ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 82/F din data de 22.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect transferarea persoanei condamnate A. aflat în stare de deținere în Penitenciarul Simon Bolivar din Caracas, Republica Bolivariană Venezuela.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep. s-a recunoscut și s-a dispus punerea în executare în România a hotărârii penale pronunțată la data de 09.12.2015 de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanță Penală cu Funcții de Control Statal și Municipal din statul B., Republica Bolivariană Venezuela în Dosar nr. x, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare.

În baza art. 141 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 rep. s-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la data de 30.08.2015 la zi, precum și perioadele considerate executate ca urmare a reducerilor de pedeapsă realizate în favoarea numitului A. pe data de 15.08.2018 (de 1 lună și 23 zile), pe data de 06.06.2019 (de 2 luni și 17 zile) și cea din 18.12.2019 (de 1 an, 1 lună și 15 zile).

În baza art. 275 alin. (3), (6) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat - în care s-a inclus și onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 1.012 RON - au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În prealabil, Curtea de apel a reținut că Ministerul Justiției a inițiat procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, iar la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate erau de executat mai mult de 6 luni.

În continuare, Curtea de apel a reținut că din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că prin Hotărârea din 09.12.2015, pronunțată de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanță Penală cu Funcții de Control statal și municipal din statul B. numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe stupefiante și psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută și sancționată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 30.08.2015, în jurul orei 1:40, A. a fost depistat, pe Aeroportul Internațional Simon Bolivar de către funcționarii Unității Speciale Antidrog nr. 45 Vargas a Gărzii Naționale Bolivariene, transportând, în bagajul său de mână, respectiv într-un portlaptop negru marca x, cu fund dublu, două foițe de carton care aveau lipite fiecare câte un înveliș de material sintetic transparent conținând o substanță de culoare albă cu miros puternic, substanță, care în urma verificării și efectuării unei expertize, s-a constatat că are greutatea de 260 kg și reprezintă un drog denumit cocaină.

Potrivit documentelor transmise de autoritățile judiciare străine numitul A. a participat la judecarea cauzei, fiind arestat la data de 30.08.2015 iar din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia au fost efectuate succesiv reduceri astfel: pe data de 15.08.2018 de 1 lună și 23 zile, pe data de 06.06.2019 de 2 luni și 17 zile și la data de 18.12.2019 de 1 an, 1 lună și 15 zile, ca urmare a reducerilor de pedeapsă realizate executarea pedepsei urmând să înceteze la data de 05.03.2024, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Strasbourg, 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 pe care se grevează prezenta cerere, întrucât persoana condamnată are de executat mai mult de 6 luni la data primirii cererii de transferare.

Din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită și judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinței penale pronunțate de autoritățile judiciare din Republica Bolivariană Venezuela, aspect care rezultă din fișa de cazier judiciar, depusă în copie la dosar.

De asemenea, s-a stabilit că persoana condamnată nu este cercetată în România pentru faptele care fac obiectul sentinței a cărei recunoaștere se solicită, nefiind cercetată nici pentru alte infracțiuni.

De asemenea, s-a constatat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, în condițiile în care: recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român, hotărârea judecătorească nu se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun, pedeapsa nu a fost aplicată pentru motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice sau de apartenență la un anumit grup social, persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa nu constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; deși persoana condamnată a părăsit România se constată că aceasta este în continuare cetățean român iar legăturile sale cu statul român sunt semnificative având în vedere că a avut domiciliul în România până în anul 2012 (iar în data de 30.08.2015 a fost arestat pe teritoriul Republicii Bolivariene Venezuela); persoana condamnată nu a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, și nici nu a întreținut relații strânse cu membri unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România; de asemenea, nu există indicii că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut posibilitatea de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanțe internaționale.

Față de aspectele reținute mai sus, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Sub aspectul naturii și duratei pedepsei finale aplicate condamnatului, Curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată persoanei condamnate corespunde sub aspectul denumirii și al regimului cu pedepsele reglementate de legea penală română, iar durata acesteia nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea română pentru aceeași infracțiune (art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 prevede pedeapsa cu închisoarea între 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi) și nici limita maximă generală a închisorii prevăzută de legea penală română (30 de ani).

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel persoana condamnată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 09 august 2021, fiind acordat termen aleatoriu la data de 19 august 2021.

În dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu desemnat pentru apelantul persoana condamnată A. a solicitat transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, arătând că și-a manifestat acordul în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul de față este nefondat pentru următoarele considerente:

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare rezultă că apelantul A. a fost condamnat prin Hotărârea din 09.12.2015, pronunțată de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanță Penală cu Funcții de Control statal și municipal din statul B. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe stupefiante și psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută și sancționată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile, situația de fapt fiind descrisă pe larg în hotărârea atacată.

Potrivit art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că Hotărârea din 09.12.2015, pronunțată de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanță Penală cu Funcții de Control statal și municipal din statul B. prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe stupefiante și psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută și sancționată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile, este definitivă.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

Infracțiunea de trafic ilicit de substanțe stupefiante și psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută și sancționată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile este incriminată de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000.

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. (...)

Persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din declarația aflată la dosar.

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În deplin acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că executarea pedepsei în România de către apelantul condamnat va contribui la reintegrarea socială a a acestuia, mai ales că și-a manifestat acordul pentru transferul într-un penitenciar din țara noastră.

De asemenea, se constată că persoana condamnată este cetățean român, fără domiciliu în România, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate de la Strasbourg, din 21 martie 1983.

Totodată, din examinarea tuturor datelor existente în cauză rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat și, în fine, nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaștere prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Se mai constată că au fost respectate dispozițiile art. 141 alin. (9) ii) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, potrivit cărora în cazul în care sunt incidente dispozițiile alin. (6) lit. b) pct. (ii), la stabilirea și aplicarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța de judecată este ținută de constatarea faptelor, de stările și circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină și totodată: va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent. Astfel, prima instanță a dedus, în mod corect, din din durata pedepsei perioada executată de la data de 30.08.2015 la zi, precum și perioadele considerate executate ca urmare a reducerilor de pedeapsă realizate în favoarea numitului A. pe data de 15.08.2018 (de 1 lună și 23 zile), pe data de 06.06.2019 (de 2 luni și 17 zile) și cea din 18.12.2019 (de 1 an, 1 lună și 15 zile).

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată și, potrivit art. 141 alin. (6) lit. a) din aceeași lege a recunoscut și a dispus punerea în executare în România a recunoscut în mod corect hotărârea penală pronunțată la data de 09.12.2015 de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanță Penală cu Funcții de Control Statal și Municipal din statul B., Republica Bolivariană Venezuela în Dosar nr. x, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 82/F din data de 22.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 964 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 82/F din data de 22.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 964 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 august 2021.

GGC - CT