ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iulie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A.

a solicitat obligarea în solidar a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 8% calculat la salariul de încadrare și introducerea acesteia indemnizații în salariul de bază, de la data de 16 februarie 2010 (data obținerii autorizației de acces la informații clasificate) și, în continuare, acordarea sporului de fidelitate de la data de 01 septembrie 2010 (data împlinirii vechimii de 5 ani în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu luarea în considerare a perioadei de școlarizare, potrivit reglementărilor în vigoare) și, în continuare, acordarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate, obligarea chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății.

Prin cerere completatoare depusă ulterior, a arătat reclamanta că înțelege să solicite și anularea dispozițiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/255/2010, care prevede că „pentru personalul militar în activitate și polițiștii care la data de 31 decembrie 2009 nu dețineau un certificat de securitate / o autorizație de acces la informații clasificate naționale / NATO, stabilirea soldei funcției de bază/salariului funcției de bază nu va fi influențată de o eventuală eliberare, după data de 01 ianuarie 2010, a unui astfel de document (…)”, precum și a tuturor dispozițiilor de încadrare/salarizare emise ulterior acestui ordin, care au avut ca efect neacordarea sporului de confidențialitate, ce face obiectul cererii de chemare în judecată formulată în prezenta cauză . 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința civilă nr. 878 din 07 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 29434/3/2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Administrației și Internelor , Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Curții de Apel București. A reținut Tribunalul în motivarea hotărârii pronunțate că, p rin acțiunea introductivă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâți, solicitând instanței anularea dispozițiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/255/2010.

Astfel fiind, a reținut instanța că atâta vreme, pe de o parte, Ministerul Administrației și Internelor, emitent al actului administrativ contestat, este o autoritate publică centrală, iar, pe de altă parte, în cauza de față nu există vreo reglementare specială care să atribuie tribunalului competența de soluționare, rezultă că din punct de vedere material competența de soluționare a prezentei cauze aparține Curții de Apel. 2.2. Hotărârea Curții de Apel București Prin sentința nr. 1618 din 22 mai 2014 a Curții de Apel București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit un conflict negativ de competență instanța a dispus înaintarea dosarului la Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanța a apreciat că un astfel de litigiu se subsumează noțiunii de cauză ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, privind acte administrative emise în vederea configurării sale. Instanța a reținut că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. Totodată, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) prima teză din Legea nr. 360/2002 „p olițistul este funcționar public civil, cu statut special”.

Față de cele arătate, Curtea a apreciat că revine Tribunalului București în conformitate cu prevederile art. 109 prima teză din Legea nr. 188/1999 competența materială de soluționare a cauzei de față, întrucât cauza privește raportul de serviciu al funcționarului public, iar conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială se află sediile pârâților. De altfel, interpretând și teleologic disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., Curtea reține că acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., stabilindu-se expres competența de primă instanță a tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, tocmai pentru a interveni o degrevare a activității Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin prisma art. XXIII din același act normativ de litigiile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu privire la care erau adoptate acte administrative individuale de autoritățile publice centrale. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc.

civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 8% calculat la salariul de încadrare și introducerea acestei indemnizații în salariul de bază și anularea dispozițiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/255/2010. Constatând că obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte reține că în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei. Astfel, dispozițiile arătate prevăd faptul că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, dispozițiile din Legea privind statutul funcționarilor publici, având în vedere obiectul cauzei ce privește un raport juridic între părți, cu privire la drepturile salariale ce îi sunt cuvenite. Întrucât litigiul privește drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, competența materială se stabilește exclusiv în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost completată și modificată, fără a avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâții IGPR, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2014.