ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1735 din 20.12.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost condamnat inculpatul A., coroborat cu art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit în sarcina inculpatului respectarea următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. proc. pen., s-a impus inculpatului A., pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile la una dintre următoarele instituții: Direcția de Sănătate Publică Alba Iulia sau Spitalul Județean Alba Iulia

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., art. 96 C. pen. a fost atrasă atenția inculpatului A. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere, nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, sau neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, va impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 19 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta, cu titlu de daune materiale, a sumei de 48416 RON

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d), raportat art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. bunurile aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Constanța, conform dovezii seria/nr. CT 92478/04.04.2017

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 6000 RON avansate de către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, următoarele:

Conform procesului-verbal din data de 22.03.2017, în jurul orelor 1200, lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au constatat că la poarta de acces nr. 5, staționat în interiorul incintei portuare se află un autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, condus de un bărbat identificat ulterior în persoana inculpatului A...

În portbagajul autoturismului s-au descoperit 4 cutii din carton de culoare maro, toate sigilate inscripționate 20 kg Made in Indonesia, B., C. și 99 pachete din material plastic de diferite culori, inscripționate x, Made in UAE.

În drept, s-a reținut că acțiunea inculpatului, care la data de 22.03.2016, a deținut și transportat 4 cutii a câte 20 kg de cărbuni, proveniență Indonezia și 99 de pungi, a câte 1 kg cu aromă pentru narghilea, proveniență Statele Arabe Unite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpatul A. și partea civilă ANAF -DGRFP Galați - AJFP Constanța.

Partea civilă, în apelul formulat a solicitat obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumei de 48.416 RON calculate din ziua imediat următoare expirării termenului de plată a obligației principale, respectiv, 22.03.2017 și până la data achitării efective a sumei.

Inculpatul A. a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, apreciind că sentința apelată este nelegală atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile.

Prin Decizia penală nr. 940/P din 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1735 din 20.12.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

A fost admis apelul declarat de apelanta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței penale nr. 1557 din 26.11.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a fost desființată, în parte, sub aspectul laturii civile, Sentința penală nr. 1735 din 20.12.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018, și rejudecând:

A fost obligat inculpatul A. la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate de la 22.03.2017 până la data plății efective a debitului principal, către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părții civile au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 940/P din 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, A., prin apărător ales, av. D. a declarat recurs în casație la data de 24.02.2021.

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la latura penală a cauzei:

Inculpatul, prin apărător a arătat că pentru a exista infracțiunea de contrabandă asimilată este necesar:

- fie să se cunoască proveniența bunurilor ca fiind din contrabandă,

- fie să fie destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

S-a arătat că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel, nu a motivat hotărârea, nefiind analizate elementele de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă asimilată. Totodată nu s-a dovedit dacă inculpatul ar fi cunoscut că bunurile deținute ar fi provenit din contrabandă, nici că ar fi fost destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Referitor la latura civilă cauzei;

S-a arătat că, în mod nelegal, a fost admis apelul părții civile, acordându-i-se nu doar pretinsul prejudiciu, ci și dobândă legală. Asupra stabilirii prejudiciului a planat un dubiu încă din faza de urmărire penală, în condițiile în care (prin adresa de la dosar urmărire penală), partea civilă a precizat că există o distincție între tutun de narghilea și aromă de narghilea, iar această distincție se face prin încadrarea în baze tarifare diferite.

În cursul judecății s-a dispus efectuarea unei expertize asupra pungilor de aromă de narghilea și a rezultat că nu conțin deloc tutun. Având în vedere acest rezultat, s-a dispus emiterea unei adrese către partea civilă pentru a preciza dacă înțelege să solicite în continuare daune materiale precum și cuantumul acestora, având în vedere că în cererea inițială de constituire ca parte civilă prejudiciul a fost determinat de existența tutunului. Răspunsul părții civile a fost că pentru substanța expertizată ce nu conține tutun nu poate stabili un prejudiciu.

Cu toate acestea, instanța de fond a admis acțiunea civilă fără ca prejudiciile să fi fost dovedite, ba mai mult, chiar au fost infirmate întrucât produsele deținute nu conțineau tutun, iar instanța de apel i-a acordat și dobândă legală și penalități de întârziere.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casație, casare ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului și respingerea acțiunii civile, ca nefondată.

Prin încheierea din data de 05 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La termenul din data de 16 iunie 2021, cauza a fost luată în dezbateri, susținerile părților au fost consemnate în partea introductivă a prezentei nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casație de față, inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curți pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv infracțiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, susținând că nu s-a demonstrat cu nicio probă că bunurile deținute de inculpat provin din contrabandă sau că acesta ar fi cunoscut proveniența lor.

Înalta Curte constată că potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpat și în fața instanței de apel, iar prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Constanța a analizat aceste critici și a apreciat că nu sunt întemeiate.

În recursul în casație formulat, inculpatul, prin apărător susține că nu s-au analizat elementele de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă asimilată și nu s-a dovedit nici că ar fi cunoscut că bunurile deținute ar fi provenit din contrabandă, nici că ar fi fost destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În esență, se susține că pentru existența infracțiunii de contrabandă asimilată este necesar: fie să se cunoască proveniența bunurilor ca fiind din contrabandă, fie să fie destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se constată că dispozițiile legale menționate nu sunt incidente în cauză.

Astfel, critica constând în aceea că instanța de apel nu a analizat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie și totodată că nu a expus argumentele în baza cărora aceste apărări sunt neîntemeiate nu se încadrează în cazul de casare indicat de recurent, aspectele putând fi analizate eventual în celelalte căi extraordinare de atac reglementate.

Referitor la susținerea recurentului potrivit cu care nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă asimilată, întrucât nu a cunoscut că bunurile deținute ar fi provenit din contrabandă și nici că ar fi fost destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă, Înalta Curte apreciază în mod asemănător că raportat la această afirmație nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sens în care se prezintă următoarele argumente:

Potrivit art. 270 din Legea nr. 86/2006:

(1) Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, asimilată infracțiunii de contrabandă, este unul complex deoarece apără atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului consolidat al statului, cât și regimul frontierei de stat.

Ca și în cazul infracțiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din aceeași lege, se urmărește sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Din analiza textelor de incriminare menționate mai sus se observă că în situația infracțiunii asimilate de contrabandă menționată la alin. (3) nu se prevede cerința ca subiectul activ să cunoască că bunurile sau mărfurile provin din săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă, textul folosind doar termenul generic de contrabandă.

Înalta Curte constată că legiuitorul incriminează ca modalități alternative ale elementului material acțiunile de deținere și de transport, acțiuni care sunt fără dubiu demonstrate de probatoriul aflat la dosar.

Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză Curtea de Apel a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, reținându-se că, la data de 22.03.2016, a deținut și transportat 4 cutii a câte 20 kg de cărbuni, proveniență Indonezia și 99 de pungi, a câte 1 kg cu aromă pentru narghilea, proveniență Statele Arabe Unite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din legea nr. 86/2006

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Arătăm că instanța de apel a ajuns la concluzia că recurentul cunoștea că bunurile provin din contrabandă în baza materialului probator administrat în cauză.

Pentru a se ajunge la o concluzie contrară Înalta Curte ar fi obligată să reanalizeze întreg materialul probator, ceea ce nu este posibil în calea de atac a recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta întrunește elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, realizându-se o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune.

Referitor la recursul în casație formulat de inculpatul A. cu privire la latura civilă a cauzei;

Înalta Curte, constată că prevederile art. 436 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. pen. recunosc capacitatea procurorului, inculpatului, părții civile și părții responsabile civilmente de a exercita calea extraordinară de atac a recursului în casație cu privire la latura civilă.

Totodată, se observă că, prin raportarea acestor din urmă dispoziții procedurale la prevederile art. 438 din C. proc. pen., se restrânge capacitatea părților privind calea extraordinară de atac a recursului în casație cu privire la latura civilă, prin neprevederea expresă a unui caz în care se poate face recurs în casație cu privire la acest aspect.

Motivele de recurs în casație prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. vizează: nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea în mod greșit a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greșită a grațierii pedepsei aplicate inculpatului și aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație incidența, în cauză, a dispozițiilor referitoare la modul de soluționare a laturii civile.

Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul cu nr. x/2018

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - GV