ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 202/A/2017

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin încheierea din 13 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474 alin 4 C. proc. pen. și respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată și amânarea pronunțării asupra fondului cauzei la data de 23 martie 2017.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Galați cu privire la cererea formulată de inculpatul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursurile în interesul legii, a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată și a dispozițiilor art. 474 alin (4) C. proc. pen. a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, a infracțiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995.

Prin actul de inculpare s-a reținut, în fapt, că, în dosarul penal nr. x/P/2010 al DIICOT Biroul Teritorial H., în care persoana vătămată B. era cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni, inculpatul A. s-a folosit de calitatea mincinoasă de avocat, și că, prin derularea contractului de asistență juridică, a prejudiciat persoana vătămată cu suma de 4200 de lei. Totodată, s-a reținut că inculpatul A. a folosit în corespondența purtată cu unitatea de parchet, fără drept, denumirile "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" ori "Uniunea Avocaților din România" și a exercitat, fără drept, acte specifice profesiei de avocat.

Prin Sentința penală nr. 382 din 11 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/180/2013, Judecătoria Bacău a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60, alin. (6) din Legea nr. 51/1995 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. anterior, raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 rep., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În această încadrare juridică în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. anterior, art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală a închisorii în cuantum de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

A repus în individualitatea ei pedeapsa principală a închisorii în cuantum de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 1631/2014 pronunțată de către Judecătoria Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60, alin. (6) din Legea nr. 51/1995 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. anterior, art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele principale și a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, în cuantum de 2 ani.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. anterior, a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 18 decembrie 2014 la zi.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. și art. 1 C. pen., a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. întrucât fapta, în perioada în care a fost comisă, respectiv 02 iunie 2010 - 03 iunie 2010, nu era prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior și art. 124 C. pen. anterior, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. anterior, raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 rep. cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. art. 397 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile B., suma de 1.000 de euro cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A., apelul a fost inițial înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău, cauza fiind ulterior strămutată la Curtea de Apel Galați, prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 decembrie 2016.

La termenul de judecată din data de 06 martie 2017, când au avut loc dezbaterile în apel, inculpatul A. a invocat excepțiile de neconstituționalitate privind: Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursurile în interesul legii; dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată; dispozițiilor art. 474 alin (4) C. proc. pen. - solicitând sesizarea Curții Constituționale, pentru a se pronunța asupra acestor excepții.

Cu privire la prima excepție invocată de inculpat, instanța a constatat că este inadmisibilă, deoarece nu vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, astfel cum impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ci vizează un act care nu face parte din categoria celor care pot fi supuse controlului de constituționalitate - respectiv Decizia nr. 15/2015, prin care Înalta Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 348 C. pen. că:"Fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 C. pen.".

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, s-a constatat că este inadmisibilă, deoarece textul de lege vizat nu are legătură cu cauza.

În acest sens, s-a avut în vedere că norma de incriminare vizată prin excepția de neconstituționalitate nu era în vigoare la data săvârșirii faptei (în perioada 02 iunie - 03 iunie 2010), ci a fost introdusă ulterior, prin Legea nr. 270/2010, publicată în M. Of. nr. 872 din 28 decembrie 2010, care a modificat Legea nr. 51/1995. Prin urmare, s-a constatat că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută această infracțiune, deoarece, la data săvârșirii ei, fapta nu era prevăzută de legea penală. S-a reținut că acesta este și motivul pentru care prima instanță, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 rep., cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., reținând că, în perioada în care a fost comisă, respectiv 02 iunie 2010 - 03 iunie 2010, fapta nu era prevăzută de legea penală.

Totodată, s-a constatat că această soluție, care este, în mod evident, favorabilă inculpatului, nu ar putea fi modificată în apel, în condițiile în care calea de atac a fost exercitată numai de inculpat. Pe de altă parte, s-a reținut că dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au mai făcut obiectul unei excepției de neconstituționalitate invocată de inculpatul A. în această cauză, excepție care a fost respinsă prin Decizia nr. 509/2015 a Curții Constituționale.

Referitor la dispozițiile art. 474 alin (4) C. proc. pen., vizate prin cea de a treia excepție de neconstituționalitate, s-a reținut că nu au aplicabilitate directă în cauză.

Potrivit acestei dispoziții legale, cu caracter general, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul soluționării recursurilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, mai sus enunțate, pot face obiectul excepțiilor de neconstituționalitate legile, ordonanțe sau anumite dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei.

În cauza de față, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474 alin (4) C. proc. pen., s-a reținut că inculpatul urmărește, de fapt, ca, pe cale indirectă, să facă inaplicabilă în cauză Decizia (RIL) nr. 15/2015, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 348 C. pen., decizie care, așa cum s-a arătat mai sus, nu poate face obiectul excepției de neconstituționalitate.

Pentru aceste considerente, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă, a cererii formulate de inculpatul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În termen legal, inculpatul A. a declarat apel împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursurile în interesul legii, a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată și a dispozițiilor art. 474 alin (4) C. proc. pen., susținând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse prin disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Examinând apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, în virtutea următoarelor considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, modificată și republicată, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare și, în fine, norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu particularitățile procesului în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl poate produce asupra soluției litigiului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Admisibilitatea cererii impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce rezultă din efectele potențiale pe care decizia instanței constituționale ar putea să le producă asupra soluției fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune controlului de constituționalitate orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci numai acele prevederi legale susceptibile a influența în mod decisiv sau semnificativ soluția procesului.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevantă este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Înalta Curte reține că în cererea apelantului inculpat prima solicitare vizează sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că cererea este inadmisibilă, întrucât nu vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, ci apelantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, act ce nu face parte din categoria celor care pot fi supuse controlului de constituționalitate.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte constată că este, de asemenea, inadmisibilă, întrucât norma vizată de excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că prin Sentința penală nr. 382 din 11 martie 2016 Judecătoria Bacău a dispus în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., reținând că, în perioada în care a fost comisă, respectiv 02 iunie 2010 - 03 iunie 2010, fapta nu era prevăzută de legea penală, ci norma de incriminare a fost introdusă ulterior, prin Legea nr. 270/2010, publicată în M. Of. nr. 872 din 28 decembrie 2010, care a modificat Legea nr. 51/1995.

Mai mult, dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate invocate de petentul A. și în acel caz, respinsă de către Curtea Constituțională a României

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată de către apelantul A. privind dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu are legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere cele anterior menționate.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474 alin (4) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru aceleași considerente a nelegăturii normei vizate de excepție cu soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 474 alin (4) C. proc. pen., se referă la conținutul și efectele hotărârii pronunțate în materia recursului în interesul legii și prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în speță, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, iar apelantul urmărește de fapt să facă inaplicabilă Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 15/2015.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal în care a intervenit, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză. Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, autorul excepțiilor tinde în fapt la modificarea textelor legislative, la inaplicabilitatea Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul Legii nr. 15/2015, aspecte ce nu au legătură cu soluționarea cauzei, nu țin de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, excepțiile de neconstituționalitate nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, întrucât prima excepție vizează Decizia RIL nr. 15/2015 care nu poate să fie supusă controlului de constituționalitate, cea de-a doua excepție nu are legătură cu cauza, întrucât nu era în vigoare la data săvârșirii faptei motiv pentru care prima instanță a dispus achitarea sa, situație care nu mai poate fi modificată în apel întrucât calea de atac fost exercitată doar de inculpat, iar cu privire la cea de-a treia excepție de neconstituționalitate nu se formulează critici propriu-zise de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se, în realitate, obținerea inaplicabilității Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul Legii nr. 15/2015.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în baza art. 421 pct. 1 lit. (b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 13 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 13 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 iunie 2017.

Procesat de GGC - ED