ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1050/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene - Direcția Generala Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, a solicitat anularea Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021, aferent contractului de lucrări nr. x/13.07.2021 CL25Y, având ca obiect "Extinderea facilităților de captare, înmagazinare si tratare apa potabilă în aglomerarea Balteni-Perieti-Schitu", comunicat sub numărul x/15.10.2021 și înregistrat cu nr. x/15.10.2021, precum și a Deciziei nr. 6298/14.12.2021, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 396 din 31 august 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, raportat la subiectele raportului juridic litigios, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului București, fiind aplicabilă teza finală a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 6521 din 08 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

În motivarea hotărârii, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că reclamantul nu are calitatea de autoritate publică în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din ansamblul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 s-a constatat că în raportul de drept administrativ dedus judecății nu reclamantul are calitatea de autoritate publică în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind beneficiarul contractului de finanțare, ci pârâtul este organul de stat care acționează în regim de putere publică iar în virtutea competenței legale, de gestionare a fondurilor europene a și emis actele administrative care sunt contestate în prezenta cauză, reclamantul având în speță calitatea de persoană vătămată.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, a solicitat anularea Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021, aferent contractului de lucrări nr. x/13.07.2021 CL25Y, având ca obiect "Extinderea facilităților de captare, înmagazinare si tratare apa potabilă în aglomerarea Balteni-Perieti-Schitu", comunicat sub numărul x/15.10.2021 și înregistrat cu nr. x/15.10.2021, precum și a Deciziei nr. 6298/14.12.2021, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului autoritate publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente teritorial să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta A. S.A. are calitatea de autoritate publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".

Astfel, reclamanta are calitate de autoritate publică asimilată, având în vedere faptul că, deși este o societate înființată în anul 2007 în baza Legii nr. 31/1990, conform Legii nr. 31/1990, prin reorganizarea vechii regii autonome – RAGC, are capital integral public și prestează un serviciu de utilități publice dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, precum și de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, încadrându-se în definiția operatorului de servicii de utilități publice dată de art. 2 lit. g) din această lege privind serviciile comunitare de utilități publice.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de autoritate publică.

Deși, în prezenta cauză, reclamanta A. S.A. acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o autoritate publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care se acționează în calitate de parte vătămată și cele în care se acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de autoritate publică a reclamantei A. S.A. și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.