ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2020

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din 25 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 96 din 05 aprilie 2019 a aceleiași instanțe, dată în dosarul nr. x/2019.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin contestația la executare ce formează obiectul cauzei, contestatorul A. a solicitat să fie condamnat, în parte, pentru fiecare din cele trei infracțiuni (o faptă de proxenetism și două violuri) comise pe teritoriul statului italian (pentru săvârșirea cărora autoritățile străine i-au aplicat pedeapsa de 16 ani închisoare) și, conform art. 35 C. pen., pedepsele aplicate să fie contopite, urmând să execute maximul prevăzut de legea penală română.

Verificând actele dosarului, instanța de fond a constatat că, prin sentința penală nr. 96 din 05 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia.

Totodată, s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și, în consecință, a fost recunoscută sentința nr. 14304/14-63435/13 R.G.N.R., 4190/1415 R.G. pronunțată la data de 30 septembrie 2014 de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Apel din Roma nr. 3843/15-6013/15 R.G., prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol în formă continuată, prevăzută de art. 81, 609 bis C. pen. italian (persoană vătămată B.) și de art. 81, 609 bis, 609 ter 5 C. pen. italian (persoană vătămată C.), extorsiune, prevăzută de art. 629 C. pen. italian, și proxenetism, prevăzută de art. 81 C. pen. italian și art. 3 din Legea nr. 75/1958 (persoane vătămate B. și C.), fapte care au corespondent în legislația română în infracțiunile de viol, în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.), viol, în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.), proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată B.), și proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2), (3) C. pen. (persoană vătămată C.).

S-a dispus transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 16 ani (5840 zile) închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 19 decembrie 2013 la zi.

S-a constatat că statul de condamnare a acordat beneficiul a 360 zile câștigate în vederea liberării condiționate.

Curtea a observat, totodată, că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele pentru care se poate formula contestație la executare, deoarece instanța de executare nu poate proceda la rejudecarea cauzei pentru care s-a dispus condamnarea de către autoritățile italiene și nici nu poate stabili un alt cuantum al pedepsei rezultante printr-o altă modalitate de calcul, conform dispozițiilor C. pen. român.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termen legal, condamnatul A., fără a o motiva.

Cu prilejul dezbaterilor, contestatorul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea contestației la executare și reducerea pedepsei stabilite de autoritățile italiene, prin aplicarea unei alte modalități de calcul a acesteia.

Examinând calea de atac promovată de condamnatul A., prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, prin raportare la dispozițiile art. 4251 C. proc. pen. și art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată, în mod corect prima instanță respingând contestația formulată de acesta împotriva executării sentinței penale nr. 96 din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Astfel, contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea acestora, nu și de legalitatea și temeinicia lor.

Această concluzie rezultă din dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ce reglementează expres cazurile în care se poate face contestație împotriva executării hotărârii penale, respectiv: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă (lit. a), când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare (lit. b), când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșoare a pedepsei (lit. d).

Verificând, din această perspectivă, cererea de contestație la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că, în speță, nu este incident niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen., acesta solicitând, în realitate, rejudecarea cauzei în care a fost condamnat de către autoritățile judiciare italiene și stabilirea unui alt cuantum al pedepsei rezultante, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 35 C. pen. și a aplicării unei alte modalități de calcul, respectiv cea prevăzută de legislația penală română.

Aceste aspecte nu pot fi, însă, reexaminate în această procedură, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, situație care nu se regăsește în speță. Mai mult decât atât, respectiva solicitare nu putea forma obiectul analizei nici în procedura de recunoaștere și executare a unei hotărâri străine, acesta fiind strict reglementat de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, și circumscris verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 167 din același act normativ.

De altfel, contestatorul nici nu a indicat în cererea formulată vreunul din cazurile reglementate de art. 598 C. proc. pen., ci doar s-a arătat nemulțumit de "omisiuni cuprinse în mandatul de executare a pedepsei de 16 ani" închisoare aplicată de autoritățile judiciare italiene și recunoscută prin sentința penală nr. 96 din 5 aprilie 2019 a Curții de Apel Craiova, fără a da lămuriri suplimentare cu privire la natura acestora.

Față de considerentele mai sus expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 139 din 25 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 139 din 25 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM