Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2012

HOTĂRÂRE
16.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 260 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Botoșani s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 29 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Botoșani formulată de revizuientul P.G. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Botoșani a reținut că prin sentința penală nr. 29 din 22 februarie 2011 a aceleiași instanțe, definitivă prin Decizia penală nr. 2448 din 20 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, împotriva victimei M.F., precum și că odată cu judecarea cauzei atât în fond cât și în căile de recurs, instanțele au analizat apărările condamnatului cu privire la vinovăția acestuia. S-a concluzionat că revizuientul nu invocă fapte și împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) Cod, cererea fiind inadmisibilă deoarece motivele invocate nu se regăsesc între cele expres prevăzute de lege drept temeiuri pentru reformarea unei hotărâri judecătorești definitive, nefiind invocată existența unor fapte sau împrejurări noi. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată, prin Decizia penală nr. 3 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, reținându-se, în esență, că nu este permis ca, pe calea revizuirii, să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuientul P.G. care a arătat că este nevinovat. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi promovată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În cauză petentul condamnat a susținut că este nevinovat, aspecte ce s-ar circumscrie cazului prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privitor la împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ce ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice de condamnare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Înalta Curte apreciază că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pot fi invocate atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, și doar dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. În speță, aspectele ce țin de vinovăția petentului sunt chestiuni de fond ce au fost examinate și soluționate cu autoritate de lucru judecat de instanța care a pronunțat condamnarea revizuientului P.G., ca atare acestea nu mai pot fi puse în discuție în acest moment, cât timp revizuientul nu a propus administrarea în concret a vreunei probe noi. De altfel aceste temeiuri de fapt pentru care se solicită revizuirea nu au un caracter de noutate ci constituie doar o reiterare a susținerilor deja învederate de condamnat în cursul soluționării în fond a cauzei, susțineri ce au fost analizate și respinse motivat de instanțele competente.

Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuient, neputând servi la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în disp.art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.G. Văzând și disp.art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.G. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1626/2012
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 78 din 7 noiembrie 2011 Tribunalul Galați a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D. împotriva sentinței penale nr. 317 din 20 iuni
ÎCCJ 2012-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față: Din actele dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 36 din 14 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Mare, secția penală, în Dosarul nr. 249/296/2012, în temeiul dispozițiilor art. 42 C. proc. pe
ÎCCJ 2012-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 126 din 15 mai 2012 a Tribunalului Botoșani, inculpatul P.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev.
ÎCCJ 2012-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală
și dacă s-au propus probe în revizuirea acestui caz. Instanța constată că primele trei condiții sunt îndeplinite în cauză, însă întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la f
ÎCCJ 2012-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2012
sensul respingerii cererii de revizuire. Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat asupra soției sale. Căile de atac ordinare (apel și recurs) exerc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă