ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 88/2021

HOTĂRÂRE
15.03.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 88/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra admisibilității în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 209 din 29 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. și B. împotriva deciziei nr. 1023 din 24 iunie 2019 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 au declarat recurs revizuenții, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, recurenții fac referire la argumente de fond, invocate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce vreo critică hotărârii recurate.

Mai mult decât atât, arătând că cererea lor de revizuire (înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă și declinată, în ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1802/Ap/28.11.2019) este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2 și 8 din C. proc. civ., recurenții-revizuenți critică decizia instanței de revizuire pentru că nu s-a pronunțat decât cu privire la motivul prevăzut de pct. 8, nu și cu privire la celelalte două motive, prevăzute de pct. 1 și 2, care excedează competenței de soluționare a instanței supreme, conform dispozițiilor art. 510 din același cod.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât litigiul a început la 21 septembrie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, în vigoare de la 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2021, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

Recurenții A. și B. nu au depus punct de vedere asupra raportului, ci motive suplimentare de nelegalitate a deciziei atacate, înregistrate la dosar la 19 februarie 2021.

Examinând admisibilitatea recursului în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se constată că cererea de recurs nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sunt incidente dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"Art. 486 - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: […]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

(…)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Art. 489 - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că susținerile formulate de recurenți în cererea de recurs nu răspund exigențelor dispozițiilor legale citate, întrucât, în motivare nu se aduce nicio critică hotărârii recurate, sub aspectul soluționării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu judecarea căreia a fost învestită instanța supremă, care ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare.

În consecință, este incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

Anulează recursul declarat de A. și B. împotriva Deciziei nr. 209 din 29 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-18
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 4/2021
, 17 decembrie 2019, s-a împlinit la 17 ianuarie 2020; (v) potrivit ștampilei aplicate pe plicul care a însoțit cererea de revizuire și înscrisurile depuse în susținerea acesteia, aflat la dosarului, calea de atac a fost exercitată la 29 fe
ÎCCJ 2022-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 101/2022
drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și este supusă căii de atac a recursului, astfel cum prevede art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. Recurentul a criticat soluția instanței de revizuire, prin care cererea sa de revizuire a
ÎCCJ 2021-09-06
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 271/2021
prisma art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., și-a declinat competența în favoarea instanței supreme], iar cealaltă a fost depusă la data de 17 ianuarie 2020, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Anterior înregistrării acestei cereri, ca
ÎCCJ 2021-06-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1548/2021
civile nr. 1893/2019 și a deciziei civile nr. 169/2020, pronunțate de Tribunalul Brașov. Prin decizia civilă nr. 616 R din 02 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins contestația în an
ÎCCJ 2023-01-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 76/2023
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul recursului Prin decizia civilă nr. 132/R din 30.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins,
Sursă