ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 05 februarie 2021
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 156/P din data de 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea A..
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 449/07.11.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018 s-a dispus condamnarea inculpatei A. în baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și c (dreptul de a fi administrator) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare sub supraveghere, pe o durata de 6 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 86
2
C. pen.
În baza art. 86
3
C. pen. pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune Constanța;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 86
4
C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra cauzelor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., constată suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 588/P/07.07.2020 a Curții de Apel Constanța a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 449/07.11.2019 pronunțată de către Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2018
A fost desființată în parte sentința penală atacată și, rejudecând, au fost înlăturate dispozițiile privind aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 față de inculpații B., C. și A..
S-a dispus majorarea pedepsei principale aplicate inculpatei A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare.
În baza art. 60 C. pen., pedeapsa principală aplicată inculpatei s-a dispus să fie executată în regim de deținere.
S-a înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind aplicarea art. 86
1
și următoarele C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, față de inculpata A. și dispozițiile contrare deciziei penale și s-a menținut restul dispozițiilor acesteia.
Conform art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Contestația la executare este un instrument procesual prin care se invocă incidente ivite în cursul sau în vederea punerii în executare a unei hotărâri.
Petenta și-a întemeiat contestația la executare pe cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind invocate ambele teze ale acestui text de lege.
Dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. permit formularea contestației la executare atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, ceea ce presupune ca nelămurirea să vizeze dispozițiile susceptibile de executare ori o împiedicare la executare, care nu permite aducerea la îndeplinire la dispozițiilor hotărârii.
Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se invoca decât aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor judecătorești definitive.
Prin contestația la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe aceasta cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea si temeinicia hotărârilor in baza cărora se face executarea si nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor ramase definitive, nefiind permis a analiza aspecte ce țin de vinovăția sau nevinovăția autorului, încadrarea juridică sau pedeapsa aplicată.
Pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.
Curtea a reținut că, în cauză petenta susține că a fost condamnată pentru o altă infracțiune decât aceea pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță.
Așadar, prima instanță a constatat că într-adevăr petenta a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Prin decizia instanței de apel s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei A. de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, fiind menționată infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În dispozitivul deciziei penale s-a omis menționarea formei de participație penală a inculpatei A., respectiv complicitatea, însă această omisiune este consecința unei erori materiale în redactarea minutei hotărârii instanței de apel, fără a avea semnificația juridică a unei schimbări de încadrare juridică. În măsura în care s-ar fi intenționat schimbarea încadrării juridice, această operațiune tehnico-juridică s-ar fi regăsit ca atare în hotărâre, conform art. 386 C. proc. pen., în timp ce aspectul invocat de petentă reprezintă în mod evident o eroare materială.
De altfel, Curtea a precizat că voința instanței de apel rezultă din dispoziția de majorare a pedepsei stabilită de prima instanță, iar nu de condamnare a inculpatei A.. Procedeul de majorare a pedepsei este folosit atunci când se intenționează doar aplicarea unei pedepse mai mari, cu menținerea încadrării juridice, așa cum s-a procedat în cauză.
Din considerentele deciziei penale nr. 588/P/07.07.2020 a Curții de Apel Constanța, a rezultat cu evidență că nu s-a aplicat pedeapsa de 6 ani închisoare pentru o altă infracțiune sau o altă formă de participație penală decât cea vizată de hotărârea primei instanțe, în condițiile în care se menționează explicit că se vor "majora pedepsele principale aplicate inculpatelor C. și A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în modalitatea autoratului pentru inculpata C. și a complicității pentru inculpata A., de la câte 4 ani închisoare la câte 6 ani închisoare."
Totodată, chiar dacă petenta A. ar fi fost condamnată de instanța de apel pentru o altă infracțiune decât cea pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată de prima instanță, fără a se schimba încadrarea juridică, Curtea a constatat că acest aspect ar fi putut constitui un element de nelegalitate al hotărârii instanței de apel, iar nu un motiv pentru formularea unei contestații la executare.
Așadar, Curtea a apreciat că omisiunea indicării formei de participație a inculpatei A. nu constituie o nelămurire în executarea hotărârii sau o împiedicare la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ci este o eroare materială, ce a și fost îndreptată de instanța de apel, în condițiile art. 278 C. proc. pen.
Prin încheierea din data 04.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2018 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din decizia penală nr. 588/P/07.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018, urmând a se menționa:
"Majorează pedepsele principale aplicate inculpatelor C. și A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în modalitatea autoratului pentru inculpata C. și a complicității pentru inculpata A., de la câte 4 ani închisoare la câte 6 ani închisoare" .
Așadar, Curtea a constatat că în această modalitate a fost remediată eroarea materială din cuprinsul deciziei penale nr. 588/P/07.07.2020 a Curții de Apel Constanța.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație condamnata A., solicitând admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, iar pe cale de consecință, instanța să dispună încetarea executării pedepsei și punerea de îndată în libertate a contestatoarei.
În esență, a arătat că instanța de apel a comis o gravă eroare, deoarece a majorat pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., în condițiile în care a fost cercetată pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, iar în cauză nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Astfel, în opinia condamnatei, există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, de natură a împiedica executarea acesteia, atât timp cât pedeapsa pe care o execută a fost pronunțată în legătură cu o altă infracțiune decât aceea care a făcut obiectul urmăririi penale, al judecății în prima instanță.
Evaluând contestația la executare formulată de condamnata A., Înalta Curte notează următoarele:
Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.
Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestație la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat în cauză de către contestator, trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată, iar nu însăși valabilitatea acesteia în privința soluției pe care o conține, care a intrat în puterea lucrului judecat.
În acest context, analizând contestația la executare ce face obiectul cauzei de față prin prisma considerațiilor teoretice anterior expuse, Înalta Curte apreciază, contestația formulată de condamnata A., ca fiind nefondată.
În acest sens notează că, prin cererea formulată, condamnata a criticat, în fapt, împrejurarea că instanța de apel a majorat pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., în condițiile în care a fost cercetată pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, iar în cauză nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Ca urmare, în limitele specifice prezentului demers judiciar, astfel cum au fost conturate anterior, evaluând exclusiv aspectele pentru care decizia penală nr. 588/P/07.07.2020 a Curții de Apel Constanța este neclară sub aspectul invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că omisiunea indicării formei de participație a condamnatei nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., această omisiune fiind o eroare materială, ce a fost de altfel, îndreptată prin încheierea din data de 04.11.2020 a Curții de Apel Constanța.
Prin urmare, situația particulară a contestatoarei condamnate este clară și nu necesită o lămurire a deciziei contestate în sensul invocat de acesta.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 156/P din data de 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Va obliga contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 156/P din data de 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2021.