ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 3423/15.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2010 a fost respinsă acțiunea în anularea H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, acțiune formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 5562/13.12.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a respingerii recursului formulat de reclamanți împotriva sentinței instanței de fond.

La data de 10.02.2011 revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H. au formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 3423/15.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2010.

Prin Sentința civilă nr. 6276/28.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de revizuire, a fost retractată sentința atacată și, judecând cauza pe fond, au fost anulate pct. 31.6.4, 31.6.5, 31.6.9 lit. b) și 31.6.10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Prin Decizia nr. 731/15.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Guvernul României și AAAS în calitate de succesoare a AVAS împotriva Sentinței civile nr. 6276/28.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) și art. 261 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., iar instanța a procedat la admiterea cererii de revizuire formulată de intimații revizuenți, la retractarea sentinței atacate și - urmare judecării fondului - la admiterea acțiunii, cu consecința anulării punctelor 31.6.4, 31.6.5. 31.6.9 lit. b) și 31.6.10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, prin considerarea ca întemeiate a unor temeiuri de revizuire (art. 322 pct. 5 și 9 din C. proc. civ.) și a unui motiv (încălcarea, la adoptarea textelor contestate, a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate) neinvocate de revizuenți și care nu au fost puse în discuția prealabilă a părților, și fără a cerceta și examina, în mod efectiv, temeinicia motivelor și a argumentele cu care a fost practic sesizată, expres evocate în cererea de revizuire, și reiterate prin concluziile scrise.

În acest context s-a reținut că prima instanță a încălcat dreptul recurenților la un proces echitabil, și că li s-a cauzat acestora o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea respectării pe deplin a principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ al judecătorului, și pentru a se asigura astfel părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

În rejudecare, prin Sentința nr. 3440 din 21 decembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții I. (succesor al defunctei C.), H., G., K. (succesor al defunctei C.), F., A., E., B. și D., în contradictoriu cu intimații Guvernul României cu sediul în București și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că temeiul de drept invocat de revizuenți se referă la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și că principiul priorității dreptului comunitar este unul fundamental, sens în care sunt relevante prev. art. 11, art. 20 și art. 148 din Constituția României, însă revizuenții nu au dovedit încălcarea dreptului comunitar. Astfel, s-a reținut, în acord cu prev. art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, că este în căderea Curții de Justiție a Uniunii Europene a se pronunța asupra interpretării tratatelor, respectiv asupra validității și interpretării actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Deopotrivă, revizuenții nu au dovedit faptul că împotriva României s-ar fi inițiat procedura de infringement pentru încălcarea prin legislația în discuție a dreptului Uniunii.

Altfel spus, revizuenții nu au indicat niciun tratat ori vreo reglementare comunitară cu caracter obligatoriu care să fi statuat în sensul drepturilor sau intereselor evocate și care să le fi fost încălcate prin sentința vizată de cererea de revizuire. Totodată, Curtea a reținut că nu există și nu a fost indicată nicio hotărâre sau vreun alt act prin care să fie prevăzute drepturi sau interese protejate, din punct de vedere formal ori cu privire la fondul dreptului pretins, și care să fie în prezent nerespectate printr-o hotărâre judecătorească, pentru a fi admisibilă revizuirea formulată.

Pe fondul susținerii, aceasta este vădit nefondată, revizuenții aducând în discuție dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul de proprietate, cu valențele lor, fără a preciza însă relevanța hotărârilor Curții Europene raportat la obiectul și cauza cererii dedusă judecății.

Referitor la pretinsa eludare a unor prevederi ale Tratatului privind instituirea unei Constituții pentru Europa - a) art. II-77 (1) privind garantarea dreptului de proprietate; b) art. II-107 (2) privind dreptul la un proces echitabil; c) art. II-112 privind întinderea și interpretarea drepturilor, dar și a textelor de referință cu caracter subsidiar, cum ar fi art. II-61 referitor la demnitatea umană, art. II-80 privind dreptul la egalitate în fața legii, art. II-81 privind nediscriminarea și art. II-85 referitor la drepturile persoanelor în vârstă de a duce o viață demnă și independentă - Curtea constată că Sentința civilă nr. 3423/15.09.2010 nu a încălcat acest tratat și pe cale de consecință norme superioare de drept comunitar.

Situația evocată de revizuenți nu poate fi încadrată în textul de lege invocat, nefiind vorba de pronunțarea unei hotărâri rămasă definitivă și irevocabilă prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Nu există niciun conflict între o normă internă și una comunitară care să fi fost soluționat de instanța de control judiciar în sensul încălcării principiului priorității dreptului comunitar, respectiv în sensul de a se fi dat prevalență dreptului intern, fiind încălcat dreptul comunitar și implicit un drept al unor persoane fizice, eventual dreptul de proprietate privată.

Nici pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale nu poate fi reținută de vreme ce prin ipoteză nu s-a demonstrat încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Curtea de Apel a apreciat că Sentința civilă nr. 3423/15.09.2010 nu este pronunțată nici cu încălcarea Regulamentelor (CE) nr. 1606/2002, nr. 1226/2008, nr. 1725/2003, Directivelor 4, 7, 34 ori a altor acte prin care se consacră drepturi fundamentale sau principii generale ale dreptului comunitar.

Pentru a pronunța soluția de respingere, Curtea a avut în vedere rațiunea elaborării Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, respectiv necesitatea accelerării realizării pieței interne de servicii financiare; de asemenea, pentru a contribui la îmbunătățirea funcționării pieței interne, s-a apreciat necesar ca societățile cotate la bursă să aplice un set unic de standarde internaționale de contabilitate de înaltă calitate în elaborarea situațiilor lor financiare consolidate.

Referitor la reținerea contrară a Curții de Apel București în sensul că acest act ar fi fost expres avut în vedere de Legea nr. 10/2001, anterior casării cu trimitere spre rejudecare, instanța reținut că Legea nr. 10/2001 se referă la Standardele internaționale de evaluare.

Curtea a reținut că în rejudecare nu a fost invocată vreo hotărâre a Curții de Justiție care să fi instituit interpretarea în sensul că modalitatea de determinare a despăgubirilor cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, potrivit prevederilor H.G. nr. 250/2007, s-ar opune dreptului Uniunii.

O altă interpretare determină, fără îndoială, contestarea sine die a hotărârilor definitive și irevocabile, consecință inacceptabilă din perspectiva principiului securității raporturilor juridice, element vital al unui stat de drept.

Împotriva Sentinței nr. 3440 pronunțată la data de 21 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs revizuentul A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

din C. proc. civ. de la 1865.

Într-o primă critică s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond după casare este lipsită de temei juridic, fiind în contradicție cu Sentința nr. 6276 din 28 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în primul ciclu procesual.

Recurentul a invocat faptul că instanța nu s-a raportat la elementele indicate în cererea de revizuire introductivă de instanță, în care au fost indicate punctual toate nelegalitățile prin raportare la dreptul comunitar, care are preeminență asupra dreptului intern, ajungându-se la situația în care dreptul de proprietate consacrat, apărat și recunoscut de întreaga legislație a Uniunii Europene, este încălcat de Guvernul României. Acest argument poate fi susținut, deoarece H.G. nr. 250/2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 a condus la golirea de conținut a dispozițiilor legii de restituire, drepturile recunoscute fiind lipsite de conținutul lor juridic.

Guvernul nu are dreptul de a legifera, iar textele din Normele metodologice conduc la acordarea unor despăgubiri derizorii, lipsind de substanță dreptul de proprietate cu încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție.

Mai mult, sunt încălcate și tratatele internaționale la care România a aderat, respectiv art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. II -77 din Tratatul privind instituirea unei Constituții pentru Europa (Carta Europeană).

O a doua critică se întemeiază pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că instanța a interpretat în mod vădit greșit actul dedus judecății, în ceea ce privește noțiunile de activ net contabil și de activ net contabil corectat. Cea de-a doua noțiune este în contradicție cu normele europene de contabilitate, astfel încât aplicarea normelor metodologice duce la valori mult diminuate ale despăgubirilor acordate.

O a treia critică este întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ., permițând instanței de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept deduse judecății.

Astfel, recurentul a arătat că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 determină un calcul derizoriu al despăgubirilor, ceea ce echivalează cu anihilarea dreptului la despăgubire și încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și a art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil, de vreme ce Normele metodologice au fost modificate în cursul judecării litigiului inițial.

La data de 27.06.2018 revizuenții I., H., K., F., E., A., B. și L. au declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3440 din 21 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865.

Un prim motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece instanța de fond nu a respectat limitele deciziei de casare, în sensul că a omis să pună în discuția părților argumentele invocate în susținerea cererii de revizuire pentru se realiza respectarea pe deplin a principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ al judecătorului, în scopul asigurării accesului părților la dublul grad de jurisdicție. S-a reținut că în primul ciclu procesual nu au fost puse în discuția părților temeiurile de drept ale cererii de revizuire, respectiv încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 (Regulamentul) al Parlamentului European și Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, iar instanța de fond nu a suplinit această cerință în rejudecare.

Un al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., revizuenții arătând că instanța de fond în mod eronat nu a reținut încălcarea dreptului european de către Guvernul României.

La dosarul cauzei au fost depuse două expertize contabile care demonstrează că prin Normele metodologice se adaugă la Legea nr. 10/2001, încălcându-se dispozițiile art. 31 din legea menționată, în sensul că despăgubirile se calculează prin raportarea la "standardele internaționale de contabilitate". Or, prin nr. H.G. nr. 250/2007 s-a impus o formulă de calcul a despăgubirilor care nu se regăsește în Regulamentele nr. 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 și Directivelor IV - VII. Argumentele expuse de recurenți sunt ample și descriu modalitatea de evidențiere a conturilor în contabilitate, arătându-se că prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost încălcate normele europene în această materie.

Un al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că judecătorul a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., nerespectând rolul său activ cu consecința neaplicării dreptului european care este prioritar față de dreptul intern. Judecătorul român este și judecător european și are obligația să înlăture aplicarea legislației secundare, dacă aceasta nu corespund legii interne și nici normelor europene.

Un al patrulea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ., permițând instanței de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept deduse judecății.

S-a invocat ca argument încălcarea dreptului Uniunii Europene, cu referire la art. 5 din C. civ., arătându-se că statul român a adoptat o legislație în contradicție cu Regulamentele și Directivele UE - Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 și Directivele IV - VII).

La data de 26.09.2016 a depus întâmpinare la dosarul cauzei, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S. fostă A.V.A.S.), solicitând respingerea recursului formulat de revizuentul A., ca nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, deoarece nu s-a dovedit nici încălcarea dreptului unional și nici încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale părților.

De altfel, revizuenții au beneficiat, în temeiul Legii nr. 10/2001, de calitatea de persoane îndreptățite la obținerea despăgubirilor pentru naționalizarea SC M. SA, respectiv pentru cele nouă milioane de acțiuni deținute la această societate de antecesorii reclamanților din Dosarul nr. x/2008, în care s- pronunțat Decizia civilă nr. 415A/10.06.2010 a Curții de Apel București.

Intimata A.A.A.S. a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de revizuentul A.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legile în vigoare privind calculul despăgubirilor, respectiv art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 31.2 din H.G. nr. 250/2007, art. 142 pct. 1 C. com., art. 23 și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs s-a arătat că recalcularea valorii acțiunilor pentru care se acordă despăgubiri conform dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se face pe baza activului net din ultimul bilanț contabil.

Intimata are obligația să emită o decizie motivată, în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale - Legea nr. 165/2013 și să înainteze decizia Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale incidente în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de regimul comunist se desprinde concluzia că AAAS nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, intimata având obligația de a emite decizia motivată și de a propune acordarea despăgubirilor conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată. Decizia se va emite cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 315 și art. 304

1

C. proc. civ. din 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă. Deși în cauză au fost depuse două cereri de recurs, motivele sunt comune, urmând ca instanța să le grupeze și să le analizeze împreună.

i) Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Sunt neîntemeiate susținerile recurenților că instanța de fond nu a respectat limitele deciziei de casare, în sensul că a omis să pună în discuția părților argumentele invocate în susținerea cererii de revizuire pentru se realiza respectarea pe deplin a principiilor disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ al judecătorului, în scopul asigurării accesului părților la dublul grad de jurisdicție.

Instanța de fond, în rejudecare, a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că s-a conformat indicaților Înaltei Curți de a pune în discuția părților temeiul de drept al cererii de revizuire, respectiv art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil, cu analizarea în considerente a tuturor argumentelor invocate în cererea de revizuire.

Curtea de Apel București a analizat toate susținerile revizuenților, inclusiv cele referitoare cu Regulamentele și Directivele UE - Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008, arătând în mod explicit că acestea nu au fost încălcate și că, în esență, aspectele invocate de revizuenți nu sunt reglementate de normele de drept unional.

Este neîntemeiată critica revizuenților că soluția pronunțată de instanța de fond după casare este lipsită de temei juridic, fiind în contradicție cu Sentința nr. 6276 din 28 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în primul ciclu procesual.

Potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile casate nu au nicio putere, ceea ce înseamnă că acestea nu mai produc niciun efect juridic, iar instanța de fond, în rejudecare este obligată să se conformeze indicațiilor date de instanța de control judiciar. Soluția pronunțată în al doilea ciclu procesual este conformă cu dispozițiile legale incidente în cauză, litigiul fiind analizat sub toate aspectele deduse judecății.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, răspunzând tuturor argumentelor și susținerilor revizuenților, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., astfel încât criticile din recurs apar ca fiind nefondate.

ii) Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este neîntemeiată susținerea recurenților că instanța de fond în mod eronat nu a reținut încălcarea dreptului european de către Guvernul României. Deși revizuenții au invocat în drept și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aceste norme de drept sunt invocate în mod formal, deoarece criticile formulate se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se referă la principiul priorității dreptului european, care înseamnă că dreptul Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii (primar sau derivat), primează asupra dreptului național în ansamblul său, inclusiv în fața normelor sale constituționale.

Curtea Europeană de Justiție a statuat că, pentru a garanta, atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 58).

Pentru a putea fi invocate dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este esențial să se stabilească mai întâi dacă este în discuție un aspect reglementat de dreptul unional și dacă instanța națională, procedând la soluționarea litigiului a încălcat normele europene incidente în cauza.

Or, restituirea proprietăților preluate abuziv de regimul comunist și modalitatea de calcul a despăgubirilor nu cad sub incidența dreptului UE și nici a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Deși s-a invocat încălcarea normelor instituite de Cartă, acestea trebuie coroborate cu dispozițiile art. 52 alin. (2), potrivit cărora: "Drepturile recunoscute prin prezenta cartă care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea."

Interpretarea sistematică și cea teleologică impun concluzia că drepturile prevăzute de cartă trebuie să fie corelate cu dreptul unional. Cu alte cuvinte, nu se poate invoca un drept prevăzut de Cartă, independent de un drept protejat prin dreptul Uniunii Europene. De principiu, ar putea fi invocat un drept de proprietate sau un alt drept fundamental, numai dacă prin exercitarea acestuia s-ar împiedica libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor sau persoanelor.

Jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxembourg este relevantă în acest sens, de exemplu, în cauza Elena Podinche împotriva României (ECLI:EU:C:2015:313) s-a statuat că: "În cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, Curtea poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competențelor atribuite Uniunii Europene (a se vedea Ordonanța Vino, C-161/11, EU:C:2011:420, punctul 25, Ordonanța Corpul Național al Polițiștilor, C-434/11, EU:C:2011:830, punctul 13, și Ordonanța Schuster & Co Ecologic, C-371/13, EU:C:2013:748, punctul 14).

În ceea ce privește în special carta, articolul 51 alin. (1) din aceasta prevede că dispozițiile sale se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Articolul 6 alin. (1) Tratatul privind Uniunea Europeană, care atribuie o valoare obligatorie cartei, precum și articolul 51 alin. (2) din aceasta din urmă precizează că dispozițiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea Siragusa, C-206/13, EU:C:2014:126, punctul 20, Ordonanța Balázs și Papp, C-45/14, EU:C:2014:2021, punctul 20, precum și Ordonanța Yumer, C-505/13, EU:C:2014:2129, punctul 25).

Or, atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe (a se vedea Hotărârea Akerberg Fransson, C-617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, Hotărârea Torralbo Marcos, C-265/13, EU:C:2014:187, punctul 30, și Hotărârea Pelckmans Turnhout, C-483/12, EU:C:2014:304, punctul 20)."

În litigiul dedus judecății nu se ridică probleme legate de dreptul unional, astfel încât, carta nu este aplicabilă, iar dispozițiile sale nu pot fi invocate ca atare. Același raționament juridic poate fi aplicat și cu privire la Regulamentele invocate în cuprinsul cererii de recurs, adică acestea nu sunt incidente, dacă situația dedusă judecății nu este reglementată de dreptul UE.

În consecință, nu s-ar putea invoca o eventuală contradicție între legislația consacrată în H.G. nr. 250/2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 sau oricare alte norme de drept unional.

Or, acest aspect este peremptoriu pentru cererea de revizuire întemeiată pe încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României - cu alte cuvinte, dacă motivele invocate nu pot fi subsumate unei încălcări a dreptului comunitar (drept unional), cererea de revizuire este neîntemeiată.

Așa fiind, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că în litigiu nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât criticile formulate în recurs, apar ca fiind nefondate.

Sunt neîntemeiate criticile revizuenților privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că este nerelevantă trimiterea la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă nu s-a invocat și nu este incidentă nicio hotărâre a instanței de la Strasbourg prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale determinată de hotărârea judecătorească supusă revizuirii. Mai mult, prin decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual s-a statuat cu putere de lucru judecat că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 nu a fost invocat în cauză și instanța de fond nu putea să-l analizeze, astfel încât, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că acest aspect nu putea fi reiterat în rejudecare, criticile formulate în recurs sub acest aspect fiind nefondate.

iii) Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Este neîntemeiată critica revizuenților că instanța nu a analizat încălcarea dreptului Uniunii Europene, cu referire la art. 5 din C. civ., arătându-se că statul român a adoptat o legislație în contradicție cu Regulamentele și Directivele UE - Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 și Directivele IV - VII). În esență, argumentele invocate în cele două recursuri se subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că vizează tot aplicarea legii, fie aceasta legea internă sau dispozițiile de drept unional, chiar dacă formal au fost invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. Criticile formulate în temeiul dispozițiilor menționate au fost analizate de instanța de control judiciar prin raționamentul jurisdicțional emis anterior.

iv) Temeiul de drept al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) coroborate cu art. 304 pct. 9 și cu art. 315 C. proc. civ., urmează să respingă recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de revizuenții A. și I., H., K., F., E., B. și L., toți prin mandatar N. împotriva Sentinței civile nr. 3440 din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV