ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 74 din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea de pe rolul Judecătoriei Timișoara a dosarului nr. x/2020

Pentru a hotărî astfel, în esență, curtea de apel a reținut că motivele învederate în cererea de strămutare nu conduc la suspiciunea rezonabilă în sensul că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timișoara ar fi afectată.

În esență, petentul a arătat că este nemulțumit de modalitatea în care se soluționează dosarul a cărei strămutare o solicită și, de asemenea, de soluțiile date în alte cauze ale Judecătoriei Timișoara, în care a fost parte.

Astfel, s-a constatat că motivele invocate de petent în susținerea cererii de strămutare se referă la modalitatea în care judecătorul învestit a soluționat cererile invocate de acesta, împrejurare care nu poate constitui motiv pentru a se dispune strămutarea judecării cauzei, în lipsa altor elemente certe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 71 din C. proc. pen.

S-a arătat că respingerea unora dintre cererile formulate în timpul ședințelor de judecată, nu poate constitui temei pentru strămutarea prezentei cauze. Analizarea în cursul procesului a unor cereri în probațiune și admiterea sau respingerea acestora în mod motivat de către completul de judecată, precum și stabilirea ordinii de administrare a probatoriului, reprezintă tocmai îndeplinirea de către judecător a funcției cu care a fost investit și nu sunt de natură a ridica suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea acestuia.

Curtea a mai reținut că în cauza în care s-a formulat cererea de strămutare, petentul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului, care a fost respinsă ca nefondată.

De asemenea, s-a menționat simplul fapt că soluțiile pronunțate în alte dosare în care a fost implicat petentul îi creează acestuia anumite nemulțumiri nu poate reprezenta un element care să justifice admiterea cererii de strămutare.

Împotriva sentinței penale nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a declarat apel petentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 13.12.2021, sub nr. x/2021, fixându-se, totodată, prim termen de judecată la data de 16 februarie 2022.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac formulate de apelantul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea apelului exercitat de petentul A. împotriva unei sentințe pronunțate în cadrul procedurii de soluționare a unei cereri de strămutare, reglementată de art. 71 și urm. din C. proc. pen., calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

În concret, instanța supremă constată că legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 74 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. că "Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință", sentință care "nu este supusă niciunei căi de atac".

În consecință, indiferent de soluția dispusă, sentințele penale pronunțate în cauzele care au ca obiect cereri de strămutare sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.