ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 482/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 octombrie 2013, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtele Garda Financiară, secția Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând anularea raportului din data de 21.06.2010 întocmit de către Garda Financiară, secția Cluj.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2516 din data de 03 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.05.2014 sub nr. x/2013.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2365 din data de 12.09.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin decizia civilă nr. 22 din data de 13.01.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea conflictului de competență ivit între Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și Fiscal, a stabilit că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și Fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.05.2015, sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 1790 din data de 19.06.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâte prin întâmpinări și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A. și S.C. "B." S.R.L., care au solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea admiterii cererii pe fond.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenții au susținut faptul că prima instanță a stabilit în mod eronat natura juridică a actului dedus judecății, întrucât, în realitate, este vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică în vederea executării în concret a legii. Mai precis, raportul în discuție a fost emis de Garda Financiară, secția Cluj în urma efectuării controlului având ca scop evaluarea prejudiciului produs în urma încheierii relației contractuale existente între S.C. C. S.A. și S.C. D. S.A. Ca atare, acest act este apt să genereze efecte juridice și să fie izvorul unui raport juridic delictual, în cadrul căruia cel care a produs prejudiciul este obligat la repararea acestuia, după cum impun dispozițiile art. 1349 din Noul C. civ.

Recurenții au apreciat că sursa vătămării lor se regăsește tocmai în constatările și concluziile actului atacat, deoarece la întocmirea acestuia nu au fost respectate prevederile legale care sunt menite să confere și să întărească tocmai acea prezumție de legalitate de care beneficiază orice act administrativ. Autoritatea publică emitentă a actului nu a efectuat o verificare concretă a documentelor după cum impuneau normele juridice în vigoare.

Intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27.04.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 22.06.2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 13.10.2017.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenții-reclamanți are ca obiect verificarea legalității Raportului din data de 21.06.2010 întocmit de Garda Financiară, secția Cluj, urmare a rezoluției dispuse în Dosarul nr. x/2007 aflat la DNA, secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, în sensul efectuării unui control având ca obiect verificarea achizițiilor publice de transformatoare de tensiune, întrerupătoare și alte componente necesare sistemului energetic, efectuate de S.C. C. S.A., în perioada 2001-2005.

Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, deoarece a apreciat că raportul contestat nu este un act administrativ-fiscal, în condițiile în care cuprinde exclusiv constatări de fapt.

Înalta Curte apreciază că soluția recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit textului legal anterior nominalizat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Conform art. 41 din Codul de procedură fiscală din 2003, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

În speța de față, raportului contestat îi lipsește dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice fiscale, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuși, efecte juridice.

În concret, în cuprinsul raportului au fost prezentate tranzacțiile efectuate de unele societăți, printre care recurenta-reclamantă S.C. "B." S.R.L. și S.C. C. S.A. în perioada analizată. Prin acest raport nu s-au stabilit în sarcina recurenților-reclamanți obligații fiscale, iar concluziile sale nici nu au fost valorificate de către organele fiscale competente printr-un raport de inspecție fiscală care să conducă la emiterea unei decizii de impunere, ca act administrativ-fiscal, potrivit art. 86 Codul de procedură fiscală.

După cum în mod justificat a arătat și prima instanță, constatările de fapt, făcute pe baza analizei documentelor fiscale prezentate, precum și exprimarea unei opinii de specialitate de către reprezentanții Gărzii Financiare nu se încadrează în noțiunea de inspecție fiscală (art. 94 și art. 109 din Codul de procedură fiscală din 2003), deoarece Garda Financiară nu are atribuții de organ fiscal, pentru stabilirea urmărirea și încasarea taxelor și impozitelor, aceste atribuții revenind exclusiv Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor art. 99 din Codul de procedură fiscală din 2003.

În baza dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea operațiunilor administrative poate fi supusă controlului instanței specializate numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și S.C. "B." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1790 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2018.