ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința din camera de consiliu de la 22 aprilie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.09.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Obârșia-județul Olt, B.-Primar al Comunei Obârșia, C.-secretar al Primăriei Comunei Obârșia, D.-Șeful Biroului Agricol din cadrul Primăriei Comunei Obârșia Olt, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Olt, E.-Director Executiv al APIA Olt și F.-Director Executiv Adjunct al APIA Olt, obligarea pârâților să-i furnizeze anumite informații cu privire la terenul al cărui comoștenitor este conform titlului de proprietate nr. x din 19.12.2003 emis de Comisia Județeană Olt.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 raportate la Legea nr. 544/2001.
1.2. Prin sentința civilă nr. 596 din 2 februarie 2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
A reținut instanța, în esență, că reclamantul nu are un domiciliu în România și că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu reglementează situația în care reclamantul persoană fizică nu are domiciliul în România.
Astfel, în raport cu art. 111 C. proc. civ., care se aplică în completare, reclamantul se poate adresa și instanței de la sediul autorității pârâte.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Tribunalul Olt, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 253 din 26 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.
A reținut instanța, în esență, că temeiul juridic al cererii formulate de reclamant se regăsește în dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora reclamantul se poate adresa secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice.
Conform dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data promovării acțiunii, 23.09.2020, reclamantul persoană fizică se poate adresa exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.
Având în vedere că reclamantul are domiciliul în Canada și are stabilită reședința în București, competența de soluționare a cererii revine Tribunalului București.
Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Olt, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte reține că, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată dispun că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".
3.1. Deci, de principiu, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, conflictul negativ de competență fiind generat de faptul că art. 10 din lege nu reglementează situația în care reclamantul persoană fizică nu are domiciliul în România.
Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.
De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.
Or, în materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.
Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.
3.2. Reclamantul A. a precizat faptul că nu are domiciliul în România, ci în Canada, aspect care reiese din copia cărții de identitate depuse la dosar.
Or, în ipoteza în care reclamantul are domiciliul în străinătate, sunt incidente dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".
De asemenea, reținând situația particulară din cauză și faptul că acțiunea a fost întemeiată de reclamant și pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, din punct de vedere al competenței teritoriale sunt relevante și dispozițiile art. 22 alin. (1) din această lege, potrivit cărora reclamantul se poate adresa secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază se află sediul autorității ori al instituției publice.
3.3. Prin urmare, în raport cu cele reținute anterior, reclamantul neavând domiciliul în România, competența se va stabili în favoarea instanței de la sediul autorității pârâte.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Primăria Obârșia-județul Olt, B., C., D., Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Olt, E., F. în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.