ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172/PI din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 256 din 11 august 1955 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Oradea, în Dosarul nr. 275/1955 formulată de revizuientul D.J. (I.), în calitate de moștenitor al persoanei condamnate D.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. 401/35/2013, petentul D.J., fiul condamnatului D.I., a solicitat revizuirea sentinței nr. 256 din 11 august 1955 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Oradea în Dosarul nr. 275/1955 rămasă definitivă prin Decizia nr. 1731 din 4 octombrie 1955 a Tribunalului Militar pentru Unitățile M.A.I. dată în Dosarul nr. 1712/1955 urmare respingerii recursului declarat de inculpat.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat că tatăl său D.I. a fost condamnat prin sentința nr. 256/1955 la 5 ani detenție grea pentru comiterea infracțiunii de „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare” prevăzută de art. 193

1

alin. (2) C. pen. în vigoare la data respectivă. D.I. a fost arestat în 1953, în baza unor note informative ale organelor de securitate și, timp de 2 ani, a fost ținut în stare de arest, fără a cunoaște acuzațiile ce i se aduc și fără să fi avut posibilitatea să își exercite dreptul la apărare. În timpul judecății i s-a adus acuza că, în anul 1930, ar fi semnat un angajament de colaborare cu Poliția Siguranței Statului - considerată ca fiind organul de represiune burghezo - moșieresc -, în vederea demascării activităților clasei muncitoare. S-a mai arătat că inculpatul a negat că scrisul și semnătura pe documentul respectiv i-ar fi aparținut, dar instanța a luat în considerare numai expertiza grafologică efectuată de organele de anchetă.

S-a mai arătat și faptul că prin sentința civilă nr. 997/C/2012 pronunțată în Dosarul nr. 13375/111/2011 Tribunalul Bihor a constatat caracterul politic al condamnării depuse prin sentința penală nr. 256/1955 pronunțată de Tribunalul Militar Oradea, cu privire la acest aspect hotărârea Tribunalului Bihor rămânând definitivă și irevocabilă prin nerecurare, petentul recurând sentința civilă numai cu privire la despăgubirile solicitate prin acțiune, dar recursul a fost respins prin Decizia civilă nr. 1764 din 20 martie 2013 a Curții de Apel Oradea.

În susținerea cererii petentul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) din C. pen. arătând că sunt descoperite fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, în sprijinul acestei teze arătând că este și Hotărârea judecătorească nr. 997/C/2002 pronunțată de Tribunalul Bihor, hotărâre menită să schimbe optica instanței de judecată în condițiile în care comanda politică specifică perioadei comuniste nu mai există.

În conformitate cu prevederile art. 399 C. proc. pen. și art. 401 din C. pen., D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea a înaintat instanței referatul nr. 666/III/6/2013 conținând cercetările prealabile efectuate în cauză, prin care s-a solicitat respingerea cererii apreciindu-se că aceasta este inadmisibilă întrucât nu ne găsim în prezența cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Analizând cererea de revizuire pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a reglementărilor în materie, curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 256 din 11 august 1955 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea definitivă prin Decizia nr. 1731 din 04 octombrie 1955 a Tribunalului Militar pentru Unitățile M.A.I., inculpatul D.I. a fost condamnat la 5 ani detenție grea pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și activității revoluționare prevăzută de art. 193

1

alin. (2) din C. pen. anterior.

În fapt s-a reținut că D.I., prin agentul de siguranță P.V., în anul 1931 este recrutat ca informatorul siguranței burgheze - moșierești, căruia îi dădea diferite relații despre activitatea elementelor revoluționare.

Infracțiunea prevăzută de art. 193

1

din C. pen. anterior, se pedepsea cu detențiunea grea pe viață și confiscarea totală a averii dacă subiectul activ al infracțiunii deținuse o funcție de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret în timpul vechiului regim sau cu detențiunea grea de la 5 la 25 ani și confiscarea averii, totală sau parțială, dacă fapta a fost săvârșită de o persoană ce nu a deținut un post de răspundere.

Prin sentința civilă nr. 997/C/2012 din 19 februarie 2012 dată în Dosarul civil nr. 13375/111/2011, Tribunalul Bihor - Oradea a admis cererea formulată de reclamantul D.J. și pe cale de consecință în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr. 256/1955 pronunțată de Tribunalul Militar Oradea și menținută prin Decizia penală nr. 1731 din 4 octombrie 1955 pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile M.A.I. față de tatăl reclamantului, numitul D.I. Prin aceeași sentință s-au respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul D.J. solicitând admiterea acțiunii civile și obligarea pârâtului - Statul Român prin M.F.P. la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 1764 din 20 martie 2013, a respins ca nefondat recursul declarat de recurent, menținând în întregime sentința civilă nr. 997/C din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Bihor.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de către revizuient s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, în speță motivele invocate de către petent nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Din analiza textului legal rezultă că revizuirea, întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi, este dublu condiționată : pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau de încetare a procesului penal.

Atât în lit.tură cât și practica judiciară s-a statuat că expresia „fapte sau împrejurări” semnifică probele propriu zise, adică elemente de fapt care, în mod autonom sau în colaborare cu alte probe poate dovedi netemeinicia hotărârii atacate. Apoi, descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către părți, înainte sau în timpul judecării cauzei. S-a susținut și faptul că acest caz de revizuire există și atunci când instanța a cunoscut la data soluționării cauzei faptele probatorii; dar nu au putut fi cunoscute mijloacele de probă.

Așadar, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) din C. pen., este necesar ca faptele și împrejurările să fie preexistat hotărârii atacate doar că nu au fost cunoscute de instanță, iar descoperirea lor ulterioară și invocarea lor pe calea revizuirii are drept scop evidențierea unor erori de fapt din hotărâre produse ca urmare a faptului că nu s-au cunoscut aceste împrejurări și anularea unei astfel de hotărâri contrare legii.

În speță, împrejurările invocate, existența unei hotărâri civile, care constată caracterul politic al unei sentințe penale nu poate avea semnificația unor fapte și împrejurări, în accepțiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru că această împrejurare a apărut ulterior condamnării, nu a preexistat hotărârii de condamnare și care să fi putut influența soluția procesului, dacă ar fi cunoscută la momentul soluționării cauzei.

S-a mai reținut că, nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei pentru că acest lucru nu era posibil. Soluționarea acestei cauze și condamnarea inculpatului s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare la momentul respectiv și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptei reținută în sarcina sa.

Pe de altă parte, odată ce se constată caracterul politic al condamnatului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2009, toate efectele hotărârii judecătorești de condamnare sunt înlăturate de drept.

Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 221/2009, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, prevăzute de art. 1, sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

În speță, persoana pentru care s-a cerut revizuirea a fost condamnată pentru o infracțiune prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit acestei legi, reprezintă o condamnare politică.

Se mai cunoaște că folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

În cauză însă cererea de revizuire este inadmisibilă și în raport de faptul că potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, sunt înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătorești de condamnare, în consecință și acela vizând posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii.

Petentul are dreptul să se adreseze instanței ceea ce a și făcut prin formularea prezentei cereri, însă judecarea cererii de revizuire trebuie să se facă conform reglementărilor naționale în materia revizuirii.

Prin urmare, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) din același cod, curtea a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 256 din 11 august 1955 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Oradea, în Dosarul nr. 275/1955 formulată de revizuientul D.J. (I.), în calitate de moștenitor al persoanei condamnate D.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 172/PI din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs revizuientul D.J. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 401/35/2013.

În cadrul dezbaterilor, Înalta Curte a recalificat calea de atac în apel, însă analiza pe fond a cauzei se va face potrivit normelor procedural penale anterioare având în vedere pronunțarea hotărârii atacate și înregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza, hotărârea atacată și motivele apelului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. anterior prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conform cu realitatea și cu prevederile legale din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. anterior și numai pentru cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen. anterior, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză, revizuientul D.J. a formulat recurs (calificat de Înalta Curte în apel) solicitând casarea hotărârii pronunțate, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată prin susținerea concluziilor orale ale apărătorului desemnat din oficiu al apelantului.

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă și că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile reglementate de art. 394 C. proc. pen. anterior.

De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prev. de art. 394 C. proc. pen., respectiv alin. (1) lit. a), pentru că existența unei hotărâri civile, care constată caracterul politic al unei sentințe penale nu poate avea semnificația unor fapte și împrejurări în accepțiunea dispozițiilor legale amintite, deoarece această împrejurare a apărut ulterior condamnării, nu a preexistat hotărârea de condamnare și care ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi cunoscută la momentul soluționării cauzei. Astfel, nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, acest lucru nefiind posibil.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. actual va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul revizuent D.J. împotriva sentinței penale nr. 172/PI din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. actual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent D.J. împotriva sentinței penale nr. 172/PI din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 aprilie 2014.