ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 899 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

I. S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpatul A. cu privire la cercetarea legalității:

a) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

II. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a respins excepția de nelegalitate invocată de inculpatul A. cu privire la:

a) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la:

S-a constatat că infracțiunile judecate în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile judecate prin:

- Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

- Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen. anulează liberarea condiționată menținută prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

A. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

A.1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. (fapte săvârșite în perioada 2011-2012), aplicată prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

A.1.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

A.2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

A.2.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

B. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați, și repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

B.1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați.

B.1.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați.

B.2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

B.2.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 1631/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

C. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 40 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele menționate la pct. 1 și 2 cu cele de la lit. A).1., A.2. și B.1., aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. [corespondentul conform noul C. pen. a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969].

D. În baza art. 40 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată:

- perioada reținerii și arestării preventive de la 08.05.2013 la 11.06.2013 și perioada executată de la 18.12.2014 la 18.08.2016 (Sentința penală nr. 17/01.03.2016 a Curții de Apel Iași).

- perioada executată de la 27.03.2017 la 19.04.2017 (în baza Sentinței penale nr. 382/11.03.2016 a Judecătoriei Bacău).

În baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 s-a scăzut din pedeapsa aplicată 102 zile considerate executate, calculate pentru perioadele 18.12.2014 - 18.08.2016 și 27.03.2017 - 19.04.2017, cu luarea în considerare a faptului că inculpatul a fost despăgubit cu suma de 3.000 euro de Statul Român în baza unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 09.04.2015 pentru condiții necorespunzătoare de detenție.

E. S-a dispus desființarea formelor de executare emise în baza Sentinței penale nr. 17/01.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și Sentinței penale nr. 382/11.03.2016 pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curții de Apel Galați, și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel inculpatul A., solicitând nulitatea actelor de urmărire penală pe motiv de ordine publică:

- nulitatea/excluderea - procesului-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect în dosarul de urmărire penală nr. x/2016 și lipsa înregistrării video.

- procesul-verbal de aducere la cunoștință în starea de arest a calității de inculpat a lui A..

- nulitatea delegației de asistență juridică din oficiu.

De asemenea, inculpatul a invocat excepția nulității absolute a adresei de sesizare a organelor de cercetare penală emisă de Prefectura Arad, deoarece nu este indicată UNBR A., ca expedient, în e-mailul din 08.08.2014.

S-a susținut nulitatea sentinței apelate în raport de următoarele aspecte:

- că nu i s-a acordat ultimul cuvânt l a instanța de fond, că i-a fost limitat timpul l a 4 minute în dezbaterile la instanța de fond, că nu a fost audiat;

- că nu s-a pus în discuție de către instanța de fond nulitatea absolută a anchetei penale, a cererii de restituire a dosarului de urmărire penală la parchet .

Totodată, apelantul inculpat a solicitat desființarea sentinței apelate ca netemeinică și nefondată și pronunțarea unei decizii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. sau încetarea procesului penal în temeiul ar. 16 alin. (1) lit. e), f), g), h) C. proc. pen., sens în care a arătat, prin motivele de apel depuse în scris, că nu a efectuat acte de exercitare a profesiei de avocat, respectiv nu a încheiat contracte de asistență juridică, nu a emis împuterniciri avocațiale, nu a emis chitanțe de avocat etc.

A mai precizat că autorul adreselor de expediere a tezei de doctorat este fiul său, cu același nume, A., care în 2013 era elev în clasa a XII-a de liceu, care a procedat astfel deși nu i-a cerut acordul, dar oricum nu ar mai putea fi atrasă răspunderea sa penală deoarece s-a împlinit termenul de prescripție față de acesta.

Prin Decizia penală nr. 166 din 17 februarie 2021 Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul penal nr. x/2017.

De asemenea, au fost menținute în totalitate dispozițiile sentinței apelate.

Pentru a se pronunța în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul anchetei, dar și al cercetării judecătorești în fond și apel, Curtea de Apel Bacău a reținut, în esență, sub aspectul stării de fapt că aceasta a fost corect reținută de prima instanță, respectiv că inculpatul A. a săvârșit cu vinovăție infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și ulterior condamnat.

Curtea de Apel a observat că prima instanță a evaluat corect conținutul și calitatea informativă a probelor directe și indirecte administrate în cursul procesului penal (care au fost enunțate și analizate pe larg în partea expozitivă a sentinței recurate), de natură a releva precis și decisiv existența infracțiunii supuse judecății, urmarea socialmente periculoasă și vinovăția inculpatului față de acestea.

De asemenea, instanța de control judiciar a remarcat că situația faptică și argumentele de natură probatorie și juridică ale instanței de fond referitoare la soluția condamnării inculpatului pentru faptele reținute în sarcina inculpatului apelant A. sunt prezentate pe larg în considerentele sentinței apelate, Curtea însușindu-și toate aceste argumente și apreciind că nu se justifică reluarea lor.

În acest context, Curtea de Apel Bacău a apreciat că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în îndeplinirea aceleași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2013 - iulie 2014, a întocmit mai multe documente în care a folosit ilegal denumiri specifice profesiei de avocat, arogându-și această calitate și determinând, totodată, cu intenție, reprezentanții mai multor instituții ale Statului Român să emită, la rândul lor, fără vinovăție, în perioada octombrie 2013 - iulie 2014, acte/documente în care titulaturile specifice profesiei de avocat erau folosite fără drept raportat la activitatea inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- participație improprie la folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege (9 acte materiale) prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și

- folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege (12 acte materiale), prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Astfel: 1-2. la data de 07.08.2014, inculpatul A. a transmis Instituției Prefectului - Județul Arad, prin intermediul poștei electronice, o adresă înregistrată sub nr. x/6.08.2014, în care acesta folosește în mod ilegal titulatura de "Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.", arogându-și totodată și calitatea de avocat. La data de 26.08.2014, inculpatul A. a transmis din nou acestei instituții, prin intermediul poștei electronice, o adresă înregistrată sub nr. x/26.08.2014, în care acesta folosește în mod ilegal titulatura de "Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.", arogându-și totodată și calitatea de avocat.

9-12. la data de 15.11.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, prin care formula cerere de înregistrare și luare în evidență în arhiva/biblioteca instituției a tezei sale de doctorat, în calitate de material științific de documentare, cerere în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR, Baroul Bacău, precum și titulatura de avocat. Cererea a fost transmisă prin poșta electronică Ministerului Afacerilor Externe și a fost înregistrată sub nr. x/20.11.2013. La data de 03.12.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, prin care solicita comunicarea unui răspuns la cererea anterioară, în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR. Cererea a fost transmisă prin poșta electronică Ministerului Afacerilor Externe și a fost înregistrată sub nr. x din 5.12.2013. La data de 23.06.2014, inculpatul A. a emis adresa nr. x, intitulată "Adeverință" și adresa nr. x, intitulată "Comunicat UNBR", în cuprinsul cărora a folosit denumirile Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR, precum și titulatura de avocat, ambele fiind transmise prin poșta electronică Ministerului Afacerilor Externe și stând la baza formulării adresei nr. x din 04.07.2014. La data de 10.07.2014, ca urmare a primirii răspunsului, inculpatul A. a emis adresa nr. x, în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR, precum și titulatura de avocat. Cererea a fost înregistrată sub nr. x/P/847.

Prin săvârșirea acestor fapte s-a urmărit inducerea în eroare a organelor statului cu privire la așa-zisa calitate de avocat a inculpatului și la existența legală a entităților create de acest inculpat. Faptele au fost săvârșite cu intenție directă, inculpatul arogându-și în mod constant "calitatea de avocat" și urmărind recunoașterea de către organele statului a capacității juridice a entităților create de el.

În ceea ce privește motivele de critică formulate atât sub aspectul nelegalității cât și al netemeiniciei care au vizat fondul cauzei, în acord cu prima instanță, curtea de apel a constatat că acestea sunt nefondate, motiv pentru care a decis respingerea cererii de apel formulate de inculpatul A. menținând în totalitate dispozițiile sentinței penale atacate.

Astfel, având în vedere că nu au fost identificate elemente de fapt, stări, situații ori împrejurări diferite de cele expuse în situația de fapt reținută în sentința penală apelată, nu au fost administrate probe suplimentare care să conducă spre altă situație de fapt ori de drept și întrucât potrivit art. 16, alin. (1), lit. a)-d) C. proc. pen.. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; și având în vedere că nu au fost constatate niciunul dintre cazurile prevăzute de norma juridică de drept procesual mai sus arătată, Curtea de Apel Bacău a constatat că instanța de fond în mod temeinic a pronunțat condamnarea inculpatului.

De asemenea, criticile privind lipsa de previzibilitate a incriminării infracțiunii până la decizia RIL 15-2015 nu sunt fondate:

Legea nr. 255/2004 a reglementat de o manieră clară, neechivocă situația entităților care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995:

- pentru trecut, în cazul entităților înființate până la data de 26.06.2004, în sensul încetării activității și încetării de drept a efectelor tuturor actelor de înființare, indiferent de natura acestora;

- pentru viitor: în sensul interdicției înființării și a nulității de drept a actelor de constituire și de înregistrare a unor asemenea entități.

Drept urmare, dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, activitățile specifice profesiei de avocat exercitate de persoanele care nu făceau parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995, mai puteau fi justificate prin invocarea hotărârilor judecătorești de înscriere în registrul asociațiilor și fundaților a celor trei asociații mai sus-menționate [lit. a) de mai sus], ulterior modificărilor aduse prin această lege, toate argumentele de ordin jurisprudențial care ar fi putut justifica legalitatea înființării acestor structuri și-au pierdut valabilitatea.

Ulterior modificării Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 255/2004, legiuitorul a procedat la incriminarea unor noi fapte ce vizează desfășurarea ilegală a activității de avocatură. În acest sens, fapta de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau juridică, indiferent de obiectul activității desfășurate de aceasta, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, a fost incriminată pentru prima dată prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 159/2008, fiind prevăzută inițial de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și apoi de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată. Aceste dispoziții au fost în vigoare în perioada 26.11.2008 - data publicării O.U.G. (M. Of. , Partea I, nr. 792/26.11.2008) și până la data 18.03.2010 - data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 109 din februarie 2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea întregii ordonanțe pe motiv că nu au fost respectate condițiile de adoptare a unei ordonanțe de urgență, stabilite prin legea fundamentală (în preambulul ordonanței nu s-a motivat existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată).

Voința legiuitorului de incriminare specială a unor fapte privind exercitarea fără drept a avocaturii s-a manifestat mai apoi prin adoptarea Legii nr. 270/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. , Partea I nr. 872/28.12.2010). Astfel, conform art. I pct. 33 din această lege, la articolul 57, după alin. (5) al Legii nr. 51/1995 s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaților din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activității desfășurate de aceasta, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă." [în urma republicării Legii nr. 51/1995, art. 57 alin. (6) a devenit art. 60 alin. (6)].

De asemenea, conform art. 1 pct. 1 din Legea nr. 270/2010, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 a fost modificat și a dobândit următorul cuprins: "Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată și din oficiu."

În plus, în conformitate cu decizia în interesul legii nr. XXVII/2007, potrivit art. I pct. 18, la articolul 25, după alin. (1) au fost introduse patru noi alineate, alin. (2) - (5), cu următorul cuprins:

"(2) Instanțele sunt obligate să verifice și să se pronunțe asupra calității de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii și folosind însemnele profesiei de avocat.

(3) Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile prezentei legi, sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârșit.

(4) În cazurile prevăzute de prezentul articol, baroul are dreptul la acțiune în despăgubiri împotriva persoanei fizice sau juridice care exercită fără drept profesia de avocat.

(5) Sumele obținute cu titlu de despăgubiri potrivit alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele barourilor și vor fi folosite în mod exclusiv pentru organizarea activității de pregătire profesională a avocaților, în condițiile legii."

De altfel, trebuie observat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauza de față au fost comise/au continuat să fie comise în perioada 2013-2014, după ce jurisprudența națională în materie (atât cea de speță, dar și cea în domeniul recursului în interesul legii) a cunoscut o schimbare. În acest sens, prin Decizia nr. XXII din 12.06.2006 și apoi prin Decizia nr. XXVII din 16.04.2007 [enunțate la lit. a) de mai sus], s-a conturat o jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ce privește structurile avocațiale paralele, fiind înlăturat echivocul asupra modalității de exercitare a avocaturii și cu privire la calitatea de avocat.

Astfel, divergența de opinii exprimate în practica instanțelor judecătorești cu privire la efectele asistării sau reprezentării părților în cadrul procesului penal, de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, a fost tranșată prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei în interesul legii nr. XXVII/2007, prin care s-a stabilit că asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În acest mod, instanța supremă a statuat asupra lipsei calității de avocat a persoanelor înscrise în așa-zisele barouri paralele.

Acest punct de vedere a fost menținut de instanța supremă prin mai multe decizii de speță, unele privindu-l chiar pe inculpatul A., cum este Decizia nr. 5862/6.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit cu claritate lipsa calității de avocat a acestuia și nelegalitatea structurilor avocațiale constituite în afara baroului tradițional .

În plus, înainte de comiterea faptelor ce fac obiectul cauzei de față, au fost pronunțate soluții penale defavorabile, inclusiv de condamnare pentru fapte similare, de exercitare fără drept a avocaturii de către numitul X, membru marcant și inițiatorul barourilor paralele. Astfel, cu titlu de exemplu, faptele inculpatului sunt ulterioare:

- Încheierii nr. 878/16.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Bacău și Curtea de Apel Bacău, stabilindu-se că inculpatul A. nu are calitatea de avocat și, în consecință, competența de soluționare a cauzei penale aparține Judecătoriei Bacău, unde cauza a fost, ulterior, înregistrată sub nr. x/2011;

- încheierii din 20.02.2012 dată în Dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău, prin care a fost admisă plângerea împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului A. și a fost desființată Ordonanța nr. x/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cauza fiind reținută spre judecare, instanța considerând că există indicii temeinice că inculpatul nu a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995;

Rezultă, astfel, că înainte ca inculpatul apelant să fi săvârșit faptele pentru care este cercetat - au fost date soluții prin care s-a stabilit că fapte de tipul celor comise de către acesta, constituie infracțiuni, fiind pronunțată cel puțin o hotărâre de condamnare. Este îndeplinită, astfel, cerința stabilită de Curtea de la Strasbourg cu privire la existența precedentului judiciar de constatare ca infracțiune a faptelor imputate (Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 42-43). Drept urmare, inculpatul apelant avea suficiente elemente pe baza cărora să devină conștienți de faptul că acțiunile lor puteau antrena o sancțiune penală (în acest sens, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 44).

Mai trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea de la Strasbourg: "însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi" (Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, parag. 68; Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35); "Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune" (Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, parag. 37; Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35). "Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniștii, obișnuiți să facă dovada unei mari prudențe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aștepta de la ei să acorde o atenție deosebită evaluării riscurilor pe care le implică" (Cantoni împotriva Franței, parag. 35; Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35).

În speță, destinatarii normei de incriminare erau avizați și diligenți. Apelantul inculpat era absolvent de drept, instruit în domeniul reglementat, bun cunoscător al dispozițiilor legale pe care le contestă și, așa cum se va arăta în cele ce urmează [lit. c) - analiza condițiilor de tipicitate a infracțiunilor], aceștia au acționat cu intenție directă, fără să poată invoca în favoarea lor că au fost în eroare din cauza practicii judiciare neunitare.

Curtea a reținut că aceste împrejurări conduc indubitabil la concluzia că inculpatul, contrar a ceea ce susține, a avut reprezentarea faptului că nu are calitatea de avocat, (din moment ce a solicitat a i se recunoaște dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen în cadrul Baroul Bacău- structură pe care acesta o contestă sub aspectul legalității existenței acesteia), și că folosește fără drept denumirile de "Barou, Uniunea Națională a Barourilor din România cât și alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv cabinet avocat și avocat".

Curtea a constatat, de asemenea, lipsită de relevanță, faptul că Baroul constituit de inculpat este înregistrat din punct de vedere fiscal la ANAF, atât timp cât iar prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 s-au interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte.

Din coroborarea tuturor dispozițiilor Legii nr. 51/1995 a rezultat fără putință de tăgadă că înființarea, modificarea sau încetarea activității Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Barourilor nu se poate face decât prin lege și nu poate avea la bază o inițiativă privată. De asemenea, legea consacră principiul unicității la nivel național și teritorial, așa încât în România nu poate exista decât o singură Uniune Națională a Barourilor, iar la nivel teritorial, nu poate exista decât un singur Barou. Or, entitățile în cadrul cărora a activat inculpatul A. au fost înființate în alte temeiuri decât Legea nr. 51/1995, care se situează în afara rigorilor de legalitate, așa cum s-a statuat chiar și prin decizia pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza Pompiliu Bota contra României (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția II, 12 octombrie 2004, 24057/03).

Referitor la motivele de apel privind individualizarea judiciară a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanța de control judiciar a subliniat că tratamentul sancționator al infracțiunilor și, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-și atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar și previzibil.

Curtea de Apel a apreciat că, în acest context, infracțiunile care protejează exercitarea unor profesii de maximă importanță socială, prezintă un grad mărit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecință.

Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acțiunii de luptă exercitării fără drept a unor profesii, să-și atingă scopul - reducerea treptată a fenomenului infracțional - este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-și îndeplinească funcțiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, o pedeapsă este aptă să-și îndeplinească funcțiile și să-și realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale.

Curtea a reamintit că scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie apărarea, drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, în fața tuturor instanțelor, autorităților și instituțiilor, precum și a altor persoane care au obligația să permită și să asigure desfășurarea nestingherită a activității avocatului în condițiile legii.

În raport cu aceste cu argumente, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana inculpatului și, respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

Curtea a arătat că fapta inculpatului, prezintă un grad de pericol social semnificativ prin prisma circumstanțelor în care a fost concepută și săvârșită fapta, perseverența infracțională deosebită (inculpatul folosind fără drept în denumirea de Barou, UNBR cât și alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat pe o perioadă lungă de timp), urmărilor grave produse ca urmare a acestei activității infracționale derulate, precum și datele referitoare la persoana inculpatului care îl caracterizează negativ.

În raport cu materialul probator administrat în cauză, instanța de control judiciar a apreciat că aceasta prezintă o periculozitate socială ridicată având în vedere componenta cognitivă (intelectivă) - capacitatea acesteia de a avea reprezentarea infracțiunilor comise și adeziunea sa psihologică față de aceste fapte ilicite.

Instanța de apel a constatat că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul a continuat să-și aroge calitățile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, fapt care dovedește că declanșarea procesului penal și condamnarea nu și-au atins scopul, neconstituind un avertisment luat în serios de către inculpat de natură a-l determina să-și revizuiască conduita în acord cu dispozițiile legale.

Instanța de control judiciar a apreciat că pedeapsa principală aplicată de prima instanță în cauză sub aspectul cuantumului este justă și proporțională, și modalitatea de executare dispusă de prima instanță este de natură să asigure exemplaritatea, finalitatea, și prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, asigurând intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptelor și caracterul preventiv al pedepselor, nereflectând gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.

Reținând aspectele mai sus menționate, instanța de apel, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017

Împotriva Deciziei penale nr. 166 din 17 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A., a declarat recurs în casație la data de 17 martie 2021.

În motivarea scrisă a cerii de recurs în casație, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen. .

În subsidiar, a solicitat încetarea procesului penal pentru toate faptele cercetate și judecate.

În concret, inculpatul A. a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.: respectiv când, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală") și pct. 12 " hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulate, din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpatul a susținut că în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și nici competența după calitatea persoanei sub aspectul că judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În acest sens a susținut că actele materiale judecate deopotrivă de instanța de apel și de instanța de fond, au fost ulterioare dobândirii de către acesta a calității de avocat în Republica Moldova, aspect ce ar fi atras competența curții de apel.

Totodată, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a criticat decizia penală pronunțată și din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv,"a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce privește acest motiv de casare invocat, inculpatul a apreciat că actul, în sine, de a fi comunicată o teza de doctorat în drept, în condițiile autorizării acesteia, deopotrivă, prin diploma de doctor în drept seria x.Nr. 1787 aprobată în baza Hotărârii Comisiei de atestare a CNAA cu nr. x din 14 noiembrie 2013, a Deciziei Comitetului Științific Specializat D 30.12.00 - 18* din cadrul Universității de stat din Moldova din 5 iunie 2013, eliberată din 10 decembrie 2013 și echivalată de Ministerul Educației Naționale din România prin Atestat de doctor în domeniul drept cu seria nr. x eliberat din 17.04.2014, în conținutul căreia, erau publicate noile persoane juridice de tip Uniunea Naționala a Barourilor din România - UNBR, înregistrată și autorizată de puterea executivă prin Ministerul Finanțelor Publice -Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu CIF x, nu este prevăzută de legea penală conform art. 16 (1) lit. b), teza I din C. proc. pen.

Mai mult decât atât, la dosarul de urmărire penală ar exista probe din care rezultă ca actele materiale de expediere a tezei de doctorat menționate nu au fost făcute de inculpatul A. .

Raportat la dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform cărora "hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege." inculpatul a arătat, în esență, că prin aplicarea concretă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. la speța de față este criticabilă decizia instanței de apel prin care a fost respins apelul ca nefondat, cât și sentința instanței de fond, mai ales în ceea ce privește condamnarea acestuia la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare.

În acest sens, inculpat a arătat că obiectul cercetării penale în Dosarul nr. x/2017 nu privește actele efectuate în scopul exercitării profesiei de avocat, respectiv cum au fost cercetate faptele din dosarele nr. x/2012 al Curții de Apel Bacău, nr. x/2013 al Curții de Apel Galați și Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

De altfel, inculpatul A. a arătat, în susținerea ultimul caz de casare invocat faptul că infracțiunile judecate în Dosarul nr. x/2017 îmbracă forma unei singure infracțiunii continuate de folosire a denumirilor de "Barou", "UNBR", "Avocat", în care să fie asimilată și infracțiunea de participație improprie iar pedeapsa rezultantă aplicată acestuia este una excesiv de mare raportat la dispozițiile art. 74 C. pen., motiv față de care devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Concluzionând, inculpatul a solicitat să se constate pe calea recursului în casație că pe parcursul cercetării judecătorești, atât în fond cât și în apel, niciuna dintre instanțe nu a respectat dispozițiile de legalitate a încadrării și aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, astfel că ambele hotărâri pronunțate de instanța de fond cât și instanța de apel trebuie desființate.

Prin încheierea din 19 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 166 din data de 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii atacate.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 8, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 02 iunie 2020, ora 09:00, Sala Secției Penale, cu citarea intimaților-inculpați.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 166 din data de 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către A. prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținut cazurilor de recurs în casație invocate, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

****

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța de casație examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

I. Analizând motivele invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., referitor la nerespectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei astfel încât judecarea prezentei cauzei s-a realizat de către o instanță inferioară celei legal competente, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A..

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare, invocat de inculpatul A., judecata trebuia efectuată de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziții să se realizeze în cursul judecății, sub sancțiunea nulității absolute potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanță judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege. Competența judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Cu privire la critica recurentului inculpat A. privind incidența cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.., se reține că aceasta a susținut, în esență, că în speță, competența aparținea Curții de Apel Bacău, întrucât acesta deținea calitatea de avocat, fiind astfel incidente dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, s-a susținut de către inculpat că Judecătoria Bacău era necompetentă atât material, cât și după calitatea persoanei să judece cauza, având în vedere că acesta, conform deciziei din 28 februarie 2014, deținea calitatea de avocat în cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova cu dreptul de a exercita profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova, instanța de judecată fiind astfel inferioară ierarhic Curții de Apel Bacău, competentă legal după calitatea persoanei să judece fondul cauzei.

În acest sens, Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificata și completata prin Legea nr. 255/2004 "profesia de avocat se exercita numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumita în continuare U.N.B.R.", iar prin alin. (3) al aceluiași articol s-au interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte.

Or, câta vreme dispozițiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conțin anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acea lege.

Dispozițiile art. 90 și urm. din Legea nr. 51/1995 prevăd posibilitatea exercitării profesiei de către avocatul care a obținut această calificare profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau Spațiul Economic Comunitar.

Raportat la dispozițiile legale menționate precum și la actele din dosarul dosarul cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul A., nu a făcut dovada deținerii calității de avocat în România, în cadrul unui barou legal constituit, care să-i permită exercitarea în mod legal a acestei profesii pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, astfel cum au fost interpretate și de către instanța supremă prin Decizia în interesul legii 15/21.09.2015.

Astfel inculpatul neavând calitatea de avocat, în cadrul unui barou legal constituit din România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, nu putea să atragă competența materială și personală a curții de apel în prima instanță, ci a judecătoriei, neavând relevanță faptul că este înscris în Uniunea Avocaților în Republica Moldova din moment ce acest fapt nu îi oferea posibilitatea de a și exercita în mod legal profesia de avocat pe teritoriul țării, conform dispozițiilor art. 16 și urm. din Statul profesiei de avocat.

Mai mult decât atât, situația de fapt mai sus menționată reiese și din antecedența infracțională a inculpatului A. conform căreia aceasta a fost condamnat pentru fapte similare, respectiv pentru de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prin sentințele penale nr. 1631/2014 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/2014 a Curții de Apel Bacău, respectiv Sentința penală nr. 17/2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 251/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală

Prin urmare, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost judecat în conformitate cu dispozițiile art. 35 C. proc. pen., în fun