ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea hotărârii nr. 16254/350 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, solicitând obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 08 iulie 1944-06 martie 1945. Motivându-și acțiunea reclamantul a arătat că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor menționate, deși s-a născut la data de 08 iulie 1944 în comuna Râmnic, județul Constanța, pe timpul strămutării părinților săi din Bulgaria în România.

A menționat că prima soție a tatălui său a decedat pe timpul strămutării, reclamantul născându-se din a doua căsătorie a tatălui său, mama reclamantului fiind la rândul său strămutată. În condițiile arătate, tatăl său, strămutat din satul Sever Rădulescu, comuna Echiscea, județul Caliacra – Bulgaria, s-a stabilit inițial în județul Tulcea, după care s-a mutat în localitatea Râmnic, județul Constanța, locul nașterii reclamantului. Prin sentința civilă nr. 1260 din 14 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului G.I., a anulat hotărârea nr. 16254/350 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada de la 18 iulie 1944 până la 06 martie 1945, începând cu data de 01 iulie 2006. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 08 iulie 1944, după ce părinții săi, fiecare strămutat din Bulgaria în România, s-au căsătorit la 01 martie 1943. Curtea de Apel București a considerat că nașterea reclamantului după strămutarea părinților săi nu poate înlătura existența dreptului prevăzut de Legea nr. 189/2000, întrucât reclamantul a împărtășit aceleași condiții de trai cu cele ale părinților și fraților săi. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, care a solicitat modificarea acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat de către recurentă că cererea formulată de intimat a fost respinsă, deoarece acesta s-a născut la data de 08 iulie 1944, în comuna Râmnic, județul Constanța, după 3 ani și 9 luni de la schimbul obligatoriu dintre supușii români de etnie bulgară din județele Tulcea și Constanța (în delimitarea dinainte de 14 iunie 1925) și supușii de etnie română din județele Durostor și Caliacra, stipulat în prevederile art. 3 al Tratatului încheiat la Craiova între România și Bulgaria în data de 07 septembrie 1940. Reclamantul s-a născut pe teritoriul României și nu a părăsit niciodată țara, astfel încât nu poate face și nici nu a făcut dovada persecuției etnice invocate.

Recurenta a precizat că pot beneficia de prevederile legii în discuție și persoanele concepute, la momentul strămutării părinților, întrucât copilul conceput se consideră că există, iar drepturile i se recunosc încă de la concepție, dacă s-a născut viu. Per a contrario, nu pot beneficia de această reglementare copiii concepuți după strămutare, născuți pe teritoriul României, pe considerentul că au suferit privațiuni din cauza statutului de strămutat pe care l-au avut părinții lor. În opinia recurentei, dacă legiuitorul ar fi considerat că și copiii născuți după strămutarea părinților sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii ca și părinții lor, ar fi prevăzut în mod expres aceasta și nu ar mai fi limitat prevederile legii (data limită de aplicare fiind 06 martie 1945), instituind astfel o discriminare față de cei născuți după această dată.

Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat. Sentința criticată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: „lit.

c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu”. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Art. 2 din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.” Cum strămutarea (refugiul) din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării (refugiului), în mod legal instanța de fond a apreciat că și copilul născut în timpul acestei perioade are același statut cu cel al părinților săi. A raționa altfel ar însemna ca la condiții de viață identice, în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se, prin urmare, principiul egalității de tratament și al nediscriminărilor sociale.

Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Situația de refugiat intimatului-reclamant a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor G.M. și C.M., precum și copiile actelor de stare civilă ale acestuia, Declarațiunea de avere întocmită la 11 septembrie 1940, alături de hotărârea nr. 10240/9441 din 06 februarie 2004 prin care Casa de Pensii a Municipiului București a recunoscut fratelui intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1260 din 14 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.