ÎCCJ, Secția penală

Hotărârea de condamnare este definitivă și executorie - art. 142 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată: Din raportul poliției și ordinul de detenție a rezultat că hotărârea judecătorească de condamnare, pronunțată în data de 05.06.2023 de Curtea Magistraților South East London, este definitivă și executorie din data de 18.09.2023, dată la care Curtea a ordonat ca inculpatul să execute 12 ani de închisoare.

Faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, infracțiuni și autorul ar fi fost sancționabil; având în vedere că pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni,verificarea acestei condiții se face pentru fiecare infracțiune în parte - art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată: Din raportul poliției și ordinul de detenție, a rezultat că persoana transferabilă a fost condamnată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - viol asupra unei femei cu vârsta de 16 ani sau mai mare, prevăzută în secțiunea 1 (1) din Legea infracțiunilor sexuale 2003, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare; - ștrangularea intenționată și agresarea persoanei prin cauzarea de vătămare corporală efectivă, prevăzută în secțiunea 75a(1)(a) și (5) din Legea infracțiunilor grave 2015, pentru care a fost condamnat la pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare; - comportament controlant sau coercitiv într-o relație intimă sau de familie, prevăzute în secțiunea 76(1) și (11) Legea infracțiunilor grave 2015, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare. În fapt, s-au reținut următoarele: - în data de 18.12.2022, cu intenție A. a penetrat cu penisul său gura și vaginul numitei B., care nu a consimțit la acea penetrare, iar A. nu crezuse în mod rezonabil că aceasta consimțise; - în data de 18.12.2022, cu intenție A. a ștrangulat-o și a sufocat-o cu o pernă pe B., cauzându-i vătămare corporală efectivă; - între prima zi a lunii decembrie 2021 și 18.12.2022, în mod repetat sau în mod continuu, A. s-a implicat într-un comportament care era controlant și coercitiv, controlând accesul acesteia la telefon, împiedicând-o să contacteze liber sau să socializeze cu familia, ținând-o reținută într-o cameră în domiciliul familiei atunci când era plecat, a folosit și amenințat cu violența, a împiedicat-o să ceară îngrijire medicală și a folosit limba abuziv și batjocoritor la adresa lui B., față de care A. era conectat personal și anume era într-o relație intimă, i-a cauzat alarmare gravă sau supărare care a avut un efect advers substanțial asupra ei în activități de zi cu zi ale acesteia. Raportat la art. 142 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat următoarele: - infracțiunea de viol are corespondent în legea penală română, fiind prevăzută în art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. b) C. pen.; - infracțiunea de vătămare corporală are corespondent în legea penală română, fiind prevăzută în art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen. (violență în familie); - infracțiunea de comportament controlant sau coercitiv într-o relație intimă sau de familie are corespondent în legea penală română, fiind prevăzută în art. 205 alin. (1) C. pen. (lipsirea de libertate în mod ilegal); Din informațiile privind sentința, Curtea a mai reținut că persoana transferabilă a început să execute pedeapsa (la care a fost condamnată de autoritățile judiciare britanice) din data de 21.12.2022. De asemenea, din informațiile privind sentința rezultă că pedeapsa urmează a fi complet executată în data de 20.12.2034.

Persoana condamnată are cetățenie română și domiciliul în România: aceste aspecte rezultă din procesul-verbal întocmit în data de 14.01.2025 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Persoana condamnată nu este de acord să execute pedeapsa în România. Cu toate acestea, consimțământul persoanei condamnate nu este necesar întrucât aceasta este cetățean român și, deși - potrivit propriei declarații - din anul 2018 locuiește și muncește în Regatul Unit, va fi expulzată în România: - art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată. În acest sens, Curtea a avut în vedere ordinul de deportare întocmit, în baza Legii Migrației 1971 și a legii Frontierelor Regatului Unit 2007, de către Ministerul de Interne britanic în data de 14.03.2024 (formular aflat la dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că Secretarul de Stat îi cere lui A. să părăsească teritoriul țării și îi interzice acestuia să mai intre în Regatul Unit cât timp acest ordin este în vigoare.

Nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare, obligatorii și/sau facultative, prevăzute în art. 140 alin. (2) și art. 142 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată: Astfel, Curtea a constatat următoarele: - din procesele-verbale întocmite în data de 14.11.2025 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și organele de cercetare penală ale poliției judiciare și din fișa de cazier judiciar, rezultă că persoana transferabilă nu este cercetată penal nici în România și nici în alt stat pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost condamnată de către autoritățile judiciare britanice, astfel că executarea în continuare a pedepsei pe teritoriul României nu este contrară principiului Ne bis in idem, iar în sistemul Ecris GPS nu figurează ca persoană cercetată penal în România pentru altă faptă; - persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; - persoana condamnată răspunde penal potrivit legii penale române; - pedeapsa aplicată persoanei condamnate nu vizează asistență psihiatrică sau medicală; - potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare britanice; - persoana condamnată a fost prezentă personal la judecata în urma căreia autoritățile judiciare britanice au pronunțat hotărârea judecătorească de condamnare; - potrivit legii penale române, nu a intervenit nici amnistia, nici grațierea și nici dezincriminarea faptei pentru care persoana transferabilă a fost condamnată de către autoritățile judiciare britanice. Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii penale atacate și pe cale de consecință, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Înalta Curte reține că transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată. Obiectul procedurii de față îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine de condamnare. Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanțele române recunosc și pun în executare hotărârile judecătorești de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracțiune potrivit legii penale române, iar autorul ei este sancționabil; persoana condamnată este cetățean român și este de acord să execute pedeapsa în România și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracțiuni verificările menționate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracțiune în parte. În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală. Aplicând aceste dispoziții legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004. Așadar, reține Înalta Curte că hotărârea judecătorească de condamnare, pronunțată în data de 05.06.2023 de Curtea Magistraților South East London, prin care s-a dispus condamnarea persoanei condamnate A. la 12 ani închisoare, este definitivă și executorie din data de 18.09.2023. În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar reține că și aceasta este îndeplinită, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menționată au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută în art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. b) C. pen.; violență în familie prevăzută în art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.; lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 205 alin. (1) C. pen. Cu ocazia recunoașterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedepsa de 12 ani închisoare este compatibilă cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, aceasta putând fi aplicată condamnatului, ca atare, și în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse. Înalta Curte reține din relațiile înaintate de autoritatea emitentă că persoana condamnată nu a fost de acord în vederea continuării executării pedepsei în România, însă consimțământul acesteia nu este necesar, întrucât este cetățean român și a fost emis ordinul de deportare întocmit, în baza Legii Migrației 1971 și a legii Frontierelor Regatului Unit 2007, de către Ministerul de Interne britanic în data de 14.03.2024, în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că Secretarul de Stat îi cere lui A. să părăsească teritoriul țării și îi interzice acestuia să mai intre în Regatul Unit cât timp acest ordin este în vigoare. În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleași fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea, neconturându-se existența niciunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii judecătorești de condamnare, pronunțată în data de 05.06.2023 de Curtea Magistraților South East London. Deopotrivă, reține Înalta Curte că prin sentința penală atacată s-a dedus din durata pedepsei de 12 ani închisoare, perioada executată de la data de 21.12.2022 până la zi. Pentru considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul persoană transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 72/F din data de 09.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2025. Va obliga apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.