ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) și (2) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înființarea popririi asupra sumelor de bani din conturile inculpatei A. instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești din data de 11.02.2015 și măsura asiguratorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei A. instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești din data de 11.02.2015.

Împotriva Sentinței penale nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat apel, printre alții, inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 177/A din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești și de apelanții inculpați B., A., C., D., E. împotriva Sentinței penale nr. 72 din data de 28 iunie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, cu privire la inculpata A., s-au dispus următoarele:

A fost redusă pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) și (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma de participație a instigării, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011, aplicată inculpatei A. prin hotărârea atacată, la 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) și (2) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a formulat contestație în anulare, printre alții, inculpata A.

Prin motivele formulate, în esență, contestatoarea inculpată A. a susținut că această cale extraordinară de atac este admisibilă în principiu, invocând cazurile prevăzute de art. 426 lit. d), g) și h) din C. proc. pen.

Cazul de incompatibilitate privește pe unul dintre judecători care a participat atât ca judecător de cameră preliminară în timpul judecății în primă instanță, la verificarea măsurilor preventive din data de 06.08.2015, în Dosarul nr. x/2015, cât și ca președinte al completului învestit cu judecarea apelului împotriva Sentinței penale nr. 72/2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în cadrul aceluiași Dosar nr. x/2015. Contestatoarea a susținut că prin încheierea de ședință din data de 06.08.2015, judecătorul s-a pronunțat cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză, constatând, printre altele, că există suspiciunea rezonabilă că ar fi comis faptele pentru care a fost trimisă în judecată. S-a susținut că sancțiunea incidentă în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la legalitatea compunerii instanței este nulitatea absolută, prevăzută prin art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., împrejurare ce justifică includerea acestei încălcări (erori de procedură) în rândul cazurilor de contestație în anulare prevăzute exhaustiv de dispozițiile art. 426 din C. proc. pen.

De asemenea, s-a susținut că în ședința de judecată a apelului nu s-a asigurat posibilitatea inculpaților de a participa efectiv la dezbateri în fața instanței, inculpații și apărătorii fiind invitați pe rând în fața completului de judecată, în timp ce toți ceilalți inculpați au fost ținuți în afara sălii în care au avut loc dezbaterile, fără a avea posibilitatea să participe în mod efectiv la judecată.

În final, s-a susținut că instanța de apel nu a procedat la audierea contestatoarei, deși aceasta nu și-a manifestat voința de a nu da declarație în apel, apreciind că se impunea audierea sa cu privire la aspectele referitoare la situația de fapt și în raport de declarația inculpatului D..

. . . . . . . . . .

Prin Decizia nr. 157/A din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, numai în privința cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen.

Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a doua din C. proc. pen.. - când a existat un caz de incompatibilitate, contestatoarea A. a susținut că unul dintre judecătorii învestiți cu judecarea apelului împotriva Sentinței penale nr. 72/2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a participat ca judecător de cameră preliminară în timpul judecății în primă instanță, la verificarea măsurilor preventive în Dosarul nr. x/2015. În opinia acesteia, imparțialitatea judecătorului a fost afectată, întrucât și-a exprimat anterior părerea cu privire la existența suspiciunii rezonabile că ar fi comis faptele pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță.

Pornind de la specificul căii extraordinare de atac, care nu are ca obiect reevaluarea soluțiilor dispuse prin hotărârea definitivă, ci înlăturarea erorilor de procedură ce nu au făcut anterior obiectul analizei instanței de apel, Înalta Curte a reținut că acest motiv de contestație în anulare este admisibil doar în măsura în care problema incompatibilității completului (în întregul său sau doar a unuia/unora dintre judecători) nu a fost definitiv tranșată de un alt complet, prin respingerea declarației de abținere sau a cererii de recuzare. Jurisprudența instanței supreme cu caracter obligatoriu susține concluzia anterioară, existența examenului anterior al instanței de apel fiind argumentul principal care a stat la baza Deciziei nr. 10 din 29 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Doctrina este în același sens, statuând că în ipoteza în care "cererea de recuzare sau de abținere a judecătorului care face parte din completul de apel a fost respinsă ca nefondată, reținându-se legala compunere a completului, existența situației de incompatibilitate nu poate fi reiterată pe calea contestației în anulare", astfel cum se arată și în doctrină [M. Udroiu (coord.), " C. proc. pen.. Comentariu pe articole", ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2017, pag. 1688, par. 57].

Din analiza actelor dosarului s-a constatat că același motiv de incompatibilitate a fost invocat de inculpații B. și F., iar prin încheierile de ședință din data de 13 decembrie 2018, pronunțate în Dosarul de apel nr. x/2018, s-au respins, ca nefondate, cererile de recuzare întemeiate pe dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și 64 alin. (3) din C. proc. pen., reținându-se că "simplul fapt, că a pronunțat în calitate de judecător de cameră preliminară încheierea din data de 06 august 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, nu poate fi considerat că ar justifica o bănuială de parțialitate în privința sa".

Prin urmare, s-a reținut că legala compunere a completului de judecată în privința participării judecătorului care a verificat măsura controlului judiciar în procedura de cameră preliminară a fost statuată cu caracter definitiv, și, cum cazul de contestație nu este examinat intuitu personae în raport de situația părții care invocă acest motiv, împrejurarea că inculpata A. nu a formulat cerere de recuzare nu poate determina admisibilitatea contestației în anulare în condițiile în care se invocă aceeași situație de fapt ca și cea care a făcut obiectul verificărilor prin încheierile din 13 decembrie 2018.

În ceea ce privește incidența cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. g) din C. proc. pen. - ședința de judecată din apel nu a fost publică, s-a constat că argumentele invocate nu se circumscriu noțiunii de publicitate a ședinței de judecată. Potrivit art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nulitatea absolută operează în cazul încălcării dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată. S-a constatat, însă, că numai încălcarea acestui principiu, al publicității ședințelor de judecată așa cum este prevăzut în art. 352 alin. (1) din C. proc. pen., constituie motiv de nulitate absolută, deoarece aceasta reprezintă una dintre garanțiile echității procedurii în sensul respectării drepturilor apărării și ale acuzării prin administrarea justiției în mod public.

În cauză, se observă că mențiunile din încheierile de ședință (respectiv, încheierea de dezbateri de la data de 11 iunie 2020 și cele ulterioare privind amânarea pronunțării) și din decizia contestată sunt clare, în sensul că ședințele au fost publice, iar pe de altă parte, luarea unor măsuri administrative de către completul de judecată în contextul epidemiologic de la acea dată nu contravine și nu este incompatibilă cu publicitatea ședinței de judecată.

Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. - când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă - invocat de contestatoarea condamnată A., Înalta Curte a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 431 din C. proc. pen.

. . . . . . . . . .

Analizând contestația în anulare formulată de contestatoarea inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în ceea privește cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., instanța reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond. Deopotrivă, instanța are în vedere și dreptul inculpatului prevăzut de dispozițiile art. 83 lit. a) din C. proc. pen., în sensul că, în cursul procesului penal, inculpatul are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.

Așadar, în situația în care inculpatul se prezintă în fața instanței de apel, se procedează la audierea acestuia, cu excepția situației în care acesta invocă dreptul la tăcere.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cursul cercetării judecătorești în apel, la termenul din data de 15 noiembrie 2018, apelanta inculpată A. a lipsit, fiind reprezentată de apărător ales și de apărător desemnat din oficiu. La acest termen, inculpații, personal sau prin intermediul apărătorilor aleși, și-au exprimat poziția procesuală, în sensul dacă doresc sau nu să dea declarații, însă apărătorul ales al apelantei inculpate A. nu a formulat precizări cu privire la poziția procesuală a părții căreia îi asigura asistența juridică.

Ulterior, inculpata A. a fost prezentă la termenele din 13 decembrie 2018, 19 martie 2019, 16 aprilie 2019, 23 mai 2019, 06 iunie 2019, 28 iunie 2019, 05 septembrie 2019, 26 septembrie 2019, 24 octombrie 2019, 13 noiembrie 2019, 06 decembrie 2019, 22 ianuarie 2020, 20 februarie 2020, 28 mai 2020, 11 iunie 2020, termene la care asistența juridică a acesteia a fost asigurată de apărătorului ales și/sau de apărătorul desemnat din oficiu.

Deopotrivă, instanța reține că, pe parcursul cercetării judecătorești în apel, inculpata A., prin intermediul apărătorului, a solicitat încuviințarea unor probe, a formulat diverse cereri, i s-a acordat cuvântul pentru a-și exprima poziția cu privire la cererile formulate de celelalte părți și de reprezentantul Ministerului Public și a avut posibilitatea să adreseze întrebări celorlalți inculpați, precum și martorilor, la momentul audierii acestora. În acest sens, se observă că, la termenul din data de 23 mai 2019, la momentul susținerii cererilor de probe, apărătorul ales al apelantei inculpate A. a solicitat audierea martorului denunțător D., precum și emiterea unei adrese către S.R.I. și către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin încheierea din data de 04 iunie 2019 a fost încuviințată proba testimonială, constând în audierea inculpatului D. cu privire la elementele menționate în denunțul formulat împotriva apelantei inculpate A.. La termenul din data de 26 septembrie 2019, apărătorul ales al apelantei inculpate A. a susținut cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În continuare, este necesar a fi evidențiat faptul că opțiunea inculpatei de a fi audiată constituie un drept strict personal și aceasta a avut posibilitatea să se consulte cu apărătorul ales în ceea ce privește modul de exercitare a dreptului de audiere în proces. Deși a fost prezentă la toate termenele indicate anterior, inclusiv la cele la care s-a procedat la audierea altor inculpați, precum și la cel din 11 iunie 2021 (termen la care instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul la dezbateri), inculpata nu și-a exprimat poziția procesuală în sensul că dorește să fie audiată în fața instanței de apel.

Instanței nu îi incumba obligația de a o întreba pe inculpată, la fiecare termen, dacă dorește să fie audiată, ci aceasta trebuia să precizeze că vrea să dea declarație în fața instanței de apel. Altfel, ar însemna că inculpata are posibilitatea, prin propria voință, să declanșeze un nou ciclu procesual prin exercitarea contestației în anulare, deși au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale în legătură cu audierea sa.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată vădit neîntemeiate criticile formulate de inculpata A., în sensul că instanța de apel nu a procedat la audierea sa.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iunie 2021.

GGC - CT