ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2879/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2879/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 13 mai 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, la data de 08.04.2020, reclamanta Comuna Oltina prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea deciziei nr. 27883/29.10.2019 emisa de parata AFIR, prin care a fost respinsa contestația înregistrata sub nr. x/04.10.2019 formulata de reclamanta; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.08.2019, emis de AFIR si înregistrat sub nr. x/02.09.2019, privind proiectul "Dotarea căminelor culturale din localitățile Oltina si Răzoarele in scopul conservării si promovării culturii tradiționale locale" cu consecința stingerii creanței stabilite, de 45172,40 RON si a dobânzilor.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 4562 din data de 02.10.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în speță, nu autoritatea publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 are calitatea de reclamant, ci o are pe aceea de pârât, astfel că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, respectiv competentă este instanța de la sediul reclamantului.
2.2. Hotărârea Tribunalului Constanța
Prin sentința civilă nr. 470 din data de 19.03.2021, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, acestea atribuind competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului în ipotezele în care reclamantul este autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența".
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Reclamanta Comuna Oltina prin Primar a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea deciziei nr. 27883/29.10.2019 emisa de parata AFIR, prin care a fost respinsă contestația înregistrată sub nr. x/04.10.2019 formulată de reclamanta; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.08.2019, emis de AFIR si înregistrat sub nr. x/02.09.2019, privind proiectul "Dotarea căminelor culturale din localitățile Oltina si Răzoarele in scopul conservării si promovării culturii tradiționale locale" cu consecința stingerii creanței stabilite, de 45172,40 RON si a dobânzilor.
În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 09.04.2020:
"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 09.04.2020.
Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.
În speță, Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de litigiu ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.
În consecință, interpretarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.
Or, câtă vreme legiuitorul nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Comuna Oltina prin Primar și pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.