ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ
de competență de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar a constatat următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin
cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iulie 2012 pe rolul Tribunalului
București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A. a solicitat
obligarea în solidar a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul
Administrației și Internelor la plata sporului de confidențialitate în cuantum de
8% calculat la salariul de încadrare și introducerea acesteia indemnizații în salariul
de bază, de la data de 16 februarie 2010 (data obținerii autorizației de acces la
informații clasificate) și, în continuare, acordarea sporului de fidelitate de la
data de 01 septembrie 2010 (data împlinirii vechimii de 5 ani în cadrul Ministerului
Administrației și Internelor, cu luarea în considerare a perioadei de școlarizare,
potrivit reglementărilor în vigoare) și, în continuare, acordarea dobânzii legale
și actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate, obligarea chematului în
garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce
sumele necesare plății.
Prin cerere completatoare
depusă ulterior, a arătat reclamanta că înțelege să solicite și anularea dispozițiilor
pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor
nr. S/255/2010, care prevede că „pentru personalul militar în activitate și polițiștii
care la data de 31 decembrie 2009 nu dețineau un certificat de securitate / o autorizație
de acces la informații clasificate naționale / NATO, stabilirea soldei funcției
de bază/salariului funcției de bază nu va fi influențată de o eventuală eliberare,
după data de 01 ianuarie 2010, a unui astfel de document (…)”, precum și a tuturor
dispozițiilor de încadrare/salarizare emise ulterior acestui ordin, care au avut
ca efect neacordarea sporului de confidențialitate, ce face obiectul cererii de
chemare în judecată formulată în prezenta cauză
.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului
București
Prin sentința civilă
nr. 878 din 07 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 29434/3/2012, Tribunalul
București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței
materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta
I.A.
în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General
al Poliției Române,
Ministerul Administrației și Internelor
, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și chematul
în garanție Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Curții de Apel București.
A reținut
Tribunalul în motivarea hotărârii pronunțate că, p
rin acțiunea introductivă,
reclamanta a chemat în judecată pe pârâți, solicitând instanței anularea dispozițiilor
pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor
nr. S/255/2010.
Astfel fiind, a reținut
instanța că atâta vreme, pe de o parte, Ministerul Administrației și Internelor,
emitent al actului administrativ contestat, este o autoritate publică centrală,
iar, pe de altă parte, în cauza de față nu există vreo reglementare specială care
să atribuie tribunalului competența de soluționare, rezultă că din punct de vedere
material competența de soluționare a prezentei cauze aparține Curții de Apel.
2.2. Hotărârea Curții
de Apel București
Prin sentința nr. 1618
din 22 mai 2014 a Curții de Apel București a fost declinată competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Constatând ivit un conflict
negativ de competență instanța a dispus înaintarea dosarului la Înaltei Curți
de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Instanța a apreciat că
un astfel de litigiu se subsumează noțiunii de cauză ce are ca obiect raportul de
serviciu al funcționarului public, privind acte administrative emise în vederea
configurării sale.
Instanța a reținut că
potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., astfel cum a fost modificat prin
art. IV din Legea nr. 2/2013,
„cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului
public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului,
cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor
instanțe”.
Totodată, instanța a reținut
că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) prima teză din Legea nr. 360/2002 „p
olițistul este funcționar
public civil, cu statut special”.
Față de cele arătate,
Curtea a apreciat că revine Tribunalului București în conformitate cu prevederile
art. 109 prima teză din Legea nr. 188/1999 competența materială de soluționare a
cauzei de față, întrucât cauza privește raportul de serviciu al funcționarului public,
iar conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 competența teritorială
aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială se află sediile pârâților.
De altfel, interpretând
și teleologic disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., Curtea reține că acestea
au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stabilindu-se expres competența de primă instanță
a tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, tocmai pentru a interveni
o degrevare a activității Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, prin prisma art. XXIII din același act normativ de litigiile
privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu privire la care erau
adoptate acte administrative individuale de autoritățile publice centrale.
II. Decizia Înaltei Curți
de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație
și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate
cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse
judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ, pentru
considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt
și de drept relevante
Înalta Curte a constatat
că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic,
întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de
competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat
necompetente să judece același litigiu.
Analizând actele dosarului,
Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă
obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 8% calculat
la salariul de încadrare și introducerea acestei indemnizații în salariul de bază
și anularea dispozițiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administrației
și Internelor nr. S/255/2010.
Constatând că obiectul
litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte
reține că în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea
nr. 188/1999 în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei.
Astfel, dispozițiile arătate
prevăd faptul că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal
a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului
public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența
altor instanțe.
Înalta Curte a constatat
că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale
de soluționare a cauzei, dispozițiile din Legea privind statutul funcționarilor
publici, având în vedere obiectul cauzei ce privește un raport juridic între părți,
cu privire la drepturile salariale ce îi sunt cuvenite.
Întrucât litigiul privește
drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, competența
materială se stabilește exclusiv în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 188/1999,
astfel cum a fost completată și modificată, fără a avea în vedere criteriul locului
ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Pentru
considerentele expuse,
în temeiul art. 22 alin. (5)
C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă
instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâții
IGPR, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului
București, secția contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 septembrie 2014.