ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 197/P din data de 18 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a fost stabilită pentru inculpata A., pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen. și art. 76 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Constanța.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și primă instanță.

Onorariul parțial avocatului desemnat din oficiu în suma de 100 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22.06.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a fost trimisă în judecată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 27.02.2019 a judecătorului de cameră preliminară s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22.06.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și s-a dispus începerea judecății cauzei.

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor B., C., D., E.; înregistrările video realizate cu camerele video amplasate în sediul Judecătoriei Constanța; procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video înregistrate pe suport optic DVD-R marca x, intitulat x; procesul-verbal de percheziție din data de 20.07.2017, înscrisuri, inclusiv cele depuse de inculpată în ambele faze procesuale, declarațiile inculpatei A..

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situația de fapt:

În data de 02.11.2016 inculpata A. s-a prezentat la arhiva civilă a Judecătoriei Constanța și a solicitat spre studiu dosarul civil nr. x/2012, primind dosarul de la martora B., aspect confirmat de inculpată și de martora B., dar rezultând în mod obiectiv din înregistrările video efectuate de sistemul video amplasat în incinta arhivei civile a Judecătoriei Constanța. Trebuie menționat că inculpata a mai primit spre studiu, în același timp, și Dosarul nr. x/2012, ambele dosare având coperte de culoare albă, după care s-a așezat la un birou din arhiva civilă pentru a studia cele două dosare civile; conform înregistrării video, cele două dosare au fost primite spre studiu la ora 12:58:51. După primirea dosarele, inculpata s-a așezat lângă o persoană de sex masculin și a rămas la birou până la ora 12:36:48 când, profitând de neatenția personalului arhivei, a luat de pe birou unul din dosare și l-a ascuns sub birou, probabil punându-l sub haină sau într-o geantă. După ce a așezat peste dosarul rămas câteva coli și o agendă pe care o avea asupra sa, a părăsit incinta arhivei civile la ora 12:39:34, rămânând pe birou înscrisurile inculpatei și unul dintre dosare. În perioada de timp trecută până la revenirea inculpatei în arhiva civilă nicio persoană nu s-a apropiat de documentele rămase pe masa de studiu.

La ora 13:04:13, inculpata a revenit în arhiva civilă și s-a așezat din nou la birou, unde a continuat studierea unor înscrisuri. La ora 13:09:33 a luat de pe masă celălalt dosar cu coperți albe și l-a ascuns sub haină (13:09:45), iar după câteva secunde, timp în care a privit în jur și a observat că nu este văzută de alte persoane, la ora 13:09:59, s-a ridicat și de pe raftul aflat în stânga sa, situat la distanță mică, a luat un dosar cu coperți galbene, pe care l-a întors cu coperta a patra deasupra, pentru a nu se putea vedea ce anume este scris pe prima copertă și l-a așezat peste documentele și agenda așezate lăsate pe masa de studiu, iar apoi a ieșit din arhiva civilă. Din înregistrarea video realizată pe holul Judecătoriei Constanța se observă faptul că inculpata a ieșit din incinta instanței, iar ulterior a revenit.

La ora 13:38:40 inculpata a reintrat în incinta arhivei civile, s-a așezat la masa de studiu și apoi a scos din poșetă un dosar cu coperți albe pe care l- a așezat sub cel cu coperți galbene, pe masă (ora 13:39:41). La ora 13:46:19 s-a ridicat de la masa de studiu și a înmânat martorei B. două dosare, respectiv pe dosarul civil nr. x/2012 (cu coperți albe) și pe cel cu coperți galbene, susținând că acele dosare i-au fost înmânate spre studiu.

Înregistrarea video redă cu fidelitate aceste aspecte, dar conduita mai sus descrisă a inculpatei este confirmată și de martorele B. și D., ambele grefier arhivar la arhiva civilă a Judecătoriei Constanța.

Martora B., care a discutat în mod direct cu inculpata, a declarat că a solicitat inculpatei să îi restituie și dosarul civil nr. x/2012 al Judecătoriei Constanța, iar inculpata i-a precizat că îl va aduce, după care a părăsit arhiva civilă, iar martora a mers după inculpată și au discutat din nou pe holul instanței, primind același răspuns de la inculpată; martora B. s-a întors în arhiva civilă, însă după terminarea programului cu publicul inculpata a revenit în arhiva civilă și a precizat că a dus dosarul la procuror; peste câteva zile, inculpata a revenit în arhiva civilă și a comunicat martorei că dosarul este la procuror.

Martora B. a sesizat dispariția dosarului către conducerea Judecătoriei Constanța, fiind întocmit referatul din data de 02.11.2016 (dosar UP), iar la data de 03.11.2016 a fost formulată plângerea penală de către Judecătoria Constanța.

În drept, fapta inculpatei A. care, în data de 02.11.2016 a sustras din incinta arhivei civile a Judecătoriei Constanța dosarul civil nr. x/2012 al acestei instanțe, pe care îl primise spre studiu, scoțând dosarul din sediul instanței fără a avea acordul personalului instanței, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracțiunii constă în însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui.

Pentru incidența acestei infracțiuni este necesară existența unei situații premisă, respectiv deținerea de către făptuitor, cu orice titlu, a unui bun mobil aparținând altuia. Deținerea bunului cu orice titlu presupune existența unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transferă detenția acelui bun cu obligația restituirii sau a unei anumite folosiri.

Curtea a constatat că inculpatei nu îi fusese încredințată deținerea dosarului civil, ceea ce presupunea dreptul acesteia de a avea în păstrare dosarul; inculpatei i s-a acordat doar dreptul de a consulta dosarul civil, în arhiva civilă, sub supravegherea personalului instanței, în condițiile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17 decembrie 2015.

De aceea, persoana care consultă dosarul nu poate pretinde că deține dosarul în baza unui titlu, caz în care nu există situația premisă cerută de art. 238 C. pen., solicitarea inculpatei de schimbarea a încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere fiind neîntemeiată.

Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatei de a sustrage dosarul civil nr. x/2012 al Judecătoriei Constanța, prin scoaterea acestuia din incinta arhivei civile și păstrarea ulterioară într-un loc neidentificat, fără a avea acest drept, ceea ce a avut ca urmare luarea dosarului din sfera de dispoziție a instanței.

Pretinsa falsificare a dosarului civil sustras nu îi dădea dreptul inculpatei de a lua fără drept dosarul, acțiunea sa caracterizând elementul material al infracțiunii prev. de art. 259 C. pen.. Oricum, susținerile sale privind falsificarea dosarului civil sunt simple alegații fără fundament, rezultatul unei percepții profund subiective asupra stării de fapt, nefiind aduse minime argumente obiective în sprijinul apărării invocate. În aceeași notă se circumscriu și afirmațiile privind conspirațiile îndreptate împotriva persoanei sale, inclusiv pretinsele încercări de lichidare fizică, aspecte care nici nu au legătură cu cauza dedusă judecății și nu sunt necesare analize suplimentare.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpata a acționat cu intenție directă, din înregistrarea video reieșind modul de acțiune al inculpatei, care a ascuns dosarul sub birou, introducându-l sub o haină sau într-o geantă, după care a întreprins acțiuni prin care să creeze aparența că a restituit două dosare, așa cum primise spre studiu, ceea ce arată că a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea urmării - scoaterea dosarului civil din sfera de dispoziție a instanței.

Instanța a constatat că în cauză nu se poate discuta despre existența unei cauze de neimputabilitate a excesului neimputabil prev. de art. 26 C. pen.

Potrivit art. 26 alin. (1) C. pen., "nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului".

Din aceste dispoziții legale rezultă că, pentru a fi în prezența depășirii neimputabile a limitelor legitimei apărări trebuie realizate următoarele condiții:

- preexistența condițiilor legitimei apărări, cu excepția proporționalității

- depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea atacului

- depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea atacului să fie datorată tulburării sau temerii făptuitorului

- fapta săvârșită să fie prevăzută de legea penală

Potrivit art. 26 alin. (2) C. pen.: "nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu și-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat".

Instanța a constatat că inculpata a invocat în mod formal incidența excesului neimputabil, în condițiile în care starea de fapt relevă că sustragerea dosarului nu are nicio legătură cu săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare sau stare de necesitate, neexistând vreun atac îndreptat împotriva inculpatei la momentul sustragerii dosarului sau un pericol imediat. De altfel, nu se face referire la preexistența condițiilor legitimei apărări sau stării de necesitate, argumentele invocate (caracterul falsificat al dosarului civil, dorința de a prezenta dosarul în fața procurorului, arhivarea dosarului) neavând vreo legătură juridică cu o pretinsă cauză de neimputabilitate.

Având în vedere toate considerentele enunțate, potrivit art. 396 C. proc. pen.., instanța a constatat - dincolo de orice îndoială rezonabilă - că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmând să opereze răspunderea penală a inculpatei pentru infracțiunea comisă.

În concret, cât privește natura pedepsei ce a fost aplicată, precum și cuantumul acesteia, instanța s-a raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., apte să asigure realizarea scopului și funcțiilor acesteia și anume:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește situația personală a inculpatei, instanța a reținut că aceasta este în vârstă de 78 de ani, are studii superioare, este avocat în cadrul Baroului Constanța și nu este cunoscută cu antecedente penale.

Punând în balanță considerentele anterior menționate, instanța a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

De asemenea, luând în considerare datele personale ale inculpatei, vârsta înaintată, caracterul izolat al acțiunii sale infracționale, lipsa antecedentelor penale, modul simplist de acțiuni, instanța a apreciat că aceste împrejurări diminuează gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatei, urmând a se reține în favoarea sa și circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța a reținut că este evident că gravitatea faptei, circumstanțele personale ale inculpatei nu justifică condamnarea inculpatei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind suficientă amânarea aplicării pedepsei, în condițiile prev. de art. 83 alin. (1) C. pen.

În cauza sunt îndeplinite condițiile pentru a fi incidentă instituția amânării executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen.

Potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată;

e) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de până la 7 ani închisoare și infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Totodată, s-a constatat faptul că în cauză sunt realizate toate aceste condiții obiective și subiective, inclusiv condiția prev. de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen., care implică aprecierea instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, luând în considerare circumstanțele reale de comitere a faptei și persoana inculpatei.

Inculpata este o persoană integrată social, nu are antecedente penale, s-a prezentat constant în fața instanței și a restituit dosarul civil, având toate perspectivele pentru a nu repeta comportamentul infracțional, ținând seama și de vârsta acesteia.

Din analiza datelor personale ale inculpatei și conduita sa procesuală, Înalta Curte constată că inculpata a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, a recunoscut indirect săvârșirea faptei, are posibilități reale de îndreptare, în condițiile în care este o persoană integrată social, pentru care săvârșirea faptei penale pare un incident izolat, de aceea curtea consideră suficientă stabilirea pedepsei și amânarea aplicării acesteia în condițiile art. 83 alin. (1) C. pen.

Infracțiunea comisă de inculpată prezintă un grad mai redus de pericol social, dar nu poate fi apreciată ca neînsemnată, pentru a se pronunța o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, conform art. 80 C. pen., mai ales că inculpata o lungă perioadă de timp nu a colaborat cu organele judiciare, iar restituirea dosarului s-a realizat abia în faza de cameră preliminară, până atunci invocând elemente de fapt nereale privind locația unde se afla dosarul civil.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Constanța.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și primă instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata A. care prin apărător din oficiu a solicitat individualizarea pedepsei, astfel încât să se facă aplicarea dispozițiilor art. 80 C. pen. privind renunțarea la aplicarea pedepsei.

S-a apreciat că din prisma stării de sănătate a inculpatei ce a fost diagnosticată cu afecțiunea Alzheimer, aceasta nu ar putea să răspundă obligațiilor instituite de dispozițiile art. 83 C. pen., în măsura în care instanța ar dispune amânarea aplicării pedepsei.

De asemenea, a arătat faptul că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, iar în raport de persoana inculpatei, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

A mai arătat că la dosarul cauzei se regăsesc suficiente înscrisuri medicale care atestă starea de sănătate a inculpatei, inclusiv declarația în care aceasta recunoaște săvârșirea faptei, dar nu o apreciază ca fiind o sustragere, arătând că intenția acesteia a fost de a fotocopia dosarul pe care ulterior l-a uitat la o prietenă ce a plecat din țară.

Înalta Curte, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (1) și (2) C. proc. pen. constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei și vinovăția inculpatei.

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale precum și în cursul judecății, coroborate fiind și cu poziția procesuală a inculpatei A..

Astfel, din coroborarea probelor legal administrate în etapa urmăririi penale și în cursul judecății astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate în mod corect s-a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 02.11.2016 inculpata A. s-a prezentat la arhiva civilă a Judecătoriei Constanța și a solicitat spre studiu dosarul civil nr. x/2012, primind dosarul de la martora B., aspect confirmat de inculpată și de martora B., dar rezultând în mod obiectiv din înregistrările video efectuate de sistemul video amplasat în incinta arhivei civile a Judecătoriei Constanța. De altfel, inculpata a mai primit spre studiu, în același timp, și Dosarul nr. x/2012, ambele dosare având coperte de culoare albă, după care s-a așezat la un birou din arhiva civilă pentru a studia cele două dosare civile; conform înregistrării video, cele două dosare au fost primite spre studiu la ora 12:58:51.

Înalta Curte se va apleca totodată asupra susținerii inculpatei referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 26 C. pen. referitoare la cauza de neimputabilitate reprezentată de excesul neimputabil.

Astfel, împrejurarea invocată de inculpată ca motivație pentru sustragerea dosarului civil - dorința de a prezenta dosarul pretins falsificat în fața procurorului nu indică lipsa intenției, ci doar ar putea individualiza mobilul acțiunii inculpatei, imboldul intern pentru care susține că a acționat. Mobilul infracțional invocat de inculpată nu este real, dar și dacă ar fi fost real nu influența întrunirea condițiilor de tipicitate a infracțiunii, dat fiind că excede condițiilor de incriminare.

Inculpata a susținut că prin fapta sa nu a împiedicat aflarea adevărului sau ajungerea unor înscrisuri la organul judiciar, însă aceste condiții atașate laturii subiective sunt specifice infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 C. pen., care nu i se reține în sarcină inculpatei.

Pe cale de consecință se constată că inculpata invocă în mod formal incidența excesului neimputabil, în condițiile în care starea de fapt relevă că sustragerea dosarului nu are nicio legătură cu săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare sau stare de necesitate, neexistând vreun atac îndreptat împotriva inculpatei la momentul sustragerii dosarului sau un pericol imediat. De altfel, nu se face referire la preexistența condițiilor legitimei apărări sau stării de necesitate, argumentele invocate (caracterul falsificat al dosarului civil, dorința de a prezenta dosarul în fața procurorului, arhivarea dosarului) neavând vreo legătură juridică cu o pretinsă cauză de neimputabilitate.

Examinând individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit pentru inculpată o pedeapsă de 8 luni închisoare, iar ca modalitate de individualizare a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 și următoarele care reglementează amânarea aplicării pedepsei.

Într-adevăr, operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.

În acest sens, Înalta Curte reține că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Evaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că, în cazul de față, în raport de gravitatea redusă a faptei și de persoana inculpatei, scopul și funcțiile pedepsei pot fi în mod eficient și efectiv atinse prin renunțarea la aplicarea pedepsei.

În cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a fi incidentă instituția renunțării la aplicarea pedepsei prevăzută de art. 80 C. pen.

Potrivit art. 80 C. pen., instanța poate renunța la aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Înalta Curte reține în legitimarea măsurii dispuse pericolul social redus al faptei reținute în sarcina inculpatei, lipsa antecedentelor penale ale acesteia, vârsta de 78 de ani, starea de sănătate precară, justificată cu actele medicale depuse la dosar și atitudinea de regret manifestată de aceasta. De asemenea, Curtea reține gradul de pericol social redus derivând din circumstanța factuală că inculpata apelantă a sustras un dosar civil, arhivat de mai mulți ani, care nu mai prezenta un mare interes din perspectiva procedurilor judiciare, iar în faza de cameră preliminară inculpata a restituit dosarul sustras.

În consecință, împrejurarea că apelanta inculpată s-a prezentat în instanță și a recunoscut luarea dosarului civil, precum și vârsta înaintată a acesteia, caracterul izolat al acțiunii sale infracționale, lipsa antecedentelor penale, conferă faptei reținute în sarcina acesteia un grad de pericol social redus. Atât activitatea infracțională desfășurată cât și conduita inculpatei după săvârșirea faptei se impune a fi analizate prin prisma afecțiunilor de care suferă inculpata pe fondul vârstei înaintate (conform adeverinței medicale nr. 113/15.08.2000 eliberată de Prof univ. dr. F., aceasta a fost diagnosticată cu disfuncție cognitivă moderator- proces involutiv-evolutiv tip Alzheimer moderat).

Mai mult, orientarea instanței de control judiciar spre această modalitate de individualizare răspunde principiului proporționalității între fapta săvârșită și răspunderea penală, aplicarea unei pedepse nefiind oportună în raport de consecințele pe care le-ar avea asupra persoanei inculpată - aplicarea unei pedepse, dată fiind vârsta inculpatei și starea precară de sănătate a acesteia.

Așa fiind, în raport de aceste considerente de ordin teoretic și legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situația de fapt reținută și datele care caracterizează persoana inculpatei A., Înalta Curte apreciază că renunțarea la aplicarea pedepsei și aplicarea sancțiunii avertismentului reprezintă o justă individualizare, aptă să respecte plenar criteriile de individualizare și să asigure realizarea scopului și funcțiilor pedepsei

Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 197/P din data de 18 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, pe care o desființează în ceea ce privește soluția de amânare a aplicării pedepsei și rejudecând în fond, va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei pentru inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., iar în temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen., va aplica inculpatei A. sancțiunea "avertismentului", pentru săvârșirea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, referitoare la cheltuielile judiciare și la onorariul avocatului din oficiu.

Cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 197/P din data de 18 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, pe care o desființează în ceea ce privește soluția de amânare a aplicării pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen., raportat la art. 80 C. pen. renunță la aplicarea pedepsei față de inculpata A. (...), pentru săvârșirea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen. aplică inculpatei sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, referitoare la cheltuielile judiciare și la onorariul avocatului din oficiu.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2021.

GGC - GV