 care nu putea fi considerată infracțiune, întrucât nu era în vigoare decizia anterior menționată care se referă la nelegala exercitare a profesiei de avocat. Inculpatul a precizat că Decizia nr. 15/2015 nu retroactivează și din acest motiv a apreciat că este greșită aplicarea legii penale, fiind încălcat principiul legalității procesului penal.

De asemenea, a făcut trimitere la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la cauza C398/12, camera a patra, definitivă la 05.06.2014, dispusă în interpretarea art. 54 din Convenția de aplicare a Acordului Schengen, la art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene și la art. 50 din CDFUE, invocând faptul că "ordonanțele de clasare, de netrimitere în judecată sunt considerate sentințe penale de achitare".

În privința cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare este în afara limitelor prevăzute de legea penală, pentru următoarele motive: reprezentarea în baza unui mandat de drept civil/procura autentică nu se încadrează în cazurile de pedepsire prevăzute de legea penală; reprezentarea părților/semnarea cererilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi făcută de o persoană care nu are calitatea de avocat (pg. 3/13 din formularul tipizat); procesul-verbal încheiat în procedura medierii din 30.10.2015 între persoana vătămată/civilă B. și A. dovedește inexistența infracțiunii de înșelăciune și constituie probă indubitabilă în aplicarea temeiului de drept al achitării; la momentul perfectării procesului-verbal de mediere erau îndeplinite condițiile de încetare a procesului penal, fiind aplicabile dispozițiile art. 244 alin. (3) C. pen., dacă se aplicau dispozițiile din legea penală mai favorabilă; prin cererea din 21.08.2009 a martorei D. aflată la dosar Curtea de Apel Bacău se arată "cunosc apartenența cabinetului, privind concurența dintre barouri și renunț la orice obiecțiuni față de apartenența cabinetului de avocat".

Recurentul inculpat a reiterat că referatul de scoatere de sub urmărire penală din Dosarul nr. x/2010 emis de IPJ Bacău produce efecte pentru constatarea existenței unui impediment în exercitarea urmăririi penale împotriva faptelor de înșelăciune față de B., în raport de care a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen.

A mai susținut că notorietatea existenței celor două barouri înregistrate în aplicarea principiului de pluralism de UNBR-uri, la nivel național, exclude inducerea în eroare a justițiabilului B.

De asemenea, a invocat să se țină seama de faptul că nu se cunoaște cine a verificat pentru legalitate rechizitoriul, că a fost înregistrat ca plătitor de taxe și impozite Cabinetul de avocatură A., precum și că există circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Prin al doilea memoriu transmis la dosar, la data de 14.06.2017, recurentul inculpat A. a invocat, în esență: excepția de nulitate absolută a Sentinței penale nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău (pentru neaudierea sa, necitirea actului de sesizare în ședință publică, desemnarea unui avocat din oficiu de decanul Baroului Bacău), nelegala compunere a completului de judecată de la Judecătoria Bacău din alcătuirea căruia a făcut parte judecătorul E. despre care a arătat că a colaborat cu securitatea, încălcarea dispozițiilor privind competența materială și personală a instanței.

Nu în ultimul rând, s-a reiterat că serviciile juridice prestate numitului B., potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, puteau fi realizate de "un neavocat" ori de o organizație care nu era constituită conform Legii nr. 51/1995.

Prin concluziile formulate oral, cu prilejul dezbaterilor, redate pe larg în practicaua prezentei hotărâri, au fost reiterate susținerile formulate în scris, solicitând pe latură penală admiterea recursului în casație, desființarea hotărârilor pronunțate și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea prevăzută de art. 281 C. pen. anterior cu aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, iar pe latură civilă, respingerea, ca nefondată, a cererii părții civile de obligare la plata sumei de 1000 euro cu titlu de despăgubiri.

Analizând recursul în casație formulat de către inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte notează că admiterea în principiu nu determină în mod automat casarea hotărârii recurate, ci conduce la examinarea caracterului fondat al motivelor de recurs prin raportare la temeiul de drept arătat în cererea de recurs. Urmare Deciziei nr. 839/2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 69/01.02.2016, Partea I, în procedura admiterii în principiu a cererii de recurs în casație, nu mai este posibilă respingerea recursului în casație ca vădit nefondat, ci se analizează corespondența formală între motivele invocate și un caz de casare dintre cele prev. de art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-a putut susține toate apărările, atât în fapt, cât și în drept. Instanța europeană a mai subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Așadar, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Reglementarea recursului în casație a pornit de la teza că, în această cale extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casație.

Cererea de recurs în casație formulată în cauză de inculpatul A. se referă la cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse recursului în casație când "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente", art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse recursului în casație când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a precizat că, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea persoanei, raportat la titlul său profesional de avocat, cauza fiind judecată, în fond și în apel, de o instanță inferioară în grad celei competente.

Înalta Curte, având în vedere argumentația susținută de recurentul inculpat A., consideră că nu are incidență acest caz de casare (care nu se referă și la competența organelor de urmărire penală).

Astfel, în raport de dispozițiile legale care reglementează competența în cursul judecății (materială și după calitatea persoanei), se constată că, în cauză, în mod legal, apelul a fost judecat de curtea de apel potrivit art. 38 lit. b) C. proc. pen. în conformitate cu care curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și tribunale.

Or, în cauză, sentința penală a fost pronunțată de judecătorie, respectiv Judecătoria Bacău, pentru infracțiuni ce cad în competența acesteia potrivit art. 35 C. proc. pen.

Concluzia că au fost respectate dispozițiile privind competența instanței (de fond și de apel) este susținută și prin faptul că inculpatul a fost acuzat, printre altele, de infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. rap. la art. 26 din Legea nr. 51/1995, și anume a profesiei de avocat, context în care este antagonic a se susține că tocmai calitatea de avocat ar fi fost criteriul care ar fi impus ca judecata în primă instanță să se realizeze de o instanță ierarhic superioară judecătoriei, și anume curtea de apel în conformitate cu dispozițiile art. 38 lit. a) C. proc. pen., după cum a susținut recurentul inculpat.

Deopotrivă, pentru acuratețe juridică, în raport de aspectele învederate de inculpat referitoare la faptul că judecătorul care a pronunțat sentința penală a fost colaborator al securității, se precizează că nu poate forma obiectul recursului în casație analiza condițiilor privind încetarea calității de magistrat care este reglementată de Legea nr. 303/2004.

Motivele de recurs în casație susținute de inculpatul A. nu conduc la soluția de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune, în baza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pentru considerentul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare nu poate fi luat în discuție decât atunci când s-a dispus o soluție de condamnare sau când față de inculpat s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, condiție îndeplinită întrucât pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior s-a dispus condamnarea inculpatului.

Deopotrivă, însă, Înalta Curte notează că acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

PENTru a se verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut, în fapt, că "la data de 02.06.2010, persoana vătămată B. (care la acea dată avea calitatea de învinuit în Dosarul nr. x/P/2010 aflat pe rolul DIICOT Hunedoara și a fost adus la sediul IPJ Bacău, în baza unui mandat de aducere), l-a contactat pe inculpatul A., despre care știa de la prietena sa, martora D., că are calitatea de avocat - convenind cu acesta să-i asigure asistența juridică.

Cu acel prilej, inculpatul a emis "împuternicirea avocațială" nr. 1/02.06.2010, din care rezultă că a fost împuternicit de persoana vătămată să-i asigure asistența juridică și reprezentarea în Dosarul nr. x/P/2010 aflat pe rolul DIICOT, Biroul Teritorial Hunedoara, precum și în fața oricărui organ de cercetare penală și a "oricărei instanțe, de orice grad". Delegația avocațială a fost semnată de inculpat, în calitate de avocat, și de persoana vătămată, în calitate de "client".

În aceeași zi, persoana vătămată, a fost reținută preventiv, în cauza penală mai sus menționată.

În aceste condiții, martora C. mama persoanei vătămate, împreună cu sora persoanei vătămate, F., s-au întâlnit, în cursul aceleiași zile, cu inculpatul A., căruia, la solicitarea acestuia, i-au remis suma de 1000 euro, drept onorariu pentru asigurarea asistenței juridice în dosarului penal mai sus menționat, sumă pentru care inculpatul a emis chitanța fiscală nr. 02 din 02.06.2010.

În aceleași împrejurări, C. i-a solicitat inculpatului A. să se deplaseze împreună cu ea la Deva, unde fiul ei, B., urma să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, însă inculpatul s-a eschivat, invocând diferite motive pentru a nu da curs solicitării.

La aceeași dată, respectiv 02.06.2010, inculpatul A. s-a deplasat la un birou notarial, pe raza municipiului Bacău, unde i-a cerut martorei C. să îi facă o procură judiciară prin care aceasta îl împuternicea, printre altele, să îi reprezinte interesele în dosarul penal menționat, precum și să îi angajeze avocat, după caz (...)."

"Inculpatul nu s-a deplasat la Deva pentru a asigura asistență juridică persoanei vătămate B., așa cum s-a obligat prin contractul de asistență juridică, dar a înaintat prin fax, către DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara, o cerere, prin care a informat organul judiciar că are calitatea de apărător ales al învinuitului B., precum și un memoriu care îi avea ca semnatari pe B. și C., prin care aceștia solicitau cercetarea în stare de libertate a persoanei vătămate - memoriu care a fost transmis de inculpat și în format electronic, la data de 03.06.2010 ora 01:29, aceluiași destinatar.

Totodată, se reține că, în Dosarul nr. x/2010 al Curții de Apel Alba Iulia, care a avut ca obiect solicitarea DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara, privind arestarea preventivă a mai multor persoane, printre care și a inculpatului (în acea cauză) B., inculpatul A. a trimis, la termenul de judecată din 03.06.2010, un memoriu prin care a informat instanța despre faptul că are calitatea de apărător ales al lui B. și a solicitat amânarea judecății, pentru a pregăti apărarea.

Instanța nu a dat curs acestei cereri, având în vedere că "apărătorul ales" al inculpatului B., deși are cunoștință despre derularea procedurilor, nu s-a prezentat în instanță -motiv pentru care a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu (...)".

Totodată, instanța de apel a reținut, printre altele, că inculpatul A. "a avut de la început cunoștință despre faptul că persoana vătămată este parte într-un proces penal, în care are calitatea de învinuit, inculpatul s-a angajat, prin împuternicirea avocațială, să-i asigure asistența juridică și reprezentarea în Dosarul nr. x/P/2010, aflat pe rolul DIICOT, Biroul Teritorial Hunedoara, precum și în fața oricărui organ de cercetare penală și a "oricărei instanțe, de orice grad". Inculpatul și-a asumat această obligație, deși știa că nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, și că, potrivit interpretării obligatorii dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 27/2007, pronunțată în recurs în interesul legii, asistența juridică pe care el ar fi acordat-o echivalează cu lipsa de apărare.

Faptul că inculpatul era pe deplin conștient că nu are, în accepțiunea legii, calitatea de avocat, cel puțin în cauzele penale, se deduce din împrejurarea că, după ce a încasat onorariul pe care l-a pretins pentru activitățile avocațiale la care s-a obligat, el s-a eschivat de la îndeplinirea celei mai importante dintre acestea - respectiv a obligației de a se prezenta în fața organelor judiciare și de a acorda asistență juridică persoanei vătămate B., chemată în fața organelor judiciare în calitate de învinuit, și ulterior de inculpat.

Aceeași concluzie, în sensul că inculpatul era pe deplin conștient că nu are abilitatea de a asigura asistența juridică unui învinuit sau a inculpat într-o cauză penală, rezultă și din împrejurarea că, după încheierea contractului de asistență juridică, i-a solicitat mamei persoanei vătămate, martora C., să-l împuternicească printr-o procură notarială să îi reprezinte interesele în dosarul penal menționat și să îi intermedieze angajarea unui avocat, deși martora nu avea în acel dosar vreo calitate care să presupună angajarea unui avocat. Prin acest demers, inculpatul a urmărit să-și preconstituie o probă, în sensul că activitățile pe care urma să le efectueze nu au caracterul unei prestații avocațiale - încercând astfel să evite tragerea sa la răspundere pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Cu prilejul încheierii contractului de asistență juridică, inculpatul i-a creat persoanei vătămate convingerea, contrară realității, că are calitatea de avocat și că este abilitat să-i asigure asistența juridică în dosarul penal în care avea calitatea de învinuit - convingere fără de care, în mod cert, persoana vătămată nu ar fi acceptat încheierea contractului.

Apărarea inculpatului, în sensul că persana vătămată nu s-ar fi aflat în eroare, deoarece era de notorietate faptul că el aparține altui barou decât cel "tradițional", nu poate fi primită.

Conflictul existent în acea perioadă între barourile "tradiționale" și cele nou înființate a avut o oarecare notorietate pentru persoanele din mediul juridic, familiarizate cu legislația care reglementează exercitarea profesiei de avocat, dar nu și pentru persoanele neavizate, cum era cazul persoanei vătămate. Simpla împrejurare că, în antetul "împuternicirii avocațiale" emisă de inculpat sunt folosite denumirile "Uniunea Națională a Barourilor din România" și "Baroul Bacău - UNBR", denumiri identice cu cele folosite de baroul "tradițional", a fost suficientă pentru a-i induce persoanei vătămate reprezentarea că inculpatul are calitatea de avocat și că este în măsură să-i asigure asistența juridică în fața organelor judiciare.

Inculpatul a săvârșit această faptă în scopul dobândirii pentru sine a unui folos material injust, constând în onorariul în sumă de 1000 euro, pe care a încasat-o de la martora C., mama persoanei vătămate."

Prin motivele indicate în sprijinul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat, în realitate, analiza conținutului mijloacelor de probă, apreciere materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

În analiza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate examina existența concordanței între starea de fapt reținută de instanță și conținutul mijloacelor de probă, neexistând posibilitatea legală de a interveni asupra analizei probelor, de a aprecia cu privire la suficiența sau insuficiența probelor pe care s-a bazat soluția de condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune. Starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Or, prin motivele de recurs în casație invocate, nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel, care să conducă la o soluție de achitare a inculpatului.

Prin situația de fapt reținută, instanța de apel a stabilit în ce a constat acțiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate B. - semnatarul împuternicirii avocațiale, de către inculpatul A. care a prezentat drept reală împrejurarea că ar avea calitatea de avocat în România, precum și care a fost mijlocul apt prin intermediul căruia i s-a creat persoanei vătămate o falsă reprezentare a realității, și anume împuternicirea avocațială în antetul căreia se regăseau denumirile "Uniunea Națională a Barourilor din România" și "Baroul Bacău - UNBR". De asemenea, instanța de apel a stabilit prejudiciul material cauzat prin inducerea în eroare, existând o legătură de cauzalitate între faptă și paguba pricinuită.

În raport de motivele de recurs ale inculpatului, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că procura notarială încheiată cu martora C. reprezintă o manifestare a deplinei conștiențe a inculpatului că nu avea abilitatea de a asigura asistența juridică unui învinuit sau a inculpat într-o cauză penală, cum lăsase să se înțeleagă prin emiterea "împuternicirii avocațiale" din 02.06.2010, fiind reținut de către instanța de apel că, potrivit procurii martora C. l-a împuternicit pe recurent să îi reprezinte interesele în dosarul penal și să îi intermedieze angajarea unui avocat, deși martora nu avea în acel dosar vreo calitate care să presupună angajarea unui avocat.

Înalta Curte mai precizează că în analiza acestui caz de casare instanța nu poate dispune schimbarea încadrării juridice. Ca atare, referitor la critica recurentului inculpat pe motiv că nu i s-a soluționat cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de abuz de încredere și greșita reținere de către instanța de apel a infracțiunii de înșelăciune, Înalta Curte constată că nu devine aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care prevede că hotărârea este supusă casării când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală neputând fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

De asemenea, nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. (și nici vreunui alt caz de casare), cererea inculpatului de a fi achitat cu motivarea că nu a comis fapta cu vinovăția prevăzută de lege. Dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) nu vizează latura subiectivă a infracțiunii deoarece dacă aceasta ar fi fost voința legiuitorului, ar fi reglementat expres aceasta, așa cum a făcut prin art. 16 C. proc. pen. care cuprinde două teze, respectiv teza I - "fapta nu este prevăzută de legea penală" și teza a II-a - "fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală", fiind greu de crezut că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei de la art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen. este diferit de cel la care se referă cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din același cod. Explicația reglementării de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se regăsește în rațiunea căii extraordinare de atac a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, prin care se urmărește înlăturarea erorilor de drept comise de instanțele de apel, or, stabilirea formei de vinovăție cu care se comite o faptă impune interpretarea coroborată a probatoriului care excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație. De altfel, instanța de apel a reținut că recurentul inculpat a fost pe deplin conștient că nu avea, în accepțiunea legii, calitatea de avocat și nu avea abilitatea de a asigura asistența juridică unui învinuit sau inculpat într-o cauză penală, arătând că a emis "împuternicirea avocațială" în care în antet sunt folosite denumirile "Uniunea Națională a Barourilor din România" și "Baroul Bacău - UNBR", iar "după ce a încasat onorariul pe care l-a pretins pentru activitățile avocațiale la care s-a obligat, el s-a eschivat de la îndeplinirea celei mai importante dintre acestea -respectiv a obligației de a se prezenta în fața organelor judiciare și de a acorda asistență juridică persoanei vătămate B., chemată în fața organelor judiciare în calitate de învinuit, și ulterior de inculpate", precum și că "după încheierea contractului de asistență juridică, i-a solicitat mamei persoanei vătămate, martora C., să-l împuternicească printr-o procură notarială să îi reprezinte interesele în dosarul penal menționat și să îi intermedieze angajarea unui avocat, deși martora nu avea în acel dosar vreo calitate care să presupună angajarea unui avocat", pentru a-și preconstitui o probă.

Înalta Curte constată că nu se circumstanțiază cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., și niciunui alt caz dintre acestea, situația relevată de inculpat prin memoriul depus la dosar, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, prin care a învederat că nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 244 alin. (3) C. pen. ca efect a procesului de mediere dintre părți și nu s-a dispus încetarea procesului penal, inculpatul înțelegând să critice în acest mod soluția de condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune. Este de domeniul evidenței că această argumentație nu dovedește că fapta nu este prevăzută de legea penală, în realitate, inculpatul criticând modul în care s-a stabilit legea penală mai favorabilă.

Motivul de recurs prin care s-a solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior rap. la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu argumentul că pentru faptele avute în vedere de Decizia în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, comise anterior datei acestei decizii, jurisprudența a fost în sensul pronunțării unei soluții de achitare, nu poate fi verificat prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât (dincolo de inexactitatea precizării inculpatului deoarece instanța de apel a avut în vedere și Decizia în interesul legii nr. 27/2007 a instanței supreme, precum și dispozițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 introduse prin Legea nr. 255/2004) pentru această infracțiune nu s-a dispus o soluție de condamnare, de renunțarea la aplicarea pedepsei sau de amânarea aplicării pedepsei, condiție sine qua non pentru aplicabilitatea acestui caz de casare, ci s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale, soluție legală. Astfel, instanța de apel, după ce a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii și a reținut că este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii prev. de art. 281 C. pen.anterior rap. la art. 26 din Legea nr. 51/1995, a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului deoarece s-a împlinit termenul prescripției speciale prev. de art. 122 alin. (1) lit. e) și art. 124 C. pen.anterior (termenul de 4 ani și 6 luni calculat de la data săvârșirii faptei), situație în care nu intră în discuție aplicarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pe care recurentul nici nu l-a invocat.

Cât privește solicitarea recurentului inculpat de a se da eficiență principiului "ne bis in idem", Înalta Curte notează că acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din C. proc. pen. conform căruia "nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică".

Acest principiu este consacrat prin art. 4 din Protocolul 7 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui Stat"), de art. 54 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen, precum și de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

PENTru a fi incident principiul ne bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile