ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 341 din 09.06.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției stabilit între Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Constanța și inculpata A., medic în cadrul S.C. B. S.R.L., doctor în științe medicale, șef lucrări al Facultății de Medicină din cadrul Universității Ovidius Constanța și s-a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmării penale.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea acordului de recunoaștere de către instanță au rămas sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța.

Prin decizia penală nr. 119/P din 17 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 341 din 09.06.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021.

A fost desființată sentința penală nr. 341 din 09.06.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021 și, rejudecând:

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în dosarul nr. x/2019 între Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța și inculpata A., cercetată în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 și la art. 297 alin. (1) teza a II-a C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 și la art. 297 alin. (1) teza a II-a C. pen. a fost stabilită pentru inculpata A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 269 C. pen., a fost stabilită pentru inculpata A. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a fost adăugat un spor de 3 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând în final 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. raportat la art. 84 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită pentru inculpata A., pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere datele prev. la art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunice Serviciului de Probațiune Constanța.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen. rap. la art. 404 alin. (3) C. proc. pen.., s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor prev. de art. 85 alin. (1) C. pen., precum și asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau al neexecutării obligațiilor impuse ori în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpata A., la data de 18 martie 2022.

Prin cererea de recurs în casație, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurenta A. a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecința respingerii apelului formulat de Ministerul Public.

Deopotrivă, recurenta a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., suspendarea în totalitate a executării deciziei pronunțate de instanța de apel.

În esență, prin motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, recurenta A. a susținut că, în fața instanței de fond, respectiv Tribunalul Constanța, a precizat că nu își însușește acordul de recunoaștere încheiat cu DNA, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 și art. 297 alin. (1) C. pen. și prevăzută de de art. 269 C. pen., menționând că, la momentul semnării acordului, consimțământul său nu a fost exprimat în mod valabil.

A arătat că, i-au fost reținute în sarcină cele două infracțiuni a căror conotație și rezultat juridic nu i-au fost explicate și a căror existență, din punct de vedere a laturii subiective, nu s-ar fi putut dovedi, chiar dacă în cuprinsul acordului, la fila x, s-a făcut mențiunea că au existat indicii temeinice că ar fi urmărit sau acceptat împrejurarea că, adeverința eliberată constituie un ajutor, care va îngreuna sau împiedica executarea pedepsei cu suspendare a numitului C..

Recurenta a menționat că indiciile temeinice despre care se face vorbire în acord nu au fost evidențiate, neexistând nicio dovadă absolută din care să reiasă aceste aspecte în condițiile în care, pentru a putea fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 297 C. pen., trebuiau îndeplinite următoarele condiții, respectiv: actul să fi fost efectuat în timpul serviciului, să nu intre în atribuțiile făptuitorului și să se fi creat o pagubă sau vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Recurenta a precizat că, în condițiile în care UAT Eforie a menționat că nu a reținut nicio pagubă și nicio vătămare, fapta nu constituie infracțiune dacă nu a produs una dintre consecințele la care face referire art. 297 C. pen.

Referitor la infracțiunea de favorizare a infractorului, recurenta a arătat că, din punct de vedere subiectiv, este necesar ca făptuitorul să știe că cel căruia îi dă ajutorul este o persoană care a comis o infracțiune. În acest context, recurenta a precizat că nu avea cunoștință de faptul că numitul C. ar fi săvârșit o infracțiune, acesta fiind doar un pacient care-și expunea problemele medicale, nu și pe cele personale sau legale. În acest sens, a solicitat să se aprecieze asupra lipsei elementului subiectiv, respectiv lipsa intenției directe sau indirecte. În acest context, a considerat că, mențiunea cuprinsă în acordul de recunoaștere referitoare la existența unor așa-zise indicii temeinice nu este susținută din punct de vedere faptic și juridic.

În ce privește consimțământul valabil exprimat - plecând de la motivarea instanței de fond conform căreia acordul de recunoaștere exclude retractarea în fața instanței judecătorești a consimțământului exprimat de inculpat în momentul încheierii acordului, cu excepția situației în care se probează faptul că acesta a fost obținut cu încălcarea principiului loialității, fiind afectat de un viciu de consimțământ (decizia 68/2019, M. Of nr. 399/22.05.2019), recurenta a solicitat respingerea acordului, strict ca urmare a vicierii consimțământului.

Astfel, a învederat că, pe tot parcursul urmăririi penale și-a susținut nevinovăția vis-a-vis de acuzațiile formulate în cauză. În fața reprezentantului Ministerului Public a semnat un înscris prin care își asuma o vină care nu-i aparține. A precizat că acest fapt reprezintă o gravă eroare de fapt și drept, întrucât nu a conștientizat situația în care se afla, chiar dacă a beneficiat de asistență juridică specializată.

Recurenta a mai susținut că, la dosar se află o cerere datată 22 martie, prin care avocatul său învedera faptul că ar fi de acord cu încheierea unui acord. Recurenta a precizat că nu a avut cunoștință despre existența respectivei cereri, iar singura dată când a auzit de acord a fost chiar în ziua semnării acestuia.

Referitor la faptul că a semnat acel acord în condițiile în care nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, recurenta a precizat că, pentru a fi valabil consimțământul, acesta trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, să fie acordat pentru un scop specific, să fie explicit și acordat printr-un act pozitiv, să se folosească un limbaj clar și simplu. A considerat că, pentru a fi acordat în mod liber consimțământul, persoana fizică trebuie să aibă libertatea de a alege și trebuie să poată să refuze sau să își retragă consimțământul, fără a i se crea un dezavantaj, iar consimțământul nu este acordat în mod liber, de exemplu, dacă exista un dezechilibru clar între persoana fizică și societate/organizație.

Totodată, a menționat că, pentru ca o persoană să își dea consimțământul în cunoștință de cauză, acesteia trebuie să i se ofere, cel puțin, informații privind faptele reținute, obiectul actului, finalitatea procedurii simplificate.

A mai susținut că, asistarea sa de către un avocat nu presupune, implicit, că a exprimat un consimțământ în cunoștință de cauză la momentul semnării. A considerat că se poate presupune, într-adevăr, că trebuia să aibă cunoștință ce anume presupune acordul, însă, nu i s-a explicat ce anume înseamnă recunoașterea unor infracțiuni despre care nu auzise niciodată, nu i s-a explicat care sunt consecințele încheierii acordului, învederând că, percepția sa a fost că dă o nouă declarație cu referire la cele întâmplate, iar nu că, prin semnarea acelui înscris, își asumă o condamnare penală.

Recurenta a mai afirmat că nu a existat un consimțământ liber exprimat la momentul semnării acordului de recunoaștere a vinovăției, având în vedere că acesta s-a realizat cu o rezervă mentală, cunoscută, de altfel, de către reprezentatul Ministerului Public raportat la declarațiile sale anterioare.

Totodată, a învederat că, se consideră viciat consimțământul când este dat din eroare, ce poate purta asupra naturii/obiectului actului sau asupra identității obiectului, ori asupra unei împrejurări considerate esențiale de către părți, în absența căreia acordul nu s-ar fi încheiat.

Raportat la situația sa concretă, recurenta a susținut că, dacă i s-ar fi explicat că, prin semnarea acelui acord recunoaște implicit că a săvârșit cele două infracțiuni și că, urmare recunoașterii se va aplica o pedeapsă, nu ar fi semnat acordul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 14.04.2022, sub numărul x/2021.

Prin încheierea din 25 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, reținându-se, în esență, că pot fi analizate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. chestiunile de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 și la art. 297 alin. (1) teza a II-a C. pen., din perspectiv inexistenței urmărilor prevăzute la art. 297 C. pen.

La data de 05.09.2022, recurenta a transmis la dosar o declarație pe proprie răspundere, autentificată la notar prin încheierea nr. 555 din 05.09.2022 prin care a arătat că renunță la calea de atac a recursului în casație .

Examinând cererea de retragere a recursului în casație formulată de recurenta inculpată A., Înalta Curte urmează a lua act de aceasta, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului în casație formulat împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, este un act de dispoziție, care odată exercitat, conduce la pierderea unui drept.

Conform prevederilor art. 436 alin. (3) C. proc. pen.., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

În speță, recurenta inculpată A. și-a retras calea extraordinară de atac, înaintând la dosar o declarație acest sens, autentificată, prin încheierea nr. 555 din 05 septembrie 2022, de Biroul Individual Notarial D..

Înalta Curte văzând, pe de o parte, declarația recurentei inculpate A. autentificată la notar, în sensul retragerii căii extraordinare de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat-o poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea recursului în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2022.