ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99/PJ./2015 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Orade, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza articolului 459 alin. (5) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire a sentinței penale nr. 880 din 15 mai 1957 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în Dosarul nr. x/1957, formulată de revizuientul F.I., în calitate de fiu al persoanei condamnate V.l. (decedat).

De asemenea, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. 446/35/2015, petentul F.I., fiul lui V.l. (decedat) a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire în baza art. 459 C. proc. pen. și ulterior să se dispună rejudecarea hotărârii prin care numitul V.l. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și confiscarea averii imobiliare aplicată prin sentința nr. 880 din 15 mai 1957 din Dosarul nr. 198/1957 a Tribunalului Militar al Regiunii III Cluj, în baza art. 461 C. proc. pen., cu consecința rejudecării hotărârii, anularea ei cu restabilirea situației anterioare conform art. 462 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În motivare, s-a arătat că scopul acestei cereri de revizuire a constat în înlăturarea erorilor judiciare care au determinat condamnarea nedreaptă a numitului V.l. Ulterior pronunțării hotărârii, au fost descoperite fapte si împrejurări noi ce nu au fost cunoscute sau luate în considerare de către instanța la acea vreme, astfel încât judecătorii de la acea vreme, având în vedere și contextul istoric și politic, în lipsa cercetării probelor certe și indubitabile, încălcând toate principiile de drept, au pronunțat o sentință nedreaptă.

S-a arătat că numitul V.l. a fost polițist la Poliția Satu Mare în perioada 1928 - 1944, iar în anul 1946 prin Hotărârea nr. 8 a Tribunalului Poporului Cluj în baza Legii nr. 312 /1945 a fost condamnat la o pedeapsa de 20 de ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, președintele Tribunalului Suprem a R.P.R. a formulat recurs în supraveghere, recurs care s-a admis prin Decizia nr. 957 din 12 aprilie 1956 a Tribunalului Suprem - Colegiul Penal și s-a trimis cauza spre o nouă judecată la Tribunalul Militar Cluj, care prin sentința nr. 880 din 15 mai 1957, prin schimbarea încadrării juridice, a redus pedeapsa la 10 ani închisoare cu toate că deja executase din pedeapsă 12 ani și 33 zile. S-a constatat ca a început executarea pedepsei la data de 25 octombrie 1945 si că a executat până la darea hotărârii 12 ani și 33 zile de închisoare și a fost pus în libertate la data de 15 mai 1957. S-a precizat că ambele condamnări au fost nelegale și lipsite de temei juridic, neconstituționale și au fost date în funcție de regimul politic si istoric din acel moment.

S-a mai arătat că din punct de vedere istoric, în anii 40, partea de Nord - Vest a Transilvaniei a fost ocupată de armata hortistă și în această situație aparatul de stat român a fost înlocuit în administrație de funcționari maghiari (prefect, primar, etc) care aveau putere de decizie.

În acel moment V.I. era detectiv judiciar, simplu agent în Poliția Satu Mare și odată cu ocupația hortistă avea posibilitatea fie de a se refugia in Regat, fie să continue activitatea de polițist judiciar, care se ocupa de infractori de drept comun. V.I. nu a ocupat nicio funcție de conducere în politie, nu avea putere de decizie, era subordonat politiei (regală maghiară), era agent detectiv, potrivit organigramei depuse la dosar și a martorilor C.F. și G.M.

După ocuparea Ungariei de către Germania în 19 martie 1944, poliția care până atunci era o organizație civilă, devine militarizată și urmare a Decretului nr. 6163/1944 decret cunoscut sub numele de Holocaust maghiar, se desemnează crearea de domicilii pentru populația evreiască, inclusiv pentru cei din Nord - Vest a Transilvaniei, zonă aflată sub ocupație maghiară. Responsabili pentru aceasta acțiune, potrivit legii maghiare de la acea dată, erau primarii, prefecții zonei, adjuncții prefecților în zona rurală.

În această perioadă, numitul V.I., era un simplu detectiv judiciar, ocupându-se de infracțiuni de drept comun, chestiuni dovedite cu organigrama politiei, cu legitimația de serviciu, adresa Arhivelor Securității Statului Budapesta „V.I. detectiv în clasa de salarizare X", Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din România H.G. 672 din 5 mai 2004 „Polițistul V.I. nu figurează în raportul Comisiei".

Cu toate acestea, după eliberarea Transilvaniei în octombrie 1944, Grupa Comisorilor Sovietici, care au preluat puterea locală și în Satu Mare, după înființarea filialei Partidului Comunist Roman, au început fabricarea de procese de concepție sovietică, procese care au dus la condamnarea în masa în baza Decretului Lege nr. 312/1945 a tot felul de persoane, fără o justă judecată a participației făptuitorilor, fără probe, fără posibilitate de apărare.

A fost condamnat si polițistul V. I., în baza aceluiași decret, cu o aplicare foarte largă, dar neconstituțional, raportat la Constituția României din 1923, în vigoare la acea dată.

După aceasta condamnare, în anul 1955 urmare a Convenției de la Geneva și în perspectiva primirii României în O.N.U., comuniștii au încercat să facă puțină ordine în Gulagul din România și au adăugat un articol codului penal de atunci, art. 193

1

în baza căruia oricine putea fi judecat si condamnat chiar si retroactiv. V.l. a fost rejudecat si condamnat prin sentința nr. 880 din 15 mai 1957 la o pedeapsa de 10 ani închisoare, cu toate ca deja avea executați 12 ani și 33 de zile.

S-a arătat că din analiza tuturor actelor și tratatelor române și internaționale, a actelor din baza C.N.S.A.S. București și a Arhivei din Budapesta, rezultă cu certitudine ca polițistul V.l. nu este vinovat de infracțiunile pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri, ci a fost victima contextului istoric si politic și a mișcării de interese care au guvernat tara în diferite momente.

S-a învederat că soluția instanței de condamnare a lui V.l. este greșită, deoarece nu s-au pronunțat hotărârile în raport de fapte si probe. Jurisprudența internațională definește crimele împotriva umanității așa cum au fost enunțate în Statutul Tribunalului Militar International de la Nurnberg și confirmate prin rezoluțiile Adunării Generale a O.N.U., iar V.l. nu se încadrează în aceste situații. Astfel s-a arătat că nu există nicio probă la dosar care să conducă în mod cert și fără dubiu la vinovăția lui V.l., cel care avea calitatea de simplu detectiv, nu avea putere de decizie, martorii audiați au fost determinați sa mintă - unii martori chiar hoți mărunți cercetați de către V.l., declarațiile martorilor date în favoarea inculparalui V., nu au fost luate in considerare, (aceste aspecte reieșind din mai multe cercetări și rapoarte despre evenimentele celui de - al doilea război mondial: Raport Final, Holocaustul din Ardeal, Arhivele C.N.S.A.S., Arhivele Statului Maghiar, etc).

Analizând cererea de revizuire pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a reglementărilor în materie, curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 880 din 15 mai 1957, pronunțată în Dosarul penal nr. 198/1957 al Tribunalului Militar al Regiunii III Militare Cluj, V.l. (tatăl revizuentului F.I.), a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani detențiune grea și confiscarea averii imobiliare pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193

1

alin. (2) C. pen.

S-a reținut că inculpatul V.l. a îndeplinit funcțiunea de agent la poliția din Satu Mare în perioada anilor 1940 - 1945.

În perioada aprilie 1944 - iulie 1944, în timp ce se găsea la poliția din Satu Mare îndeplinind funcțiunea de agent a participat la ridicarea evreilor din acest oraș și internarea lor în ghetou, precum și la deportarea acestora.

Astfel, inculpatul a participat la ridicarea a 14 evrei care au fost predați gestapoului hitlerist, printre aceștia au fost familia S.E. și S.H.

Cu altă ocazie, inculpatul a participat la ridicarea numiților L.L. și F.T.

Altădată, a participat la ridicarea unei fetițe de 5 ani care a fost adoptată de către L.A.

Fetița respectivă a fost ridicată și dusă la poliție, apoi a fost predată părinților ei și împreună cu aceștia a fost deportată. Este de menționat că fetița aceasta era evreică și a fost adoptată de către L.A. pentru ca în acest fel să poată fi salvată spre a nu fi adoptată.

Examinând cererea de revizuire, prin prisma motivelor invocate de către revizuent, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, în speță motivele invocate de către acesta nu se circumscriu cazurilor prevăzute de articolul 453 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

Potrivit articolului 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătorești definitive cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Din analiza textului legal rezultă că revizuirea, întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi, este dublu condiționată: pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal.

Atât în literatură cât și practica judiciară s-a statuat că expresia „fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu zise, adică elemente de fapt care, în mod autonom sau în colaborare cu alte probe poate dovedi netemeinicia hotărârii atacate. Apoi, descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către părți, înainte sau în timpul judecării cauzei. S-a susținut și faptul că acest caz de revizuire există și atunci când instanța a cunoscut la data soluționării cauzei faptele probatorii; dar nu au putut fi cunoscute mijloacele de probă.

Așadar, pentru a fi incident cazul prevăzut de articolul 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările să fi preexistat hotărârii atacate doar că nu au fost cunoscute de instanță, iar descoperirea lor ulterioară și invocarea lor pe calea revizuirii are drept scop evidențierea unor erori de fapt din hotărâre produse ca urmare a faptului că nu s-au cunoscut aceste împrejurări și anularea unei astfel de hotărâri contrare legii.

În speță, împrejurările invocate (faptul că V.l. avea calitatea de simplu detectiv și nu avea putere de decizie, chestiuni dovedite cu organigrama politiei, cu legitimația de serviciu, adresa Arhivelor Securității Statului Budapesta „V.I. detectiv în clasa de salarizare X", Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România H.G. nr. 672 din 5 mai 2004 „Polițistul V.I. nu figurează în raportul Comisiei, actele din baza C.N.S.A.S. București și a Arhivei din Budapesta, din care rezultă că V. I. fost victima contextului istoric și politic și a mișcării de interese care au guvernat țara în perioada respectivă, rapoartele despre evenimentele celui de - al doilea război mondial: Raport Final, Holocaustul din Ardeal, Arhivele C.N.S.A.S., Arhivele Statului Maghiar) nu poate avea semnificația unor „fapte sau împrejurări noi", în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Aceste evenimente au apărut ulterior condamnării, deci care, nu au preexistat hotărârii de condamnare și care să fi putut influența soluția procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Prin urmare, în cauză nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei pentru că acest lucra nu era posibil. Soluționarea acestei cauze și condamnarea inculpatului s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare la momentul respectiv și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptei reținută în sarcina sa. Apărările puse în discuție nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., acesta există atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unei expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată în cauză.

Acest caz de revizuire presupune săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, de către persoana care a avut calitatea de martor, expert sau interpret. Sigur că denaturarea adevărului poate constitui motiv de revizuire și atunci când fapta a fost săvârșită fără vinovăție și, ca atare, nu constituie infracțiune, când martorul s-a aflat într-o eroare de fapt sau a comis fapta ca urmare a unei constrângeri morale. Esențial este însă ca acest motiv de revizuire să influențeze soluția instanței, respectiv să ducă la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen.

În cauză martorii audiați în cauza a cărei revizuire se cere nu au fost condamnați pentru mărturie mincinoasă pentru a se putea susține că este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate.

Prin urmare, nici incidența acestui caz de revizuire nu este dovedită.

Din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuientul F.I., a rezultat că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. nr. 880 din 15 mai 1957 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în Dosarul nr. 198/1957.

În consecință, curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuientul nefâcând dovada existenței cazurilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 880 din 15 mai 1957 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în Dosarul nr. 198/1957, formulată de revizuientul F.I.

Împotriva sentinței penale nr. 99/P.L./2015 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel revizuentul F.I.

Acesta a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie și a reiterat criticile conform cărora soluția instanței prin care a fost condamnat tatăl său este una greșită.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucra judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Instanța urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerată atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând motivele de revizuire invocate de petent, instanța reține că au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (4) din N.C.P.P., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) din N.C.P.P., referitoare la aptitudinea faptelor și mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanța de fond a reținut în mod corect că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, apelantul a reiterat împrejurările deja analizate de către instanță la pronunțarea sentinței penale, a cărei retractare se urmărește.

În mod corect, instanța fondului a reținut că împrejurările invocate (faptul că V.l. avea calitatea de simplu detectiv și nu avea putere de decizie, chestiuni dovedite cu organigrama politiei, cu legitimația de serviciu, adresa Arhivelor Securității Starului Budapesta „Vi. detectiv în clasa de salarizare X", Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România H.G. nr. 672 din 5 mai 2004 „Polițistul Vi. nu figurează în raportul Comisiei, actele din baza C.N.S.A.S. București și a Arhivei din Budapesta, din care rezultă că V.l. fost victima contextului istoric și politic și a mișcării de interese care au guvernat țara în perioada respectivă, rapoartele despre evenimentele celui de - al doilea război mondial: Raport Final, Holocaustul din Ardeal, Arhivele C.N.S.A.S., Arhivele Statului Maghiar) nu poate avea semnificația unor „fapte sau împrejurări noi", în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Aceste evenimente au apărut ulterior condamnării, deci care, nu au preexistat hotărârii de condamnare și care să fi putut influența soluția procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Prin urmare, în cauză nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei pentru că acest lucru nu era posibil. Soluționarea acestei cauze și condamnarea inculpatului s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare la momentul respectiv și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptei reținută în sarcina sa. Apărările puse în discuție nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Referitor la cel de al doilea motiv de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., așa cum s-a arătat anterior, acesta atrage revizuirea hotărârii atacate atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unei expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată în cauză.

Așa cum a arătat instanța fondului și cum se reține și în literatura de specialitate acest caz de revizuire presupune săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, de către persoana care a avut calitatea de martor, expert sau interpret.

De asemenea, săvârșirea faptei ce atrage incidența art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., poate constitui motiv de revizuire și atunci când fapta a fost săvârșită fără vinovăție și, ca atare, nu constituie infracțiune, când martorul s-a aflat într-o eroare de fapt sau a comis fapta ca urmare a unei constrângeri morale. Esențial este însă ca acest motiv de revizuire să influențeze soluția instanței, respectiv să ducă la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen.

Referitor la acest motiv, instanța fondului, în mod corect, a reținut că martorii audiați în cauza a cărei revizuire se cere nu au fost condamnați pentru mărturie mincinoasă pentru a se putea susține că este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate astfel încât nu este incident acest caz de revizuire.

Mai mult decât atât, din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 66 din 25 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, față V.l., tatăl revizuentului, s-a constatat reabilitarea judecătorească de sub consecințele pedepsei de 10 ani detențiune grea și confiscarea averii imobiliare, aplicată prin sentința penală nr. 880/1957 a Tribunalului Militar Cluj.

În acest context, au fost înlăturate consecințele penale cu privire la condamnarea inculpatului V. I. prin sentința penală nr. 8 din 31 mai 1946 pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj, în baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 312/1945 (condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru crimă de război prev. de art. 2 lit. h), 5 ani detențiune simplă pentru crimă prev. de art. 2 lit. o) și 5 ani detențiune simplă pentru complicitate la crimă prev. de art. 2 lit. m) din Legea nr. 312/1945), condamnare ce a fost schimbată prin sentința nr. 880 din 15 mai 1957 a Tribunalului Militar Cluj, această schimbare operând deoarece faptele au fost greșit încadrate în dispozițiile art. 2 lit. h), m) și o) și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 312/1945, ele mtrunind elementele constitutive ale crimei de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare prev. de art. 193

1

C. pen.

De asemenea, instanța constată că revizuentul a încercat repararea prejudiciului nepatrimonial (solicitând daune materiale și morale) cauzat ca urmare a suferințelor cauzate atât prin condamnarea cu caracter politic al antecesorului său, cât și ca urmare a efectelor acestei condamnări în mod direct asupra persoanei sale, însă Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr 497/D din 15 decembrie 2015 a respins acțiunea formulată de inculpatul F.I. constatând atât intervenirea reabilitării judecătorești prin sentința nr. 66 a Tribunalului Satu Mare, faptul că sentința penală a cărui revizuire se cere astăzi este ultima pronunțată în cauză și a rămas neschimbată, și-a produs efectele astfel încât executarea pedepsei nu este nici nelegală, nici abuzivă câtă vreme sentința penală nu a fost desființată, cât și faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 deoarece art. 7 din Legea nr. 221/2009 prevede că prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie astfel încât, chiar dacă temeiul de drept al condamnării a fost modificat prin decizia Tribunalului Militar (sentința nr. 880 din 15 mai 1957), faptele care au determinat condamnarea se încadrează în dispoz. art. 7 din Legea nr. 221/2009.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că revizuentul s-a adresat cu această cerere de revizuire datorită faptului că i-au fost respinse pretențiile civile de către instanța civilă, însă obținerea acestui deziderat prin admiterea cererii de revizuire formulată poate fi obținută numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 și urm. C. proc. pen., însă, așa cum s-a arătat mai sus, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuentul F.I., rezultă că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuentul nefacând dovada existenței cazurilor prevăzute de articolul 453 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. astfel încât nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.I. împotriva sentinței penale nr. 99/P.I./2015 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul F.I. împotriva sentinței penale nr. 99/P.I./2015 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2015.