ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 155/F din data de 30 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția I penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar, în temeiul art. 166 alin. (6) din Legea 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. B 12569-23 din data de 09.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Svea, definitivă la data de 07.12.2023, prin care numitul A. fusese condamnat la pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare și a dispus punerea în executare.

A constatat că sentința penală nr. B-1991-22, pronunțată de Tribunalul din Angermanland, rămasă definitivă prin decizia penală nr. B 1769-22 din data de 16.12.2022 a Curții de Apel Nedre Norrland, prin care același A. fusese condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, a fost recunoscută prin sentința penală nr. 221/F/22.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 378/A din data de 19.12.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a mai constatat că mandatul de executare nr. 255/2023, emis în baza sentinței penale nr. 221/F/22.11.2023, a fost anulat prin sentința penală nr. 145/2024, nefiind în prezent pus în executare și a dispus executarea în România a pedepsei rezultante, de 6 ani și 6 luni închisoare, stabilite în urma cumulului pedepselor aplicate prin cele două sentințe și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa rezultantă perioada arestului preventiv de la 4.09.2022 la 15.12.2022 și perioada executată din 16.12.2022 la zi și a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a prezentei.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală a reținut că, prin adresa nr. x/2024 din data de 25.07.2024, Ministerul Justiției transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Suedia prin care se solicita transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicate de instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile suedeze a fost însoțită de următoarele documente: certificatul menționat în dispozițiile art. 4 din Decizia - cadru 2008/909/JAI, emis de autoritatea competentă din Suedia; sentința nr. B 1769/22 din data de 16.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel pentru Nedre Norrland, rămasă definitivă la data de 13.01.2023; de sentința de condamnare nr. B 12569-23, pronunțată la data de 09.11.2023 de Curtea de Apel Svea, rămasă definitivă la 07.12.2023; consimțământul persoanei condamnate, în conformitate cu art. 6 alin. (1), (3) din Decizia cadru 2008/909/JAI.

Examinând sesizarea în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, în conformitate cu care hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României, în baza principiului încrederii reciproce, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român, Curtea a constatat că din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europeane asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983 sunt suficiente soluționării.

Instanța de fond a reținut că numitul A. a fost condamnat prin sentința nr. B 1769/22 din data de 16.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel pentru Nedre Norrland, rămasă definitivă la data de 13.01.2023, la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: furt, prevăzut de Capitolul 8 art. 1 din C. pen. suedez; furt prin efracție, prev. de Capitolul 8 art. 4 lit. a) din C. pen. suedez; tâlhărie, prev. de Capitolul 8 art. 5 din C. pen. suedez; sustragerea de mijloc de transport, prev. de Capitolul 8 art. 7 din C. pen. suedez; tăinuirea de bunuri furate, prev. de Capitolul 9 art. 6 din C. pen. suedez și prin sentința nr. B 12569-23, pronunțată la data de 09.11.2023 de Curtea de Apel Svea, rămasă definitivă la data de 07.12.2023, la pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie, prev. de Capitolul 8 art. 5 din C. pen. suedez, respectiv tâlhărie gravă, prev. de Capitolul 8 art. 6 din C. pen. suedez.

Preliminar, instanța a constatat că sentința penală nr. B-1991-22, pronunțată de Tribunalul din Angermanland, rămasă definitivă prin decizia penală nr. B 1769-22 din data de 16.12.2022 a Curții de Apel Nedre Norrland, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare a fost deja recunoscută prin sentința penală nr. 221/F/22.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 378/A din data de 19.12.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 255/2023, emis în baza sentinței penale nr. 221/F/22.11.2023, a fost anulat prin sentința penală nr. 145/2024 a Curții de Apel București, nefiind în prezent pus în executare, întrucât, după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere, autoritățile judiciare din Regatul Suediei și-au retras certificatul.

Ca atare, s-a considerat că sentința penală nr. B-1991-22, pronunțată de Tribunalul din Angermanland, rămasă definitivă prin decizia penală nr. B 1769-22 din data de 16.12.2022 a Curții de Apel Nedre Norrland, a fost deja recunoscută de instanțele din România.

În consecință, instanța a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la sentința nr. B 12569-23, pronunțată la data de 09.11.2023 de Curtea de Apel Svea, rămasă definitivă la data de 07.12.2023, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de Capitolul 8 art. 5, respectiv tâlhărie gravă, prevăzute de Capitolul 8 art. 6 din C. pen. suedez.

Potrivit dispozițiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, instanța sesizată poate constata următoarele motive de nerecunoaștere sau neexecutare:

(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reținut că în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie - infracțiune gravă, s-a reținut că A. a furat împreună și de comun acord cu altă persoană, în data de 26 august 2022 în Vassjo, Juvansbo 3, Bjorklinge, municipiul Uppsala, prin intermediul violenței și a amenințării, care au reprezentat sau care au apărut pentru B. ca pericol iminent, bijuterii în valoare de circa 37.500 de coroane, precum și o mie de coroane în numerar. Violența a constat în faptul că unul dintre făptuitori a pus mâna pe umărul persoanei vătămate și a tras-o și pus-o pe canapea unde i-au fost tras și scoase inele de pe degete și un lanț pe care îl purta la gât. Amenințarea a constat în faptul că același făptuitor a ținut un cuțit sau un alt obiect asemănător îndreptat către ea. Cu ocazia faptei au fost sparte ferestre de la locuința persoanei vătămate. Infracțiunea a fost gravă, întrucât făptuitorii au exploatat într-un mod lipsit de scrupule situația lipsită de apărare și vulnerabilă a persoanei vătămate.

În final, s-a reținut că A. a furat împreună și de comun acord cu o altă persoană, în data de 22 august 2022, la Langsandsvacn 12, Skutskir, municipiul Alvkarleby, prin intermediul violenței și amenințării care au reprezentat sau care au apărut pentru persoana amenințată ca pericol iminent, printre altele, bijuterii, bani numerar, ceasuri de mână, pistol C02 și portmoneu în valoare de mai multe zeci de mii de coroane. Violența a constat în faptul că persoana vătămată C. a fost împinsă și a căzut, a fost trasă pe podea și a fost adusă în stare de neputință prin faptul că a fost legată, ceea ce a generat un eritem la încheieturile mâinilor. Amenințarea a constat în faptul că cu o șurubelniță sau un alt obiect asemănător a fost zgâriat gâtul persoanei vătămate. Infracțiunea a fost gravă întrucât făptuitorii au exploatat situația lipsită de apărare și vulnerabilă a persoanei vătămate.

Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 234 C. pen., pentru care pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Instanța a constatat îndeplinită astfel condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 167 lit. b) din Legea 302/2004 și art. 3 pct. l lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Sentința menționată a rămas definitivă, conform informațiilor transmise de autoritățile suedeze, la data de 07.12.2023, fiind astfel îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din aceeași Convenție și de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea 302/2004, republicată.

Din verificările efectuate, în temeiul art. 165 alin. (2) din Legea 302/2004 rep., a rezultat că persoana condamnată, cetățean român, nu a fost urmărită și judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinței penale pronunțată de autoritățile suedeze și nu era cercetată în România pentru aceste infracțiuni și nici pentru alte fapte penale.

În raport cu datele aflate la dosar, Curtea a constatat că nu este incident niciunul din motivele de refuz sau neexecutare, prevăzute de art. 163 din Legea 302/2004.

S-a constatat îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 din Convenție și de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Conform situației executării pedepsei, comunicate de autoritățile suedeze și atestate de certificatul depus la dosar, persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin cumularea celor două pedepse la care a fost condamnat, respectiv 2 ani și 3 luni închisoare (sentința nr. B 1769/22 din data de 16.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel pentru Nedre Norrland, rămasă definitivă la data de 13.01.2023) și 4 ani și 3 luni închisoare (sentința de condamnare nr. B 12569-23, pronunțată la data de 09.11.2023 de Curtea de Apel Svea, rămasă definitivă la data de 07.12.2023).

Având în vedere cumulul aritmetic al pedepselor, efectuat potrivit legii suedeze, instanța română a constatat că pedeapsa rezultantă nu se impune a fi adaptată conform legii române, fiind incidente dispozițiile art. 166 alin. (8) și (9) din Legea 302/2004, conform cărora în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), pedeapsa, aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, se adaptează atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare. Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

Astfel, s-a reținut că pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare nu depășește maximul special al pedepsei prevăzute de legea română pentru infracțiunea de tâlhărie calificată care este de 10 ani închisoare, nu depășește maximul general de 30 de ani și nici nu depășește cumulul celor două pedepse, fiind egală cu acest cumul.

În concluzie, s-a apreciat că nu se impune adaptarea pedepsei rezultante stabilite de autoritățile judiciare din Regatul Suediei.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, din durata pedepsei s-a dedus perioada executată, de la 04.09.2022 la 15.12.2022 și perioada executată din 16.12.2022 la zi.

Persoana condamnată A. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei pronunțate de autoritățile suedeze, însă s-a dispus expulzarea sa de pe teritoriul Regatului Suediei, prin ambele hotărâri penale pronunțate de instanțele suedeze, iar potrivit art. 167 lit. d) din Legea 302/2004, consimțământul pentru transferarea executării nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Din actele dosarului a rezultat că nu este incident nici un motiv de nerecunoaștere a hotărârii emise de autoritățile suedeze sau de neexecutare a pedepsei într-un penitenciar din România.

De asemenea, nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, ori alte asemenea situații care înlătură răspunderea penală ori consecințele condamnării.

Împotriva sentinței penale nr. 155/F din data de 30 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat apel persoana condamnată A..

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii de condamnare transmise de statul emitent.

De asemenea, potrivit art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Se constată că toate aceste condiții au fost riguros evaluate de prima instanță, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Instanța de control judiciar, reluând analiza în baza caracterului devolutiv al apelului, constată că, prin sentința nr. B 12569-23, pronunțată la data de 09.11.2023 de Curtea de Apel Svea, A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie, prev. de Capitolul 8 art. 5 din C. pen. suedez, respectiv tâlhărie gravă, prev. de Capitolul 8 art. 6 din C. pen. suedez. Astfel cum rezultă din certificatul înaintat de autoritatea judiciară străină, sentința penală pronunțată de instanța din Suedia, la data de 09.11.2023 a rămas definitivă în data de 07.12.2023.

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 234 C. pen.

În ceea ce privește consimțământul condamnatului la transferarea în România, se constatată că aceasta nu și-a exprimat acordul. Instanța de control judiciar amintește că nu este necesar consimțământul acestuia atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Se constată că apelantul A. este cetățean român, iar din documentele transmise de autoritățile judiciare străine rezultă că s-a dispus expulzarea acestuia din Suedia.

Verificând motivele ce conduc la refuzul recunoașterii și executării, reglementate și enumerate în actul normativ evocat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. Astfel, din fișa de cazier și datele de la dosar, nu rezultă că numitul A., ar mai fi fost condamnat, în România sau într-un alt stat, pentru aceleași infracțiuni și acesta nici nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală.

În egală măsură se constată că, în cauză nu se impune adaptarea pedepsei în condițiile în care instanța străină a dispus condamnarea la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin cumularea celor două pedepse la care a fost condamnat, respectiv 2 ani și 3 luni închisoare prin decizia penală nr. B 1769/22 din data de 16.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel pentru Nedre Norrland (rămasă definitivă la data de 13.01.2023) și 4 ani și 3 luni închisoare prin sentința de condamnare nr. B 12569-23, pronunțată la data de 09.11.2023 de Curtea de Apel Svea (rămasă definitivă la data de 07.12.2023).

Cu privire la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare prin sentința penală nr. B-1991-22 din data de 27.10.2022, pronunțată de Tribunalul din Angermanland, rămasă definitivă prin decizia penală nr. B 1769-22 din data de 16.12.2022 a Curții de Apel Nedre Norrland, instanța de control judiciar reține că apelantul condamnat A. a fost condamnat pentru săvârșirea a 6 infracțiuni de furt, prev. de Capitolul 8 art. 1 din C. pen. suedez, furt prin efracție, prev. de Capitolul 8 art. 4 lit. a) din C. pen. suedez, tâlhărie, prev. de Capitolul 8 art. 5 din C. pen. suedez, sustragerea de mijloc de transport, prev. de Capitolul 8 art. 7 din C. pen. suedez, tăinuirea de bunuri furate, prev. de Capitolul 9 art. 6 din C. pen. suedez, aceasta fiind deja recunoscută prin sentința penală nr. 221/F/22.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 378/A din data de 19.12.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu toate acestea, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 255/2023, emis în baza sentinței penale nr. 221/F/22.11.2023 a fost anulat prin sentința penală nr. 145/2024 a Curții de Apel București, nefiind pus în executare, întrucât după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere anterior menționate autoritățile judiciare din Regatul Suediei și-au retras certificatul.

În acest sens, se reține că pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, rezultantă ca urmare a cumulului aritmetic nu depășește maximul special al pedepsei prevăzute de legea română pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, de 10 ani închisoare.

În ceea ce privește deducerea perioadei executate, din înscrisurile transmise de autoritățile străine rezultă că din durata totală a pedepsei s-a dedus perioada de la 04.09.2022 la 15.12.2022 și perioada din 16.12.2022 la zi.

Referitor la riscul cu privire la posibila vătămare ori lezare a condamnatului, urmare a stării de divergență cu anumite clanuri ori membrii ai acestora cu care s-ar putea întâlni în mediul penitenciar, se reține, pe de o parte, că acestea sunt simple afirmații ce în prezent nu au suport probator, iar, pe de altă parte, dacă pericolul se va concretiza, dobândind caracter real, condamnatul poate aduce la cunoștința conducerii locului de detenție aceste aspecte pentru a beneficia de măsuri de protecție adecvate.

În consecință, considerând întrunite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârii definitive pronunțate de autoritatea judiciară străină, astfel cum și prima instanță a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 155/F din data de 30 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 155/F din data de 30 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20 noiembrie 2024.