ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de

Pensii a Municipiului București, anularea hotărârii nr. 16254/350 din 23 noiembrie

2006, emisă de pârâtă, solicitând obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin

care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada

08 iulie 1944-06 martie 1945.

Motivându-și acțiunea

reclamantul a arătat că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea de acordare

a drepturilor menționate, deși s-a născut la data de 08 iulie 1944 în comuna Râmnic,

județul Constanța, pe timpul strămutării părinților săi din Bulgaria în România.

A menționat că prima soție a tatălui său a decedat pe timpul strămutării, reclamantul

născându-se din a doua căsătorie a tatălui său, mama reclamantului fiind la rândul

său strămutată. În condițiile arătate, tatăl său, strămutat din satul Sever Rădulescu,

comuna Echiscea, județul Caliacra – Bulgaria, s-a stabilit inițial în județul Tulcea,

după care s-a mutat în localitatea Râmnic, județul Constanța, locul nașterii reclamantului.

Prin sentința civilă

nr. 1260 din 14 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantului G.I., a anulat hotărârea nr. 16254/350

din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București,

pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru

perioada de la 18 iulie 1944 până la 06 martie 1945, începând cu data de 01 iulie

2006.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut

la 08 iulie 1944, după ce părinții săi, fiecare strămutat din Bulgaria în România,

s-au căsătorit la 01 martie 1943.

Curtea de Apel București

a considerat că nașterea reclamantului după strămutarea părinților săi nu poate

înlătura existența dreptului prevăzut de Legea nr. 189/2000, întrucât reclamantul

a împărtășit aceleași condiții de trai cu cele ale părinților și fraților săi.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București,

care a solicitat modificarea acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

arătat de către recurentă că cererea formulată de intimat a fost respinsă, deoarece

acesta s-a născut la data de 08 iulie 1944, în comuna Râmnic, județul Constanța,

după 3 ani și 9 luni de la schimbul obligatoriu dintre supușii români de etnie bulgară

din județele Tulcea și Constanța (în delimitarea dinainte de 14 iunie 1925) și supușii

de etnie română din județele Durostor și Caliacra, stipulat în prevederile art.

3 al Tratatului încheiat la Craiova între România și Bulgaria în data de 07 septembrie

astfel încât nu poate face și nici nu a făcut dovada persecuției etnice invocate.

Recurenta a precizat că

pot beneficia de prevederile legii în discuție și persoanele concepute, la momentul

strămutării părinților, întrucât copilul conceput se consideră că există, iar drepturile

i se recunosc încă de la concepție, dacă s-a născut viu. Per a contrario, nu pot

beneficia de această reglementare copiii concepuți după strămutare, născuți pe teritoriul

României, pe considerentul că au suferit privațiuni din cauza statutului de strămutat

pe care l-au avut părinții lor.

În opinia recurentei,

dacă legiuitorul ar fi considerat că și copiii născuți după strămutarea părinților

sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii ca și părinții

lor, ar fi prevăzut în mod expres aceasta și nu ar mai fi limitat prevederile legii

(data limită de aplicare fiind 06 martie 1945), instituind astfel o discriminare

față de cei născuți după această dată.

Intimatul a formulat concluzii

scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată,

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Sentința criticată este

legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau

art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.

Instanța de fond a analizat

corect situația de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat

în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, conform art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții din

motive etnice, după cum urmează: „lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât

cea de domiciliu”.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Art. 2 din Normele de

aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, explicitează ce se înțelege

prin persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv „persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare

a unui tratat bilateral.”

Cum strămutarea (refugiul)

din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție

etnică, ce durează pe toată durata strămutării (refugiului), în mod legal instanța

de fond a apreciat că și copilul născut în timpul acestei perioade are același statut

cu cel al părinților săi.

A raționa altfel ar însemna

ca la condiții de viață identice, în urma strămutării, să se aplice un regim juridic

diferențiat, încălcându-se, prin urmare, principiul egalității de tratament și al

nediscriminărilor sociale.

Potrivit art. 6 din O.U.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea acestui act normativ,

dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte

oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este

posibilă, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Situația de refugiat intimatului-reclamant

a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor

G.M. și C.M., precum și copiile actelor de stare civilă ale acestuia, Declarațiunea

de avere întocmită la 11 septembrie 1940, alături de hotărârea nr. 10240/9441 din

06 februarie 2004 prin care Casa de Pensii a Municipiului București a recunoscut

fratelui intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În consecință, pentru

considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat

la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1260 din

14 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2008.