ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 36 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, noul C. proc. pen.. a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în baza art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, a recunoscut sentința pronunțată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, prin care s-a dispus condamnarea numitului A., cetățean român, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere activă, prevăzute de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova.
A dispus executarea pedepsei închisorii de 6 luni, aplicate condamnatului A. într-un penitenciar din România.
În temeiul art. 73 din C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii de 6 luni, durata arestării preventive de la 19.07.2016 la 28.07.2016.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința pronunțată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere activă, prevăzută de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova.
Instanța a reținut că potrivit art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. a), b), d), e) și alin. (2) - (4) și, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României.
În acest sens, Curtea a amintit că, potrivit art. 142 alin. (1) din actul normativ menționat, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;
e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
Instanța a constatat că infracțiunea comisă de numitul A. are drept corespondență în legislația română prevederile art. 290 alin. (1) din C. pen., ce incriminează infracțiunea de dare de mită.
În continuare, s-a reținut că sentința pronunțată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, a rămas definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, prin care s-a respins apelul inculpatului și s-a menținut sentința atacată, fără modificări.
Totodată, s-a arătat că recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine nu este contrară principiilor fundamentale prevăzute de Constituția României, principiilor de drept penal și principiilor procesului penal român.
De asemenea, că hotărârea judecătorească străină nu se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun; pedeapsa nu a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social; persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale, nefiind condamnată nici într-un alt stat și nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, persoana răspunzând penal potrivit legii române; conform fișei din baza de date privind evidența populației, numitul A. are domiciliul actual în Vaslui, str. x, jud. Vaslui, iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
Totodată, că persoana nu este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română și nu depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.
Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 137 alin. (1) lit. g) (ii) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în cazul în care persoana condamnată se află pe teritoriul României, nu trebuie ca, la data primirii hotărârii judecătorești străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate să fi rămas de executat mai puțin de 6 luni.
În consecință, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea unei hotărâri pronunțate în străinătate - printre care asumarea unei asemenea obligații de recunoaștere să se facă printr-un tratat internațional la care ambele state să fie parte, precum și respectarea dreptului la un proces echitabil - instanța a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Împotriva Sentinței penale nr. 36 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel condamnatul A., prin intermediul apărătorului.
În motivarea căii de atac s-a susținut că sentința apelată este nelegală deoarece persoana condamnată A. nu și-a exprimat poziția procesuală raportat la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 09 iulie 2021 fiind stabilit termen, în mod aleatoriu, la data de 15 iulie 2021 când, față de lipsa de procedură cu apelantul condamnat a fost acordat termen la data de 22 iulie 2021.
La termenul din data de 22 iulie 2021, cauza a fost amânată pentru data de 03 august 2021, față de lipsa apelantului condamnat de la termenul de judecată, precum și pentru faptul că organele de poliție însărcinate cu executarea mandatului de aducere nu au întreprins verificări suplimentare în ceea ce privește domiciliul actual al acestuia.
În data de 03 august 2021, apreciind a fi necesară efectuarea de verificări suplimentare privind situația juridică a apelantului și pentru a afla dacă acesta se află în stare de deținere într-un penitenciar sau centru de reținere, cauza a fost amânată pentru data de 05 august. 2021.
La termenul de dezbateri din 05 august 2021, apărătorul desemnat din oficiu al apelantului persoană condamnată a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii autorităților judiciare din Republica Moldova.
Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen. rap. la art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată apelul fondat, în considerarea următoarelor argumente:
Obiectul cauzei pendinte îl constituie solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Republica Moldova, prin cererea Ministerului Justiției din Republica Moldova nr. x din data de 22.03.2021 privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României, în condițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, a sentinței pronunțate la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x prin care s-a dispus condamnarea numitului A., la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere activă, prevăzute de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova.
Potrivit art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, "obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. a), b), d), e) și alin. (2) - (4) și, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcție de natura pedepsei și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea română, instanța poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei."
Înalta Curte notează că, în raport de prevederile art. 142 alin. (1), "o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
(...)
d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;
e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate".
Conform alin. (2) al aceluiași text de lege, "hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când:
a) recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;
b) hotărârea judecătorească se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun;
c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;
d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;
e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;
f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;
g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;
h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;
i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;
j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;
k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanțe internaționale".
Potrivit alin. (3), "de la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine dacă:
a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;
b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 140 alin. (1)".
Nu în ultimul rând, "în cazul în care persoana condamnată este cercetată în România pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată în străinătate, în loc să refuze recunoașterea, instanța poate dispune fie recunoașterea hotărârii judecătorești străine, fie suspendarea cauzei până la luarea unei decizii în procesul penal aflat pe rolul autorităților judiciare române" (alin. (4).
Procedura anterior menționată se aplică în cazul în care persoana condamnată se află în România, scopul urmărit fiind acela de a se asigura punerea în executare, cu celeritate, a hotărârii autorității judiciare străine, ca urmare a faptului că persoana condamnată se află deja pe teritoriul statului de executare.
În cererea înaintată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova se menționează domiciliul și cetățenia condamnatului A., acesta fiind identificat de Judecătoria Hîncești conform pașaportului, fără a fi depuse și informații suplimentare despre legăturile familiale, sociale sau profesionale pe care le are în România, așa cum prevăd dispozițiile art. 138 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a fost citată, de instanța de fond, la locul de domiciliu cu mandat de aducere, din cuprinsul procesului-verbal de executare a acestuia din data de 08 iunie 2021 rezultând că "s-a luat legătura cu numitul B., proprietarul imobilului indicat, care a precizat că a luat mai multe persoane în spațiu fără a locui efectiv la această adresă nicio persoană. A mai precizat că nu îl cunoaște pe A. și nu poate furniza o altă adresă sau un număr de telefon".
De asemenea, adresa din data de 17.05.2021, atașată la sesizarea nr. x/II/5/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, confirmă aspectele evidențiate anterior, respectiv că la adresa din str. x, Vaslui apar în evidența DEPABD un număr de 265 persoane, majoritatea fiind cetățeni ai Republicii Moldova, care nu au locuit niciodată efectiv la această adresă, inclusiv numitul A., fiind un domiciliul fictiv.
Totodată, în urma demersurilor întreprinse de Înalta Curte, persoana condamnată nu a fost depistată pe teritoriul României, neexistând vreo dovadă în acest sens.
Astfel, instanța supremă, în baza rolului activ, a dispus citarea condamnatului cu mandate de aducere pentru termenele din datele de 22 iulie 2021, 03 august 2021, din care rezultă că persoana condamnată nu a locuit la adresa de domiciliu aflată pe teritoriul României, iar pentru termenul din 05 august 2021 a dispus interogarea bazelor de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, precum și emiterea unei adrese către Inspectoratul General al Poliției Române-Serviciul de Coordonare Centre de Reținere și Arest Preventiv, pentru verificări suplimentare.
Înalta Curte mai notează că din adresa înaintată de Serviciul de Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă din 04 august 2021 reiese că acesta nu figurează în executarea vreunei măsuri preventive privative de libertate sau pedepse, rezultatul verificării în baza de date DEPABD, unde figurează cu același domiciliu, precum și rezultatul verificărilor în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
De altfel, din cuprinsul sesizării Parchetului reiese că apelantul condamnat A. nu a fost localizat pe teritoriul României, fiind dat în urmărire națională și internațională.
Astfel, din actele dosarului rezultă că nu este îndeplinită condiția ca persoana condamnată A. să se afle în România, Înalta Curte urmând a admite apelul formulat de acesta pe acest considerent. Scopul reglementării cooperării internaționale în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare în statul solicitant este acela de a se garanta executarea, legea prevăzând mai multe proceduri pentru realizarea acestuia, respectiv: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, recunoașterea și executarea hotărârilor, toate având ca premisă localizarea persoanei condamnate pe teritoriul statului solicitat. Or, având în vedere că persoana condamnată nu a fost localizată pe teritoriul României recunoașterea hotărârii de condamnare de instanțele române nu asigură finalitatea procedurii de cooperare.
În acest context, instanța supremă apreciază că devin incidente și prevederile art. 137 alin. (1) lit. g) pct. (ii) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, conform cărora, procedura de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine poate fi refuzată dacă, la data primirii hotărârii judecătorești străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni.
Or, prin sentința pronunțată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere activă, prevăzută de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova, pedeapsă din care s-a dedus durata arestării preventive de la 19.07.2016 la 28.07.2016, astfel că pedeapsa pe care condamnatul ar urma să o execute în România ar fi mai mică de 6 luni.
În consecință, în condițiile în care în cauză nu există date certe din care să rezulte că persoana condamnată A. se află pe teritoriul României - adresa la care acesta figurează fiind un domiciliu fictiv, iar din pedeapsa aplicată prin sentința pronunțată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova persoana condamnată mai are de executat mai puțin de 6 luni, hotărârea antemenționată nu poate fi recunoscută și pusă în executare conform procedurii prev. de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Față de toate aspectele reținute, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul declarat de declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, va desființa sentința apelată și, rejudecând, în temeiul dispozițiilor art. 141 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței pronunțate la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x privind pe condamnatul A.
Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Desființează sentința apelată și, rejudecând, respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței pronunțate la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hîncești, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, pronunțată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x privind pe condamnatul A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 august 2021.