ÎCCJ, Decizia nr. 28/2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a suspendat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 4232 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva încheierii menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat contestație în anulare, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.

La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii.

Potrivi art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Contestația în anulare se soluționează (...) potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată", în cauză fiind aplicabile prevederile referitoare la recurs.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, și anume cu dispozițiile art. 148 din C. proc. civ. conform cărora:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura."

Semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul actului procedural de învestire a instanței, pe care l-a semnat.

Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cerința semnăturii este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 174 din C. proc. civ. definește noțiunea de nulitate ca fiind acea sancțiune care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Art. 175 alin. (2) din C. proc. civ. stabilește că, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Legiuitorul a reglementat, însă, și obligația instanței de a pune în vedere părții că are posibilitatea, ca într-un anumit termen, de a îndrepta neregularitățile actului de procedură. Astfel, art. 177 din C. proc. civ. prevede că ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.

Astfel, lipsa semnăturii în cazul cererii de chemare în judecată este sancționată cu nulitatea, potrivit art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., dar aceasta poate fi acoperită în condițiile alin. (2) al aceluiași articol, în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este în instanță, acesta va semna cererea chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.

Pentru acoperirea lipsei semnăturii în cazul cererii de recurs, sancționată cu nulitatea, art. 494 din C. proc. civ. trimite la dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și, implicit, la dispozițiile art. 196 alin. (2) din același cod.

În situația în care cererea de recurs nu este semnată, instanța are obligația de a acorda părții posibilitatea de a semna cererea, sub sancțiunea anulării acesteia, ca nesemnată.

În cauza de față, contestația în anulare formulată de A. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020, nu a fost semnată de parte.

Conform înscrisurilor atașate la filele x, contestatorul a fost încunoștințat la 24 și 30 decembrie 2020 cu privire la obligația de a semna contestația în anulare, sub sancțiunea anulării cererii.

Constatând că partea nu s-a conformat obligației legale de depunere la dosarul cauzei a unui exemplar semnat al cererii și nici nu s-a prezentat personal pentru a o semna, Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători, în temeiul art. 508 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din C. proc. civ., urmează a anula contestația în anulare formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 29 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2021.