ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2235/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.05.2020, reclamantul Consiliul Județean Olt a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare-AMPOS Mediu, anularea Notei de neconformitate nr. x/27.09.2019 și a Deciziei nr. de soluționare a contestației nr. 93523/27.11.2019.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 6016 din 17 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că litigiul dedus judecății nu se poartă între două autorități publice, ci între o autoritate publică, emitentă a actului administrativ considerat nelegal, și o persoană pretins vătămată – reclamantul, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacționând în regim de putere publică, ci adresîndu-se instanței de contencios administrativ ca orice persoană vătămată.

Prin urmare, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în sensul că revine instanței de la sediul reclamantului competența exclusivă de soluționare a cauzei, iar reclamantul Consiliul Județean Olt are sediul în județul Olt.

2.2. Hotărârea Tribunalului Olt – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 187 din 09 martie 2021, Tribunalul Olt – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Olt a avut în vedere calitatea reclamantului și sediul pârâtului. Astfel, calitatea reclamantului de autoritate publică este în măsură să atragă incidența art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar Tribunalul București este competent să judece prezentul litigiu, ca instanță în circumscripția căreia este situat sediul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În cauză, reclamantul Consiliul Județean Olt, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare – A.M. P.O.S. Mediu, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Notei de neconformitate nr. x/27.09.2019 și a Deciziei nr. de soluționare a contestației nr. 93523/27.11.2019.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Consiliul Județean Olt are calitatea de autoritate publică, potrivit art. 107 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul are calitatea de autoritate publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de autoritate publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o autoritate publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care autoritatea publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de autoritate publică a reclamantului Consiliul Județean Olt și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Județean Olt și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare – A.M. P.O.S. Mediu în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamantul Consiliul Județean Olt și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare – A.M. P.O.S. Mediu în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.