ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 106/PI din data de 06 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 74 raportat la art. 75 alin. (2) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de strămutare a judecării Dosarelor nr. x/2020 și y/2019, aflate pe rolul Judecătoriei Timișoara, formulată de petentul A.
Împotriva acestei sentințe, petentul A. a formulat apel.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) și alin. (6) C. proc. pen. sentința prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.
În raport de aceste dispoziții legale, rezultă că împotriva sentinței pronunțată în procedura strămutării este exclusă promovarea unei căi de atac și, implicit, reformarea soluției pronunțate.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Prin urmare, petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva Sentinței nr. 106/PI din data de 06 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, întrucât a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, soluție nesusceptibilă de reformare.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A. împotriva Sentinței penale nr. 106/PI din data de 06 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A. împotriva Sentinței penale nr. 106/PI din data de 06 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.