ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra cauzei de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 269 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., au fost interzise inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale pe teritoriul României pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăți comerciale pe teritoriul României).
În temeiul art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
În temeiul art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani 9 luni și 20 de zile închisoare.
În temeiul art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să fie execută în regim de detenție.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale pe teritoriul României pe o durată de 3 ani, care execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale pe teritoriul României.
În temeiul art. art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii luate prin ordonanța procurorului din data de 19.10.2018 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.
În temeiul art. 112 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 1.902.598,50 RON, reprezentând bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunii.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (5.000 RON în faza de urmărire penală, 500 RON în fazele de cameră preliminară și judecată).
Prin Încheierea penală nr. 627 din data de 18.12.2020, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța a constatat legalitatea sesizării instanței, a întocmirii rechizitoriului și a administrării probelor.
Prin încheierea din data de 12.03.2021, instanța a admis cererea formulată de inculpat și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din trei infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, într-o infracțiune unică de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut în integralitate acuzațiile formulate prin actul de sesizare al instanței.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului A., care, în calitate de administrator de drept și de fapt al societății B. S.R.L., nu a modificat sistemul de impunere, în conformitate cu dispozițiile normative în vigoare aplicabile societăților ce realizează venituri mai mari de 65.000 euro, începând cu data de 01.01.2013, cauzând un prejudiciu de 464.360 RON; în perioada septembrie 2012 - decembrie 2014 nu a înregistrat în actele contabile sumele reale colectate, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul de stat de 700.721 RON și a înregistrat și declarat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale constând în achiziții fictive de la C. S.R.L., cauzând un prejudiciu de 102735 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. proc. pen.
Întrucât activitatea infracțională este compusă din mai multe acte materiale, realizate între anii 2012 - 2014, însă în baza aceleiași rezoluții infracționale, instanța a reținut săvârșirea faptei în formă continuată.
Observând valoarea cumulată a prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii, de 1.963.234 RON, instanța de fond a constat că este incidentă circumstanța agravantă prevăzută de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.
S-a reținut în drept, că fapta inculpatului A. care în între anii 2012 și 2014, în calitate de administrator de drept și de fapt al societății B. S.R.L. a efectuat tranzacții în interes personal, însușindu-și nejustificat suma de 1.902.598,50 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății, prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Finanțelor - ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:
- a fost respins, apelul declarat de Ministerul Finanțelor - ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța;
- au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și apelantul- inculpat A., împotriva Sentinței penale nr. 269 din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2020.
A fost desființată Sentința penală nr. 269 din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal, cu nr. x/2020 și rejudecând, în baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal, față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Au fost înlăturate din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare prezentei decizii.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, incluzând condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., precum și dispozițiile art. 60 din C. pen.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constantă, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020 inculpatul A. a declarat recurs în casație, la data de 25 ianuarie 2023, prin apărător ales, avocat D..
Referitor la recursul în casație formulat de inculpatul A.
În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
S-a solicitat, în principal achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1), în modalitățile alternative reglementate de art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, întrucât respectivele fapte nu sunt prevăzute de legea penală;
În subsidiar, în conformitate cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce privește modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În motivarea recursului în casație, apărarea a arătat că nici una dintre cele două modalități de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscala - art. 9 alin. (1), în modalitățile alternative reglementate de a) și b) din Legea nr. 241/2005 - nu vizează și nu includ neîndeplinirea unor obligații declarative ale contribuabilului, chestiune confirmată în mod constant în jurisprudența națională.
S-a arătat că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii abreviate, iar hotărârea instanței de apel nu cuprinde o analiză exhaustivă a condițiilor de tipicitate obiectivă, însă, din coroborarea considerentelor în drept ale rechizitoriului, hotărârii instanței de fond și deciziei pronunțate în apel, prin raportare la probatoriul valorificat de aceste acte, reiese cu claritate că recurentul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.
Apărarea a arătat că recurentul A. nu a fost condamnat pentru o faptă de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (așa cum prevede varianta normat vă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005), ci pentru o omisiune de modificare a sistemului de impunere.
Simpla omisiune de a schimba sistemul de impunere, în condițiile în care activitatea a fost desfășurată la vedere din punct de vedere juridic nu poate atrage răspunderea penală a recurentului.
Nedepunerea obligației de a anunța schimbarea sistemului de impunere ca urmare a depășirii plafonului prevăzut de lege, nu reprezintă o ascundere a bunului sau a sursei impozabile și nu corespunde modelului legal de incriminare a faptei de evaziune fiscală, în modalitatea de reglementare prevăzută de lit. a) a alin. (1) din art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Totodată, apărarea a arătat că omisiunea evidențierii contabile a TVA datorată bugetului de stat de către B. S.R.L. nu întrunește cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, apărarea a avut în vedere modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;
S-a arătat că casarea încheierii de schimbare a încadrării juridice, urmată de achitarea în privința modalităților normative reglementate de art. 9 alin. (1) li. a) și b), nu ar presupune revenirea la un concurs de infracțiuni, ci doar reținerea infracțiunii unice în coordonatele ce se circumscriu lit. c) a aceluiași text de lege.
S-a solicitat și casarea încheierii din data de 12.03.2021 a Tribunalului Constanța întrucât întreaga evaluare a infracțiunii de evaziune fiscală și răspunderii penale a recurentului s-a făcut în fața instanței de fond și a celei de apel, din perspectiva unor calificări în drept eronate, fiind necesară rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Prin încheierea din data de 19 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023.
Dezbaterile asupra recursului în casație formulate de inculpatul A. au avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2023, concluziile părților fiind redate în încheierea de amânare a pronunțării.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constantă, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpaților.
În aceste coordonate de principiu și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de inculpatul A. vizează, în principal achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1), în modalitățile alternative reglementate de art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, întrucât respectivele fapte nu sunt prevăzute de legea penală;
În subsidiar, în conformitate cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce privește modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Contrar susținerilor inculpatului A., analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că, inculpatul A., în calitatea sa de administrator de drept și de fapt al societății B. S.R.L., nu a modificat sistemul de impunere, în conformitate cu dispozițiile normative în vigoare aplicabile societăților ce realizează venituri mai mari de 65.000 euro, începând cu data de 01.01.2013, cauzând un prejudiciu de 464.360 RON; în perioada septembrie 2012- decembrie 2014 nu a înregistrat în actele contabile sumele reale colectate, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul de stat de 700.721 RON și a înregistrat și declarat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale constând în achiziții fictive de la C. S.R.L., cauzând un prejudiciu de 102.735 RON.
Referitor la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) b) și c), din Legea nr. 241/2005, constând în ascunderea sursei impozabile, prin neîndeplinirea obligației de modificare a sistemului de impunere, începând cu data de 01.03.2013, s-a reținut că inculpatul a ascuns veniturile realizate, nefiind declarate toate încasările de la partenerii contractuali E. S.R.L. și F. S.R.L., fiind înregistrate în contabilitate achiziții fictive de la C., care au avut drept efect diminuarea bazei impozabile și stabilirea unor obligații fiscale într-un cuantum inferior, cu consecința producerii unui prejudiciu bugetului de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, c) evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale Înalta Curte constată următoarele:
În trimestrul I și II 2013 societatea a emis facturi în valoare de 857.546 RON, iar potrivit Legii nr. 571/2003, art. 112.6 dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanță și management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit. Calculul și plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depășit oricare dintre limitele prevăzute în prezentul articol, luând în considerare veniturile și cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferența dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârșitul perioadei de raportare și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.
Din analiza infracțiunilor enumerate la art. 9 alin. (1) din Legea evaziunii fiscale, rezultă că au ca element constitutiv comun reducerea frauduloasă, de către contribuabil, a bazei de impozitare.
Prin bază de impozitare se înțelege valoarea creanțelor fiscale supuse impunerii, adică acel venit (câștig), operațiune sau bun asupra căruia poartă obligația fiscală ce dă naștere raportului juridic fiscal. Creanțele fiscale se stabilesc, conform art. 93 alin. (2) C. proc. fisc. , prin declarație de impunere sau prin decizie de impunere.
Urmare a incidenței acestor dispoziții legale societatea era obligată să plătească impozit pe profit, corelativ existând și obligația de a declara profitul realizat din activitatea microîntreprinderii.
Profitul realizat constituie o sursă impozabilă pe care inculpatul A. prin nedeclarare l-a ascuns, astfel încât sunt realizate elementele de tipicitate ale infracțiunii analizate.
Prin Decizia nr. 21 din 06 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 1024/27.12.2017), s-a statuat că "fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale".
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în evidențierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor fără bază reală ori a altor operațiuni fictive, subsumate scopului sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și bineînțeles, obținerii unor avantaje concretizate în sume de bani. Așadar, elementul material se poate realiza printr-o faptă comisivă - evidențierea de operațiuni fictive, cum ar fi evidențierea de cheltuieli care au avut la bază operațiuni nereale. Prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecința diminuării venitului net și, implicit, a obligației fiscale către stat.
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție este intenția directă calificată prin scop, fapta săvârșindu-se pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. S-a reținut că faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, raportat la situația factuală reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, care nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație și din care rezultă cu evidență că recurentul inculpat A. s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În consecință, contrar criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestuia privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020
Obligă recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2023.